313 matches
-
rușine, Îmi simt obrajii În flăcări: că ce-a zis ea, că eu, cu soră-sa mai mare, mă țin după nu știu ce al ei... În fine, cam așa. Iar acum Emilia (nici În gând nu-i mai zic Mili) mă pișcă de picior; Îmi varsă paharul cu apă; mă lovește În coaste cu cotul ei ascuțit de copil tâmpit! Pentru că Doamna, după ce tușește, zice cu glas că vine-vine vărguța, ea devine foaaarte... cuminte: Își pune amândouă mâinile pe masă, Își ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
coaste cu cotul ei ascuțit de copil tâmpit! Pentru că Doamna, după ce tușește, zice cu glas că vine-vine vărguța, ea devine foaaarte... cuminte: Își pune amândouă mâinile pe masă, Își ține capul drept, Însă cu degetele piciorului descălțat, sub masă, mă pișcă de pielea piciorului; piciorul meu. Și-mi dă una cu genunchiul. Și-mi mai arde una. Nici nu mă uit Înspre ea. Nu zic nimic, nu mă arăt supărat. O privesc pe furiș pe Nora, de dincolo de Doamna și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Și curte și abricoase și pătură și tot. Mama e ocupată cu plânsul, ocupată cu Doamna, cu Bunedumnezeul. De mine n-are timp (c-așa-s fimeile-istea); nu vede, nu simte ce-i cu copilul ei nici când ciuma-mică mă pișcă, mă Îmbrâncește pe neprinsă-veste și nici acum, când firoscoasa asta-mi zice că-s ale ei! Și mai și citește! Așa că eu mă duc În lume. Mai rămâneți sănătoși, că eu mă duc unde-oi vedea cu ochii - În pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
milioanele, amenințători, mai puțini, bineînțeles, decât în amurg sau în zori, dar impresionanți prin număr și ferocitate, și trebui să plesnească pe brațe și pe gât, căci erau atât de mulți și așa de mari, încât unii reușiră să-l piște chiar și prin haine. Simți clar cum crusta de sare începe să se subțieze și să devină tot mai periculoasă sub picioarele lui, dar înțelese că pe întuneric nu putea face altceva decât să se încredințeze lui Alah și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ființă vie, fără salvare, implorându-ne ajutorul. Capitolul șaptetc "Capitolul șapte" Dincolo de coasta atotputernică de asfalt, ne întâmpină brațele uscate ale deșertului, Udi conduce repede, eu îmi țin genunchii lipiți unul de celălalt, degetele atât de familiare ale fricii îmi pișcă adâncurile ființei, înțepându-mi obrajii spongioși, îmi odihnesc o mână pe coapsa lui, nu mai conduce atât de repede, exagerezi, dar el se plânge, de câte ori mă distrez și eu, ți se pare că exagerez, totuși încetinește puțin, ca să pot vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
30 Leo avea programată o meditație cu fiul cel mic al Prefectului de Ianuarie. Pășeau totuși cu precauție, iar la curbe încetineau din timp. Turmele de căprioare traversau șoseaua în fugă, urmate de mormăitul furios al urșilor. Un ger năprasnic pișca, de acum, degetele pelerinilor. Umblau cu mâinile băgate în buzunare până la cot. Din vârful brazilor ciorile croncăneau jalnic. Deși prins între pieptar și maiou, celularul reuși să-și ridice țârâitul până la urechea lui Leo. Când acesta ridică receptorul, un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
obrăjori, se așeza alături de el/ea pe canapea, dezvăluia tuturor niște intimități de-ale victimei, sala râdea, animatoarele își mișcau fustițele pe ritm de samba, apoi prada era aruncată în brațele rudelor, care abia așteptau s-o smotocească, s-o piște, s-o scalde în lacrimi și bobițe de salivă. Dar nu, reușise să-și domine primul impuls și bine făcuse. Acum se simțea mai aproape ca niciodată de Leo, de Sabina, de Adelina, de tanti Cucu, de Zuza. De aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
se întoarce reflex, cu întreg corpul, în cătarea Bossului, fixându-l pe Micuț cu o stupefacție rănită, amestecată întrucâtva cu milă. Tot nu te potolești, fă, pațachino? își iese Vierme din pepeni, stârnit subit de fițele vulgare ale Bombonicii. Te pișcară hormonii? Lasă cracii jos! Dă-mi o țigară, măi, Năică, dragule, girează-mă, că ești mai mobilat! cerșește Coco. Vrei să spui..., mai potent? Mai viril? Mai dotat? Mai smardoiat? Da' io ce capăt, la schimb? Pentru deranj? Ia, zii
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
după ce mi-am jumulit cardul la cumpărături, în supermarket, la capitaliști, după marfă, îmi aduc aminte, ca vițelul, că nu mi-am luat și medicamentele pentru tensiune. Năzdrăveniile alea, care duc la impotență! Coșmaru'lu' Lili! Bon...! Cum eram deja pișcat, de la un țoi de rachiu de mere, printat la trezire, pe inima goală, mă și prezint demn la tejghea, la raionul de drogherie și le zic la pițipoancele farmaciste, pe limba lor și cu cea mai mare seriozitate posibilă: Aș
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
iarăși veselă în Amara și, coborând din sanie, râse de toată întîmplarea, ciripind gălăgios: ― Am tras o spaimă neroadă... Bine c-am avut un vizitiu energic! Petre își întoarse spre ea fața îmbujorată de bătaia gerului, cu mustăcioara aburită și pișcată de sloiuri, cu ochii mici, sfredelitori, în care se jucau licăriri vii de bucurie. Spuse: ― Apoi iepele-s buiece, coniță, că-s iepe boierești, toată vremea numai odihnesc și mănâncă bine și nu muncesc. Cum să nu le ardă de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vecinii serele transfrontalier cu excursii dus-ne’ntors la dânșii în apartament. Au dărâmat hornu’ că nu-ncăpea seiful. Daaa? Și ce-i ăla seif? Se...Un fel de cutie securizată cu cifru, cu... Mițooo, tragemă de...Nu! Mai bine pișcă-mă, că am coșmaruri. Am visat c-a intrat cineva prin efracție. Imposibil, Mișulică. Suntem singuri singurei ca două lebede pe Marea Moartă cum poate să confirme și Dânsu, care tentreba de seif, care-i o cutie de păstrat valori
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
așa cum nu prea poate cineva // suferi; așa mă sfârâie la inimă și mi-i dor, Bebeluș, să te mângâi, să te dezmierd, să nu-ți dau pace să scrii, să nu te las să dormi, să te ciupesc, să te pișc, să te pup pe gură, pe ochi, pe mâni. Ție nici nu-ți pasă; mi-ai promis bilet de drum de fier și... pace, nici nu mai pomenești măcar. Nu mă lăsa așa de mult departe de tine!!!!! Azi am
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
basm, pe care, știutorii de carte, o descifrau cu bucurie, cu entuziasm și încântare. La numai câteva luni după prima așezare pe scaunul de la mica masă, pe care era așezată mașina, mâinișoarele ei zburau cu o asemenea viteză, iar degetele, pișcau fața literelor cu o asemenea eleganță și rapiditate, că, de fiecare dată, când cineva o privea, atent, era tentat să o asemuiască, fără teama de a greși, cu o vioristă de excepție. Treceau, pe sub mâinile și prin degetele sale, sute
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
cuvântul foarte urât PIZDA. Și în poezii era cuvântul ăsta, și altele. Una dintre ele era scrisă cu pixul pe ușă de un băiat mai mare, vreun derbedeu, fiindcă spunea: Pizda măti-ntre copaci! Măta are cinci gândaci: Unul mișcă, Altul pișcă, Altu-nvârte la morișcă, Unul face tăiței Și-altu-și bagă pula-n ei! Într-o zi, când m-am întors în clasă de la veceu, am găsit mulți colegi adunați în jurul unei bănci. În bancă stăteau Petruța și una Iosub, și Petruța le
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
cât de cât potrivit, spui că te-ai îndrăgostit de persoana aceea, dar dragostea e a ta. Numai a ta. Se așează pe mintea ta, pe inima ta, pe pielea ta. Nu te lasă în pace, te gâdilă și te pișcă, la fel ca puricii. Să vă povestesc: Mai întâi, am răpit- o. Pe cine? Am răpit draperia din cătușele ei de la fereastră. Mi-a plăcut. E o tipă lungă, frumoasă, din mătase grea, de culoarea vișinei, are falduri bogate, regești
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
niște cuvinte? — Ce altceva ar putea să fie? — Pe cînd stăteam la bătrînul MacTaggart, în Kinlochrua, în timpul războiului, îmi amintesc două-trei nopți în care am văzut clar stelele. Vezi mai multe stele cînd ești la țară, mai ales dacă te pișcă și gerul, și în nopțile alea cerul fremăta de stele. Am simți... ceva apropiindu-se tot mai mult pînă l-am atins aproape, dar cînd am încercat să mă gîndesc ce e, dispăruse. Și asta s-a-ntîmplat de mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
bucure de viteza și prospețimea pe care acesta le-a pierdut. Iar nouă dă-ne suficientă fericire și curaj pentru a muri fără să ne simțim înșelați; în plus... Ezită. O voce îi șopti: „Spune amin“. — Amin. Ceva rece îi pișcă obrazul. Deschise ochii și văzu un cer întunecat cu nori năvălitori. Era singur, iar la picioarele lui nu era nimic în afară de cîteva pietre și oase vechi între care răsăreau pene. — Sandy? zise el și se uită în jur. în mlaștină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fel de adunare. A fost greu la început, apoi ușor, pentru că devenise peste noapte o celebritate cu documente importante în servietă. Femeile îl iubeau. I se acordase o vacanță neașteptată pe care-o petrecuse cu Sandy, apoi ceva rece îi pișcase obrazul... Din acel moment, gîndurile i se retraseră ca degetele de pe o farfurie care frige, dar le aduse înapoi cu forța și, încetul cu încetul, îl ajunseră amintiri tot mai deprimante și mai recente. CAPITOLUL 42. Catastrofa Fusese un cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
s-a furat! — Eu credeam că te-ai săturat de opreliști, se băgă în vorbă și tată-său. Mai știi când am vrut să te duc la școala M³rkar, fiindcă te-au bătut că le spurcai apa? Omar tresări ca pișcat de o goangă de stepă. Își aduse aminte de robinetele înșirate pe parapetul placat cu faianță și păzit de însemnele lui Allah. Toți școlarii de vârsta lui așteptau să își spele mâinile după înviorarea obligatorie, de la prima oră, și, din
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
în cele zile, Parcă-i ciuma din pădure. 315 Are popa două fete, Fetele popii fete, Amândouă au să fete. Una fată la Crăciun, Când îi laptele mai bun. Alta fată la Ispas Când îi laptele mai gras. 316 De pișcat și de pupat Nu scrie popa păcat, Dacă-i vîrî mîna-n sân Scrie popa Constantin. 317 Cum îți chiamă bărbatu? - Petrea, Petrea săracul. 318 Joacă, fată, ce-i juca, Du-te acasă și-i mânca. Nu juca, fată, rusește, Du
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
o cicatrice vizibilă, ca să nu mai pomenesc de decolorarea pielii. Dacă vrei să scapi de asta, ai nevoie de Încă o operație de chirurgie plastică. Și chiar și atunci nu există o garanție de sută la sută. Armanoush s-a pișcat singură ca să nu izbucnească În râs. — Păi, ce-ar fi să mai bem ceva? a intervenit soția Caricaturistului Alcoolic cu un zâmbet obosit. Și ce motiv mai bun am putea avea ca să bem decât domnul Vârfuldegetelor? Cum Îl chema?... Cecche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
factură. Dă lumină noaptea toată, Dar lumina e furată. Are-o oiște cu care Dă prin garduri la-ntâmplare. Deși-i mare cât un sac, Vulpea i-a venit de hac. Deși seamănă cu-o frișcă, Limba ușurel ți-o pișcă Și se știe din părinți Că te curăță pe dinți. Ghicitoarea asta, iată, Nu vreau să vă sperie: E și ea o perie, Dar nu-i bună pentru gheată. Nu are motor, nici pânză, Și nu face mare brânză; Fie
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
de gesturi vulgare, dar nasul ei în vânt era o mărturie a aroganței și a atitudinii sale disprețuitoare față de bărbați, față de lume și viață, în general. „O să-i cadă nasul într-o bună zi“, gândi Takamori. A vrut s-o piște zdravăn, dar știa că dacă încerca să facă una ca asta, ea îl va pișca de două sau trei ori mai tare. Așa se explică de ce, în acea duminică dimineață, Takamori, încovrigat în așternut ca un vierme de mătase în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
atitudinii sale disprețuitoare față de bărbați, față de lume și viață, în general. „O să-i cadă nasul într-o bună zi“, gândi Takamori. A vrut s-o piște zdravăn, dar știa că dacă încerca să facă una ca asta, ea îl va pișca de două sau trei ori mai tare. Așa se explică de ce, în acea duminică dimineață, Takamori, încovrigat în așternut ca un vierme de mătase în gogoașa lui, a răspuns chemării stridente a surorii cu o voce care părea să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe toți, am fiert vinul și l-am trecut de la unul la altul. Începusem să mă Înveselesc și nu-mi mai păsa nici de Moru, nici de Tatăl, nici de urmăritori. Nici Gerul care venea dinspre mare nu mă mai pișca. Era bine și nu mă mai interesa nimic. Mă străduiam să mă gândesc la Siloa și atât - oare ce fel de copil avea? Ce nume Îi dăduse? Of, of... Oare cum de fusesem Într-atât de prost Încât să plec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]