292 matches
-
toți copii, umblau la gavanoasele cu dulceața din sobă. Vară stăteau la curent și reveneala. Când venea acasă, mama lor vedea că e umblat la sobă și întreba: Care ati umblat la gavanoasele cu dulceața? Gaița din colivie, cu glas pițigăiat și repezit strigă; Gica-Rica! Gica-Rica! Gică Rica! Și într-adevăr că ele, ca mai mari, umblaseră. Bineînțeles că își luau papara, după care fetele-copii de câțiva anișori-băteau gaița ca să se răzbune care începea să țipe că în gură de șarpe
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
cu dîre de anecdotă după misterele de odinioară, din care au mai rămas numere de spectacol animate de riscul ca, din paiața cu blana roasă, ciupită să-și mai dea drumul, cine știe, fiara. Așa că ,magul" strigă, ba poruncitor, ba pițigăiat, la oamenii lui să-și mai ia în spate blana de urs, să-și piardă urma printre dihănii, să amîne cît pot saltul în lumea cea nouă, care-i cheamă de la poale. Încercînd să-i oprească, fie și simbolic, George
Iubirile unui uituc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11360_a_12685]
-
vadă mai bine de dezvoltarea armonioasă a tinerei generații - replica el în fața bufetului din sediul raionului de partid, într-o pauză de ședință. - Să se concentreze mai mult asupra elementului-om decât asupra elementului bărbat!” Și izbucnea într-un râs pițigăiat, colorat cu scurte strigăte răgușite, oarecum deranjante, ce atrăgeau totdeauna atenția. Se înțelege, își începuse acțiunea adresându-se în primul rând omului, acest aluat care trebuie (ne învață „marii dascăli ai omenirii”: Marx, Engels, Lenin și Stalin) modelat conform principiilor
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
Biblia, din care citea sau, mai bine zis, îl citea ea pe el. - De ăsta îmi ești tu? Satană!...Pângărești Cartea Sfântă. Furios, Lică intră în casă. Nenorocitule. Uite la el... - Apoi, nu te supăra domn’ Lică, se auzi vocea pițigăiată a unei femei subțirică la trup și trecută de greutăți, așa face în fiecare zi. Eu i-am zis să se lase, da’ n-ai cu cine... Păcătosule, nu meriți să te ajutăm, să mai știm de tine, să te
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
un prieten dimineața, îl cred în stare să scrie până seara un eseu justificativ cu aparat bibliografic solid. De partea cealaltă a mesei s-a găsit intelighenta Alina Mungiu. Ca un făcut, nici ea nu respiră când vorbește! Deși mai pițigăiat, debitul Alinei Mungiu e comparabil cu al lui Pruteanu. În vreme ce viermele mecanic o agresa verbal continuu și o amenința cu citate despre condiția de prostituată a „doamnei Mungiu”, intelighenta rozalie și bucălată, scăpând și o lacrimă, îl numea, cu suav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
amintesc și, în fond, să facă bine cititorul și să-și puie pofta-n cui. Luminăția Voastră, ați ajuns cumva la... vreo strate gie? Oștirea e nerăbdătoare. Prealuminata Voastră minte a hotărât o tactică de luptă? — Răbdare, răbdaaare..., veni răspunsul pițigăiat al prea luminatului. Mă gândesc la acest lucru de atâta amar de vreme, că și uit uneori la ce mă gândesc... La ce mă gândesc? Acum însă, gata, știu! Nu-mi explic de ce, dar de data aceasta Prealuminatul părea mai
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
din partea lui, așa cum nu am cerut nici înălțimii voastre să ne motivați de ce doriți să atacați Tengysul. Viața noastră e simplă... Nu avem prea multe alegeri adevărate de făcut. - Și ce-o să faceți dacă mă opun? întrebă pe un ton pițigăiat Bella, care își vedea garda personală formată din doisprezece oameni sprintând spre locul în care se afla el. - Sire, zâmbi Tars. Până la astroport sunt doar câțiva kilometri. - Și aproape o mie de soldați imperiali. - Cum, spuneam, Sire, sunt numai câțiva
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Vassur trăiește în tine, zise nedumerit Kasser. - Nici nu sunt Vassur. Ți-am mai spus... Sunt Xtyn. De pe coridor începură să se audă voci. Una dintre ele încerca să le acopere pe celelalte, revărsând puhoaie de cuvinte pe un ton pițigăiat. - Minunat! Extraordinar! Este exact așa cum mi-o aminteam. O sală imensă, demnă de a adăposti noul tron al dinastiei Boszt. Se auzi vocea lui Bella, încă înainte ca împăratul și grupul care îl însoțea să fi pătruns în sala mare
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
O mulțime de centre comerciale și de clădiri din beton de zgură, pentru care va trebui să dau socoteală la Judecata de Apoi. Din fericire, majoritatea or să fie spulberate la următoarea vijelie mai mare. Începu să fredoneze o variantă pițigăiată a temei tornadei din „Vrăjitorul din Oz“. Ea nu se putu abține să nu râdă. — Dar acum ne-am schimbat. Am adus doi parteneri noi și suntem mult mai ambițioși. —Robert. Ambiția n-a fost niciodată problema ta. — Nu, vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și așa copilă de zece ani câți are, s-a gătit cu tulpanul doamnei Ilinca, a tras un jilț în fața oglinzii venețiene pe care i-a adus-o nașul Dinu, s-a așezat și a început să comande cu glas pițigăiat. Era să mor de râs când am prins-o. — Mor eu de somn, Marico. N-ai grijă, nu face Zamfira mulți purici într-un loc. — Constantine, Constantine, mare logofăt mare, ieri la Stambul, azi la Brașov și Sibiu, mâine la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
rușinii....” Aici Maiota a tras aer în piept și s-a uitat la spudeii care începuseră să asculte atenți, cu ochii dilatați. Își aducea acum aminte Ștefan că povestirea devenise atât de patetică, încât el nici nu mai auzea glasul pițigăiat al profesorului, ci vedea copilele albe cu trandafiri roșii în mâini urcând treptele spre protectoarea lor, Sfânta Teodosia. „S-au repezit fiecare să-și ia câte o copilă ca să-și stingă poftele trupurilor lor păcătoase. Atunci preoții de sus au
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Unde nu-l purtaseră până acum urzelile lui și ale lui neica Dinu? Surugiii opriră sania în dreptul mânăstirii Colței, cum făceau de obicei. Un fecior sări sprinten să-l ajute să coboare. De ce v-ați abătut din drum, țipă aproape pițigăiat Mihai Cantacuzino, mânați direct spre casă! Feciorul făcu o temenea, ferindu-se de frică să nu fie lovit de bețișorul de abanos cu măciulie rotundă încrustată cu lucrătură de argint și pietre prețioase al stăpânului său. Spătarului îi fu rușine
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în scrisoare. Dumneata, mare logofete, dă citire celor scrise ca să fie cunoscute de divan. Ștefan Cantacuzino, zâmbind acru, se ridică de la locul său, aplecându-se luă scrisoarea și pe măsură ce avansa cu lectura scrisorii glasul îi devenea tot mai subțire, aproape pițigăiat. Tatăl său, fostul mare stolnic, își făcea de lucru cu capul bastonului de abanos cu care își ajuta mersul chinuit de podagră și de greutatea trupului mult prea îngrășat pentru un bărbat de șaptezeci și cinci de ani. Alături, fostul mare spătar
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
plece Curtea la Târgoviște, divanul a aprobat legea prin care se desființa văcăritul, darea pe care Brâncoveanu o înființase constrâns de austrieci. Toboșarii băteau tobele în piețele târgurilor ca să se adune prostimea și când răpăitul ritmic înceta, dieci cu glasuri pițigăiate citeau documentul prin care mulțimea era anunțată că Io Ștefan Voievod în marea lui grijă pentru norod ridică apăsarea plății văcăritului ca fiind nedreaptă și silnică, blestemându-i pe cei care în viitor ar încerca s-o repună. Vodă Ștefan
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
micile lor secrete! De treaba asta m-am ocupat chiar azi! Uitați, eu am contribuit și la soluționarea scandalului concursurilor televizate, vă amintiți? Uf, la ce bun? La ce bun s-o țin tot așa, cu glăsciorul meu gâtuit și pițigăiat, de adolescent? Iisuse Hristoase, un bărbat evreu cu părinții în viață e un mucos de cinșpe ani și un mucos de cinșpe ani o să rămână până la moartea lor! Oricum, între timp Sophie m-a luat de mână și, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mâine... Vocea se îndepărtă puțin râzând, comentând, auzi cine zice ăsta că este, hă-hă-hă, auzi peste cine-am dat, și chicoteli, glasuri amestecate și vai de pula noastră, Nemuritorule, vino repede, te așteptăm cu fripturile pe masă, și alt glas pițigăiat, de fetișcană: — Vino, Nemuritorule, să te punem la treabă, că lui Zizi i-a murit. — I-a murit la intrare, chicotiră alte glasuri. Alo-alo, ne auzi? Nemuritoruleeee... Băi, mortăciune! reveni vocea lui Zizi, rățoindu-se aproape îngrijorată. Răspunde! Ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
articuleze și să dezvolte o judecată coerentă, așa că s-a tăvălit și ea pe parchetul de alături, completând râsul Elenei. Preț de câteva minute o ținură tot într-un hohot, după care se ridicară în picioare. Doamne, ziceau cu glasul pițigăiat al celor ce au râs cu lacrimi, ce prostie, ce prostie... Repetau întruna „ce prostie”, deși uitaseră amândouă despre ce era vorba (probabil un nou banc, sau pur și simplu pocnetul șampaniei). Adormiră înainte de ora unsprezece. Apartamentul se potoli și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
o poștă. Ducea un dosar subsuoară. L-am oprit și l-am întrebat: - Nu te supăra, stimabile, unde-i w.c.-ul? M-a măsurat lung, din cap până în picioare, foarte serios, după care a catadixit să-mi răspundă, fonfăit și pițigăiat: - Tovarășe, pe la noi vă adresați cu apelativul "tovarășe". Deci, tovarășe, întrebați secretara. Și, făcând un gest vag cu mâna spre o eventuală ușă, de fapt, în acea direcție se găseau vreo șapte, își propti prețiosu-i nas în vânt și valsă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
clipe voi comanda scampi de creveți. Cauza transpirației de pe mâna tatălui meu: Îi este frică de Înălțime. Acum două zile, când s-a oferit să mă ducă unde voiam eu, am strigat cât am putut de tare cu vocea mea pițigăiată: ― Sus, la Pontch! Hăt deasupra orașului, printre oamenii de afaceri care luau prânzul și Încheiau tranzacții, acolo voiam eu să fiu. Și Milton se ținuse de cuvânt. Deși pulsul i-o luase razna, Îl lăsase pe șeful de sală să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
care să se simtă În siguranță, să se simtă iubită, să se simtă bine. Dar un asemenea loc nu mai exista decât În amintirea ei. În seara aceea sigilase prima cutie. — M-ai folosit În mai multe feluri, auzi vocea pițigăiată a lui Sam În receptor. M-ai folosit ca roată de rezervă, pentru când nu voiai să ieși cu Roger, ca să aibă cine să-ți plătească ieșirea În oraș, m-ai folosit ca să te scutesc de discuțiile plicticoase cu Corinne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
pentru ei, dar cum naiba să nu fac asta când erau atât de căpoși sau discreți, cum vreți să le ziceți, și nu doreau să iște vreo debandadă cu lingviști care apar la ușă ca să cerceteze fenomenul, glasuri fără chip, pițigăiate sau grave, care se plimbă dintr-o cameră în alta fără să poți atinge locul din care se aud. Aveau fobie la miracole, nu puteau pricepe cum un lucru atât de normal ca prezența lor aici, printre noi, trebuie privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
încît 124 cele două porți de handbal de la extremitățile terenului asfaltat abia se zăreau, confundîndu-se cu propriile lor umbre. Puștii din ciclul inferior se fugăreau, se apucau de gât, se tăvăleau pe iarba de la marginea terenului, țipând cu vocile lor pițigăiate. Fetițele se țineau deoparte, îmbrăcate frumos și bine-bine pieptănate, șoptindu-și mereu câte ceva la ureche și râzând. îmi plăceau atât de mult fetițele astea de nouă sau zece ani, grațioase ca desenate cu penița, imitând domnișoarele mari în conversații "serioase
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
și escorta sa. Pentru că până ce Gosseyn să-l observe, băiatul deja ridicase mâna. Câteva secunde mai apoi, acesta vorbi cu aceeași voce de copil, pe care o auzise deja Gosseyn; și cu aceeași furie. - A trebuit să așteptăm! spuse vocea pițigăiată. Ce v-a făcut să-ntârziați? Unde ați fost? Vocea Patru se opri în loc, plin de respect. Fața sa, văzută din profil, era încordată din cauza nerăbdării nejustificate din întrebare și a imposibilității de a explica unui băiat că era nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
a știut că nu trebuia să întârzie nici o clipă. Așa că, atunci când fusese împins pe ușa de lângă podium, o rupse la fugă de bună voie. Scurta trecere în revistă a acestor momente fu întreruptă. - Aduceți-l aici în fața mea! porunci vocea pițigăiată. Îi arăt eu lui! De data aceasta, abia mergeau. Dar creierul lui Gosseyn mai remarcă ceva. Super-creierul său era stimulat. Primea un flux energetic. Diferit. O asemenea senzație nu mai fusese percepută de nici un predecesor Gosseyn, a căror memorie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
În felul ei, ținând cont de cele întâmplate, era o acțiune curajoasă. Și ochii lui exprimau tot curajul atunci când îl fixă pe prizonier. Brusc, fața i se contorsionă. - Ce ai făcut? Ce mi-ai făcut? Era un atac. Vocea era pițigăiată, furioasă, îndrăzneață. Totuși, după un moment, Gosseyn simți că această îndrăzneală era de altă factură; și pe loc. situația păru mai puțin amenințătoare decât... mai devreme... În sala tronului. ...Ca și cum scurta ședere a băiatului - rege în întunericul din capsulă - i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]