72,364 matches
-
preferă gnomonul, "obiect vertical, de pildă o vergea, a cărui umbră slujește de indicator solar." (Jünger, p.47) Lucrările sale recente se articulează în cadrul ciclului numit "Stările timpului și spațiului". Fiecărei ore a zilei și nopții îi corespunde o anumită piesă muzicală. Este limpede că la Nemescu nu este vorba despre ora măsurată de ceasornic. Timpul capătă aici calitatea dată de cadranul solar prin umbră. Căci ce sunt tăcerile meditative care individualizează fiecare opus al acestui ciclu, decât umbre inaudibile ale
Gnomoni, clepsidre și ceasuri by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15457_a_16782]
-
roții și timpul ciclic este credința asumată muzical a Doinei Rotaru, reflectată atât de bine în titlul unui opus cameral: Ouroboros. Discul de la Electrecord continuă această concepție temporală și simbolică, numindu-se "Eterna reîntoarcere". El debutează cu Ceasuri (1987), o piesă de succes a autoarei. Aparent ilustrativ, ticăitul politempic se transformă încet în neregularitate, ca și cum mecanismul ceasornicului s-ar deregla, ar transgresa regnurile și, pe nesimțite, ar învia. Automatul devine pulsație, iar prin aceasta se umanizează. Secundarul ceasului se dizolvă în
Gnomoni, clepsidre și ceasuri by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15457_a_16782]
-
pasivi la ceea ce se întîmplă în fața lor și atît de aproape de ei. Undeva în subconștient este reactivată emoția și teama de a nu fi scos și tu la lecție, tu însemnînd oricare dintre spectatorii-elevi. De a nu fi următorul. Schema piesei susține extraordinar această idee. Sînt patruzeci de victime, de elevi care n-au revenit la locul lor. Clasa nu rămîne descompletată. Nici șirul elevelor pregătite de profesor pentru moarte. În lanțul crimei se adaugă mereu o nouă verigă, următoarea victimă
O scamatorie by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15456_a_16781]
-
profesor pentru moarte. În lanțul crimei se adaugă mereu o nouă verigă, următoarea victimă. Contextul aproape concentraționist în care călăul conviețuiește cu victima, într-un spectacol la vedere pentru alte potențiale victime, mi se pare că amplifică extrem de puternic tensiunea piesei, a cărei miză este speculată altfel. Această clasă este un spațiu în care asistăm la o crimă, la un model de a suprima o viață. Asistăm la devitalizarea Elevei, ușoară, treptată. "Foarte voluntară la început, dacă nu cumva chiar agresivă
O scamatorie by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15456_a_16781]
-
joc dramatic. Pe un text dramatic, un joc burlesc." - Eugène Ionesco. Note și contranote. (Ed. Humanitas, 1992). Victor Ioan Frunză s-a scufundat adînc în căutarea sensurilor cuvintelor și conceptelor autorului. A ținut seama de ce a scris, genial, autorul în piesă și în jurul ei. Fără să încarce, superficial sau comercial, fără să sșeculeze și să inventeze alte nuanțe decît cele, multe, existente în text. A construit, însă, atmosfera în care situația, replica, relațiile să fie puse în valoare cu adevărat. A
O scamatorie by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15456_a_16781]
-
premiera în septembrie 1972, s-a jucat doar de trei ori și a fost in-terzis oficial de către autorități care au demis și conducerea Bulandrei: Liviu Ciulei, directorul teatrului, Maxim Crișan, director artistic, Toma Caragiu, secretarul de partid (și Primarul din piesă). Cazul Revizorul este cunoscut astăzi pînă în detalii. Rușinea de atunci este greu de șters, ca și traumele suferite de artiștii implicați. Scenografia - Paul Bortnovschi, Radu și Miruna Boruzescu; Hlestakov - Virgil Ogășanu, Primarul - Toma Caragiu, Ivan Kuzmici Spekin, dirigintele poștei
Rîsul lui Gogol și mustăceala lui Goga by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15480_a_16805]
-
poate mai lungă introducere pentru că momentul este unul de referință din istoria teatrului față de care, inevitabil, se pot face raportări. O încărcătură psihologică plutește, de asemenea, asupra creatorilor care, după treizeci de ani, s-au hotărît să pună în scenă piesa lui Gogol. Este vorba despre regizorul Claudiu Goga și trupa Teatrului Național din Craiova. Absolvent la clasa profesorilor Valeriu Moisescu - Mircea Cornișteanu, de o maturitate și o modestie atipice pentru generația lui, dar și pentru timpurile artistice învolburate pe care
Rîsul lui Gogol și mustăceala lui Goga by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15480_a_16805]
-
acesta din urmă este personajul care șchioapătă. Sorin Leoveanu, interpretul lui, nu a găsit cheia potrivită, și nici regizorul, alunecînd pe o pantă comică mult prea superficială, fără consistență, născînd un protagonist alcătuit cumva la prima mînă. Hlestakov este, în piesă, nu doar un neisprăvit, un coate-goale, ci un abil, un cuceritor cu aer de inocent, un mincinos cu enorm farmec, un hipnotizator care reușește să-i țină în transă pe provincialii găunoși și să pună la cale o cacialma de
Rîsul lui Gogol și mustăceala lui Goga by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15480_a_16805]
-
de excepție", "relaxat") introduse cu nonșalanță nu fac bine nici montării, nici protagonistului; (am auzit și replica "statul de drept", nu știu cine a născocit-o și cine a rostit-o; rămîne, oricum, o enormitate pentru anul 1836 cînd a fost scrisă piesa). Sînt și elemente redundante care fac parte deja din stilul lui Claudiu Goga. Unele funcționează mai bine, altele devin neajunsuri. Caleașca, prezentă și folosită excepțional în Cerere în căsătorie, își joacă și aici funcția, transformîndu-se, la un moment dat, nu
Rîsul lui Gogol și mustăceala lui Goga by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15480_a_16805]
-
evocare a exegezei românești cu privire la acest tablou, dar nu numai în raportul lui cu Proust (Dan Botta, Sadoveanu, Ion Barbu). Astfel, pe nesimțite, aș spune, suntem duși spre capitolul final, "Reacții românești față de inovația proustiană", care este, în-tr-un anume sens, piesa de rezistență a cărții. Cercetarea este făcută laborios, minuțios, dar numai până în jur de 1945. Aș spune că acest capitol el singur conține și idei pentru o carte întreagă. Toate - sau aproape toate - numele importante ale literaturii noastre sunt implicate
O cercetare biografică by Irina Mavrodin () [Corola-journal/Journalistic/15497_a_16822]
-
copil dependent... O mamă, costumieră de teatru, șomeră, cu bască retro și gesturi teatrale, hotărîtă să "tragă" de copil, să-l antreneze pentru și întru "normalitate" (Victoria Cociaș, uneori cu un aer de duritate "SS-istă", provenit, parcă, din altă piesă). Un tată polițist de cartier, care lucrează numai noaptea, ca ziua să stea cu copilul, un personaj din care Dorel Vișan construiește, cu naturalețea-i inconfundabilă, un om cu temperament dublu, dacă se poate spune așa: acru și blazat noaptea
Cinema cu handicap by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15504_a_16829]
-
plus patru și pe plus zece sînt rare. Scările sînt numerotate și lipite în blocuri, iar blocurile în cartiere. Numele străzilor și numărul caselor joacă un rol secundar. Fără adresă poștală, cu numeroase cifre și litere, ca un cod de piesă de calculator, poștașul nu poate identifica adresantul. Apartamentele au apă curentă și instalații sanitare și încălzire centrală. Balconul sau logia, închise de locatari cu improvizații de sticlă și profile de fier pentru a deveni cămări, depozite și verande care apără
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15509_a_16834]
-
studenții mei, obișnuiți cu astfel de spectacole, și pe stradă, și pe scenă, și-i vor fi închipuind la fel cu acești lucrători pe eroii lui Caragiale. Așa că le-am atras atenția asupra felului cum regizorii și criticii contemporani actualizează piesele dramaturgului. Personajele pe care acesta le-a gîndit nu seamănă însă cu indivizii din berăria de peste drum. Ele aparțin clasei de mijloc de la 1900, pe care Zarifopol a sintetizat-o foarte bine în studiul despre Caragiale, sînt îmbrăcați corect, cu
Caragiale după Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15530_a_16855]
-
de imagini modalitatea în care pregătește un fel de mîncare: se duce în piață, alege zarzavaturile, puiul, ajunge în bucătărie și, tot așa mai departe, etapă cu etapă pînă cînd, în final, avem în față un desen minunat, o mică piesă. Și foarte gustoasă după mărturiile celor care au și acum, pe cerul gurii, senzațiile savurate. Înfățișat în revistă astfel, artistul devine mai aproape de ceilalți, este umanizat fără să i se știrbească nimic din aură și autoritate. De aici a plecat
Kalispera, Lola Blau! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15523_a_16848]
-
fac și ele parte din joc, imprevizibilul se întrece în a pune la cale farse, normalul este înlocuit de anormal. De peste tot, din oameni, din structuri, din forme și fonduri. Mizeria și trauma războiului și-au lăsat amprentele pretutindeni. În piesa lui Georg Kreisler și în spectacolul lui Dabija (Teatrul evreiesc de stat), Lola Blau este pusă sub lupă. Sînt urmărite cele mai fine gesturi și reacții ale actriței și cîntăreței, în plină acensiune în Austria anului 1938. Anul instalării fascismului
Kalispera, Lola Blau! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15523_a_16848]
-
Marina Constantinescu O piesă a lui Arthur Schnitzler scrisă aproape de 1900, are premiera în ianuarie 2002, la Teatrul Nottara, sub un titlu incitant și misterios: Hora iubirilor (Der Reigen, Hora - titlul original, traducere de Dan Stoica). Un spectacol care, după părerea mea, marchează, prin
Lanțul slăbiciunilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15503_a_16828]
-
va fi "Ai promis că vei bea doar marea, nu și rîurile care se varsă în ea. Cere-le să oprească întîi toate rîurile!") și, ofuscat, repetă de mai multe ori "Bea marea, Xantos!" Interlocutorul meu nu doar că urmărise piesa și reținuse replica, dar o folosise într-un mod tulburător: pentru el, a accepta limbajul fiului era echivalent cu a înghiți o mare. . . Apoi s-a oprit brusc din povestea lui cu tîlc și mi-a spus: "Dv. beți cafea
Cultura cu înlocuitori by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15549_a_16874]
-
celelalte dimensiuni ale vieții noastre, și cultura română contemporană este una cu înlocuitori. Înainte de revoluție, înlocuitorii erau, pe de o parte, "operele" comandate, realizate de creatorii care au acceptat să se prostitueze artistic, și, pe de altă parte, prozele și piesele "cu aluzii". Ceea ce nu înseamnă, mă grăbesc să precizez, că nu au existat și opere artistice autentice, dar, vai, atît de puține. După revoluție ne-am trezit confruntați cu alte tipuri de înlocuitori de cultură, diabolic diversificate. Pseudoliteratura de tip
Cultura cu înlocuitori by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15549_a_16874]
-
a fost cu Florica Codreanu, Milly din Jocurile și Fetița din Preludiu sentimental. A murit, în împrejurările pe care le-am menționat, de ziua lui Eminescu, la 35 de ani fără o lună. Opera lui Holban e compusă din două piese de teatru fără nici un succes (Oameni feluriți și Rătăciri), din cîteva zeci de eseuri, note de călătorie, risipite prin reviste, din volumul de amintiri Parada dascălilor, din nuvelele strînse postum în Halucinații și din cele patru romane (Romanul lui Mirel
Holban la centenar by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15547_a_16872]
-
la acea categorie de spectatori care consideră teatrul o artă și nu o prestare de serviciu aducătoare de relaxare. Pe aceștia din urmă chiar îi sfătuiesc să nu-și bată capul cu un spectacol mai special, deloc ușor, plecînd de la piesa unui austriac ciudat, Werner Schwab și pînă la tonul regizorului (tînăr din punctul de vedere al anului absolvirii facultății, clasa Cătălina Buzoianu) Sorin Militaru. Despre care nici n-au avut timp să afle mare lucru, debutul lui neîntîmplîndu-se foarte de
Îndărătul ideii de paradis by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15561_a_16886]
-
ierarhiile. Stagiunea în curs de desfășurare a fost încredințată unor tineri regizori cu profiluri îndrăznețe, ale căror teribilisme, poate inerente, se învîrtesc însă în spațiul profund al creației, al preocupărilor pentru teatrul asumat ca provocare. Ei au cîștigat "licitația" cu piese sau dramatizări foarte puțin cunoscute la noi, jucate cu succes afară, nu ușor de primit și de digerat cînd obișnuința pentru facil, superficial și emfatic formează deja un soi de tradiție periculoasă. Nu mă aștept să iasă de aici neapărat
Îndărătul ideii de paradis by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15561_a_16886]
-
s-a născut în 1958 la Graz și a murit în 1994, tot acolo, în comă alcoolică, că a studiat sculptura la Academia de Arte frumoase de la Viena, că după 1990 a ajuns, extraordinar de rapid, un dramaturg cu numeroase piese jucate în draci, cum se spune, în spațiul german. În 1994 am văzut și eu la Saarbrücken un spectacol intitulat Endlich tot, endlich keine Luft mehr (În sfîrșit mort, în sfîrșit fără pic de aer), un tip de teatru absurd
Îndărătul ideii de paradis by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15561_a_16886]
-
cheia mizanscenelor scriitorului, dezbaterile pe multiple planuri trecute din publicistică în mărturisirile exaltate, în patetismul inspirat și nobil al schimbului de idei dintre intelectualii din paginile romanului, nota lor gravă și esențială, în ritm de poemă și mărturisire de credință, piese de teatru comentate, cu jocul actorilor adus în prim planul atenției, personaje reale trecute prin sita sensibilității scriitorului, portrete și autoportret, legate între ele de probleme literare, de experiențele creației, de viața politică și socială. Fără să fie teoretician, Gala
Substanța umană by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14357_a_15682]
-
prezentă în țară pentru câteva zile cu prilejul lansării bucureștene a filmului Tosca, o producție multinațională și prioritar franceză; a fost prezentă la București grație invitației lansate și susținute de Institutul Francez. Scrisă pe un libret ce are la bază piesa lui Viectorien Sardou, opera lui Puccini - mult mai cunoscută decât piesa de teatru - a beneficiat de nenumărate ecranizări. Cu decenii în urmă - nu menționez câte anume, la București, la Cinematograful Scala, ecranizarea operei pucciniene a fost oferită publicului nostru odată cu
Vedeta poate fi o personalitate by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14362_a_15687]
-
filmului Tosca, o producție multinațională și prioritar franceză; a fost prezentă la București grație invitației lansate și susținute de Institutul Francez. Scrisă pe un libret ce are la bază piesa lui Viectorien Sardou, opera lui Puccini - mult mai cunoscută decât piesa de teatru - a beneficiat de nenumărate ecranizări. Cu decenii în urmă - nu menționez câte anume, la București, la Cinematograful Scala, ecranizarea operei pucciniene a fost oferită publicului nostru odată cu introducerea la noi a formulei tehnice a proiecției în cinemascop. Pe cât
Vedeta poate fi o personalitate by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14362_a_15687]