167 matches
-
prea tulburat ca să fie glumeț. În cercul câmpiei, lumina slăbise. Soarele, mare și roșcat, mergea să se scufunde în grâu. Lovit de picioarele lui Auta, măgărușul alerga cât era în stare să alerge. Auta privi o pasăre în zbor. Totdeauna pizmuise păsările, dar acum le ura. Știa că nu-i e dat omului să zboare. Odată, puține luni după ce venise în palatul din Piscul Sfânt, își făcuse în ascuns, din câteva aripi de vulturi uciși cu arcul, niște aripi mari. Și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
chiar pe această frază ca să n-o vadă și să-l ardă pe rug pe Giordano Bruno, să-l batjocorească pe Galileu, să se supere pe Copernic. N-am avut dreptate să oftez după biblioteca din Alexandria? Totdeauna l-am pizmuit pe domnul director Eratostene... - Și eu îl pizmuiesc. Biblia e un morman haotic și nu ne oferă decât câteva crâmpeie de memorie străveche, strecurate în ea întîmplător, poate de copiști, și încețoșate, dislocate din esența lor și scufundate într-o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și să-l ardă pe rug pe Giordano Bruno, să-l batjocorească pe Galileu, să se supere pe Copernic. N-am avut dreptate să oftez după biblioteca din Alexandria? Totdeauna l-am pizmuit pe domnul director Eratostene... - Și eu îl pizmuiesc. Biblia e un morman haotic și nu ne oferă decât câteva crâmpeie de memorie străveche, strecurate în ea întîmplător, poate de copiști, și încețoșate, dislocate din esența lor și scufundate într-o mlaștină de morală stupidă, de medicină empirică, de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
astea? ― Iartă-mă... Mi-am închipuit că atunci când... În sfârșit, când nu poți privi înainte, te desfeți cu ce ai lăsat în urmă. Mulți ani am crezut că din cauza lui Șerbănică... Nu, nu i-am vrut răul niciodată. L-am pizmuit doar. Astăzi, dumneata și cu el... E tot ce mi-a mai rămas. Toată viața mea s-a adunat în... Brusc, ceva negru, viu, le țâșni de sub picioare, sări peste ei cu un urlet lugubru apoi dispăru sub bufet. Doamna
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
când e vorba de ceilalți. Ei pot să aștepte mult și bine că la ei tot nu va mai ajunge nimeni! Cei care-i cunosc mai bine, cu alte cuvinte locuitorii Scandinavei, afirmă cu toată certitudinea că se mai și pizmuiesc între ei. Când se-ntâlnesc, destul de rar și numai din întâmplare, apare și gâlceava. E și normal. La ce se poate aștepta un bătrân cu anumite obiceiuri și nenumărate metehne, dobândite de-a lungul îndelungatei sale existențe, de la un alt
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
citate... Se pare că voi pleca spre Belgrad. Se pare... Noul meu stăpân nu a hotărât încă proxima mea destinație... Altfel, toate-s vechi și nouă toate. A. 9 Târziu, după evadarea din adolescență, atunci când am constatat că Freud îl pizmuiește primitiv pe Dostoievski, cel care, evident, este precursorul psihanalizei, aproape că-mi venea să mă arunc la beregata austriacului, întrucât am descoperit că, fără să cunosc subtilitățile teoriei sale, eu fusesem inițiat încă de mic în tainele decriptării zvârcolirilor subconștientului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
să se desprindă. Vrei să spui că și Albu — SÎnt convins, ți-am spus doar că avea chipul meu după lupta de la Termopile. Știi, existau două tabere, bătrînii și tinerii. Ne iubeam și ne uram pînă la paroxism. Tinerii ne pizmuiau pentru Înțelepciunea și stoicismul nostru, noi le rîvneam plăcerile. Intram unii În alții cu schimbul, ne răscoleam, măruntaiele cu disperare să smulgem ceva din ființa aceea promisă care ni se refuza. Viețile noastre sînt ca niște cruci țintind infinitul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ea, într‑o dezordine totală, multe lucruri, în principal teamă, ură și, drept condiment, un strop de invidie față de Sophie. Hans spune că nu‑i frumos să invidiezi un om ajuns fără nici o vină într‑o asemenea situație familială. O pizmuiești pe Sophie? Anna plânge cu o octavă mai sus. Hai, te conduc acasă, doar locuim practic foarte aproape unul de altul. Îi spune să se liniștească și ea se liniștește încet‑încet. Brusc îl vede pe Hans cu alți ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am nimic nu-mi folosește. Dragostea îndelung rabdă ; dragostea este binevoitoare ; dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufeste. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
arate cum și-a pierdut ursul coada? Să v-o aduc aminte. Odinioară, demult, tare demult, ursul — așa cum se cuvenea unui animal atât de mare și de puternic — avea o coadă de toată frumusețea, lungă și stufoasă. Toate animalele îl pizmuiau pentru această podoabă neîntrecută. Dar mai ales se înciuda vulpea, pe care în frumusețea cozii nu o întrecea decât ursul. A tot chibzuit cu capul ei șiret, și, într-o zi de iarnă cu ger aspru, i-a spus cu
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
amănunt; el vrea să nu scape nimic, căci descrierea este aici chiar o formă de posesie. Ochiul este Îndrăzneț și insinuant: În fiecare dimineață, mergeam s-o văd cum se scaldă; o contemplam de departe când se afla În apă, pizmuiam valul moale și calm ce o mângâia pe coapse ș-acoperea cu spumă acest piept atât de viu, eu vedeam conturul membrelor sale sub veșmintele ude ce le acopereau, vedeam inima sa bătând, pieptul său ce se umfla, contemplam În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
al cărui chip nu-l mai văzuse niciodată. Omul acesta ciudat venise în pețit la căderea nopții. El nu se întorcea niciodată acasă mai devreme de lăsatul întunericului și pleca din nou la treabă când mijeau zorile. Prietenii fetei o pizmuiau pentru norocul ei. Fata, luându-și inima în dinți, aprinde o lumânare și-i zărește chipul. "Era frumos ca soarele de pe cer și decât toate stelele adunate laolaltă." Tânărul se preschimbă într-o pasăre mare, cenușie și-i spune că
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
nu deșertată complet de daci) a fost colonizată cu "mulțime nenumărată din toată lumea romană" (Budai-Deleanu, 1991, p. 84, subl. n.), urmând formula eutropiană "Ex toto Orbe Romano". Puritatea romană a poporului său este apărată de Petru Maior împotriva celor care, "pizmuind strălucita viță a romînilor [...] zic că romanii cei trimiși de Traian în Dachia, căsătorindu-se cu muerile dache, dintru această mestecare, feliu nou de oameni se urzi, adecă nu romani adevărați, ci corcituri din bărbați romani și mueri dache" (Maior
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
dragoste nu am, nimic nu sînt. 3. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fiu ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. 4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. 5. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mînie, nu gîndește răul. 6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. 7. Toate le suferă
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
din diletantism și dă dovezi de o puternică invenție fantastică (Pescuitorii de perle, Corbii) ori de uimire în fața misterului vieții, ascunsă sub o aparentă ușurătate ștrengărească: Nu sunt nici rău, nu sunt nici blând, Nu m-am târât, n-am pizmuit, Am fost și sunt un biet smintit Care visează chiar mergând. Eu niciodată n-am muncit, Noaptea nu dorm și ziua casc, Poate-aș fi vrut să nu mă nasc, Dar nu mă plâng că n-am murit. Și nu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
treabă, din nou! Malul ăsta de lemn e ciocănelul, iar eu mi-s dascălul care predă lecția de țambal. Poc, poc! AHAB vorbește singur Ă Ce spectacol! Ce zgomot! Ciocănitoarea căruntă ciocănind în copacul găunos! Orbii și muții, sunt de pizmuit acum. Ia te uită! obiectul acela e așezat pe două coșuri pline eu saule. Mare pișicher e omul ăsta! Tic, tac - parcă ar fi clipele vieții unui om! O, cît de imateriale sînt toate lucrurile materiale! Există oare ceva real
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
nu deșertată complet de daci) a fost colonizată cu "mulțime nenumărată din toată lumea romană" (Budai-Deleanu, 1991, p. 84, subl. n.), urmând formula eutropiană "Ex toto Orbe Romano". Puritatea romană a poporului său este apărată de Petru Maior împotriva celor care, "pizmuind strălucita viță a romînilor [...] zic că romanii cei trimiși de Traian în Dachia, căsătorindu-se cu muerile dache, dintru această mestecare, feliu nou de oameni se urzi, adecă nu romani adevărați, ci corcituri din bărbați romani și mueri dache" (Maior
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]