253 matches
-
imagini din documentarele despre Norvegia și Islanda, țări mai spectaculoase, mai frumoase se spune, decît Suedia, cam „monotonă” (mie mi s-a părut fermecătoare) cu nesfîrșitele ei păduri de brazi și mesteceni, cu lacuri și ochiuri de apă, cu stînci plîngătoare, ițindu-se pe marginea unei străzi, în mijlocul unei poieni ori la malul mării... Islandei i se datorează negreșit reușita cu totul specială a ediției recent încheiate a Salonului de Carte de la Frankfurt. Cunoscătorii au constatat că, deși numărul vizitatorilor a fost
Pe drumul cărții - De la Göteborg la Frankfurt pe Main by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/5173_a_6498]
-
clasică, îl admira la modul superlativ. însemnarea de călătorie se transformă repede în operă de imaginație, Regele Soare devenind personaj de roman galant și istoric: "Versailles însuși este un oraș grav, aproape lipsit de viață. Casele fac impresia unor sălcii plângătoare cu ramurile atârnând. Când pășești în parcul cunoscut în toată lumea - acum atât de singuratic - ți se pare că aici lumea este atât de liniștită ca să poți distinge foșnetul trecerii tuturor fantomelor istorice. Aici este pădurea imensă în care Ludovic XIV
Are și literatura partea ei by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8539_a_9864]
-
definitiv, de ce nu? Dacă sunt copii... L a t i t u d i n e a E ora 8 fără un sfert. Dimineață vântoasă și sumbră, cu ferestrele pistruiate de ploaie. Mesteacănul se clatină ca de-o amețeală, ramurile „plângătoare” se zbat violent dar fără scăpare. „Betula tristia” - l-au botezat botaniștii. Nici că se putea un mai potrivit nume. Dar, în ciuda tristeții de afară - barometrul, încă și mai trist, a coborât sub „Ploaie” spre „Furtună” - Pierde-Țară se freacă la
Însemnari by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/4167_a_5492]
-
slab al doctorului: - Ne scapă. Repede, Mexico. - Repede, zice Roger, strîngînd buretele în mînă, extrăgîndu-se din căruciorul de copil, dezbrăcîndu-se de el ca de o haină, nu fără ceea ce lui i se pare o îndemînare atletică. - Mexicooo - pe un ton plîngător. - Vin, se împleticește el prin molozul din pivniță, ieșind la aer din nou, unde-l vede pe doctor încolțind cîinele, cu plasa ridicată și desfășurată. Plouă insistent asupra acestui tablou. Roger ocolește astfel încît să formeze cu Pointsman un clește
Thomas Pynchon - Curcubeul gravitației by Rareș Moldovan () [Corola-journal/Journalistic/6251_a_7576]
-
altă parte; în „Poemul de purpură”, VII, e pomenit un zidar „care a vrut să clădească o piramidă-n Țicău”, iar într-o piesă de pe la sfârșitul selecției de „Poezii” apărută la Editura Vitruviu, 1996: „ni se revelă, de sub sălcii prelung plângătoare,/ hipnotic sclipind, ca-n adânc de oceane,/ Țicăul guvernat de lună”) trăiește într-o chilie scobită într-un zid, în compania unui ceas cu nisip și a unor mari mulțimi de porci: cam o mie, unii imenși, alții mici, peste
Profil Mihai Ursachi by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13327_a_14652]
-
dinte? Întrebă doctorul. Nu, pe Conțescu nu-l dureau dinții și examenul stomatologic nu descoperi nici un focar. Mai probabil era că, încercînd a-și potoli cu degetul un prurit facial, dăduse naștere la acea inflamație. Ochii lui Conțescu, și așa plângători, lăcrimau necontenit, în vreme ce obrazul umflat îi dădea aspectul bufon al unui prunc râzând. G. Călinescu - Cum mai este Conțescu? se informă și Gulimănescu. - Din ce în ce mai rău, în ciuda scăderii temperaturii. Aînceput să se umfle. Nici vorbă, are o boală gravă, ce n-
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
latinității medie și nu înseamnă de loc că "la vin spune omul adevărul". Din contra, nu există stare mai amăgitoare în privirea caracterului decât cea de beție. Cel sincer devine mincinos, cel fricos se laudă cu curajul, cel vesel devine plângător, cel tăcut vorbăreț. Deci: in vino non est veritas. Proverbul are cu tot alt înțeles. La germani, la slavi, la românii din suta a șaptesprezecea asemenea existau între amici dueluri de beție, lupte frățești de încercare în băutură din cari
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
erul singur știe ce plătește-acea durere. [BOIER I] O! tiranu-i fără milă [BOIER II] Biata, mînile își frânge, O, cum plânge de se-neacă. LĂPUȘN[EANU] Da! [și] foarte bine plânge, Și-i frumoasă ca nealta... Cum e albă plângătoarea, Haina neagră [î ]i stă bine și o prinde de mirare... Și la nuntă și la moarte e totuna, orice-ați spune, Un amestec e de lacrimi, de vis și deșertăciune. (soldații aduc coșciugul și-l depun pe o năsălie
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
act V - o îmbrățișează. Ea fuge. Ea îmblă rătăcită prin ruinele pămîntului: "Munții gîndirei se spintec dinaintea mea, d-o parte verzi și înfloriți, muiați de lumină, de alta goi, slabi, arși, și sufletul meu buhă trece, trece rece și plângător în stîncele disperărei. Trebuie oare, trebuie oare să plâng, să plâng totdeuna? " TOMA O viziune... Da, e o viziune... e reflectul unui înger &c. [ 5] Apare Toma, atunci el vorbește (Tasso Act V, Scena ult[imă]) Apoi Toma îi spune
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ridicolă, dintre aparința esterioară și fondul intern. Cel mai antitetic și mai comic caracter e moftangiul. Tartuffe e moftangiu. Comica escelentă a postulanților din Millo director consistă din aceea că sunt moftangii. Toți suspină pentru patrie cu fizionomia cea mai plângătoare de pe lume și toți nu vor binele, ci numai posturile patriei. c CARACTER DE PROST 2257 Luarea metaforelor ad litteram... Mod d-a se convinge dobitocesc - Stăruința într-o neghiobie - Neluminarea - Ură mică manifestată în lucruri mici de tot - în
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
la modă și foarte bine făcut, se ducea la capela catolică din Londra ca să asculte în Vinerea patimilor cântarea unui Stabat necunoscut încă în Englitera, și pe care îl adusese din Italia un religios. Îndată un glas dulce și melanholic, plângător și dureros începu cântarea înaltă în care se răsfrâng așa de bine și așa de minune toate suferințele Maicei lui Dumnezeu! toată poezia creștinismului, dragostea și resignația! Cu cât muzica sfântă își desfășura notele sale atât de serioase și pătimașe
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
situație. Iată-l acum pe el ajuns în fața mea, ca să fie ajutat. Nu am fost niciodată superstițioasă până acum. Plutim pe Lacul de Vest. E o toamnă aurie. Trestia e deasă și a ieșit papura. Digul e mărginit de sălcii plângătoare. Frunze de lotus acoperă, pe anumite porțiuni, lacul. Printr-un pod, sunt legate de țărm pavilioanele în diverse stiluri construite în timpul dinastiilor. Locul e ornat cu stânci și e înconjurat de plopi, piersici și caiși. Faimosul Pod Rupt e construit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ne-a explicat iarăși Pintea. Se pare că n-avea destul. Probabil de aceea era mereu albă ca varul și așa de subțirică și moale, că ai fi putut s-o frămânți. Enăchescu pășea cum ar fi pășit o salcie plângătoare, bineînțeles, dacă așa ceva ar fi fost posibil. Era minunat de frumoasă și vorbea abia susurat, pesemne ca să nu-și pună sângele în pericol. Când trebuia să răspundă, se scula în picioare, deși profesorii, după ce îi puneau întrebarea, îi propuneau imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
țara, numai așa, de-al dracului, pentru a-i arăta frumoasei originale ce-i poate mintea. Un dramaturg, dacă ar vedea-o și i s-ar părea că e greu abordabilă, ar bate coclaurile cu luciu de apă și sălcii plângătoare, ar pândi cum vânează șalăul și știuca dimineața și în amurg, ar aduna fișe pe toate speciile de faună și floră, ar studia surâsuri, râsuri și hohote de râs, de la cristalin până la mugetul înfuriat al mării, ar face o colecție
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de război. Am traversat canalul subțire care, ca un șanț de fortificații, despărțea Detroitul de Grosse Pointe. Și apoi, Înainte să avem timp să observăm schimbările, am ajuns la casa de pe Bulevardul Middlesex. Mai Întâi am observat copacii. Două sălcii plângătoare imense, ca niște mamuți blănoși, de fiecare parte a proprietății. Lujerii lor atârnau deasupra aleii de la intrare ca periile de la o spălătorie de mașini. Deasupra era cerul de toamnă. Întrezărindu-se prin frunzele sălciilor, le transforma Într-un verde fosforescent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
geamuri. Hudson Clark (al cărui nume Milton avea să-l pomenească mulți ani de-acum Încolo, deși nimeni nu-l recunoștea vreodată) proiectase Middlesex În ideea de a se armoniza cu mediul Înconjurător. În acest caz, cu cele două sălcii plângătoare și dudul care creștea În fața casei. Uitând unde se afla (Într-o suburbie conservatoare) și ce era de cealaltă parte a acelor copaci (nume ca Turnbull și Pickett), Clark a urmat principiile lui Frank Lloyd Wright, abolind verticala victoriană În favoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
demnitatea. Când simțea chemarea naturii, ne anunța prin interfon și o ajutam să se dea jos din pat și să se ducă la baie. Cea mai simplă cale de a o spune: anii treceau. În afara geamurilor anotimpurile se schimbau, sălciile plângătoare Își lepădau milioanele de frunze, zăpada cădea pe acoperișul plat și unghiul luminii solare se micșora, iar Desdemona rămânea În pat. Tot acolo era și când se topea zăpada și sălciile Înmugureau din nou. Era acolo când soarele, Înălțându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
rog, las-o baltă. ― Stai așa. Mă perie În continuare, trăgându-mă de păr. Capul mi se clatină la fiecare mișcare. ― Oricum, acum se poartă părul scurt, Callie. ― Ai terminat? Încă două-trei perii frustrate, de Încheiere. Apoi, cu un glas plângător: ― Măcar leagă-ți-l la spate! Dă-ți-l la o parte de pe față. Ce puteam să-i spun? Că exact ăsta era scopul pentru care aveam părul lung? Ca să mi-l țin pe față? Poate că nu arătam ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
față. Ce puteam să-i spun? Că exact ăsta era scopul pentru care aveam părul lung? Ca să mi-l țin pe față? Poate că nu arătam ca Dorothy Hamill. Poate că Începeam chiar să semăn destul de tare cu sălciile noastre plângătoare. Dar părul meu avea și virtuți. Acoperea dinții Înveliți cu sârmă. Acoperea nasul de satir. Ascundea coșurile și cel mai important lucru - mă ascundea pe mine. Să Îmi tund părul? Niciodată! Încă Îl mai lăsam să crească. Visul meu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
spiritul lui Milton să nu se Întoarcă În casă. Treaba asta o făcea Întotdeauna un bărbat și acum mă calificam pentru ea. În costumul meu negru, cu mocasinii murdari, stăteam În ușă, care era deschisă În calea vântului iernii. Sălciile plângătoare erau dezgolite, dar totuși masive; Își ridicau brațele contorsionate ca niște bocitoare. Cubul galben pastelat al casei noastre moderne se profila clar pe albul zăpezii. Middlesex avea acum aproape șaptezeci de ani. Deși o prăpădisem cu mobila noastră colonială, Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
da să bea ape otrăvite. 16. Îi voi risipi printre niște neamuri pe care nu le-au cunoscut nici ei, nici părinții lor, și voi trimite sabia în urma lor, pînă-i voi nimici." 17. "Așa vorbește Domnul oștirilor: "Căutați, și chemați plîngătoarele să vină! Trimiteți la femeile iscusite, ca să vină! 18. Să se grăbească să facă o cîntare de jale asupra noastră ca să ne curgă lacrimile din ochi, și să curgă apa din pleoapele noastre! 19. Căci strigăte de jale se aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
sinistru și impunător, care nu era în nici un caz atenuat de prezența unei bisericuțe ascunse în stânga, după niște copaci, și un cimitir neîngrijit ce se întindea dincolo de un vechi gard de fier ruginit. Eva scrută locul cu privirea de lângă salcia plângătoare și tocmai se pregătea să-și părăsească adăpostul, când ferestrele franceze se deschiseră și un bărbat ieși pe terasă cu un binoclu, uitându-se lung prin el înspre Eel Stretch. Bărbatul purta o sutană neagră, cu guler alb. Eva se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
sunt prezentate în detaliu. Andromaca e „văduva lui Hector, o femeie cu un copil, învățată în toate secretele amorului de un altul, cu corpul ei pe care se văd semnele bătrâneții, cu hainele mereu în doliu, cu vocea ei mereu plângătoare, repetând la infinit o litanie de copil răsfățat.” Cealaltă, cea cu care se identifică aproape fără excepție toate elevele, Hermiona e „fecioara îndrăgostită până la nebunie, care nu acceptă compromisuri, mândră, ofensată, căreia i se preferă o sclavă aproape bătrână.” Fetele
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
față: "Vecine, tot mai bine e să pun abțibild pe geam decât să merg la biroul ăla al dumitale de care mă înfiorez toată". Am uitat să spun că vecinul meu lucrează la Asociația funerară de ajutor pentru înmormântare Salcia plângătoare în care încasează cotizațiile membrilor și e mândru de locul lui de muncă: "dar de ce să mă înfiorez", mi-a spus, "câștig un ban și nu trebuie să-mi lipesc pe geamuri cocoși și găini pe degeaba și să-l
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
să spună bătrânul cu atâta iritație. - Vezi dumneata ce vrea! invitase el pe Pascalopol. - Ce e, Costache, spune-mi mie, fără să faci sforțări, îlîntrebă acesta cu compătimire. Bătrânul, cu o tremurătură de furie a întregii fețe, aproape comică, zise plîngător: - Pu-pungași... mă-mă-mă pândesc să să mă fure... să mămoștenească pîn-pîn-n-am murit... să-i dai afa-afară pe toți, pe toți, să nu văd de-decît pe fe-fe-tița mea și pe Felix, vreau să-i dau fe-fetiței mele ce-i al
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]