KorAP: Find »[drukola/base=platonician & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...40 >

999 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378

cuvințel, nicio referință, niciun citat, nicio trimitere care să permită identificarea hedonistului emblematic cu cirenaicul? De ce nu Aristip în locul lui Philebos sau Protarh, așa cum a procedat în cazul lui Protagoras sau al lui Gorgias, figuri istorice confirmate înrolate în teatralizarea platoniciană? Nu vom ști niciodată de ce Democrit materialistul și Aristip hedonistul, cei doi mari dușmani teoretici ai lui Platon, nu figurează nicăieri în operă ca interlocutori credibili... închiși în această caricatură, cei doi hedoniști de paie - Philebos și Protarh - nu merită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
ca geograf, gândește ca un etnolog și reacționează ca un om interesat de tot ce vede. Gândirea lui este rezultanta unui număr la fel de mare de influențe. Școala pe care o deschide ține de materialismul democritean, fără însă a renega cosmogonia platoniciană. Ne imaginăm ce discipol problematic a fost pentru un Platon autoritar șef de școală! Relațiile dintre cei doi au cunoscut și momente supreme, dar și altele dificile. La început, Platon nu-i dă lui Eudoxiu chiar locul pe care acesta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
gânditorul instalat în superbia sa, înainte de a-i deveni un aliat mai util ca prieten decât ca adversar sau dușman. După ce Eudoxiu fusese refuzat în tinerețe la conducerea Academiei, episodul geometriei aplicate contează poate ca o ocazie de reconciliere... -2Un platonician hedonist! Platinician și hedonist! Performanța merită să zăbovim puțin... Evident, platonismul lui Eudoxiu nu poate fi ortodox: nu dualism maniheist, nu ură față de trup dublată de o glorificare a sufletului, nu pasiune pentru pulsiunea de moarte, nu desconsiderare a cărnii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
redus la minimum. Bine, le clasăm la gândirile care celebrează bucuria, plăcerea, dar cum? Sub ce forme? După ce criterii cantitative? în ce limite? Nu vom putea ști... în labirintul aristotelician, urmăm comentariul critic făcut de Stagirit argumentelor lui Speusippos, un platonician pur-sânge, apărător al corpusului ortodox. în detaliile umbrelor proiectate, putem vedea că Speusippos afișează o opoziție clară față de hedonism - ca platonician care se respectă. în schimb, Aristotel își afirmă cea mai mare proximitate față de Eudoxiu. Nu că ar mărturisi un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
ce limite? Nu vom putea ști... în labirintul aristotelician, urmăm comentariul critic făcut de Stagirit argumentelor lui Speusippos, un platonician pur-sânge, apărător al corpusului ortodox. în detaliile umbrelor proiectate, putem vedea că Speusippos afișează o opoziție clară față de hedonism - ca platonician care se respectă. în schimb, Aristotel își afirmă cea mai mare proximitate față de Eudoxiu. Nu că ar mărturisi un hedonism sincer și clar, ci mai degrabă pentru că Etica nicomahică propune un eudemonism mai puțin opus hedonismului decât s-ar părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
înaintea erei noastre, iată o idee de-a dreptul genială - încă una - la un filosof ce reușește să cristalizeze singur o gândire care, în ciuda formei fragmentare în care a ajuns până la noi, are o importanță imensă în ce privește rezistența opusă regimului platonician, creștin și idealist de scriere a filosofiei occidentale. Iată așadar un trup glorios, în sensul păgân al termenului! Atrăgându-ne atenția că înțelepciunea nu-și poate avea punctul de plecare în orice fel de trup, Epicur adaugă totuși: nici în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
cu obligația de a-și satisface stagiul militar. Sărac, exilat, provincial - dacă ne este îngăduit să utilizăm acești termeni și să comitem anacronisme... -, ținut departe de școlile filosofice ateniene și dominante îplatonism, aristotelism), Epicur nu se va închina, evident, fantasmelor platoniciene - superioritatea Atenei, aristocratismul visceral, elitismul reacționar, conservatorismul politic, ezoterismul pedagogic, spiritualismul dualist, deismul arhitectonic, societatea politică închisă, imobilă, sfetnicul prințului, filosoful-rege și alte fleacuri ale unui Platon poreclit de Epicur „Cel numai aur” și recuzat în mod constant, așa cum o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
adesea acest animal roz și rotofei cu discipolii lui Epicur. De ce? Grigore de Nyssa afirmă că, din cauza constituției sale fiziologice, acest animal nu poate să-și ridice capul și să contemple cerul. Așadar, nu are cum să devină un animal platonician în stare de o ascensiune dialectică care să-l transforme într-o vietate extatică orientată spre contemplarea ideilor pure; el rămâne o creatură grosieră condamnată să râme cu râtul în pământul cel mai murdar, scârbos și plin de gunoaie, hrănindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
sau Aristip, de exemplu; era, de asemenea, neîndurător, se zice, cu membrii corporației filosofice, însă aici este vorba de o practică agonică obișnuită în acest mediu în care școlile cunosc nu atât coexistența, cât competiția: faptul de a trăi ca platonician, cinic, stoic sau epicurian implică și alte interese decât cele ale simplelor practici teoretice... Proxenet, hoț, bețivan, mâncău, afemeiat, venetic, necioplit, oportunist, obscen, dezmățat, suferind de tulburări de caracter: cam multe defecte pentru un singur om! Prea multe pentru ca toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
putea continua orgiile demne de Trimalchio al lui Petroniu, Epicur afirmă teoretic și trăiește practic un hedonism ascetic care, luat în detaliu, li s-ar putea potrivi călugărilor din ordinele cele mai austere... Crima e folositoare pentru adepții idealului ascetic, platonicieni și stoici, nu peste multă vreme asociați în construirea creștinismului: ei vizează monopolul sectar asupra filosofiei și văd cu ochi foarte răi numărul important de noi elevi ai lui Epicur și ai școlilor sale, unde oamenii se îmbulzesc pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
unui trup muritor: realitatea coincide foarte exact cu ceea ce vedem, simțim și percepem, cu ceea ce ne arată simțurile. Epicurismul combate aproximările teoretice care recurg la explicații mitologice. Nici în această privință nu ne putem împiedica să ne gândim la fabulațiile platoniciene: Prometeu și Epimeteu în Protagoras, androginul din discursul lui Aristofan sau nașterea iubirii în Banchetul, atelajul înaripat din Phaidros, peștera din Republica, Atlantida din Timaios, infernul din Phaidon, sau chiar Gyges, greierii, Er, Theuth, tot atâtea ficțiuni destinate să suplinească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
a construcției lumilor și a compoziției materiei. Niciuna nu face apel la ficțiuni, fabulații sau alte povești pentru copii. într-un îndemn concluziv, el cere excluderea mitului. Gândire puternică, oricând de actualitate... Pentru a mai arunca o piatră în grădina platoniciană, filosoful atomilor îi recuză - fără să-i numească! - și pe cei care studiază natura plecând de la axiome vide, nesocotind complet observația. Ne gândim la evidența cifrelor și a numerelor, la formele arhetipale explicitate de Platon în Timaios, la zeu și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
evident, faptul că, în ciuda riscurilor, reducerea complexului la simplu produce uneori cele mai bune efecte... Discursul epicurian despre dorințe figurează, într-adevăr, printre paginile clasice, alături de câteva pasaje obligatorii: sfera parmenidiană, râul heraclitean, felinarul și butoiul lui Diogene, alegoria Peșterii platoniciene, măsura aristoteliciană, îndoiala pyrrhoniană etc. Epicur face așadar deosebire între dorințele naturale și necesare, cele naturale nenecesare și cele nenaturale nenecesare. Toate pot fi efectiv clasate în una dintre cele trei rubrici. Niciuna nu scapă - cel puțin după Epicur... Primele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
cu șiretlicuri pentru a evita confruntarea, să recuze validitatea sau chiar posibilitatea tezelor hedoniste. Proasta reputație a lui Epicur nu ne aduce informații atât asupra adevăratei naturi a filosofiei Grădinii, cât asupra inhibiției, complexelor și mizeriei corporale a adversarilor săi: platonicienii și stoicii în linie de bătaie, urmați de creștini, au dezvăluit din plin, fără să știe, insatisfacția încercată în privința propriului trup, pe care au simțit nevoia să-l deteste, să-l chinuie, să-l urască în așa un hal... Antihedonismul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
antinomice: e suficient, pentru a ne convinge, să nu neglijăm nici biografia lui Epicur, nici textele lui Aristip, în vreme ce tradiția ignoră viața primului și cunoaște prost teoria celui de-al doilea... Numai voința de a reproduce categoriile clasice ale istoriei platoniciene a filosofiei justifică dualismul care opune plăcerile stabile epicuriene plăcerilor dinamice cirenaice. Epicur nu s-a putut mulțimi cu această dimensiune negativă a hedonismului, nici Aristip doar cu măsura instantanee a jubilării. Practica Grădinii ateniene și corpusul doctrinal transmis la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
unei plăceri vulgare, grosolane - în imediatețea animalică și dinamică -, bestială, așa trebuie să gândim... în schimb epicurienii, mai fini, mai tolerabili, în ciuda hedonismului lor - ei aduc atât de mult cu niște asceți încât ar fi niște amici aproape convenabili pentru platonicienii și stoicii tolerenți... -, nu pot decât să celebreze superioritatea cărnii asupra spiritului, a trupului asupra părticelei de divinitate puse de zei în oameni. Epicur consideră că plăcerile cele mai mari se află de partea sufletului; Aristip... de partea trupului! Pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
află de partea sufletului; Aristip... de partea trupului! Pentru a avansa astfel de argumente, trebuie să pleci de la considerentele obișnuite ale dualismului, care opune cele două instanțe ireconciliabile: un trup material, un suflet spiritual. Așa ceva e valabil pentru pitagoricieni și platonicieni, la care, într-adevăr, cele două ordini există separate, distincte, fiecare dintre ele ținând clar de lumea sa. Creată, coruptibilă, constrângătoare pentru primii, necreată, eternă, nemuritoare, necoruptibilă pentru ceilalți. De o parte, o osândă sub formă de mormânt; de cealaltă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
un artificiu retoric și o poziție antinominalistă permit recurgerea la cele două momente ale dualismului pentru a le face să funcționeze în sensul unei creditări și al unei discreditări: elogierea sufletului, condamnarea cărnii. Aici regăsim firul călăuzitor al unei scrieri platoniciene a istoriei filosofiei, incapabilă să redea corect ceea ce nu se supune legii sale: imanența, materialismul, atomismul, relativismul, ateismul. A vorbi despre Epicur ca un platonician permite aplicarea noțiunilor de suflet și de trup definite după ordinea idealistă, și nu după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
și al unei discreditări: elogierea sufletului, condamnarea cărnii. Aici regăsim firul călăuzitor al unei scrieri platoniciene a istoriei filosofiei, incapabilă să redea corect ceea ce nu se supune legii sale: imanența, materialismul, atomismul, relativismul, ateismul. A vorbi despre Epicur ca un platonician permite aplicarea noțiunilor de suflet și de trup definite după ordinea idealistă, și nu după principiile formulate de filosoful din Samos. -14- Geniul vieții filosofice. Dar dacă opera lui Epicur s-ar afla în viața filosofică pe care o postulează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
poți să o încalci dacă și numai dacă ea a fost făcută în mod clar, între indivizi liberi, consimțind la aceasta, excluși din comunitatea delincvenților relaționali. Sau în ceea ce privește orice altă virtute - dar și viciu... - care nu trimite la măsura ideală platoniciană, ci la relativitatea existențială a părților contractante și implicate. Hedonismul în Grădină sau oriunde în altă parte, dacă vrei să trăiești după legea lui, presupune niște condiții obligatorii: afișarea intențiilor, neascunderea proiectelor, formularea motivelor, elaborarea în comun a regulii jocului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-i pe epicurieni, Cicero, de exemplu, a contribuit la salvarea multor texte, idei sau fragmente din corpusul incriminat... Aceste polemici se desfășurau foarte posibil și pe alte terenuri, în special pe acela al societăților filosofice inspirate de modelele princeps: Academia platoniciană, Porticul stoic sau Grădina epicuriană... Arhitectura filosofică, sau războiul continuat cu alte mijloace! Epicurismul se răspândește foarte de timpuriu. încă din timpul vieții lui Epicur, comunitățile înfloresc mai peste tot: la Lampsakos, Mitilene, Apameea și Antiohia în Asia Mică, sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
în acest subiect, au examinat chestiunea Cifrei și a Numărului, a Armoniei, și mai puțin problema receptării sunetelor de către un corp capabil de percepție, deci de emoții, de senzații și, în final, de plăcere... Muzica pitagoriciană a Sferelor sau Armonia platoniciană a Sufletului sunt categoric opuse teoriei jubilatorii asupra muzicii pe care o formulează Philodemos. Bineînțeles, Epicur păstrează tăcerea asupra acestui punct. înțelegem însă ușor de ce condamnă muzica, de vreme ce aceasta nu prezintă niciun interes direct în realizarea ataraxiei. Scopul muzicii nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
filosofie și politică. Nu că filosoful ar trebui să prefere acțiunea publică în locul efortului îndreptat asupra propriei persoane, dar omul activ și ales în cetate trebuie să acționeze raportându-se la o filosofie. Nu e nicidecum nevoie să reactivăm fantasma platoniciană a filosofului-rege, este suficient să ne gândim la condițiile în care este posibil un rege cât de cât instruit într-ale filosofiei îepicuriene, în speță!). Critica făcută de Philodemos politicului i-ar fi bucurat pe cinici sau pe cirenaici: implicându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
alteia: discul dur informatic. în orice caz, cauzalitățile oarbe par să anime o filosofie stigmatizată pentru simplificările ei exagerate. Opoziția dintre viață, idee, imaterialul spiritualiștilor, și mecanică, atom, materia adepților imanenței pure, acționează ca un topos al istoriei filosofiei. Totuși, platonicienii nu exclud particulele concrete, lumea reală, după cum nici epicurienii nu exclud sufletul sau spiritul - la Lucrețiu, spiritul dă impuls sufletului care comandă trupul și este localizat în partea mediană a pieptului. în schimb, sufletul este răspândit în tot trupul. Spiritul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
în afară de... în afară de un text de vreo cincisprezece rânduri, mai nimic din punct de vedere cantitativ, dar o mină de aur pentru potențialitățile calitative: Diogene enunță aici posibilitatea unei utopii epicuriene, un fel de Grădină lărgită la dimensiunile universulului... O anti-Republica platoniciană, desigur, pentru că este departe de fantasma aristocratică, militară și războinică a lui Platon, dar, în același timp, o propunere politică gândită ca putându-se extinde la totalitatea teritoriilor locuite: tabloul acestei societăți ideale seamănă adesea cu descrierile făcute de Lucrețiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]