357 matches
-
poate fi atribuit unei cauze inteligente și bune. Celălalt este principiul antropic - adică afirmarea comensurabilității și a legăturii reciproce dintre ființele omenești și univers. Dacă examinăm cele mai importante propuneri de ordin cultural oferite spre consum la Începutul erei creștine - platonismul, iudaismul și creștinismul -, vom ajunge la concluzia că ele Împărtășesc atît principiul inteligenței ecosistemice (acest univers este creat de o cauză bună și Înalt inteligentă și este fundamental bun), cît și principiul antropic, potrivirea deplină dintre univers și oamenii care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
mai important, definițiile răului variază. În zoroastrism cele două Spirite sînt răspunzătoare, fiecare, de o creație separată, iar realitatea devine astfel obiectul unei clasificări duale: cîinele este un animal bun, măgarul un animal rău. La Platon este rău trupul; În platonismul tîrziu - materia În general. Miturile dualiste ale creației sau doctrinele asupra lumii abundă În toate religiile și filozofiile omenirii. Uneori hotarul care le desparte de viziunile monarhiene (care conțin un unic principiu, arche) este greu de trasat, pînă Într-atît Încît
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Întîi convins că tot ce aparține Antichității tîrzii ar proveni din Egipt, Însă către 1920 a făcut o cotitură radicală În direcția Iranului, folosindu-se de compilații din secolul al IX-lea, p. C. - pentru a stabili originile persane ale platonismului (!). Reitzenstein a fost cel care a inventat așa-numitul Mister iranian al Eliberării (Das iranische Erlösungsmysterium, 1921), un fel de doctrină mistică ce ar fi În măsură să explice nu numai creștinismul și gnosticismul, ci chiar și platonismul Antichității. Carsten
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
persane ale platonismului (!). Reitzenstein a fost cel care a inventat așa-numitul Mister iranian al Eliberării (Das iranische Erlösungsmysterium, 1921), un fel de doctrină mistică ce ar fi În măsură să explice nu numai creștinismul și gnosticismul, ci chiar și platonismul Antichității. Carsten Colpe a dezvăluit sistematic erorile acestei concepții la Începutul anilor șaizeci 11; cu toate acestea unele dintre ideile școlii germane mai planează Încă asupra studiilor moderne. Nu vom mai insista aici În legătură cu aceste probleme 12. În jurul anului 1960
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În metensomatoză sau reîncarnare. Avem deja, În secolul al IV-lea a.C., dacă nu chiar ceva mai devreme, un set de trăsături care seamănă bine cu gnosticismul și cu celelalte forme de dualism ale Occidentului, pînă la catharii Evului Mediu. Platonismul are multe În comun cu orfismul: disprețul față de trup (antisomatism), ideea unui „păcat” neprecizat care sortește sufletele individuale căderii și reîntrupării, metensomatoza 22. Contrar acelora care, asemenea lui Arthur Darby Nock, fac din gnosticism un fel de platonism „ieșit din
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Evului Mediu. Platonismul are multe În comun cu orfismul: disprețul față de trup (antisomatism), ideea unui „păcat” neprecizat care sortește sufletele individuale căderii și reîntrupării, metensomatoza 22. Contrar acelora care, asemenea lui Arthur Darby Nock, fac din gnosticism un fel de platonism „ieșit din matcă”, Bianchi e de părere că gnosticismul se află atît de aproape de platonism deoarece ambele Își au originea În speculațiile dualiste de felul celor Întrupate de orfism 23. Cu acesta din urmă, gnosticismul mai are În comun și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
păcat” neprecizat care sortește sufletele individuale căderii și reîntrupării, metensomatoza 22. Contrar acelora care, asemenea lui Arthur Darby Nock, fac din gnosticism un fel de platonism „ieșit din matcă”, Bianchi e de părere că gnosticismul se află atît de aproape de platonism deoarece ambele Își au originea În speculațiile dualiste de felul celor Întrupate de orfism 23. Cu acesta din urmă, gnosticismul mai are În comun și ideea alegerii și consubtanțialității cu divinitatea, căci În mitul orfic omenirea ia naștere din cenușa
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
să se atribuie derivarea gnosticismului din orfism, teoria sa privitoare la invarianți n-a reușit să ofere o explicație a situațiilor istorice concrete. Dacă gnosticismul nu derivă din orfism, atunci unde este legătura dintre ele? Dar legătura dintre gnosticism și platonism? În ciuda cunoașterii sale fără egal a dualismului și a sistemului de trăsături distinctive care definesc speciile și subspeciile acestuia, Bianchi a continuat să privească relația dintre ele drept „istorică”, adică de ordin cronologic și nu de ordin pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
drept „istorică”, adică de ordin cronologic și nu de ordin pur și simplu logic. Bianchi n-a considerat niciodată dualismul ca pe un „obiect ideal” și, În consecință, n-a acceptat că dimensiunea pe care o au În comun orfismul, platonismul, gnosticismul și curentele dualiste ale Occidentului este În primul rînd de ordin logic. În loc de a se naște una din alta, aceste concepții derivă toate dintr-o sursă comună: mintea omenească 24. 4. Dualismul occidental: o cronologie Sistemul dualismului intersectează totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
căutat În nemulțumirea produsă În unele cercuri evreiești de distrugerea celui de al doilea templu din Ierusalim, la anul 70, p. C. Ulterior, R.M. Grant a abandonat acest punct de vedere În favoarea unui accent mai puternic asupra elementelor filozofice din platonismul mijlociu, considerate drept componente primare ale gnosticismului 17. Atît Simone Pétrement, cît și Ugo Bianchi au văzut rădăcinile dualismului anticosmic În Grecia antică; pentru ei gnosticismul a devenit o consecință a elenismului, totuși nu În sensul celebrei formule a lui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
conceptul de „transformare” care nu mai conține asemănări cu fonologia, În mod destul de surprinzător, tezele sale timpurii au fost urmate În mare măsură de cercetătorii gnosticismului; aceștia au Încercat să stabilească un set de „trăsături dinstinctive”, În raport cu care gnosticismul, creștinismul, platonismul, iudaismul și alte religii s-ar situa drept „invarianți” de tipul fonemului. Hans Jonas a recunoscut că gnosticismul este dualist și, prin urmare, diferit de orientările non-dualiste; a mai stabilit, de asemenea, că este anticosmic și nu procosmic și că
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
mitice „moderate” este ceea ce Jonas a numit devoluție - respectiv un eveniment catastrofic, care, la un moment dat, a Întrerupt expansiunea lină a ființei. Însă, după cum a arătat Ugo Bianchi, un astfel de eveniment „devoluționar” este și un element constitutiv al platonismului din toate timpurile. O altă trăsătură a fost adăugată de eruditul german Hans-Martin Schenke, care a făcut observația că gnosticismul conținea ideea consubstanțialității dintre partea spirituală a ființei omenești și divinitatea transcendentă. Principiul antropic este astfel negat: oamenii nu aparțin
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
doctrina creștină? Totuși unele doctrine gnostice, fie că le definim drept dualiste, fie că nu. nu sînt „anticosmice”: ele se mărginesc la a atribui o inteligență și o putere redusă cauzei care a generat ecosistemul uman (universul). Și, În fine, platonismul Îi concepe și el pe oameni ca literalmente Înrădăcinați În divinitate, prin Intelectul lor, și fiind astfel consubstanțiali cu divinitatea. Atunci care mai e folosul „trăsăturilor distinctive”, din moment ce ele nu pot face diferența dintre gnosticism, platonism și creștinism? După cum s-
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
universul). Și, În fine, platonismul Îi concepe și el pe oameni ca literalmente Înrădăcinați În divinitate, prin Intelectul lor, și fiind astfel consubstanțiali cu divinitatea. Atunci care mai e folosul „trăsăturilor distinctive”, din moment ce ele nu pot face diferența dintre gnosticism, platonism și creștinism? După cum s-a arătat mai sus, astfel de tentative de a defini gnosticismul ca invariant nu au fost complet lipsite de rezultate, Întrucît ne-au dat posibilitatea să stabilim, pînă la urmă, un sistem simplu de opoziții care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
tentative de a defini gnosticismul ca invariant nu au fost complet lipsite de rezultate, Întrucît ne-au dat posibilitatea să stabilim, pînă la urmă, un sistem simplu de opoziții care permit o trecere În revistă rapidă a diferențelor dintre iudaism, platonism și creștinism, pe de o parte, și gnosticism, pe de alta. Iudaismul, platonismul și creștinismul Întrupează premisele ascunse ale culturii elenistice, În măsura În care subscriu la principiul unei cauze inteligente și bune, care a creat lumea, și au În comun principiul antropic
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
rezultate, Întrucît ne-au dat posibilitatea să stabilim, pînă la urmă, un sistem simplu de opoziții care permit o trecere În revistă rapidă a diferențelor dintre iudaism, platonism și creștinism, pe de o parte, și gnosticism, pe de alta. Iudaismul, platonismul și creștinismul Întrupează premisele ascunse ale culturii elenistice, În măsura În care subscriu la principiul unei cauze inteligente și bune, care a creat lumea, și au În comun principiul antropic. În contrast cu ele, gnosticismul este un fenomen de contracultură În măsura În care neagă atît principiul inteligenței
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
42. Majoritatea Învățaților care s-au ocupat mai recent de Simon au optat pentru ipoteza negativă (-/-): el nu este nici gnostic, nici autor al Revelației. Astfel, pentru Karlmann Beyschlag Revelația nu are nici o legătură cu Simon, fiind un produs al platonismului din secolul al II-lea43. Însă doctrina originală a lui Simon n-ar fi nici gnostică. Toate informațiile cu privire la Simon au fost deformate de către ereziologi, care au Încercat să facă din el un gnostic, atribuindu-i trăsături ale unui gnosticism creștin
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
se poate lua cunoștință prin alte simțuri și că, prin urmare, sentimentele și visele nu sînt „ființe”, ca să nu mai vorbim de abstracții ca Înțelepciunea sau Inteligența 14. În gnosticism este valabil exact opusul acestei opinii, la fel și În platonism În general - față de care gnosticismul este o variantă eretică și extremistă: cu cît un lucru este mai corporal, adică cu cît este mai mult cognoscibil prin simțuri, cu atît este el mai puțin Înzestrat cu „ființă”, căci lumea fizică nu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
joase ar fi, sînt Încă impalpabile. Cum devine oare posibil acest nou pas - trecerea de la psihic la fizic? Din nou ni se cere celor mai mulți dintre noi un Însemnat efort intelectual pentru a putea Înțelege că una dintre principalele dogme ale platonismului este următoarea: cu cît este mai fizică o ființă, cu atît este mai puțin esențială. În consecință, lumea fizică, dat fiind că este fizică se Învecinează cu negativitatea: trupul este mai rău decît cea mai rea dintre emoțiile Încercate de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lumii (atribuită de el doar gnosticismului, dar care este, de fapt, platonică În general) are cumva o „rădăcină existențială”; derivă ea oare dintr-o „experiență a lumii”? Aici răspunsul nostru diferă categoric de cel al marilor interpreți existențialiști ai Gnozei. Platonismul este un sistem de gîndire care pleacă de la premise simple. O dată ce asemenea premise intră În acțiune, sistemul continuă să producă soluții care nu cer nici o „experiență a lumii” prealabilă pentru a fi susținute și chiar apărate pînă la moarte și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a acestei opoziții, vezi În special remarcabila carte a lui Hans Joachim Krämer, Der Ursprung der Geistmetaphysik: Untersuchungen zur Geschichte des Platonismus zwischen Platon und Plotin, Scippers, Amsterdam, 1964, pp. 223-264. Krämer tratează gnoza ca pe un fenomen aparținînd istoriei platonismului, În care se pot detecta „abgesunkenes philosophisches Lehrgut altakademischer Herkunft in charakteristischer Gestaltverfremdung” (p. 253). Teza sa stă În picioare. Din păcate, cea mai mare parte a documentației lui Krämer cu privire la gnosticism provine de la școala germană de istorie a religiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
sînt, Într-o anumită măsură, ambivalente. Căderea sufletului individual În trup, de care rămîne prins ca o scoică de cochilia ei110, este un eveniment funest, vag motivat prin „o anumită Întîmplare”111 sau „o anumită legătură” avută cu nedreptatea. În platonism trupul este rău, după cum se afirmă În numeroase locuri, fără nici o urmă de ambiguitate 112. Această atitudine caracterizează Întreaga tradiție platoniciană, fie că e vorba de Filon, fie că e vorba de Plotin. Pentru Plotin, cosmosul Înseamnă armonie Între un
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pesimistă nu În privința omului ci În privința universului, perspectivă care duce la o prețuire metafizică a umanității fără echivalent În lumea Antichității. Gnosticii nu susțin numai consubstanțialitatea dintre oameni și originea lor precosmică, Pleroma. Această consubstanțialitate era deja una dintre constantele platonismului și i se poate afla o paralelă În doctrina iudaică a creării omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Gen. 2:27). În contextul gnostic, ființele omenești sînt glorificate suplimentar prin faptul că această consubstanțialitate le Înalță mai presus de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
el oare o influență și asupra mitologiei gnostice? Din perspectiva noastră, chestiunea formulată astfel nu este relevantă. Ceea ce ar trebui subliniat este că exegeza lui Filon constituie o transformare a mitului Genezei În conformitate cu un set de reguli care derivă din platonism. Evident, aceste reguli nu sînt singurele posibile și nici exegeza filonică nu este singura exegeză posibilă a Scripturii sacre evreiești după aceste reguli, sau după altele care pot fi definite drept platonice. Exegeza gnostică a Genezei admite o definire izbitor
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
aceste reguli, sau după altele care pot fi definite drept platonice. Exegeza gnostică a Genezei admite o definire izbitor de asemănătoare cu exegeza filonică: este o interpretare a unui text iudaic, efectuată În baza unui set de reguli derivate din platonism. Se poate Însă adăuga: chiar dacă este posibil ca toate regulile să derive Într-adevăr din platonism, platonicienii n-ar subscrie la toate. Această distincție este fundamentală. Am făcut anterior observația că exegeza biblică a lui Filon se dovedește pe alocuri
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]