1,048 matches
-
spune iar că vin cu primăvară. Voi nu vedeți alături... vioreaua ? De ce doar eu, supus sunt, la ocara ? Iar sus pe ramul încă neînfrunzit, Ne cântă, alta oda, pițigoiul... Și semnul că paraiele-au pornit... Auzi cum clipocește ududoiul. Cu plecăciune vin și spun în șoaptă, Nu puneți peste mine vină, iară... Oare-ați uitat de vorbă înțeleaptă: C-o floare... nu se face primăvară. Referință Bibliografica: Sunt doar un ghiocel / Marin Bunget : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1865, Anul
SUNT DOAR UN GHIOCEL de MARIN BUNGET în ediţia nr. 1865 din 08 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384054_a_385383]
-
lor gură. S-au adunat într-o pomană scursură-a societății Și-acum pledează legi și fapte, foloase dau doar lor Uitat-au legea țării veche și litera dreptății Purtând jobene ce lucesc și care-n aur chior. Onoarea lipsă, plecăciunea și dos înfipt în jilțuri Tronează-n societatea cultă, ce vor numită-a fi Ajuns-au slugi la sluga slugii, aievea neputințuri Clădind imperii de slugarnici și altele-a zidi. Inculți se văd rânjind pe fățuri, a lor e lumea
IMPERII DE SLUGARNICI de CIPRIAN ANTOCHE în ediţia nr. 2230 din 07 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383467_a_384796]
-
-mă, Hristoase, să cânt în suferință! Mă-nvrednicește, Doamne, mă întărește-n greu! Dă-i gurii mele glas să-ți cânte-n rugăciune, Căci lut sunt pe pământ și fiu de Dumnezeu! Și-n fața Ta, Hristoase, mă-îndoi cu plecăciune. Referință Bibliografică: MĂ-NVREDNICEȘTE, DOAMNE! / Gabriela Munteanu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2263, Anul VII, 12 martie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Gabriela Munteanu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu
MĂ-NVREDNICEȘTE, DOAMNE! de GABRIELA MUNTEANU în ediţia nr. 2263 din 12 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383506_a_384835]
-
lor gură. S-au adunat într-o pomană scursură-a societății Și-acum pledează legi și fapte, foloase dau doar lor Uitat-au legea țării veche și litera dreptății Purtând jobene ce lucesc și care-n aur chior. Onoarea lipsă, plecăciunea și dos înfipt în jilțuri Tronează-n societatea cultă, ce vor numită-a fi ... Citește mai mult IMPERII DE SLUGARNICIÎn ochii grei, plini de necaz, se-apasă-a mea durereDurerea demnă de-a muri tot vertical și drept,Ca stâlp de luptă
CIPRIAN ANTOCHE [Corola-blog/BlogPost/383472_a_384801]
-
spurcă-n a lor gură.S-au adunat într-o pomană scursură-a societățiiși-acum pledează legi și fapte, foloase dau doar lorUitat-au legea țării veche și litera dreptății Purtând jobene ce lucesc și care-n aur chior.Onoarea lipsă, plecăciunea și dos înfipt în jilțuriTronează-n societatea cultă, ce vor numită-a fi... XIV. ÎMI PLÂNGE SUFLETUL DE CIUDĂ, de Ciprian Antoche , publicat în Ediția nr. 2228 din 05 februarie 2017. ÎMI PLÂNGE SUFLETUL DE CIUDĂ Capul plecat, sabia nu
CIPRIAN ANTOCHE [Corola-blog/BlogPost/383472_a_384801]
-
aplecat deasupra mesei tremurând din cauza valurilor de friguri ce le simțea prin corp sorbind câte puțin ceai din cană se întoarse spre Sofia iar după ce ea puse farfuria pe masă îi prinse mâna dreaptă și o sărută făcându-i o plecăciune. ,,Mulțumesc sărut mâna,” spuse el. Prin acel gest Mihai se învinse pe el însuși acel teribil orgoliu al său simțea că a reușit să-l calce în picioare și în ciuda boli și a vicisitudinilor vieții pe care le îndurase în
PAȘI SPRE ABIS ( 3 ) de EUGEN ONISCU în ediţia nr. 1793 din 28 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383006_a_384335]
-
lăsa! Mă-nvinge!’’. Ucenicul Theo Răpan nu avea cum să nu se adreseze direct marelui maestru italian al sonetului, răsădit în românește de Gheorghe Asachi. În Sonetul CXXXVI, îl imploră astfel: ,,Messer Petrarca, îți sărut cerneala,/ Poet român, fac Ție plecăciune!/ Ating înfiorat plăpânde strune:/ Inima mea iubirii-i e vasala!// Orbirea-n trup ferice mă răpune,/ Fanatic pas, îmi lepăd șovăiala,/ Silabele îmi tulbură sfiala:/ Prea Bunule, Te rog, vreau iertăciune!// De-ajuns îmi e a ochilor dogoare,/ Frânt ca
DAN LUPESCU despre albumul liric… FiinD. 365 + 1 Iconosonete de THEODOR RĂPAN [Corola-blog/BlogPost/92450_a_93742]
-
ai lui, îi creștea sufletul când îi vedea cum se rotesc în stol, putea să-i recunoască în zbor de departe și-mi explica de ce unii zboară așa, iar ceilalți altfel, sau cum se plimbă gușați pe creasta casei, făcând plecăciuni perechilor agile. Și-a făcut apariția în fața porții casei lui Ernsti Binder ștraful cu cei doi cai pintenogi de povară ai lui Mihalcic-baci, mobila a fost încărcată, au luat cu ei doar atât cât să le încapă în cele două
ULTIMII ROLLERI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1681 din 08 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383136_a_384465]
-
ca și șovăiala, nu exclud nici scufundarea în oceanul vieții, nici zdrobirea de stâncile malului ei. Întotdeauna, românii care au pornit să caute o palmă de cer și o pală de libertate dar au găsit o lume, sunt vrednici de plecăciunea semenilor în fața lor și li se cuvin recunoștința, deoarece prin îndrăzneala cu prețul imprevizibil au arătat modele, nu o dată urmate de la un imigrant la altul. Zbuciumarea celui care și-a părăsit casa, plecând în călătoria depistării de șanse prin lume
JOHN BANU. NEVOIA DE UN ALT JOHN BANU SAU ACELAŞI, ŞI ÎN ROMÂNIA de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383227_a_384556]
-
Înlocuite, pentru ei, cu niște jilțulețe meșteșugite, cu spătar Înalt. Teofilo continua să Îi facă semn cu mâna, În timp ce restul rămăseseră nemișcați. Îl așteptară pe poet să se apropie pentru a se ridica toți deodată, Înclinându-și fruntea Într-o plecăciune mută, măsurată dar politicoasă. Dante Își plecă și el fruntea, uluit: Întregul corpus al artei fiziognomoniei era acolo, dinaintea ochilor săi. Câinele, vulpea, maimuța, leul, În chip de oameni, Îl fixau atent. Și calul, și acvila... Până În acea zi, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
limbi străvechi, ca de altminteri și vecinul său, Antonio da Peretola, jurist și notar, ilustru expert În ambele Drepturi, continuă el, Îndreptându-și degetul spre un chip cu trăsături ascuțite și echivoce, ca ale unei vulpi. Bărbatul răspunse cu o plecăciune ceremonioasă. — În serviciul Curiei romane, Îmi Închipui, zise Dante, Încercând să Își ascundă răceala. — Șeful Cancelariei Sanctității Sale. Cândva, confirmă vulpea. Însemnele și prestigiul rangului său erau dezvăluite de lanțul greu de aur și de inelele ce Îi Împodobeau degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
s-ar fi bucurat de un permis de liberă trecere. În dreptul ușii se Încrucișă cu cârciumarul, care avea aerul că așteptase momentul acela pentru a se apropia de el. Părea nerăbdător să Îi spună ceva, dar se mărgini la o plecăciune stângace și la câteva vorbe de salut bolborosite. I se păru că, În timp ce vorbea, nu scăpa din ochi grupul celui de al Treilea Cer, și că nici acestora, la rândul lor, nu le scăpa nici un gest de al său. Ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unui deal ori odihnind gălbui în mijlocul câmpiei, nu întâlneai curând acel topos pomenit de mai toți povestitorii de-aici ori de-aiurea, că numai lista lor, a povestitorilor, ne-ar umple puținul spațiu ce-l avem la dispoziție. Cu modestă plecăciune, în chip firesc, îndrăznim a ne strecura și noi în șirul celor care și-au oprit eroii în ceas de desfătare la hanuri, slăvit fie numele lor în veci! Cum spuneam, bunii noștri călugări Metodiu și Iovănuț intrară în Moldova
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ba încă și dușmanii dimprejur! Nu domnia-ta ai slujit atâtea capete de domn, ele căzând în cele din urmă, al dumitale rămânând, precum văz, pe umeri? — Numai eu știu cum se mai ține - oftă spătarul. Dânsul a fost Barzovie-Vodă. — Plecăciune, Măria-Ta! - zise cu smerenie gazda. De mult voiam să te cunosc. Din câte știu, Măria-Ta, când erai în Scaun, ai scos birul pe stupi și-ai pus bir la cărți. De unde atâtea cărți, Măria-Ta? — Da, așa e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai rugăm oleacă!” Și abatele se temea de Dumneavoastră. Episodul 209 O VOLUPTATE — Au fost vremuri frumoase - spuse papa visător. Nu știu dacă mă înțelegeți, dar mie, spre deosebire de alții de seama mea, îmi plăceau mătăniile, penitența, tot ceea ce ținea de plecăciune, de slugire, de flagelare. Slujind tuturor, știam că de fapt slujeam Domnului. — Simțeați probabil instinctiv că, precum a spus învățătorul, cei din urmă vor fi cei dintâi - zise cardinalul Damiani. — Probabil, da, să fi fost și asta - răspunse Grigorie al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Dintr-o dată, dădu uitării mânia. - Mulțumesc că m-ai prevenit, Îi răspunse, pornindu-se către el. Avea senzația că, Într-un fel, omul Îl aștepta. - Cred că te cunosc, Îi zise când se apropie Îndeajuns, salutându-l cu o ușoară plecăciune. - Și eu te cunosc pe domnia ta, messer Alighieri. După faima dumitale, dacă nu personal, răspunse bătrânul, plecându-și fruntea la rândul său. - Uneori faima aleargă mai iute decât pașii. Dar pașii dumitale, ce i-a purtat prin aceste locuri? - Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
zăceau arhivele orașului, unde actele și dispozițiile, Împreună cu procesele verbale ale nenumărătoare adunării, erau legate Între tăblițe ilustrate. - Sănătate, messer Duccio, salută poetul. Omulețul cel chel, care Îi ieșise În Întâmpinare cu solicitudine, se grăbi să Îi răspundă cu o plecăciune, lăsând la o parte grosul fascicul pe care tocmai Îl compila. - Ce pot să fac pentru domnia ta, priorule? - Dumneata știi totul despre acest oraș. Cine și cât dă, cine și cât datorează. Și, mai cu seamă, activitățile ce se desfășoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sală. Pe trepte, aproape că fu luat pe sus de un trimis, care alerga spre poartă, gâfâind cu sufletul la gură. Îl Înșfăcă de un braț și Îl opri. - Ce se petrece? Celălalt probabil că Îl recunoscuse, Întrucât făcu o plecăciune. Apoi aruncă o privire neliniștită spre ușă, de unde se mai auzeau Încă glasurile agitate ale celorlalți priori. - M-a trimis șeful gărzilor. Trebuie să comunic Consiliului o veste de maximă importanță, zise pe un ton agitat, dând să-și continue
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acasă și nimeni nu și-ar fi putut închipui singurătatea lui și nu ar fi criticat-o. Într-o zi, unul dintre directorii Uzinei veni să solicite favoarea de a fi primit la Castel. Protocol, schimb de cărți de vizită, plecăciuni, pălăria scoasă. Este primit. Directorul acesta era un belgian gras și surâzător, cu favoriți roșcați și ondulați, scund și îndesat, îmbrăcat ca un gentleman dintr-un roman, cu redingotă, pantaloni în carouri, găitane și boots lăcuite. Imediat, Barbe sosește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
masacru, a fost deodată penurie de ingineri. Uzina mergea la fel de bine ca întotdeauna, însă ceva făcea ca belgienii să rămână în micul lor regat, în umbra fragilă a monarhului lor de operetă. Procurorului i se aduse la cunoștință, cu destule plecăciuni și cuvinte alese, că nu avea să mai vină nici un locatar. Vara se anunța la fel de fierbinte sub bolțile de verdeață ca și în capetele multor patrioți care fuseseră remontați în masă precum frumoasele mecanisme ale unor orologii. Peste tot, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
avea ochi mici și sașii, care priveau insinuant de pe lângă suprafața mare a nasului. Kerry, curtenitor, a făcut prezentările: — Numele ei e Kaluka, regină hawaiană! Ți-i prezint pe domnii Connage, Sloane, Humbird, Ferrenby și Blaine. Fata a schițat câte o plecăciune pentru fiecare. Biata de ea! Amory presupunea că n-o băgase nimeni În seamă toată viața ei - probabil că era debilă mintal. Cât timp a rămas cu ei (Kerry o invitase la cină) n-a spus nimic care să contrazică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
disperat): Am fost acolo. Este În... În... Middle West, nu? AMORY (acid): Aproximativ. Dar Întotdeauna mi-am zis că prefer să fiu o tamale fierbinte din provincie decât o supă nedreasă. GILLESPIE: Cum? AMORY: Nici o aluzie. (GILLESPIE iese cu o plecăciune.) ROSALIND: E o persoană prea de lume. AMORY: Am fost Îndrăgostit cândva de o persoană de lume. ROSALIND: Și? AMORY: O, da! O chema Isabelle. N-avea nimic al ei, În afară de ce citeam eu În ea. ROSALIND: Și ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
i bună de nimic, citez. Omul trebuie să evadeze din limitele lui ridicole, alcătuite dintr‑un real așa‑zis prezent, cu perspectivă asupra unui real viitor care nu prea mai are nici o valoare. Citat: Fiecare clipă deplină poartă în sine plecăciunea secolelor de istorie șchioapă și sfărâmată. Am încheiat citatul. Be‑he‑he, zice Hans și face gargară cu băuturile. Asta‑i una dintre puținele meserii de care n‑aș vrea să mă apuc, nici polițist, nici artist. Poate doar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
un tiv, Neptun aditiv; Cădelnițare în cor a nunților, Din zece Lune, în rampă, O foarte cerească și amplă Mătanie a Frunților! Salut de pe scară de noapte, La sceptrul seral De trei ori spiral: Al lumii râu static de lapte; Plecăciune joasă, La fața păroasă, Suptă, care ajună Apusă-n cărbunii din lună; Mătanie adâncă, Îndoită încă Norului violaceu, Fumat lung, de soare, La ziua-n vărsare, Când pipăie sufletul meu. ÎNFĂȚIȘARE "Lo! 'tis a gala night."1 Edgar Poe Pudrează
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
îmbrace, Lacrimi mari îți prind de gât Lungi zorzoane de nebună. Lasă, nu mai plînge-atît, Șterge-ți ochii, te îmbună, Uite colo: stele ies Ca vărsatul și pojarul, În răsad aprins și des, Înțesat e Pălimarul; Uite, cerul a mișcat! Plecăciuni îți face ție. Fruntea cerul ți-a-nchinat Amețit ca de beție; Cercuiții - ochii tăi - Gem ca pietre-n tăvăluge, Pe când guri de gol, în Văi Înstelate, sus, îi suge. e) Hăt la cel Vânăt cer Împăcat la sori de ger, Unde
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]