189 matches
-
de plictisiți, încât parcă zăceau în fața unui televizor invizibil, cu privirile inexpresive și indiferente față de ce se întâmpla în jur, de parcă s-ar fi uitat la Richard și Judy1, cuprinși de o amorțeală plină de scepticism, judecând după umerii lor pleoștiți. Ar fi trebuit să aibă tatuat pe frunte: „Asta e tot?“. Nici măcar nu m-a consolat ideea că cel puțin nu mă sâcâie. Într-un fel, aproape aș fi preferat sâcâiala în locul jalnicului priveghi de zombi. Am sunat la interfonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
groapă.) BRUNO: Îți dai seama ce dezolant se termină seara asta? MAJORDOMUL: Ce vrei să fac? BRUNO: Nu știu. Aici lipsește ceva... Lipsește un cuvânt, un gest... Dacă Grubi nu se căra... MAJORDOMUL: Îmi pare rău... Și eu sunt cam pleoștit. Aș bea o bere. Nu știu de ce, dar în seara asta piesa chiar m-a deprimat. BRUNO: Auzi, Vighi, vreau să te întreb ceva... Dar să-mi răspunzi sincer. MAJORDOMUL: Da. BRUNO: Tu de câte ori ai citit-o? MAJORDOMUL: Ce? BRUNO
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
continuând să-și soarbă supa neabătut și nefranțuzește; În cele din urmă, cu un biciuitor „Pardon, monsieur“, Mademoiselle se repezea pe deasupra farfuriei lui, să Înșface iute coșul cu pâine și se retrăgea cu un „Merci!“ atât de ironic, Încât urechile pleoștite ale lui Lenski se făceau roșii ca mușcatele. „Bruta! Jigodia! Nihilistul!“ izbucnea ea mai târziu În camera ei - care nu mai era alături de a noastră, deși la același etaj. Dacă se Întâmpla ca Lenski să coboare sprinten scara, În timp ce ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cabina ei de la teatru, două blocuri mai departe, intrarea prin gangul de la plăcintărie, voi sta o oră, apoi voi pleca spre casă. Sau spre o altă crâșmă. Ridic și eu din umeri către Caraman. Am probabil o față atât de pleoștită, încât donșoara Țapu izbucnește în hohote de râs. Dom’ Caraman îi pune mâna pe gură și zâmbește absent spre mine: „Câte șuturi de-astea n-o să mai iei...“. Aveam să mai iau, într-adevăr. Nu dureau. Mă îndepărtau doar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
gând fostul profesor încercând să nu-și exteriorizeze starea emoțională în care se afla. Și totuși... * * * După ce o scutură de praf; cu mâna dreaptă își îndesă pe cap șapca bleumarin închis "Puma" din doc, cu cozoroc mare, model american, cam pleoștită, în timp ce cu mâna stângă își ținea geanta să nu-i alunece de pe umăr, rămase uluit de-a binelea; încă nu-i venea să-și creadă ochilor. Era ceva de domeniul fantasticului. O asemenea coincidență nu și-o putea explica. În
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și-a arătat fața, sub ploaia de "dumnezeii și bisericile mă-tii de dezertor, că nici atunci când e vorba de moarte, la o adică, nu uiți de curve", ploaie pe care colonelul a aruncat-o nemilos asupra sa, în vreme ce soldatul, pleoștit rău, părea că nu se sinchisește de acest potop, ba chiar a avut puterea să-mi facă și cu ochiul, dându-mi a-nțelege că doamna Valy a știut să-i aprecieze cum se cuvine mărturisirile complete. Străluceau ca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
impresia că n-a avut început și, mai ales, că nu va avea un sfîrșit. Stropi împinși de un vînt domol se strecurau perfid spre pielea înfrigurată, cu perișori zburliți, ca atunci cînd vezi lupul. Umbrelele încercau să ocrotească capetele pleoștite ale rarilor trecători de pe ulița Podișului. Pînă și cîinii, harnici de obicei, s-au adăpostit pe unde au putut, lăsînd paza în seama nimănui. Chiar și pe un timp ca acesta, adică de cîine, bețivii sfidează pneumonia și își văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
întorc la hotel și să-mi strâng niște lucruri, apoi... Câte minute? șopti Nimeni, mușcându-și încheietura unui deget. Arăta îngrozitor acum. Cămașa îi era udă leoarcă și lipită de coaste și de stomacul scobit dureros. Părul îi era răvășit, pleoștit și fără nici o formă. Până și ochelarii mari de soare păreau vechi și murdari. Și era atât de ud... Transpirația picura de-a dreptul de pe el, stropi mari atârnându-i și căzându-i de pe nas, bărbie, chiar de pe manșetele jeanșilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pentru strîngerea de fonduri În folosul unei cauze. Iată-l pe nelipsitul păstor, chemat să prezideze vreun joc de noroc destul de nevinovat; o bătrînică Într-o rochie cu imprimeu, lungă pînă la glezne și o pălărie de vară cu borurile pleoștite, se foia de colo pînă colo emoționată, În ciuda aerului ei oficial, organizînd „goana după comori“; (un petec restrîns de pămînt, ca o grădiniță pentru copii, era Înțesat de țăruși care indicau posibilele locuri unde erau Îngropate premiile), și Întrucît se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
grăbeau s-o Încheie, dar Arthur Rowe nu mai avea nimic de cîștigat. Se mulțumi să privească, ținînd Într-o mînă cozonacul și În cealaltă exemplarul din Micul duce. — Am rămas foarte tîrziu, foarte tîrziu, se tîngui cucoana cu pălăria pleoștită. Dar, În ciuda orei tîrzii, se mai ivi un mușteriu care socotea că merită să plătească intrarea; dintr-un taxi coborî un individ care porni spre cortul ghicitoarei. Ai fi zis că-i un păcătos zorit să se spovedească, de teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
alămurilor se stinsese În timpul acestei scurte, dar penibile dispute. — Bună seara, zise Rowe. Dar nu i se Îngădui să plece; un soi de delegație venea să-i dea o mînă de ajutor domnului Sinclair, În frunte cu bătrîna cu pălăria pleoștită. — Mă tem că vă aduc o veste proastă, spuse ea zîmbind sfios. — Și dumneata vrei cozonacul! exclamă Rowe. Femeia de la tarabă rosti, zîmbind cu un aer protector: — Trebuie neapărat să-mi dați Înapoi cozonacul! Vedeți - s-a produs o greșeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
-l iau Înapoi. Îți plătim un preț rezonabil. Cine sînt „ei“? Știa Însă foarte bine despre cine era vorba. Îi venea să rîdă gîndindu-se la grupul acela caraghios - parcă-i vedea cum vin, pe gazon, Înspre el: bătrîna cu pălăria pleoștită (negreșit picta acuarele În orele libere), cucoana aceea bizară care condusese licitația și uluitoarea doamnă Bellairs. Își trase mîna din strînsoarea celuilalt și spuse, zîmbind: — Ce fel de joc e ăsta? La ce vă mai poate folosi acum cozonacul? Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
că cineva Încercase să-l asasineze: crima era o specialitate a lui, o caracteristică personală, incompatibilă cu locuitorii acestei lumi patriarhale și pașnice din care fusese exilat și ai cărei reprezentanți tipici păreau să fie doamna Bellairs, cucoana cu pălăria pleoștită și pastorul Sinclair. Un criminal ar trebui să se simtă la adăpost de crime - mai ales de crimele unor astfel de oameni. Dar Rowe era și mai scandalizat acum, cînd Îl auzea pe acest tînăr spunîndu-i, de la Înălțimea experienței sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Whistler! auzi Rowe un glas. — Îmi pare rău, dar n-am auzit ce-ați spus, se scuză el. — Adăposturile subterane sînt sigure. Bombele nu pot pătrunde În ele. Rowe mai văzuse parcă undeva fața asta, cu o mustăcioară sură și pleoștită, și buzunarele astea umflate, din care individul scoase o bucățică de pîine și o aruncă În rîu; un pescăruș o prinse din zbor, depărtîndu-se de ceilalți, și lunecă dincolo de bărcile răzlețe și de fabrica de hîrtie, ca o pată albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Păstrează-ți cozonacul pentru Prentice! Îi răspunse omulețul, pe un ton acru. El e suprarealistul nostru! Intrară Într-o cameră aproape identică, dintr-o altă clădire, unde dădură peste un individ Într-un costum de tweed, cu o mustață sură. Pleoștită, după moda epocii eduardiene. Ședea pe marginea unui scaun, Într-o poziție destul de incomodă. — Dumnealui e Arthur Rowe, pe care-l căutam, zise detectivul, punînd pe masă dosarul. Cel puțin așa pretinde. N-are nici un carnet de identitate. Spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nările lui Rowe. Ai o părere bună despre sanatoriul doctorului? — E un sanatoriu bun, atîta vreme cît nu te cerți cu doctorul... — Ha, ha... exact. Și apoi? Apoi, te pomenești În pavilionul rezervat furioșilor. — Uluitor! exclamă domnul Prentice, mîngîindu-și mustața pleoștită. Orice s-ar spune, e ceva ieșit din comun... N-ai nici un temei să te plîngi? — M-au tratat foarte bine. Da, firește, mă așteptam la asta. Vezi dumneata, dacă s-ar plînge măcar vreunul dintre pacienți - toți intră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
deloc afirmația mea că eram pe drumul cel bun. Sau am spus asta doar despre Joy’s? Oricum ar fi, scenele vor să spună că, În paralel cu activismul creator, Începuseră Încercările de vindecare. Înainte vreme, nici măcar atâta nu făceam. Pleoștit, zăceam toată ziua În casă, nu mă vedeam cu nimeni. Mă rog, În fiecare seară, cu mătușa Clara. Mai mare rușinea! De când cu C.a., Încercam să redescopăr izvoarele dorinței. Mi se părea o chestie sănătoasă, Îmi revenise umorul, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
și mai tare. Nu-i răspunde nimeni. Își drege vocea, deschide gura. I-o ia Cătă Înainte: - Ce vrei? - Mă gândeam să vin pe-aici. Poate rezolvăm mai repede treaba. Că mâine trebuie să fiu la București. Idiotul! Ne vede pleoștiți, crede că ne-am Înmuiat, În privința mea are dreptate, ceilalți s-au Înrăit Însă, o să-i sară În gât! Auzi tu, trebuie să fie la București! Am s-o spun eu, ca să-i salvez pielea: - Ieși afară! Mi-a ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
În memoria lui. Bătrânul se afla pe prispa casei lui cu pereții văruiți În albastru deschis și Încerca să ascută pe o piatră un briceag vechi și mare cu plăsele de os. Avea pe cap o pălărie veche cu borurile pleoștite și un fel de sclipire de umor și bunătate În ochi. Abia când descoperi această privire fata se decise definitiv să nu mai plângă. Nu găsea adică nici un răspuns pentru eventualitatea că bătrânul ar fi Întrebat-o, privind-o cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
mai prinzi, dar ține cont... ai cont deschis la mine, în buzunarul ăsta gol! Femeia, uitându-se scurt la noi și evaluând corect buzunarele noastre plate, i se făcu milă și îi dărui un fir anemic, amintind de o garoafă pleoștită și parțial cheală, pe care Edy imediat și-a agățat-o cu mândrie la butonieră. Felinarele pe bulevard luminau spasmodic refugiul, unde ne adăpostisem. Așteptam nerăbdători fetele în colțul rotund, vineții, rebegiți de frig, clănțănind din măsele și privind cum
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
oftatul celor din jur. El nici nu prea înțelegea ce înseamnă reformat. „Adică cum? Nu mai sunt bun de nimic? Eu care...” Din aceste gânduri l-a scos vocea caldă a surorii de la salonul lui: Tu, în loc să te bucuri, stai pleoștit de parcă ai fi pierdut o avere. Ia hai cu mine la magazia spitalului, să-ți alegi ținuta de invalid de război... Când ai să apari în sat, să vezi oftat pe capul fetelor. N-are cine să ofteze decât Maranda
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
la ora actuală, poate cea mai interesantă din generația oarecum tînără. În Thelma și Louise (realizat În 1991), e greu de spus pe cine admiri mai mult Între Davis și Sarandon (cu sînii ei excepționali, blonzi, de mare actriță. Acum pleoștiți.). Am spus pe undeva, cred, Într-o conversație, că școala de film americană se distinge prin cîteva teme unde e imbatabilă. Una dintre ele, poate principala, cea a drumului, de regulă parcurs de un duo care traversează Într-o mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
tocmai pe mine? Își permise să zâmbească în gând. Intenționam să te transform într-un agent imobiliar pervers și drogat, plouatule, cum ai reacționa dacă ți-aș oferi astfel de informații ascunse în manuscris, la doi pași de moaca ta pleoștită? Iar finalul va fi apoteotic, te vei sinucide fără să apuci să cheltuiești vreuna din bancnotele alea mici... Rosti cu voce tare: - Accept ideea că s-ar putea să am în față unul dintre cei mai buni comis-voiajori care mi-
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
nelalocul său sub cupola circului. Iepurele din joben începu să facă tumbe și să râdă prostește, un râs pițigăiat care îi făcu pe unii dintre spectatori să ducă degetele la gură și să fluiere, apoi plânse în hohote, cu urechile pleoștite - un alt val de aplauze! - și vru să dea cu laptopul de pământ. Nu o făcu. Nu putu să o facă. Dar mai citi o dată cum Lucia se pregătea de plecare după ce intrase sub duș și spusese că bărbații sunt
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
și domnilor, priviți și admirați un iepure care știe să facă tumbe. Aplaudați-l, este momentul său de glorie! Hoooopa, sus! Hooopa, sus! Hooapa sus! După acest du-te-vino aproape nesfârșit care îl ameți definitiv rămase prins în plasă, cu urechile pleoștite. Tremura din toate încheieturile, ca și cum ar fi fost scufundat într-o apă plină cu cuburi de gheață... Mâna Magicianului îl apucă de urechi, îl ridică în aer, apoi îl introduse în joben, în vreme ce spectatorii tropăiau, fluierau și băteau din palme
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]