966 matches
-
doar cinci trepte. Socoti că fără galoși Îi va fi mai ușor. Îi scoase cu ușurința cu care odinioară Își scotea sandalele de plajă pe țărmul Înalt și arid al lacului de la Salinae, năpădit de scaieți și pălămidă, Înainte de a plonja În apa verde, gelatinoasă, sub privirile mute de admirație și spaimă ale lui Rub, Ruth, Ezechiel, Josy, Nathan, Rifka, Abigail, Abner, David, Lea. Apoi, firesc, fără grabă, pregătit parcă să primească aplauze ce i se cuveneau de mult, Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
care le construiam, păreau acum să fie toate lumini pâlpâitoare și nejustificate salturi de logică - idei deformate și contorsionate de ne-simțul care trăiește la hotarul somnului. Dar apoi, poate că mai era ceva la locul acela; poate că acolo plonjează și se rotesc păsările albe ale adevărului, cele întrevăzute cu coada ochiului, fâșii mici de sugativă, desprinzându-se de greutatea faptului și-a posibilității care le distruge în orice altă parte. Cum? Păsări albe? Trezește-te, Eric. M-am frecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
colorate, peste șirurile de umbrele albe și pe deasupra apei de un albastru luminos care se transformă repede în albastru-închis, sobru când oceanul se adânci sub mine. Am simțit căldura soarelui, o briză răcoroasă ridicându-se dinspre valuri și apoi am plonjat, lovind apa cu un zgomot lichid și gonind în jos prin albastrul infinit către abisurile întunecate... Icnind, m-am ridicat în capul oaselor. Mi-aminteam. Mi-aminteam visul. Fiecare detaliu clar ca lumina zilei, clar ca o peliculă Tehnicolor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
o foame insuportabilă și mi-am înfulecat sendvișul cu mușcături mari și iuți. Fidorous își duse farfuria și berea înapoi la scaunul de pescar. L-am privit cum mănâncă încet și cumpătat, mișcând ochii agale de la pescărușii din zare care plonjau în dâra de hârtii la firul de pescuit care trepida dincolo de apa înspumată, răscolită de motoarele noastre. — Nu mi-am dat seama că mi-e așa foame. Trecuseră ore întregi de când nici unul dintre noi nu mai spusese nimic și simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în nisip, și ai unui elev dintr-a șasea care o privea într-un anume fel, insistent, fără a-i adresa un cuvânt. O altă caracteristică a cărții se relevă prin două povestiri, Împărătița Furnică și Sub semnul Aspidei, care plonjează în plin basm. În prima, naratorul, văzând, la o poală de deal, o caravană de furnici, urcă, din curiozitate, alături de acestea povârnișul și, după cale lungă, intră, urmând-o, într-o deschizătură ce duce într-un palat subteran: "(...) mă aflu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Toată lumea era adunată pe bord și privea la norul de păsări ce despicau aerul și apa în toate direcțiile. Descriau cercuri largi, apoi schimbau brusc direcția, se opreau pentru o clipă în aer ca în fața unei fotografii, ca apoi să plonjeze ca săgețile în apă. Mai aproape de suprafața mării se întretăiau cercurile de boobies și pelicani. Deasupra lor, măiestre, pirații mărilor, fregatele, la pândă. Păsările fregate pândeau pe adevărații vânători ai mărilor pentru a le captura prada. Chiar și din gușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
la poartă aproape din orice poziție. Și tocmai cînd în cele două apărări încep să apară spații, arbitrul fluieră prima repriză, iar jucătorii intră la vestiare. Pe timpul pauzei rezervele ies la încălzire, jucătorii de cîmp fac doi contra patru, portarii plonjează de la o bară la alta. În sfîrșit trec cele cincisprezece minute, echipele ies tropăind din tunel, urmate de cei trei arbitri. După așezare se vede limpede că nici unul dintre antrenori n-a operat nici o schimbare tactică, partiturile rămîn aceleași ca
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
uitat drumul spre casă. Tu parcă ești roata caruselului de la răscrucile drumului. Se învârtea doar în ziua de hram. Sfântul Dumitru purta la brâu cheile. Niciodată secretarul de la primărie nu a reușită să i le fure. Sfântul descuia lacătul, copii plonjau în văzduh ca într-un râu limpede. Anul trecut, Ilie a lui badea Vasile și-a dezlegat cureaua. Ilie a zburat în cer și nu s-a mai întors. Nu, am greșit, tu parcă ești scaunul pe care a stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
când nu te aștepți. Eram copil, în noaptea de înviere, primul șotron viu l-am văzut pulsând în icoană. Nene Matei, eu sunt o corabie cu venele tăiate, farul de la capătul lumii s-a făcut țăndări pe când un pescăruș a plonjat în lumină; s-a pătat marea de o hemoragie galbenă. Am naufragiat între două intenții, pânza pansează rana zilei de ieri, catargele zgârie cerul pe burtă, plouă cu îngeri pleșuvi deasupra mării. Despre ce minune îmi vorbești, când bătrânul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de-a face nici cu istoria, nici cu adevărul. Românii locului Îi spuseseră de cînd lumea Sătmar și așa-l preluase de la ei și Doina lui Eminescu. După o pauză de efect, plănuiam să mă revărs În argumente și să plonjez În detalii: la mijloc nu se afla vreun sat mai mare, ci o importantă așezare Întărită Încă dinainte de anul 972 cînd, istorisește Anonymus, ducele Menumorut a rezistat trei zile și trei nopți În cetatea de pămînt Zotmar asalturilor cetelor de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pe care-l trăiesc a doua oară... Aha, e glasul Monei, botezată, nu știu de ce, Dona Mona, de către ninetiste. Nu o priveam, dar îi recunoșteam glasul de miorlau-miorlau și mă așteptam la un vis atât de lung, încât puteam să plonjez și eu, în voie, în brațele lui Morfeu. Le-am simțit și pe ninetiste căscând instinctiv, de teama discursului prolix al Monei... Pătrund mereu într-o casă care are etajele aproape ruinate. La primul etaj dau de un șobolan, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mâna Hélènei, care se pregătea să mi-o paseze. Mai apoi în timpul zilei dorii să înot în piscina interioară. Toate fetele ne adunaserăm acolo, iar băieții erau în curte, la o bere. Îmi dădusei jos prosopul și mă pregătii să plonjez în apa călduță, când Françoise interveni: Vezi, dragă, să nu ne stea în drum prosopul tău pe care l-ai lepădat. O privii cu sictir și pusei prosopul deoparte. Apoi trebui să suport privirile cercetătoare ale Améliei. Când Angi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
fi obosit să aștern aceste rânduri. Dar punk-ul românesc este doar o imitație tardivă și palidă a fenomenului care atinsese, acum vreo douăzeci și cinci de ani, cote aproape globale. Tot mai mulți adolescenți delicați, însă lipsiți de un eșafodaj cultural solid plonjează cu voluptate în lumea bocancilor murdari, a acelor de siguranță și a crestelor vopsite în culori stridente, sperând că sfârșitul tuturor mecanismelor statului le va aduce pacea, fără a realiza că, în fond, moartea societății implică automat moartea lor ca
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
nu de impulsuri ale momentului, ci de arcane legate de succesiunea anotimpurilor, învăluie artefactul nu pentru a-l ascunde, ci pentru a-i potența conturul, la fel cum trupul drapat de kimono devine mai irezistibil decât nudul vulgar. Mă surprind plonjat în transă de meditație, în perfectă comuniune cu obiectul contemplației și cu mediul care ne susține, fără autoritate, prezența fizică. Numai în Japonia, probabil, contemplarea unui cadou frumos ambalat este chiar mai importantă decât deschiderea lui (care nu se face
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
și, într-un târziu, comand un meniu Big Mac, cu cartofi prăjiți și cu suc de portocale. Cum fast-food-ul este plin până la refuz de albi impermeabili la bucătăria japoneză, decid să mă așez lângă un rond de flori și să plonjez, ca în adolescență, în explorarea alchimiei irezistibile a cartofilor rumeniți și a chiftelelor cu maioneză. Cu o dexteritate demnă de un jongler, mâna dreaptă cuprinde drăgăstos paharul înghețat, în timp ce mâna stângă înfășoară tandru silueta pântecoasă a sandvișului. Scena de tantrism
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
pe care o propagă, precum o cheie a lecturii pe care sîntem îmbiați a o utiliza în aprecierea vrednicului profesionist al lecturii care este Tudorel Urian). Sensibil, precaut, evitînd tonalitățile abrupte în favoarea acordului fin, criticul e un inadaptabil ce nu plonjează totuși în abisul incompatibilităților, în infernul sfîșierilor maxime. Postură ce l-ar putea conduce, paradoxal, la o egolatrie cabrată, violent revendicativă. Dramatismul moderat, cehovian, pune în surdină decepția, păstrează o deschidere, fie și cu o marcă elegiacă, spre lume. Nutrind
Fondul existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8048_a_9373]
-
termen doar în parte acceptat de criticii de film, minimalismul, de la economia de mijloace proprie regizorilor care au fondat Dogma 95 la tematica aleasă, cu un impact social imediat nefiltrate eticist sau estetizant. Atât regizorul român, cât și cei francezi plonjează în cotidian pentru a alege nu un caz excepțional, ci unul banal care ar putea deschide rubrica de fapt divers. Povestea este foarte simplă împinsă spre banal, Bruno (Jérémie Renier) și Sonia (Déborah François) sunt doi tineri lipsiți de posibilități
Tați, mame și fii by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7001_a_8326]
-
și ceea ce am putea mărturisi noi, cei din țările ce-au cunoscut subjugarea totalitară, în legătură cu teribila experiență istorică prin care am trecut? Nu o dată intelighenții apuseni se arată înclinați către o detașare de concretul istoric, de virtuțile și servituțile acestuia. Plonjează într-o cutezătoare gratuitate a meditației, reflex al siguranței mediului în cauză, bizuit pe o solidă, aproape fără discontinuități temelie a instituțiilor democratice. Scrupulul etic, fiind de la sine înțeles, e astfel trecut cu vederea ori relativizat cu nonșalanță. Problematizarea acestuia
Opinii franceze by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7406_a_8731]
-
si Neptun. Aceste planete acționează ca un scut natural. Având o forță gravitațională mai mare obiectele din spațiu cad pe ele și nu pe pământ. Un eveniment similar a avut loc în luna iulie, provocând speculații că aceste comete care plonjează în stea, afectează câmpul magnetic al ei și pot provoca erupții.
Momentul în care Soarele este lovit de o cometă - VIDEO () [Corola-journal/Journalistic/68795_a_70120]
-
situate într-un ținut cu aspect deșertic totul face trimitere la frontul de operațiuni din Irak și Afganistan. Cu populația de culoare, în majoritate nigerieni, trăind la nivel tribal și agitând arme de foc și macete, practicând vesel riturile voo-doo plonjăm în sălbăticia unor astfel de populații radicalizate de război. În Wikus se află însă cheia acestui film, și inevitabil situația lui amintește de nuvela lui Kafka, Metamorfoza. Gregor Samsa se trezește peste noapte gândac, posibilitățile sale de a comunica cu
Alienații by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6788_a_8113]
-
și, deopotrivă ambiția parvenitului, dar atașamentul pentru nesăbuitul Liberace îl salvează. Totul este fără măsură în acest film, luxul deșănțat, voitul prost gust spoit cu aur, dorințele, spaimele, partiturile de pian, doar jocul celor doi este strunit, pentru a nu plonja în caricatura gay atât de amenințătoare în astfel de cazuri. Așa năpădit de cristale cum este, de parcă ar fi un candelabru răsturnat, Michael Douglas pare coborât dintr-o fantasmă a unui vis imposibil. Criticul de la New York Times i-a prezis
Cannes, 2013 - Michael Douglas: ”Nu am jucat pentru premii. Mi-am făcut doar meseria” by Magda Mihăilescu () [Corola-journal/Journalistic/78962_a_80287]
-
-și asume destinul, el își alege o meserie care mediază între oameni, lumi și limbaje: cea de traducător. Ce nu reușește viața, reușește întâmplarea mascată în experiență culturală: participând la Budapesta la un simpozion al traducătorilor lui Thomas Mann, Gabriel plonjează într-un univers misterios, ascuns între coridoarele întunecate ale unei lumi stranii. La Budapesta, în mijlocul nevrozelor bântuite de fantome, și apoi la Sopron, la granița austriacă, își va descoperi rădăcinile. Cartea e alcătuită sub forma unui dialog multistratificat al limbajelor
Pariem că normalitatea există? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7421_a_8746]
-
Călătoriile fără dată de întoarcere certă nu mai există, iar voința de a te stabili într-un loc sau altul ilustrează mai degrabă capitolul "oportunități", decât pe cel numit "destin". Am intrat într-un furnicar planetar, dominat de mișcări browniene, plonjând într-un spațiu în care nu mai e loc și nu mai există urechi pentru dramele individuale. Singurătatea, dorul, ratarea, melancolia, nostalgia nu mai interesează pe nimeni. Suntem tot mai singuri, pe măsură ce devenim tot mai sociali. Ne punem inima în
V-ați gândit să plecați din România? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7446_a_8771]
-
prin paginile mele publice. Mă voi fi exprimat excesiv de patetic, însă nu a fost așa. Crisparea mea dureroasă privea doar pronunțarea limbii franceze, care depinde - cum m-a învățat scumpul meu prieten Alain Paruit - de anatomia umană. Pentru cei care plonjează total în limba franceză, un obstacol trebuie luat în seamă, cel al urechii lor: dacă nu au făcut acest salt înainte de vârsta limită (15 ani), nici un efort nu mai poate ajuta: vor putea stăpâni în voie limba, dar nu și
Ilie Constantin "Sunt egalul celor mai buni" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/7457_a_8782]
-
scrâșnit, cel al farsei tragice dacă n-ar fi și acolo un maestru al combinațiilor care să încurce ițele și să scoată la suprafață vidul interior al personajelor. Cu o altă serie de filme, precum Melinda and Melinda (2004), regizorul plonjează în psihologia unor personaje sofisticate fără ironia spumoasă, ditirambică a primelor pelicule și fără să împingă deznodământul spre abruptul tragediei. Este ca și cum Woody Allen ar încerca să recupereze o zonă mediană, un echilibru cu armoniile și cacofoniile lui fără însă
Antonio, Elena, Barcelona by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7460_a_8785]