21,807 matches
-
manifestelor himeriste, editura Vinea ne propune o antologie a poeziilor și scrierilor programatice ale lui Vasile Baghiu, promotorul acestei mișcări. Fără să fie deja un bilanț al curentului în sine, sau o încercare de a vedea în ce măsură himerismul, "prima direcție poetică limpede și coerentă de la momentul oniric pînă azi", mai este o alternativă la postmodernism, la acel postmodernism al spiritului ludic și ironic, volumul de față oferă toate datele pentru o viitoare astfel de analiză. Vasile Baghiu, pornește ofensiva împotriva trendului
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
marginală (deși, după cum remarcă și Nicolae Țone în prefață, se poate vorbi de un "triunghi al marii poezii a morții în cadrul Generației Nouăzeci, < > de Cristian Popescu, Ioan Es. Pop și Vasile Baghiu"). Maniera alternativă presupune în primul rînd o "artă poetică structurantă care însoțește ca glossă critică trupul < > al poemului" (Nicolae Coande, în postfața volumului). Constituit din perspectiva "altcuiva", poemul își aproprie spații geografice și temporale străine fără ca exotismul să dilueze tensiunea pe care o aduc boala și moartea. Discursul poetic
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
poetică structurantă care însoțește ca glossă critică trupul < > al poemului" (Nicolae Coande, în postfața volumului). Constituit din perspectiva "altcuiva", poemul își aproprie spații geografice și temporale străine fără ca exotismul să dilueze tensiunea pe care o aduc boala și moartea. Discursul poetic, din perspectiva "acelui cetățean universal ș...ț pentru care granițele (geografice, dar și temporale) nici nu există", glisează între spațiul marcat de boală al sanatoriului și rătăcirea prin orașele și timpurile lumii, discret livrescă, așa cum este și personajul ei, Himerus
Tușind și suferind by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15315_a_16640]
-
mai scrieți? Ce va mai apărea în România? Nu-mi place să vorbesc despre proiectele mele, am superstiția că nu se realizează. Pot totuși menționa aici două probabile apariții: cartea despre relectură, cu titlul A citi, a reciti: Către o poetică a (re)lecturii, pe care o traduce profesorul Virgil Stanciu de la Cluj pentru editura Fundației Culturale Române; și o nouă ediție "definitivă" a microromanului-eseu Viața și opiniile lui Zacharias Lichter, generos promisă anul trecut de Doamna Dimisianu, directoarea editurii Albatros
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
Gipfeln ist Ruh (Goethe): nici un cuvânt nu poate fi omis sau înlocuit, fără a ruina valoarea estetică a versului. Termenul care mi se impune, în acest caz, este cel de inefabil. Acest vers eminescian constituie un strălucit exemplu de inefabil poetic. Problema merită o examinare atentă. În general, inefabilul este echivalat, în poezie, cu inexprimabilul, și tinde să denunțe incapacitatea limbajului de a comunica o experiență limită: extazul mistic, de pildă. Experiența cea mai intimă a misticului, care constă în contactul
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
a comunicării. Toți misticii au declarat că oricât ar încerca să spună prin cuvinte obișnuite ceea ce au simțit, limbajul comun nu le poate fi de folos: acest raport adânc al omului cu Dumnezeu nu-și află nici un echivalent verbal. Inefabilul poetic mi se pare a fi cu totul altceva. În loc de a denunța o insuficiență a limbajului de a surprinde în mod adecvat o realitate exterioară lui, oferită într-o relație strict personală, inefabilul poetic este, dimpotrivă, dovada excelentă a unei înzestrări
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
nu-și află nici un echivalent verbal. Inefabilul poetic mi se pare a fi cu totul altceva. În loc de a denunța o insuficiență a limbajului de a surprinde în mod adecvat o realitate exterioară lui, oferită într-o relație strict personală, inefabilul poetic este, dimpotrivă, dovada excelentă a unei înzestrări speciale a limbii: aceea de a cristaliza într-o expresie originală a unei realități interioare ei; o realitate creată ad-hoc, realitate care nu poate fi exprimată în nici un alt mod decât acela în
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
ei; o realitate creată ad-hoc, realitate care nu poate fi exprimată în nici un alt mod decât acela în care a cristalizat verbal. Așadar, inefabilul misticilor constă în imposibilitatea de a elabora un limbaj pe măsura realității psihice trăite; în timp ce inefabilul poetic rezidă în capacitatea creatoare a eului liric de a oferi, prin limbaj, o "realitate" imposibil de a fi exprimată prin alte cuvinte decât cele utilizate de autor. În cazul versului eminescian, textul poetic nu are alt adevăr dincolo de propria-i
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
pe măsura realității psihice trăite; în timp ce inefabilul poetic rezidă în capacitatea creatoare a eului liric de a oferi, prin limbaj, o "realitate" imposibil de a fi exprimată prin alte cuvinte decât cele utilizate de autor. În cazul versului eminescian, textul poetic nu are alt adevăr dincolo de propria-i textură. În momentul în care criticul sau cititorul încearcă să "traducă" cuvintele Nu credeam să-nvăț a muri vreodată prin sintagma "iubirea este o ucenicie a morții", poezia textului a fost deja alterată
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
că, deocamdată, am avea dreptul de a-l săvârși, de a-l încuraja. Vreau să spun că acest vers devine clar numai în măsura în care, printr-un reflex invers, din strofă în strofă, proiectăm asupra lui propria-i semnificație; adică dacă eliminăm poeticul în favoarea prozaicului, dacă ne mutăm din planul semnificantului în planul semnificației. Cu alte cuvinte, dacă acceptăm că acest vers vrea să spună într-adevăr că "iubirea este o ucenicie a morții". Dar oare spune acest vers într-adevăr așa ceva? Voi
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
nasc, trăiesc și se decantează în punga de cangur a unui clasicism înțelept: o înțelepciune care, ca aici, implică o anumită trecere spre stoicism. Orice cuvânt, extras din stratul "geologic" al limbii comune este un cărbune inform și impur. Atelierul poetic are rolul de a-l trece prin retorta unui proces purificator. După care, rămâne în sarcina poetului autentic misiunea de a-l șlefui, de a-i pune în evidență, de a-i valoriza valențele; adică de a-l face să
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
Aceasta pornește de la alternanța între starea de criză a limbii și înnoirea acesteia, între încorsetarea într-o estetică a teribilului și noile forme de verbalizare. Ezitările și muțenia devin premisele unui alt mod de folosire a limbii. În sensul acestei poetici traumatofile trebuie înțelese și ultimele rânduri ale lucrării: "Vorbind sau scriind, câteodată începem să ezităm: căutăm un cuvânt mai edificator, mai restrictiv...". E. Jünger distinge între o "limbă a cuvintelor" și o "limbă a sunetelor". Pe lângă "limba cuvintelor" omul posedă
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
audio și al difuzoarelor și nu reprezintă altceva decât clasicul consum de muzică devenit fond sonor pentru locuitorii metropolelor. Nu se mai înființează grupuri sociale în sensul așteptărilor pe care le aveau Herder și romanticii în ceea ce privește prezentarea orală a creației poetice. Alături de acest mod de abordare își găsesc aprecierea și vechile forme de lectură cu voce tare. În Germania citirea de creații poetice în grup a fost considerată încă de pe vremea lui Goethe un act de supremație a poeziei. În acest
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
înființează grupuri sociale în sensul așteptărilor pe care le aveau Herder și romanticii în ceea ce privește prezentarea orală a creației poetice. Alături de acest mod de abordare își găsesc aprecierea și vechile forme de lectură cu voce tare. În Germania citirea de creații poetice în grup a fost considerată încă de pe vremea lui Goethe un act de supremație a poeziei. În acest caz, spre deosebire de radio sau de cărțile sonorizate, este vorba de o trăire în grup cvasi-teatrală la care participă și ochii, ba chiar
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
una lirică: "Mă aplec peste orbirea obiectelor/ Și visez zăpada" (Poem șvariantăț). Drept consecință, poetul capătă înfățișarea răsfrîntă de obiect ("Cînd am înfățișarea oferită de o femeie" - ibidem), rezervîndu-și dreptul de a se autocontempla prin mijlocirea acestuia, adică prin gestul poetic de-o sterilă fertilitate paradoxală: "Părul tău rostogolindu-se din unica armonie./ Să ajung la freamăt, ultim fetus/ Al spiței adevărate, fecunditate angelică" (ibidem). O anume elasticitate intervine în sfera relațiilor eului cu sensibilul, care uneori e părăsit în zona
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
elective" ale eului, materia însuflețită ca și cea neînsuflețită se reîntoarce asupra emitentului liric în starea sa devalorizată, primordială, precum o foaie albă. Existența apare în sine, despuiată de atribute, ca o pură vocație, ca un punct zero al creației poetice. Produsul acestor senzații născute din sine sînt hibrizii, amestecurile de regnuri cu care ne-a obișnuit pictura lui Magritte, Dali, Brauner ș.a., aici de-o factură orfică și, în aceeași secvență textuală, de-o dezinvoltură creștină: "Nebun în pilaștri trecu
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
spirit și există un punct mort în care carnea, pentru că e carne, este mai plină de virtuți, mai îmbătătoare, mai spirituală decît spiritul pur, care nu mai înseamnă nimic și e laminat de carne". Corpul devine "inteligent", plăsmuindu-și dublul poetic, peisajul său inedit, aplicat universului ca o sfidare: "Odihnă ți-era carnea, nunta mea, mi-era frică/ Să privesc înfățișarea țipătului vrăjitor,/ Îndrăzneam să mă înzestrez numai de inversul apei./ Te revăd în acest parfum sublunar de melisă./ Sărută-mi
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
ironic și ludic, nu se înscria în familia "muntenilor", nu-i avea urmași pe Marin Sorescu și pe Nichita Stănescu, ci era "primul nostru poet politic", un poet preocupat cu seriozitate de actualitate, contestatar și niciodată gratuit. De asemenea, sensibilitatea poetică a lui Geo Dumitrescu era văzută de Nicolae Manolescu ca fiind bacoviană, ironia lui "vagă", iar atitudinea dominantă, aceea de "frondă". Mai mult, în stilul tranșant binecunoscut, criticul făcea o delimitare necesară între literatura de tinerețe și aceea de după 1960
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
Ia umbra mea, întinsă, sub lună,/ și fă-ți pânze și flamuri...". Firește că e ușor să găsim filiații, dar tocmai în această disponibilitate se află poate imposibilitatea de a-l corela cu adevărat pe Geo Dumitrescu cu alte voci poetice. Citit astăzi, acest poet aplecat cu încăpățînare asupra propriei opere, pe care și-a reconstruit-o din aceleași bucăți de material în atîtea antologii personale, ne induce cumva starea pe care el însuși ca poet a im-pus-o: perplexitatea. E o
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
egal cu sine de la un volum la altul, fără metamorfoze neașteptate sau schimbări de tonalitate, lirica sa își dezvăluie, la fiecare nouă lectură, o altă dimensiune. Ceea ce ne atrage, mai cu seamă, atenția este conduita cu totul remarcabilă a eu-lui poetic care preferă postura păianjenului captiv în însingurarea pînzei sale (destul de transparent în acest sens este, de altfel, și titlul noului volum); pornind de la asumarea unei asemenea ipostaze - care trădează, desigur, o anume inadecvare la spațiul din jur și reserve progresive
Geometria visătoare by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15365_a_16690]
-
dureros mă încearcă/ prietenii din copilărie s-au volatilizat/ cei cu care stăteam pe terasă la o bere/ între tăceri particulare desprinse cum cometele/ dintr-un timp care nu mai există." S-ar putea emite numeroase ipoteze cu privire la resorturile gîndirii poetice și la modul în care mecanismele perceptive - mereu imprevizibile - redimensionează realul prin prisma unei sensibilități hipertrofiate. Glisînd între mai multe registre ale senzorialului, poetul nostru urmărește să surprindă acele insesizabile mutații ale gîndului provocate de impactul obiectelor asupra subiectivității. Iată
Geometria visătoare by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15365_a_16690]
-
Iuliana Alexa Poemele lui Valeriu Mircea Popa din volumul acesta frumos, scos la editura Vinea, ar necesita cam două trei-lecturi atente pentru a ajunge la un sens dătător de stare poetică. Nu spun că sunt ermetice, ci doar că se mișcă într-un aer eterat, abstract și cu imagini deloc reprezentabilevizual, deși vocabularul și restul recuzitei poetice sugerează pe departe un Nichita Stănescu târziu, cu geometriile, elementele anatomice și asocierile bizare
Metaforele și răscumpărarea by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15364_a_16689]
-
necesita cam două trei-lecturi atente pentru a ajunge la un sens dătător de stare poetică. Nu spun că sunt ermetice, ci doar că se mișcă într-un aer eterat, abstract și cu imagini deloc reprezentabilevizual, deși vocabularul și restul recuzitei poetice sugerează pe departe un Nichita Stănescu târziu, cu geometriile, elementele anatomice și asocierile bizare, suprarealiste din Roșu Vertical. Arbitraritatea și bizareriile unor versuri precum "dulceața de afine atârnă pe zid / prinsă în câteva cuie /... aproape dincolo de pereții arterelor /până la cea
Metaforele și răscumpărarea by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15364_a_16689]
-
de suflet de infinitezimală, matematică nuanță: "și totuși înăuntrul trupului său /oricine poate preschimba plumbul / în aur.../ cu singurul ochi rămas mai mare decât propriul creier." Ochi, creier, sânge, privire, spermă, oglindă, aur, toate aceste elemente bune conducătoare de emoție poetică a sfâșierii și dublului, rafinată însă ca un alcool bun, în versuri lapidare, aproape reci. Există însă o subtilă alchimie a stărilor prezentă la toate nivelurile, atât la nivelul lexicului, (plumb, aur, nisip, fosfor, cât și prin toate celelalte elemente
Metaforele și răscumpărarea by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15364_a_16689]
-
al lecturii, Cuvântul indică faptul că versurile pot fi citite fie ca 27 de poeme de sine stătătoare, fie ca un alt lung poem ce poate fi descoperit schimbând ordinea secțiunilor. Această mișcare sugerează fie arbitraritatea emoției și a condiției poetice, fie o ordine mai adâncă, ieșind la lumină în joc. însă dincolo de ludic se profilează starea impalpabilă a lucrurilor grave, a sufletelor, a timpului și memoriei, a imaginilor și sunetelor mute, piramidale sau rotunde într-o geometrie senzorială ce depășește
Metaforele și răscumpărarea by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15364_a_16689]