740 matches
-
liberali (în speță, C.A. Rosetti) și Arghezi vs. Iorga; în fine, fiecare text în parte e reprezentativ stilistic pentru ceea ce înseamnă discursul publicistic, eminescian sau arghezian. Conceput în registru retoric, ca de altfel mai toate textele în care Eminescu polemizează cu "roșii", articolul publicistului de la Timpul relevă de la o primă analiză existența celor cinci stadii ale discursului (după R. Barthes), fiecare stadiu fiind secondat, așa cum se știe, de câte o competență: inventio (argumentativă), dispositio (structurală), elocutio (stilistică)227. Fiind vorba
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pp. 348-352; titlul articolului este "Cu prilejul revoluției chineze". 288 Ibid., până la nota următoare citatele sunt extrase din acest articol. 289 Idem, în Scrieri 41, p. 178. 290 Idem, în Bilete de papagal, București, nr. 106/1928. 291 Idem, "Cum polemizează domnul Iorga", în Scrieri 41, pp. 177-180; și următorul citat este extras din acest articol. 292 Ibid., p. 191, titlul articolului este "Sensibilitate și imagini". 293 Ibid., pp. 168-173. 294 Marc Angenot, op. cit., pp. 249-273. 295 Marc Angenot, op. cit., p.
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
că vor trăi de sine, la lumina ce pornește din însăși alcătuirea lor sufletească”. Dar eticismul militant e tot atât de departe de literatură ca și inspirația din tradiția istorică dacă textul e lipsit de valoare estetică propriu-zisă. Iorga nu pregetă să polemizeze în acest sens cu A. D. Xenopol ori cu Gr. G. Tocilescu și își sintetizează poziția într-o suită de articole din 1905, poziție care explică atât ruptura sa de o parte a generației căreia îi aparține, cât și izolarea de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289452_a_290781]
-
să se afle în slujba unor înalte idealuri sociale și naționale. M. considera, încă de la 1844, în Câteva reflexii asupra poeziei noastre și în Duplică (Asupra poeziei), că a sosit „minutul criticei” și, după exemplul revistelor din Principate, făcea observații (polemizând cu foarte tânărul Vincențiu Babeș) pe marginea poeziilor primite la redacția „Foii pentru minte, inimă și literatură”. Urmărea mai ales respectarea regulilor de prozodie și dădea ca model poezia populară, elogiată și în articolul Românul și poezia lui. Prin claritatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288311_a_289640]
-
a celor asiatice și africane, pole-rnizînd în același timp, cu cercetători francezi aflați pe poziții depășite, care reduc influențele mondiale la cele înspre și dinspre literatura franceză. Cercetători sovietici (T. Motîlieva) și maghiari susțin același punct de vedere. Cercetătorii americani polemizează cu școala franceză "tradițională", apropiindu-se de opinia lui Etiemble, de analiză globală, a literaturii, după metode structurale și susțin, în plus, includerea comparației forțelor literare cu forțe artistice paralele. Cf. Comparative literature. Method and Perspective, culegere îngrijită de Newton
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
volume de debut - ale unor autori, în mare majoritate, de vârste apropiate de a lui -, C.-E. a făcut-o în calitate de examinator imparțial, atent să depisteze și acrediteze valorile (sau, după caz, să semnaleze impostura ori să tempereze supraevaluările). A polemizat, destul de frecvent (cu preopinenți atât de diferiți ca Monica Lovinescu, Nicolae Manolescu, Gheorghe Grigurcu, Marin Mincu, Răzvan Voncu), dar a făcut-o în chip convingător, iar nu din „obligație” ori din „consemn” de grup. Poziția lui privind diferite chestiuni (culturale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286505_a_287834]
-
Wikander și Eliade cu greu pot ieși la iveală descoperiri de acest gen care să ne modifice viziunea asupra temelor esențiale ale istoriei intelectuale din secolul abia încheiat. Poate că asta se datorează și faptului că cei doi nu au polemizat niciodată (Polemos, cum spune Heraclit, este „părintele tuturor lucrurilor”), nici măcar când suedezul se arată inflexibil față de toate insistențele și rugămințile avansate, cu hiperbole și emfaze mediteraneene și pe un ton aproape de amantă dezamăgită, de latinul Eliade de a-l avea
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
ca simboluri atât ale catastrofei, cât și ale salvării. Freud avusese cu mult înainte propria sa interpretare. El era de părere că treptele din vise semnifică oprimarea dorinței sexuale. Din acest punct de vedere, ca și din altele, Eliade a polemizat cu Freud: fără să tăgăduiască că treptele pot avea și această simbolistică, el a integrat-o într-un context mai larg. Cele mai interesante sunt acele cazuri când îndeletnicirea pur imaginară a urcărilor pe o scară poate acționa tămăduitor asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
agenții tradiției, adică actorii, cauzele și efectele observabile, verificabile, în contrast cu discursul metafizic, finalizant și arhaic al sociologiei. În asta constă cea mai gravă obiecție a lui Marc Bloch. Acestei obiecții îi răspunde Halbwachs, fără s-o spună, căci nu poate polemiza deschis cu acest istoric și prieten de origine evreiască și antifascist care va suferi din cauza originilor și a opiniilor sale într-o perioadă de represiune și de denunțare de către regimul de la Vichy și fasciști. Prin urmare, controversa este voalată, atît
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
44-56 de pagini, text imprimat prin mimeografiere și având înscris locul apariției - Rio de Janeiro), D. își propune să fie „o tribună de luptă românească exclusiv în slujba neamului și a intereselor superioare ale României” (Cuvânt înainte), care „nu va polemiza cu nimeni, sub nici un motiv. Va publica articole tratând problemele românești, ale tuturor scriitorilor și ziariștilor români în exil, indiferent de partidul politic căruia aparțin.” Dar publicația elimină acum paginile de literatură, acordând un spațiu larg momentelor aniversare și comemorative
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286649_a_287978]
-
un grup de autori legați de spațiul dâmbovițean, de la reprezentanții Școlii de la Târgoviște până la generațiile mai noi, și s-a impus prin valoarea materialelor publicate, prin fermitatea și caracterul avizat al opiniilor, dar și printr-un mod elegant de a polemiza. Legând prezentul de trecut, L. aspiră, așa cum sună titlul unei rubrici, să realizeze o „Școală dâmbovițeană”.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287832_a_289161]
-
studiul capital Un poet al nedeterminării, o ediție a poeziilor lui Mihai Eminescu, ilustrată de G. Tomaziu. Studiile consacrate poetului în 1989, cu ocazia centenarului morții acestuia, precum cel intitulat Gândirea politică a lui Mihai Eminescu, în care C. a polemizat cu afirmațiile emise de Ion Negoițescu, și nu numai, la postul de radio BBC, au meritul de a restitui o perspectivă critică și istorico-literară în conformitate cu realitatea momentului de manifestare creativă a geniului eminescian, înlăturând confuziile conjuncturale până la care decăzuse, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286269_a_287598]
-
iar în timpul postului mare, în fiecare zi; a predicat în toate bisericile orașului și în cele din jurul orașului. Temele predicii sale erau foarte variate: făcea teologie, explicând și demonstrând cu inepuizabile dovezi scripturistice taina de răscruce a creștinismului, Sfânta Treime; polemiza cu ereticii de toate nuanțele vremii sale: manihei, marcioniți, valentinieni, arieni, anomei și alții; nici pe evrei nu i-a uitat (...) Cu predicile și cuvântările lui, Sfântul Ioan Gură de Aur a câștigat sufletele ascultătorilor săi, sufletele tuturor cetățenilor frumoasei
Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur1 by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/179_a_161]
-
premiate de Academia Română. Surmenajul a grăbit, fără îndoială, evoluția unui diabet mai vechi, sfârșitul neașteptat al lui B. consternând pe toată lumea. Era pe punctul de a lua Premiul Național pentru proză. Aflat încă pe băncile școlii, B. se încumetă să polemizeze, în „Munca” (1894), și încă pe un ton arțăgos, cu Al. Vlahuță. Semnează Gh. Rot..., lucrător-croitoriu, apoi Un muncitor. Tot aici folosește iscălitura Tr., prescurtare a pseudonimului Trotuș, ce însoțește primele sale scrieri, publicate în „Lumea nouă literară și științifică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285660_a_286989]
-
delicata relație de rubedenie dintre văduvă și vărul ei. Practicarea cu artă a favoritismului nu e neobișnuit În lumea lui Caragiale; neobișnuit e În proza sa scurtă interesul pentru portretul moral-psihologic al personajului feminin, realizat pe baza opoziției moral - intelectual polemizând cu tradiția epicii romantice și romanțioase: „Ceea ce e ciudat e că femeia asta are toate calitățile de inimă (cum ar zice un autor de novele, iubitor de amănunte psihice), toate calitățile morale; dar despre cele intelectuale, dacă vrem să fim
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
Cincinat Pavelescu semnalează cărți recente și scriu cronici dramatice. O colaborare substanțială cu articole și cronici este aceea a lui Al. Macedonski, care răspunde în Ț. criticilor la piesă Saul (compusă împreună cu Cincinat Pavelescu), discută condiția ideală a poeziei sau polemizează cu H. Streitman în legătură cu simbolismul. Macedonski da și versuri (Psalmi moderni, Camee ș.a.); tot cu versuri sunt prezenți Ludovic Dauș, Radu D. Rosetti, Cincinat Pavelescu, D. Teleor, I. N. Român, Dem. Moldoveanu, Al. Obedenaru, Aristide și Constantin Cantilli, C. Z
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290079_a_291408]
-
anul următor; s-a dus la Roma, unde a trăit foarte izolat, vizitînd totuși mănăstiri de călugări și de maici; aici a reînceput să scrie, dar acum subiectele sînt total diferite de cele din seninele dialoguri filozofice; a început să polemizeze în scris cu foștii săi coreligionari, maniheii, scriind tratatul Despre caracterul Bisericii catolice (De moribus Ecclesiae catholicae), care este adevărata mamă a tuturor creștinilor și cuprinde atît Vechiul, cît și Noul Testament; a urmat dialogul Despre caracterul maniheilor (De moribus Manichaeorum
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scris cu foștii săi coreligionari, maniheii, scriind tratatul Despre caracterul Bisericii catolice (De moribus Ecclesiae catholicae), care este adevărata mamă a tuturor creștinilor și cuprinde atît Vechiul, cît și Noul Testament; a urmat dialogul Despre caracterul maniheilor (De moribus Manichaeorum), unde polemizează cu ereticii care, în trufia lor, considerîndu-se puri și aleși, disprețuiesc comportamentul creștinilor; a reînceput să discute din punct de vedere filozofic problema imaterialității sufletului în Mărimea sufletului (De quantitate animae), un dialog cu prietenul său Evodius. Bibliografie. Texte: BA
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o strînsă legătură de prietenie cu Aureliu, episcopul Cartaginei, pe care l-a determinat să citească opera lui Optatus din Mileve, Augustin a făcut ca la conciliul din 392 să fie luate măsuri împotriva donatiștilor și a încercat apoi să polemizeze cu schismaticii mai concret, din punctul său de vedere, opunînd literaturii populare a donatiștilor, compusă din imnuri și cîntări, un Psalm contra donatiștilor (Psalmus contra partem Donati), scris în 393. E vorba de o parafrază sau un rezumat al operei
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
petrecută la Milano. O inteligentă istorie a filozofiei este materia cărților următoare: ea culminează cu paginile în care Augustin acordă o atenție particulară platonismului, subliniindu-i meritele, chiar în cazul unor gînditori care au combătut creștinismul, cum e Porfiriu. El polemizează însă și cu platonicienii, cum sînt Porfiriu și Apuleius, a căror amintire era foarte vie în Africa, pentru a arăta ce le-a lipsit ca să ajungă să înțeleagă noua religie. Urmează, începînd cu cartea a unsprezecea, expunerea privind cetatea din
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Limoges, unde a rămas din 485 pînă prin 507, anul morții sale. Bibliografie. Texte: CSEL 21, 1891 (A. Engelbrecht); CChr.Lat 64, 1985 (R. Demeulenaere). 9. Claudian Mamertus în chestiunea materialității sufletului, așa cum am văzut mai sus, Claudian Mamertus a polemizat cu Faustus de Riez. Născut probabil la Lyon, a fost multă vreme prezbiter în orașul învecinat, Vienne, unde fratele său era episcop, și este amintit cu cuvinte de laudă de Sidonius Apollinaris. în ce privește opera care l-a făcut cunoscut, Condiția
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
laudă de Sidonius Apollinaris. în ce privește opera care l-a făcut cunoscut, Condiția sufletului (De statu animae), într-un prim moment Claudian susținuse, într-o scriere care s-a pierdut, că îngerii și demonii posedă un trup, în timp ce sufletul este imaterial. Polemizînd cu el, Faustus ar fi replicat într-o scrisoare cu conținut dogmatic, spunînd că și sufletul are o anume materialitate, iar atunci cînd această epistolă, care circula fără numele autorului, a ajuns la cunoștința lui Sidonius Apollinaris, acesta l-a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe afirmațiile lui Augustin, Facundus a scris o carte Contra scolasticului Mocianus (Contra Mocianum scholasticum), în care susține că nu Biserica africană devenise schismatică, ci adversarii doctrinei celor Trei Capitole și, în consecință, și ai Crezului de la Calcedon. Facundus a polemizat și cu papa Vigilius și și-a răspîndit opera în Africa în 571, ascunzîndu-se însă într-un loc secret tocmai pentru că, refuzînd deciziile conciliului de la Constantinopol, putea fi considerat rebel de către autoritatea imperială. Tot din această perioadă datează și Epistola
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din secolul al XVII-lea, J. Sirmondi. Subiectele sînt variate, însă importanța lor e scăzută; și totuși, epistolarul său, pentru care Ennodius a folosit ca reper scrisorile unui literat faimos din Antichitatea tîrzie, Quintus Aurelius Symmachus, senatorul cu care a polemizat Ambrozie (cf. vol. II, t. 1, p. 298), a fost considerat ulterior un model pentru acest gen, datorită multitudinii de subiecte și de tonuri, chiar dacă, în urma unui examen atent, se poate vedea că textul păcătuiește prin vacuitate și superficialitate pînă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în 518, Sever, amenințat de Iustin, succesorul acestuia și simpatizant al calcedonienilor, a trebuit să fugă în Egipt. Refugiat la Eknaton, lîngă Alexandria, a păstrat legătura cu episcopii monofiziți din Orient și a scris mai multe opere în care a polemizat în special cu Iulian de Halicarnassus (cf. pp. 000-000) și cu Ioan de Cezareea (cf. pp. 000-000). După moartea lui Iustin, în 527, soția lui Iustinian, Teodora, care îi simpatiza pe monofiziți, a determinat în 535 numirea lui Antim ca
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]