237 matches
-
au mai rămas două poloboace cu vin de Copou. Era și firesc, dragule, să se scoată bani și pe vinul mănăstiresc. Asta-i drept, părinte, dar uite ce se spune mai departe: „3 poloboace ce s-au băut, bez un poloboc ce s-au mai luat la dumnealui hatmanul”. Eu mă întreb întâi cât o fi măsurând un poloboc cu vin? Nu cred că avea doar vreo 20-30 de ocale... ci mult mai multe... Hăt încolo spre vreo 300-400 de ocale
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
pe vinul mănăstiresc. Asta-i drept, părinte, dar uite ce se spune mai departe: „3 poloboace ce s-au băut, bez un poloboc ce s-au mai luat la dumnealui hatmanul”. Eu mă întreb întâi cât o fi măsurând un poloboc cu vin? Nu cred că avea doar vreo 20-30 de ocale... ci mult mai multe... Hăt încolo spre vreo 300-400 de ocale. Și apoi trei poloboace ar cam fi ajuns la vreo 900 ocale de vin... ceea ce ar însemna - să
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
mai luat la dumnealui hatmanul”. Eu mă întreb întâi cât o fi măsurând un poloboc cu vin? Nu cred că avea doar vreo 20-30 de ocale... ci mult mai multe... Hăt încolo spre vreo 300-400 de ocale. Și apoi trei poloboace ar cam fi ajuns la vreo 900 ocale de vin... ceea ce ar însemna - să nu fie de deochi - că se cam bea în sfânta mănăstire fără să se scoată măcar o para chioară. Miere să fie, fiule, că muște se
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
săraci ca noi și nu furau un capăt de ață. Să lași tu o casă de copii fără o vacă în bătătură și să fii liber să-ți faci de cap... Bătrânii mei făceau zămnic în pământ și acolo lăsau poloboacele cu vin. Fără lacăt, fără drugi. Pusese bunicul o scândură pe care stătea ulcica. Pe scândură scrisese cu cărbune doar atât: Bate cepul! Venea drumețul, bea o ulcică, zicea „Dumnezeu să-i ierte!” și pleca. Și nu fura nimeni. Și
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
-mă cu tine și mă jur pe icoana sfintei fecioare de la Czestochowa că nu-ți va părea rău! Episodul 65 O INTERPOLARE Sunt, mărite Cetitoriule, împrejurări în viața povestitorului când pană este, călimară este, hârtie este, hârtie este, curechi în poloboc asemine, brânză în putini de-a volna, și totuși mâna i se oprește, privirea-i cade-n depărtare, ochii se închid, capul greu cade pe masă și, dacă nu doarme, nici mare lucru nu face în clipele acelea. Și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ușă, noroc că gârliciul e foarte Înclinat, toate-toate (adică: toți) s-au oprit În bolta lui, Înfipți În tencuială. D-apăi nu era ea chiar a dracului hora ceea, sus, dacă jos dăduse Domnul Dumnezeul nostru oleacă din sângele Său, În poloboace... - și Moș Iacob Își netezea temeinic musteața Învinețită de sfânta Împărtășanie. Lucrurile noastre rămase În casă? D-apăi să videți, doamnă, că cum stau sâtuațiile, că-ntâi și-ntâi or stat Rușâi șî, după legea lor, rusască, prăpăd șî pară!; șî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Însă cum Mana era cel mai important cătun din lume...) dar și altceva, mult mai Însemnat: era Moș Iacob. Și, Moș-Iacob fiind, era de toate. S-o luăm, cu ce? Să Începem cu butnăria: Moș Iacob făcea butii și butoaie, poloboace și butoane, balerce și balercuțe, zăcători Înalte și deje scunde, ciubere și donițe - tot ce se-nchega din doage și din cercuri. El le cioplea pe toate: doagele, fundurile - apoi cercurile... Mie, cel mai mult și mai mult și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Înalte și deje scunde, ciubere și donițe - tot ce se-nchega din doage și din cercuri. El le cioplea pe toate: doagele, fundurile - apoi cercurile... Mie, cel mai mult și mai mult și mai mult Îmi plăceau două lucrări: Închegatul poloboacelor și bătutul cercurilor. Ajutam și eu - lucram Împreună, nu? Stăpâneam cu mâna câte o doagă din cele multe și toate gata-gata să cadă (dacă nu le țineam eu, ucenic al lui Moș Iacob). Din această pricină (bătrânul zicea, mereu: «Măi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
să cadă (dacă nu le țineam eu, ucenic al lui Moș Iacob). Din această pricină (bătrânul zicea, mereu: «Măi, de-aș avè eu paisprăzece mâni...»), totul trebuia să se petreacă În liniște: Punea pe pământ, În mijlocul ogrăzii, fundul-de-jos al viitorului poloboc; Îl Încorona (tot pe jos) cu trei sau patru cercuri, concentrice depindea numărul de mărimea butoiului - și zicea, cu degetul la musteață: - Șșșșșt! Să nu ne-audă... Să n-audă doagele și cercurile că avem noi de gând să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cât să poate fi luat și așezat... Ce urma era o soluție, vorba lui Moș Iacob, la care nu participam cu mâna; cu sufletul-la-gură, da. Fiindcă era „‘ndelicată tare”. O singură dată s-a Întâmplat să-i scape căpacul În interiorul polobocului, iar atunci a tras mult aer În piept și, dintr-o dată cu sudoarea răcită, mi-a zis: - Ian’ du-te tu, măi băiete, la voi acasă și caută-mă pe-acolo - da trage ușa după tine, să n-auzi ce delă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
casă - Moș Iacob se uita la mine... Dar ușa n-am Închis-o. Așa că am auzit cea mai lungă poezie de Înjurături; sau Înjurătură În versuri; mai degrabă: boscorodeală; și mai aproape: afuriseală - cu rimă și ritm. Un descântec de poloboc cu căpacul de sus Înghițit, ceva mai aprig rostit... Când butoiul-poloboc era Încheiat, adică și căpacul se afla la locul cuvenit - dar Încă ne-strâns, Moș Iacob: - Am scos-o la capăt, amândoi - de-amu s’ ne cinstim c-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
rolul, rostul meu: alergam În casă, luam o brăcace (un ulcior tronconic și cu buza foarte evazată, aproape ca un bild suprapus - special pentru ce urma să fac) și coboram În beci. Dezbârnam vrana cu ciocanul de alături, vâram În poloboc chișca - nici prea mult, să nu stârnesc drojdia, nici prea puțin, să nu trag aer sugeam o dată, de două ori; a treia, ca-n poveste, era cea bună: venea vinul - Îl Îndreptam spre brăcace, apoi scuipam, o dată, de două, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-n poveste, era cea bună: venea vinul - Îl Îndreptam spre brăcace, apoi scuipam, o dată, de două, de trei ori: rămasul În gură nu-mi plăcea: era acru - Îmi plăcea că-i plăcea lui Moș Iacob. Umpleam brăcacea, vărsam Înapoi În poloboc ce rămăsese pe chișcă, scoteam mațul, băteam vrana la loc. Urcam la lumină și la căldură, ținând brăcacea cu amândouă mâinile, „de subțiori”. - S’ trăiești, băi’țălu moș’lui... Moș Iacob așeza „țăharca di titiun” deja răsucită, dar neaprinsă, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Chiar Înainte de a atinge cu „gura de șărpe” vreun cerc (iar cu ciocanul mânerul „gurii”), intra În ritm - pe care-l marca din tot trupul, mai ales cu tălpile bătute de pământ. După ce se Încălzea bine, pe loc, pornea În jurul polobocului, ciocnind doar ciocanul de coada gurii: Încolo, Încoace; apoi, la patru pași, o lovitură dată În cerc, dar ștearsă, mai mult de formă decât de bătut cercul acela); Încolo, Încoace; apoi o ștearsă tot la doi pași; apoi la fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
oprit din ciocabocănit și tănțuit cine știe câtă vreme - poate ani, dacă nu cumva până la sfârșitul lumii, ceea ce, pentru mine, atunci, Însemna cam multicel. Ca ucenic ajutor de (și) butnar, știam că Moș Iacob n-ar fi avut nevoie să Îmbuneze astfel polobocul, l-ar fi putut cercui pe dată. Da, dar Moș Iacob era Moș Iacob. Butoiul acela n-avea mare importanță; important era, nici măcar tanțul ci, pe de-o parte tănțuitorul; pe de alta, cred și acum că eu, privitorul, eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
urechi într-un zâmbet foarte prietinos. —Bună sara! zise călătorul. —Mulțămim dumilorvoastră! răspunse crâșmarul, zâmbind mai tare; ce-ți poftește inima? — Apoi... deocamdată, toarnă un pahar de vin... da’ bun... știi... — Se poate, cum nu: chiar azi am început un poloboc... Avem și pastramă bună... Poftim vinul. Dacă poftești pâne, brânză... Străinul era ostenit tare. Vorbi încet: —Să sorb întâi paharul acesta... Luă paharul, îl privi în zare, scuipă într-o parte cu înfățișare foarte trudită, apoi duse băutura la gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
uluca din fundul ogrăzii. Nimeni nu se mai arătă cu gamela la cazanul plin cu bunătăți. Se frigeau, pe deasupra imenselor jăratice, zeci de curcani, trecuți prin prăjină. Pivnița era inundată de vinuri. Ostașii treceau cu cizmele prin lichidul scurs din poloboacele cu caneaua lăsată dinadins deschisă de cei care își umpluseră gălețile. Poate fiindcă bubuiturile tunurilor abia se mai puteau desluși, o bucurie delirantă cuprinseră pe toți. Gâlgâia în beregăți coniacul sângerui din bidoanele umplute mereu. Numai Moses, băiatul hahamului, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mustață neagră, deasupra unei guri buzate, cu măselele vizibile în gingii descoperite, măsele în stare să spargă ciolanele. Patrulele germane l-au prins cu documente plăsmuite, coborând din valea Buzăului, cu patruzeci și cinci de care, și cu tot atâtea poloboace pline cu vin, încărcate pentru pivnițele lui. Închis pentru contrabandă, aștepta să fie judecat. Părea cel mai neîmpăcat cu soarta. Ochii lui, ca două puncte de cărbune, îi jucau neastâmpărați, ori de câte ori nevasta îi aducea de mâncare. Atunci femeia îi strecura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și spune-i ce ai de-i spus, că vin și eu pe urmele tale să te văd cum îți scoți paguba... Că la dânsa vine multă lume, poate și dintre aceia cu curechi de vânzare... Să nu rămânem cu polobocul gol pentru la iarnă, măi bărbate! Ceea ce gospodarul păgubit a și făcut! Pășea dârz și apăsat, și parcă mai hotărât ca niciodată să lupte până la capăt pentru apărarea proprietății încălcate de urecheați. Pregătită pentru o confruntare previzibilă dintre cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
de-afară mi-e soră. S-apropie-ncet miezul nopții, Și sună a frunzelor horă - Eu trec din odaie-n odaie, Când bate satanica oră. Vânt Toamna a țipat c-un trist accent, Văzul cade neatent, Vântul sună lemnăria, Bate gol, în poloboace, butnăria. Lângă ușă frunzele s-au strâns. De departe vin ecouri vechi de plâns, Brumă, toamnă literară, Pe drum prăfăria se duce fugară. Și-am stat singur supărat În zăvoiul decadent. Și prin crengile-ncîlcite mi-am notat Versuri fără de talent
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
dimprejur... Istoria nu l-a-nvățat Să nu fie răsfățat. E-o tradiție la noi S-avem lideri mândri, goi Care nu știu ce e munca, Nici cum a rosti porunca. Și de-aceea stăm pe loc Ca-ntr-un fund de poloboc. Totuși, veșnica-ntrebare: Până când tot așa, oare? 19 decembrie 2004 REFLECȚII (CLXVI) Circulă un vis integru Între cei mai mari „sforari”, Că se va schimba la „negru” Leu pe-o mie de dolari. Nevăzute ziduri groase Se înalță între inși
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
întrebat: -Bărbate!Nu luăm și ceva pentru copii? -Ai dreptate,femeie. Barman,dă-ne și două gume de mestecat!... „Când mâinile pe piept să pună De sete să nu se usuce, El a rugat la cap să-i pună Un poloboc în loc de cruce”. (Gr.Drăgan) „Pe basme și nimicuri,cuvinte cumpânind, Cu pieritorul sunet al lor să te cuprind, In lanțuri de imagini duiosul vis să-l ferec, Să’mpidec umbra-i dulce de-a merge’n întuneric”. (Mihai Eminescu) Jocul
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
trimitem semnale, ne chemăm acasă. plouă peste zăpada din noi, de puritate ne spală ca de un atavic puroi. desprimăvărare în cele din urmă, aceeași, singură, mare oboseală, dangăt de clopot prelungit, în întinderea crepusculară. un singur gând răzvrătit, la poloboc se așează și acela-i al luminii crescute ca iarba printre lespezi de bazalt cenușiu, peste care pășesc cu fereală. doar în ochi mai mijesc mlădițe mierii ca de salcie, ascultă cum tandru trosnesc, se eliberează din trunchi, ca dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
să se închidă, cum se închide mustosul vin în mari butoaie, întru beție lungă să te ție, șoptindu-ți amânat, din timp în timp, cum geana lumii te îmbie, dar nu-i ca mângâierea în care te adun. mâini disperate poloboc de cuvinte vărsat din greșeală jilăvește pământul ce ne desparte. aburi umezi de vânt își trimit evantaiul lor colorat. tăcerea din noi stă zid împotrivă, le întoarce ecoul ca pe-o beregată tăiată. chircit ca o frânghie udă plânsul lăstărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
în adevăratul sens al cuvântului. Din lemnul care constituia materia primă, zona fiind bogată în păduri de fag, stejar, mesteacăn, carpen, plop și tei, făureau obiecte de folosință de pe lângă gospodăria omului cum ar fi: coveți, căușe, știubee, dimerlii, linguri, ciubere, poloboace, arme: bâte țintuite, pumnale și paloșe, diferite dotări pentru agricultură, cum ar fi; care, sănii, pluguri, grape, precum și multe alte obiecte mărunte. Din pământul galben care se putea găsi ușor pe malurile râului Bașiu făureau oale și străchini. Populația urilor
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]