5,162 matches
-
a personajului Lili, românca nevoită, cu ajutorul informaticianului Darie, să se dea dispărută și să-și schimbe identitatea. Pasajele de meditație asupra problematicii identității nu sunt însă sterile în roman, ci dimpotrivă, dau un suflu tematic nou imaginarului literar. Deși tema postmodernă a identității instabile și schimbate pare deja epuizată în literatura occidentală, scriitoarea reușește să o trateze cu verosimilitate și cu o distanță meditativă și simultan ludică. Mai mult, știe să plaseze cuvântul potrivit la locul potrivit, să pună punct (nu
Florina Ilis și lumea virtualității by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Journalistic/10376_a_11701]
-
surprins în intimitatea secretelor și a vulnerabilităților sale. De unde se vede, încă odată, așa cum a demonstrat-o Mihai Zamfir în romanul său Se înnoptează. Se lasă ceața, că nu este chiar atât de lungă calea care separă unele dintre soluțiile postmoderne ale unor tineri scriitori contemporani de literatura secolului al XVIII-lea. Privirea lucidă, asupra existenței nefardate este, în fond, elementul de legătură dintre Rousseau și mulți dintre scriitorii foarte tineri de azi. Poezia Liviei Roșca este și nu este tipică
Reverii și depresii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10386_a_11711]
-
special foto și video, sudura, asamblarea, polisarea, intervenția etc., avem deja enunțul unei alte realități artistice și un nou cadru pentru reconfigurarea formelor. Împăcînd contrariile și unificînd cronologiile, recontextualizînd istoria și incorporînd virtualul, Dumitraș se așază incontestabil în plin enciclopedism postmodern, acolo unde succesiunea se varsă în simultaneitate și unde memoria lasă tot mai mult loc percepției nemijlocite. Din această pricină parcursul artistic însuși este unul sintetic și globalizator, el integrînd firesc în sincronie toate reperele unei diacronii încețoșate. Max Dumitraș
Maxim Dumitraș by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10442_a_11767]
-
știu după cum sună. Ai zice (uf, glosarele...) că granițele Halucinariei le taie cuvintele. Nu, vîrstele poeziei le desparte măsura. Așadar, vive le son... Cît despre canon, e evergreen ca o poveste. Ceva ce să citești cu plăcere. Și alte plăceri postmoderne, în vremea cînd nu mai sînt așa de noi. De pildă, teoria rolurilor inversate. Cititorii consumă ficțiune, dar și personajele gustă lumea noastră. Alice în țara lucrurilor obișnuite: "Și ca cel ce se deșteaptă cu clipit te uiți în jur
Estimp by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10450_a_11775]
-
rămâne apanajul exclusiv al istoriei literare) și chiar renunțarea la criteriul estetic în judecarea operelor literare, în favoarea unei nu se știe cât de productive perspective de inventar, în care singurul criteriu care contează pare a fi cel cantitativ. În spirit postmodern, geografia literară nu ar mai miza pe o viziune centralizată și ierarhii axiologice, ci pe scoaterea în evidență a legăturilor rizomice care se stabilesc între creatorii dintr-o anumită regiune. Este limpede că despre istoria românilor se pot spune multe
Cartografia literaturii române by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10487_a_11812]
-
îngrijită de Ștefan Borbely la Editura Dacia (1981) - a reapărut, proaspăt, la Polirom, prefațat de Simona Popescu - Mircea Cărtărescu scrie, în Postmodernismul românesc, așa: În miezul trandafirului virtual cu atît de multe și de întrolocate petale se află o divinitate postmodernă." De discutat dacă e postmodernă, și dacă o fi divinitate sau demon nou, cum crede eroul, Călin Adam, că trebuie să descopere scriitorul. Dar ceva tot se ascunde în roza fanată încă înainte de-a se fi deschis. Un burghiu
Un om obosit by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10512_a_11837]
-
Editura Dacia (1981) - a reapărut, proaspăt, la Polirom, prefațat de Simona Popescu - Mircea Cărtărescu scrie, în Postmodernismul românesc, așa: În miezul trandafirului virtual cu atît de multe și de întrolocate petale se află o divinitate postmodernă." De discutat dacă e postmodernă, și dacă o fi divinitate sau demon nou, cum crede eroul, Călin Adam, că trebuie să descopere scriitorul. Dar ceva tot se ascunde în roza fanată încă înainte de-a se fi deschis. Un burghiu fin, care-i mănîncă miezul
Un om obosit by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10512_a_11837]
-
Laclos - este remarcată de cei doi tineri traducători/comentatori ai romanului. Ei văd aici semnele postmodernismului, chiar dacă procedeul e vechi de câteva secole: " - Mai multe vieți, viețile a patru oameni oferite pe tavă. Mă gândesc chiar să scriu un roman postmodern, un roman unde autorul să nu intervină deloc, să lase doar scrisorile să vorbească. - Aiureala asta înseamnă postmodern? - Înseamnă postmodern extrem, chiar nu-ți dai seama? În viitorul meu roman, gata cu prostiile, conflicte, personaje, acțiune lungă, gata cu autorul
Postmodernism de secol XVIII by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10508_a_11833]
-
e vechi de câteva secole: " - Mai multe vieți, viețile a patru oameni oferite pe tavă. Mă gândesc chiar să scriu un roman postmodern, un roman unde autorul să nu intervină deloc, să lase doar scrisorile să vorbească. - Aiureala asta înseamnă postmodern? - Înseamnă postmodern extrem, chiar nu-ți dai seama? În viitorul meu roman, gata cu prostiile, conflicte, personaje, acțiune lungă, gata cu autorul care știe tot, gata cu maculatura asta adunată de secole și pe care nimeni n-o mai citește
Postmodernism de secol XVIII by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10508_a_11833]
-
de câteva secole: " - Mai multe vieți, viețile a patru oameni oferite pe tavă. Mă gândesc chiar să scriu un roman postmodern, un roman unde autorul să nu intervină deloc, să lase doar scrisorile să vorbească. - Aiureala asta înseamnă postmodern? - Înseamnă postmodern extrem, chiar nu-ți dai seama? În viitorul meu roman, gata cu prostiile, conflicte, personaje, acțiune lungă, gata cu autorul care știe tot, gata cu maculatura asta adunată de secole și pe care nimeni n-o mai citește..." (p. 247
Postmodernism de secol XVIII by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10508_a_11833]
-
Și, în Adev|rul literar Și artistic peste ce dă? Un "medalion Dan C. Mihăilescu" întins pe trei pagini mari, toate de citit, de la dialogul cu Marius Vasileanu, și pagina memorialistică intitulată Controbăind prin AND, la portretul sintetic Un conservator postmodern semnat de Daniel Cristea-Enache. Deși unde te întorci dai de el, cu scriitorincul nostru nu te plictisești niciodată. Neobositul dans cu cartea - Dan C. Fest.
ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10528_a_11853]
-
despre om și că, prin artă lui, nu-l lasă pe om cum l-a găsit...”. Robert Wilson izbutește, la Craiova - unde montează pentru prima oara în România - să-și surclaseze toate barierele regizorului, fie el clasic/ clasicizant, modern/ modernist, postmodern/ postmodernist. În transcrierea scenica a Rinocerilor, Robert Wilson realizează o grandioasă hermeneutica a capodoperei lui Eugen Ionescu din perspectiva unui subtil artist vizual și a unui critic/ istoric al teatrului de autoritate irefragabila, descins dintr-un regizor/ om de cultură
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
de un timp ireversibil, "spre zona intemporală sau imemorială a ființei". (V.P. face trimitere spre Kant, dar mai ales spre Starobinski cu al său "Concept de nostalgie".) Abordând personalitatea marelui său mentor, eseistul reușește să se comporte ca un hermeneut postmodern tip Vattimo sau Rorty ce cultivă critica de identificare , simpatetică, reperând pars pro toto structura tare, stabilă și incoruptibilă, structura metafizică de rezistență a operei, dragostea lui Mircea Zaciu pentru teritoriile "detemporalizate", pentru secvențele de eternitate temporară. Cu toate acestea
Călătoria, ruptură și întoarcere by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8170_a_9495]
-
pe acolo să asiste la turnirele noastre, ca un nobil feudal fluturând stindardul cu semnele heraldice ale optzecismului, care era nu doar la putere, dar părea și veșnic. În cenzura dictaturii îți puteai permite doar apologia textualismului și a esteticii postmoderne care, fiind atât de abstracte, erau unica alternativă acceptată a realului. Ne puteam astfel ocupa în liniște de "postmodernismul definit ca fiind mefiența în metanarațiuni", în concepția lui Jean François Lyotard, căci cu ce Dumnezeu altceva te puteai ocupa? Cine tăcea
Tăcerile mele și tăcerile lui Mircea Martin by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/8008_a_9333]
-
în scris. Cînd mă cert cu familia, scriu, cînd sînt bolnavă, scriu, imunitatea mea a scăzut vertiginos și eu scriu despre acest lucru, mi se iau bani și scriu. Poemele-răspunsuri, ale mele, cum ar trebui să fie pentru a fi postmoderne? Eu nu cred în arta nemotivată. Cred că arta este una dintre atitudinile cele mai misterioase la imperfecțiunea lumii. Ar trebui să fie poemele mele detașate, ironice din cale-afară, slăbite, fade, incolore, inodore, și care să provoace rîsul?” (p. 65
Confesiuni nefardate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13132_a_14457]
-
a lui Cărtărescu. Atîtea baloane colorate peste capul meu îmi întunecă perspectiva și așa destul de sumbră” (p. 109). Reversul acestei serii de negații duce chiar în inima poeziei Angelei Marinescu. Și este dreptul fiecărui cititor să opteze pentru experimentele artistice postmoderne sau pentru intensul ei trăirism. Poeziei postmoderne care este o expresie a inteligenței pure, rod al jocurilor (inter)textuale și al dexterității combinatorii, Angela Marinescu îi opune o poezie a trăirii maxime, viscerală, și, pe alocuri, inestetică sau chiar antiestetică
Confesiuni nefardate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13132_a_14457]
-
capul meu îmi întunecă perspectiva și așa destul de sumbră” (p. 109). Reversul acestei serii de negații duce chiar în inima poeziei Angelei Marinescu. Și este dreptul fiecărui cititor să opteze pentru experimentele artistice postmoderne sau pentru intensul ei trăirism. Poeziei postmoderne care este o expresie a inteligenței pure, rod al jocurilor (inter)textuale și al dexterității combinatorii, Angela Marinescu îi opune o poezie a trăirii maxime, viscerală, și, pe alocuri, inestetică sau chiar antiestetică. O poezie care coboară direct din Strigătul
Confesiuni nefardate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13132_a_14457]
-
fotbalul nu are timp de codul manierelor elegante pentru că e chiar viața povestită mereu.” Dar ce fel de roman e fotbalul? Unele pasaje sunt scrise balzacian, altele au elemente naturaliste, împrumută vreun cod absurd sau, pur și simplu, narează histrionic postmodern, autoreferențial și intertextual, întrerupt și fragmentar, pe nivele multiple, cu disfuncții de cronologie. Un dribling prelungit al lui Dobrin povestit pe câteva pagini (pp. 37-39) capătă farmecul bizar al unei secvențe fantastice, stilul lui David Beckam de a lovi mingea
Vă place fotbalul? by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13131_a_14456]
-
care trebuie luate în calcul. Prima este cea mai evidentă: dacă limbajul respectiv aparține unui personaj (care poate fi de joasă extracție, deci ar fi caraghios să vorbească academic) sau autorului însuși. Cum, însă, literatura modernă și mai ales cea postmodernă au spulberat distincția dintre personaje și autori (de regulă autorul este el însuși un personaj, declarat sau nu), cred că putem trece peste acest aspect fără să insistăm asupra lui. În al doilea rînd există ceva care s-ar putea
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
ninsă, un tigru misterios rătăcit tot pe-acolo etc. Un film de savurat, cadru cu cadru, de rafinați... Plus umor și cîteva scene de acțiune OK pentru restul. Vi se pare puțin? Mie nu. Mai ales că, în acest concentrat postmodern de erudiție și cultură populară (filmul are la bază benzile desenate ale lui Alan Moore), există o meditație foarte interesantă despre Artă & Tehnologie: Liga se inspiră vizibil din Cinematograful Mut (dacă aluziile clare la Metropolis al lui Fritz Lang (1926
Clubul personajelor dispărute by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13245_a_14570]
-
cărți utilitare de tipul celor care oferă soluții pentru reușita în afaceri sau pentru realizarea negocierii perfecte. Este un soi de manual alternativ, cam iconoclast, e drept, pentru o carieră de succes a femeii în societatea (românească, dar nu neapărat) postmodernă de la începutul mileniului trei. Protagonista romanului, avocata Lucia Anabela Hosta, este, la prima vedere, modelul de invidiat al unei femei de succes. Un C.V. beton (a lucrat ca funcționară a ONU în Bosnia, ulterior a absolvit New York University, a activat
Cherchez l’homme! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13256_a_14581]
-
și de a fi pus ordine în materia epică. De altfel, întreaga confesiune este un amestec tulburător și fascinant de sexualitate, erudiție și umor (nu-mi dau seama în ce măsură meritul îi aparține autorului romanului sau protagonistei), iar repovestirea în cheie postmodernă a parabolei Ce-și doresc femeile (vezi pp. 168-180) este o mică delicatesă. Lucia Anabela Hosta (folosesc numele fictiv din roman deși sunt convins că în spatele său se ascunde o persoană reală) este o femeie a dracului de deșteaptă, iar
Cherchez l’homme! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13256_a_14581]
-
erau subliniate prin caractere italice. Această prudență nu i-a împiedicat pe unii, dacă nu cumva mă înșel, să vorbească despre plagiat. Ei bine, acum textul poetic nu mai marchează vizibil convenția, semn că și priceperea noastră într-ale poeziei postmoderne a crescut. Și acest lucru i-l datorăm inclusiv lui Mircea Cărtărescu. În câteva cuvinte, un calup semnificativ de poeme cu același Cărtărescu pururi tânăr, înfășurat în mantia poeziei. Mircea Cărtărescu - Tudor Jebeleanu, Cincizeci de sonete cu cincizeci de desene
Oldies but goldies! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13232_a_14557]
-
prezic moartea. Căci depersonalizarea creatorului cu biografie, al autorului istoric presupune înnobilarea așa-zis transcendentală a oricărei creații artistice căreia îi lipsește însă tocmai iluminarea prin revelație. O concesie stranie între formația intelectuală clasică a lui Borges și previziunile, intuițiile postmoderne. Borges adaugă deseori „tocmai atunci când nu avem habar de un lucru tocmai atunci îl definim mai bine.” (Arta poetică) De aceea, toate povestirile lui Borges sunt cel mult niște virtualități. Posibilele sensuri ar putea fi valide (căci, la urma urmei
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
lor sînt menționate ca mijloc de identificare matricolă, pentru că nu vreau să mă gîndesc în cîte arii curiculare s-ar putea simți bine ce doi. Ultimul se ocupă, via Jean Echenoz și Proust, Joseph Vernet sau Carl Schmitt, de soarta postmodernă a „proiectului estetic al modernității”, iar primul, prin exemple care merg de la pictura lui Hugo van der Goes (sec. XV) la cea a lui Paul Delvaux (sec. XX), sau de la Philippe de Comynes la Hegel, de weltanschaaung și grila mentală
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]