1,576 matches
-
principiu de istorie literară? Dar mai ales ce garanție de valoare avem pentru aceste trei volume de poezie? Generația cea de treizeci și trei de ani are respectiv patru promoții: promoția șaizecistă (neomoderniști, neoexpresioniști, experimentaliști), promoția șaptezecistă (neomanieriști, echinoxiști), promoția optzecistă (textualiști postmoderniști), promoția nouăzecistă (post-textualiși, autenticiști, post-apocaliptici). Astfel de aritmetică e cel mult ludică, iar o asemenea construcție de istorie literară are fragilitatea unui castel din cărți de joc căruia un agent imobiliar viforos încearcă să-i inventeze o trănicie iluzorie, cînd
Teorie, critică, poezie - aceleași by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15868_a_17193]
-
literaturi încarcerată în dogme. Apoi, atitudinea lui Andrei Codrescu față de filonul autobiografic ce alimentează epicul cărții se concretizează într-o tehnică narativă, marcată de plonjeuri în imaginar, apropiată oarecum formulei "jurnalului ficțiune", pe care o practică tot mai frecvent și postmoderniștii români, cu sublinierea că autorul Unui geniu involuntar în papucii Americii nu-și scrie "jurnalul", ci îl retrăiește. Cartea reia, de fapt, două apariții anterioare: The Life & Times of an Involuntary Genius (1975) și In America's Shoes (1983). Așezate
Andrei Codrescu - identitate și ficțiune by Nicolae Stoie () [Corola-journal/Journalistic/15633_a_16958]
-
doar tematice, sau al afinităților elective. Astfel, la prima vedere, Nanni Moretti - regizorul filmului pe care tocmai l-am citat și care a inaugurat Zilele..., - pare, prin tipul de cinema pe care îl practică (intimist, psihologic, intelectualist, cu multe elemente postmoderniste) și prin tipul de creator pe care îl exprimă (concentrat pe propriile obsesii, de un egocentrism ce merge până la nombrilism) a nu avea nimic în comun cu Giuseppe De Santis (semnatarul, în 1949, al filmului Riso amaro/Orez amar/ - reprezentantul
Altfel de festival by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/15717_a_17042]
-
era lînă și sare și de la brîu în jos cărări de munte. Claie peste grămadă, tarabă de bazar, paginile își disputau supremația invocînd cuvinte cu sensuri arhetipale: drum, aur, caș, praf de pușcă...". Haide, bre! pare mai degrabă un roman postmodernist sau un jurnal; atît doar că amintirile însemnate aici nu sînt numai cele ale unei vieți de om, ci și cele ale unui mileniu de istorie aromână. Sînt povești. Ale Irinei Nicolau, care vede în ele "o lume de frînturi
Balcanii între real și imaginar by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15724_a_17049]
-
de material didactic pentru studiul postmodernismului metaficțional, etc. Nu știu cîte din toate astea îl mai interesează pe cititorul de azi. Nu știu nici dacă nu cumva Ioan Groșan nu este un mare scriitor tocmai acolo unde nu e un postmodernist exemplar. Cert e că, lucru rar în cazul literarturii noastre contemporane, am recitit aceste proze cu sentimentul foarte înviorător că sînt în fața unei cărți pe care o pot recomanda tuturor, absolut tuturor cititorilor, fie ei literați sau nu. Și, riscînd
Proză de zile mari by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15744_a_17069]
-
inevitabil rămași în afara dacă nu fuseseră traduși. Acum, sărind peste cîteva decenii pînă ajungem la momentul actual, situația pare atît de diferită încît mai greu înțelegem cum s-a ajuns la ea. Explozia de curente critice și teoretice așa-numite postmoderniste sau anti-fondaționaliste (feminism, marxism, postcolonialism, studii culturale etc.) a scos din discuție cîteva principii și concepte care cîndva fuseseră importante, ca de exemplu cel de literaturitate, sau de canon. Erudiția a devenit mai curînd suspectă, iar lectură intrinseca a textului
Deconstructivismul - un nod de legătură by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16217_a_17542]
-
mai bine înțelese odată ce mecanismul limbajului (în care sînt inevitabil concepute) e mai bine înțeles. În acest scop menirea literaturii devine de o importanță uriașă. Însă observați subtilitatea cu care deconstructivismul deschide studiul literaturii, cu mult înaintea multor alte curente postmoderniste, fără a-i uzurpa integritatea sau autonomia, ci dimpotrivă, glorificînd-o, promovînd-o la rang de model și disciplină tutelara. Metodă ca atare, felul în care deconstructivismul propune studierea limbajului în texte literare și apoi prin extensie în alte discipline, este preluată
Deconstructivismul - un nod de legătură by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16217_a_17542]
-
șicanelor electorale, și de la mrejele scăldătoarelor-sirene pînă la inepția uriașilor Klu Klux Klan-ului, de la anihilarea Ciclopului impostor pînă la înlăturarea pețitorului fertilei Penelope etc. Necesarul rapel la tradițiile bătrînului continent și-a aflat o mai mare densitate de idei, la fel de postmodernist inventariate, într-un film înscris pe lista favoriților la Oscar doar prin performanța lui Geoffrey Rush, interpret subtil al Marchizului De Sade în ecranizarea piesei Quills semnată de Philip Kaufman, cineast rodat în dezvăluirea defulărilor și depășirea barierelor conformismului ipocrit
Et in Colosseum ego! by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16261_a_17586]
-
de multă vreme s-a dat voie ca un scriitor să fie, involuntar, dar cu atît mai drastic, și ce nu și-a propus, și ce nu și-a dorit, și ce n-a fost. Mai mult de atît nici postmoderniștii absoluți nu i-ar fi putut cere lui Pillat". Este Al. Cistelecan un sceptic cîrcotaș și pitoresc, așa cum s-ar putea crede din liniile citate mai sus? Poate pînă la un punct, în măsura în care se disociază de "eroismele actualizante", care "răscroiesc
O nouă imagine a lui Ion Pillat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16225_a_17550]
-
la care te îndeamnă: despre identitate și alteritate, despre loialitate și aventură, căutare și acceptare. Susan Sontag este, însă, înainte de orice o excelentă povestitoare. Cartea e construită simplu, din dialoguri și comentarii auctoriale, aparte-uri ale vocii narative, fără tehnice postmoderniste, fără complicații și ambiguități formale. Vocea narativă aparține unei persoane care o cunoaște pe Maryna la o petrecere unde fusese invitată întîmplător și unde aude diverse fragmente de conversație, bîrfă, mici certuri, pe care încearcă să le deslușească. Povestea se
O Europă interioară by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16563_a_17888]
-
că a dat vreodată, toată lumea e fericită. Chiar așa să fie? Este greu de priceput autoritatea pe care o are, în cultura română, acest "optzecism", cu oarece trenă "nouăzecistă". La drept vorbind, mare lucru, până acum, nu a dat. Literatura postmodernistă este, cu vagi excepții, o literatură destul de previzibilă și căznită, o literatură de plantație. Creditul enorm de care se bucură nu vine însă din "opere" (poate că de aceea termenul le este atât de antipatic), ci din faptul că ideea
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
a fost compensat de calitatea ridicată a acestora și de varietatea tematică, de gen și stilistică. De pildă: un film cu o carte de vizită impresionantă - 25 de distincții câștigate - și care a plăcut mult publicului nostru, inteligent, frenetic, imaginativ, postmodernist, delirant, cinic, absurd, violent, amuzant, incitant și solicitant, totodată - a fost filmul Snatch - Unde dai și unde crapă - semnat de copilul teribil al ecranului englez actual: Guy Ritchie Alias mister Madonna. O poveste complicată și încurcată cu gangsteri păguboși de
Chintă regală by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16581_a_17906]
-
de Comandor al Legiunii de Onoare, iar în 1990 i s-a acordat medalia National Book Foundation. în proza ficțională americană, Bellow este exponentul fazei de tranziție între generația modernistă - clasicii modernismului - Hemingway, Faulkner, Steinbeck, Dos Passos, și cea a postmoderniștilor: Pynchon, Barth, Coover, Federman etc. Dacă ar fi să-i lipim o etichetă - simplificatoare ca orice etichetă - s-ar putea spune că Saul Bellow - cel licențiat în sociologie și antropologie, profesor la diverse universități americane, printre care, cea din urmă
S-a stins și Saul Bellow by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11825_a_13150]
-
de Comandor al Legiunii de Onoare, iar în 1990 i s-a acordat medalia National Book Foundation. în proza ficțională americană, Bellow este exponentul fazei de tranziție între generația modernistă - clasicii modernismului - Hemingway, Faulkner, Steinbeck, Dos Passos, și cea a postmoderniștilor: Pynchon, Barth, Coover, Federman etc. Dacă ar fi să-i lipim o etichetă - simplificatoare ca orice etichetă - s-ar putea spune că Saul Bellow - cel licențiat în sociologie și antropologie, profesor la diverse universități americane, printre care, cea din urmă
S-a stins și Saul Bellow by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11825_a_13150]
-
începutul deceniului opt și care a dat scriitori ca Rolf Bossert, Richard Wagner, William Totok, Herta Müller i-a oferit remarcabilei autoare "optzeciste" modelul unei implicări reale, în și prin poezie, dincolo de bariera protectoare a evazionismului estetic și a textualismului postmodernist. , inervat de ticăloșiile și mizeriile livrate ca hrană spirituală, scandalizat de dispersia Răului și alcătuit pe un întreg portativ al protestului, este în fond unicul ei spațiu de siguranță. O pagină rugoasă, un text plin de cuie, în care corpul
Poemul provocat by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11813_a_13138]
-
compozitorii tăceau în privința a ceea ce nu știau și, din iscusință, erau reținuți în ceea ce spuneau. Mai nou, compozitorii rîvnesc la tot ceea văd: aidoma lăcustelor nu cruță nimic. Nici autenticitatea mesajului, nici acuratețea stilului. în schimb se îmbuibă cu déjŕ-vu-uri (postmoderniste?) ori, dimpotrivă, cu experiențe șocante, nemaipomenite (moderniste?), care suspendă frecvent decența, discreția, la urma urmei, bunul gust. Or, îmbuibarea duce la indigestie, indigestia la anemie și anemia la dispariție. Istoria muzicii savante este și istoria congestionării conștiinței de compozitor, care
Tot mai marginalizați... by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11983_a_13308]
-
Tamara Tinu Viktor Erofeev, scriitor rus postmodernist, este cunoscut cititorului român prin volumul Enciclopedia sufletului rus, apărut în anul 2004 la Editura "Paralela 45. Eseurile de față au fost selectate din volumul Bărbații, apărut la Editura "Zebra" din Moscova, în anul 2001. Stilul, stilul, stilul Dacă stil
Patru eseuri de Viktor Erofeev by Tamara Tinu () [Corola-journal/Journalistic/11960_a_13285]
-
poetica mișcării astăzi este atît de diferită de ceea ce defineam cu acest nume în anii '80? Douwe Fokkema: Problema definiției e mai puțin interesantă. Ceea ce consider important este conceptul care o subîntinde și modul în care sînt folosite posibilitățile poeticii postmoderniste. Pentru început ar trebui să facem o distincție între postmodernismul operelor literare, al criticii și teoriei, pe de-o parte, și uzul mai larg al cuvîntului postmodernism care e folosit pentru a indica anumite căi de evoluție a culturii în
Prof. Douwe Fokkema: "Literatura n-are nevoie să fie politică" by Letiția Guran () [Corola-journal/Journalistic/16023_a_17348]
-
ambiție și ceea ce trebuie să așteptăm de la literatură. Literatura n-are nevoie să fie politică. Cred că atunci cînd, la începutul mișcării, John Barth reacționa împotriva Existențialismului, poziția aceasta chiar exprimă concepția sa de viață. Văd, de asemenea, în operele Postmoderniștilor chinezi (și cred că putem pe drept cuvînt să-i numim Postmoderniști), că se dezvoltă tot felul de sugestii referitoare la societatea chineză, la sensul vieții în China și cînd fac referințe explicite la circumstanțele politice ale Chinei, dar cel
Prof. Douwe Fokkema: "Literatura n-are nevoie să fie politică" by Letiția Guran () [Corola-journal/Journalistic/16023_a_17348]
-
să fie politică. Cred că atunci cînd, la începutul mișcării, John Barth reacționa împotriva Existențialismului, poziția aceasta chiar exprimă concepția sa de viață. Văd, de asemenea, în operele Postmoderniștilor chinezi (și cred că putem pe drept cuvînt să-i numim Postmoderniști), că se dezvoltă tot felul de sugestii referitoare la societatea chineză, la sensul vieții în China și cînd fac referințe explicite la circumstanțele politice ale Chinei, dar cel mai important lucru e că vorbesc despre înțelesul vieții omenești - și aceasta
Prof. Douwe Fokkema: "Literatura n-are nevoie să fie politică" by Letiția Guran () [Corola-journal/Journalistic/16023_a_17348]
-
volumul ei: așa-zisului neo-pragmatism rortian îi opune adevăratul pragmatism, scientist pînă în măduva oaselor, nicicum literaturizant, al lui Peirce. De altfel unul dintre capitole e alcătuit în �stil clasic� și totodată cu un spirit ludic involuntar apropiat de apetențele postmoderniștilor: ca o conversație imaginară între Rorty și Peirce, din care primul iese, evident, învins. Nu aș reține din timpul cititorului cu prezentarea unei asemenea cărți tocmai acum, în prag de vară și de vacanță, dacă ea nu s-ar înscrie
Spațiul de mijloc by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16120_a_17445]
-
a tranșa aceste tabere: cui prieten și cui dușman? După Susan Haack, și părintele ei spiritual Charles Peirce, locul filozofiei este alături de științe, afirmație de altfel lesne previzibilă ca venind din partea unei semnatare de tratate de logică formală. Însă pentru postmoderniștii filozofi, aliata naturală a filozofiei este, a fost sau trebuie să fie, literatura. Căci, urmează de regulă demonstrația, ambele există prin limbaj, așadar prin expresivitate, figuralitate și subiectivitatea interlocutorilor. Și într-adevăr, studiile unor Max Black sau George Lakoff arată
Spațiul de mijloc by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16120_a_17445]
-
cele ale raționaliștilor și esențialiștilor. Interesant este că nu se întîlnesc deloc în acest spațiu așa-zis �moderat�. Și poate la fel de interesant este că � aici e speculația � ambele fac o opțiune stilistică bizară: Haack scrie în stilul de regulă atribuit postmoderniștilor (ludic, ironic, lunecos), iar Smith cu rigoarea și analitismul raționaliștilor înveterați. Poate că tocmai această încrucișare stilistică ne va spune ceva despre compatibilitatea pozițiilor și despre însăși plauzibilitatea unei zone de centru. Susan Haack, Manifesto of a Passionate Moderate, The
Spațiul de mijloc by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16120_a_17445]
-
mai importantă decât literatura, ba chiar o „producea”. După aceea s-a făcut tăcere până ce, recrudescență a teoriei, ne-am înecat în postmodernism. Nimeni nu prea știa ce înseamnă, sau știau prea mulți, fiecare altfel. N-are importanță. Nu erai postmodernist, nu existai. Acum, de la o vreme, respirăm. Următoarea năvală poate n-am s-o mai prind.
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2696_a_4021]
-
bucată din el există în fiecare. Toți Hitlerii sunt din perioada de după anii 1940, iar Norbert Pfaffenbichler i-a filmat pe toți pe Super 8, în alb-negru, supraveghind pe monitor potrivirea lor. The way to M este un road movie postmodernist. Un angajat își realizează activitățile digitale într-un zgârie-nori postmodern. Un incident cotidian cu șeful său declanșează în el o călătorie spirituală. În viziunile lui o întâlnește pe M, muza universală. Arcana are la bază o partitură compusă în anii
Scurt FilmAT, filme austriece săptămâna aceasta [Corola-blog/BlogPost/98297_a_99589]