1,056 matches
-
acționa. Satre de centralitate Este o stare manifestă a p.s., considerată prioritară pentru a mobiliza atenția și a canaliza resursele disponibile. Factorii determinanți ai dinamicii problemelor sociale P.s. cunoaște o dinamică continuă: ea poate avansa pe scara definită anterior de la potențialitate la centralitate, dar poate și coborî: să părăsească starea de centralitate, regresând chiar la latență sau potențialitate. Convențional, voi numi„în sus” evoluția unei probleme sociale spre centralitate și „în jos”, trecerea ei spre latență/potențialitate. Acești termeni nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
a canaliza resursele disponibile. Factorii determinanți ai dinamicii problemelor sociale P.s. cunoaște o dinamică continuă: ea poate avansa pe scara definită anterior de la potențialitate la centralitate, dar poate și coborî: să părăsească starea de centralitate, regresând chiar la latență sau potențialitate. Convențional, voi numi„în sus” evoluția unei probleme sociale spre centralitate și „în jos”, trecerea ei spre latență/potențialitate. Acești termeni nu trebuie asociați cu nici o încărcătură valorică: nici un sens al procesului nu poate fi considerat principial ca „bun” sau
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
scara definită anterior de la potențialitate la centralitate, dar poate și coborî: să părăsească starea de centralitate, regresând chiar la latență sau potențialitate. Convențional, voi numi„în sus” evoluția unei probleme sociale spre centralitate și „în jos”, trecerea ei spre latență/potențialitate. Acești termeni nu trebuie asociați cu nici o încărcătură valorică: nici un sens al procesului nu poate fi considerat principial ca „bun” sau „rău”. Este important totuși să se identifice factorii/condițiile care guvernează această dinamică. Condițiile evoluției ascendente a problemelor sociale
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
cea de latență: adică de la starea de obiectiv de soluționat, aflat în atenția colectivității, la o stare de pasivitate, chiar de demoralizare: „ar fi bine, dar nu se prea poate face nimic”; mai rar, p.s. trece chiar la starea de potențialitate. Factorii care produc involuția unei p.s. sunt: a. O problemă este soluționată total sau parțial. În primul caz, evident, problema dispare cu totul. O asemenea situație este foarte rară. Mai frecvent se întâmplă ca respectiva problemă să fie soluționată într-
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
niciodată și necesitatea ca el să spună lucrurile acestea pe care le aude - acum vorbesc și eu ciudat - Într-un discurs totuși inteligibil. Deci creația mi se pare, totodată - trist că spun chestia asta! - o formă puternică de alienare. Dezvoltarea potențialităților de infinitudine ale omului te scot din faptul că tu, ca toți ceilalți, ești finit, și dialogul tău cu ceilalți nu poate avea loc decât În dimensiunea de finitudine. Ca să-i răspund Sandei: eu m-am instalat foarte mulți ani
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Înseamnă nu numai creativitate artistică, dar și faptul de a dialoga. Cornel Vâlcu: Inițial Înseamnă creativitate artistică, apoi... Nu pot spune că nu regret realmente faptul că Humboldt n-a rămas un estetician, și cred că și-a limitat niște potențialități acceptând să devină lingvist, dar eu m-am instalat foarte mulți ani În acele dimensiuni ale humboldtianismului care pentru mine erau comode, cum ar fi următoarea: alteritatea este deja cuprinsă În limbă și deci nimeni nu-i niciodată singur, pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
cont de el, să-l utilizezi și să nu ți-l faci dușman, ba chiar să-l transformi în ocazie de a te elibera. Cum? Epuizându-i posibilitățile. Iată un alt mod de folosință decât acela de a-i interzice potențialitățile. Astfel, Platon susține că înțeleptul aspiră la moarte pentru a nu mai avea de suportat povara trupului și a materiei sale, că rostul oricărei întreprinderi filosofice constă în a elibera sufletul de carnea în care-i ținut prizonier: tot astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
moarte pentru filosofi... 3. Drumul spre lumină. Odată cu Renașterea, dominația limbii latine devine mai puțin sigură iar greaca revine la modă. Greaca, adică autorii greci, adică filosofia grecească. Traducerile lor în latină permit reînnodarea cu continentul intelectual elenistic și cu potențialitățile păgâne precreștine. Desigur, întoarcerea la Platon, Homer, Tucidide, Herodot nu înseamnă neapărat și regăsirea unui Diogene ori Aristip, dar cunoașterea unor opere necontaminate de creștinism oferă mijloacele unei alternative dominației catolice. Consecințele inventării tiparului amplifică revoluția tehnică. Publicarea textelor comentate
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
bufonă, un artificiu retoric pentru a masca violența pledoariei epicuriene. Valla libertin, Valla ateu, Valla materialist, Valla epicurian, dar niciodată Valla creștin - un titlu revendicat totuși de la o carte la alta! Cum să escamotezi mai bine o gândire nouă și potențialitățile sale, pentru ca s-o înăbuși după aceea din fașă? Triada, trilogia, Sfânta Treime însăși, construcțiile în trei presupune un sens. începutul echilibrului, triangulația: Lorenzo Valla, care cunoaște retorica, sofistica și logica, nu ignoră nimic din modurile de expunere dialectice clasice
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
servi unei reînnoiri a creștinismului mai puțin legat de pulsiunea morții, mai grijuliu față de pulsiunea vieții, mai preocupat de puterea spirituală decât cea temporală, mai puțin obsedată de Cezar și mai întoarsă cu fața către Dumnezeu. Trecând de partea de potențialitățile creștinismului epicurian, Biserica se privează de o șansă de a se revitaliza umanizându-se. După apariția lui Luther, în plină desfășurare a războaielor religioase Montaigne modifică și inversează chiar perspectivele. El împinge mai departe evoluția creștinismului epicurian formulând principiile unui
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
să renunțe la toate acestea? Și după care logică? Pentru care motive? Ce idee stranie! Aceste daruri ale lui Dumnezeu constituie tot atâtea îndemnuri de a profita de ele fără complexe și fără culpabilitate. Dumnezeu n-ar fi oferit acestei potențialități bărbaților și femeilor dacă ar condamna trecerea la acte. Trupul poate servi? Să servească, atunci. El nu-i nici rău, nici păcătos, nici blestemat. Dacă ne poate da bucurie, să profităm de aceasta. Opera lui Montaigne, întreaga lui viață stau
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
mai ușor surprizele neplăcute ale existenței. Preocuparea pentru ce este trebuie să fie dublată de o refuzare a ceea ce ar putea fi. A nu te mulțumi să fii și a te gândi la viitor, a paria și a miza pe potențialitățile unui viitor posibil extraordinar generează prea multe dezamăgiri. Disperarea vine atunci când ai sperat, decepția survine pentru că ai așteptat ceva. Lecția de înțelepciune ar fi: nu spera, nu aștepta nimic, mulțumește-te cu ceea ce este... Orice filosofie hedonistă ne îndeamnă la
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
mei ca atare. Numai concordia cu mine însumi face posibilă concordia cu aproapele meu; individualismul hedonist fondează o politică anarhistă și jubilatorie care, în contrapartidă, face posibil acest individualism hedonist. Niciodată niște fragmente de filosofie antice n-au conținut atâtea potențialități pentru secolele următoare... MOMENTUL AL TREILEA INVENTAREA PLĂCERII: JUBILAREA LUI ARISTIP DIN CIRENE VI ARISTIP și „voluptatea care gâdilă” -1Filosoful cu fustă. Aristip din Cirene trece drept filosoful emblematic al hedonismului; grea misiune și supărătoare reputație într-o lume care
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cu persoane de calitate, de a-i citi pe filosofi, de a-i comenta, de a împărtăși puncte de vedere sau de a le confrunta: iată niște dorințe nenaturale și nenecesare, ba chiar artificiale și facultative, și totuși bogate în potențialități hedoniste. Epicuriene chiar: a restaura o ordine, a crea o armonie, a construi o seninătate, a-ți desăvârși ataraxia... -10- Plăcerea hedonismului ascetic. Plăcerea austeră a lui Epicur lasă mult înapoia ei caricaturile. El însuși a avut grijă să precizeze
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
își află atunci deplina împlinire: voință de plăcere pentru amândoi, importanță corect înțeleasă a cheltuirii afective și a prisosului afectiv împărtășite, capital de forță inestimabil, suprimare a singurătății solipsiste în care trăia fiecare până atunci, prietenia are preț prin magnificele potențialități pe care le presupune. Contractul care face posibilă această virtute a elecțiunii funcționează și în sens invers și poate genera la fel de bine și îndepărtarea cuiva. în cadrul unei relații cu un individ incapabil să se angajeze prin contract - major fiind, deși
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
vorbește și se scrie grecește, dar, pentru prima dată, este imaginată posibilitatea de a vorbi și de a scrie și într-o altă limbă pentru a filosofa: latina. Sfârșitul privilegiului grec, sfârșitul lumii elene, instaurarea unui univers nou, conținând noi potențialități. Insesizabil, abia marcat, geniul se deplasează spre Roma, centrul unic al unei lumi care-și schimbă încet-încet axa. înaintea acestei nebuloase epicuriene, filosofia nu exista pe teritoriul roman. Cicero stoicul, Lucrețiu epicurianul vor umple această perioadă. -3- Departe de Epicur
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în economia epicuriană de început. în Grădină nu vom avea muzicieni... în mod straniu, Epicur li se alătură lui Pitagora și lui Platon în maniera lui de a gândi muzica nu atât pentru ființa, natura și esența ei, cât pentru potențialitățile ei în interiorul sistemului său. Ca utilitariști teoretici, ei își înșusesc o disciplină care nu-și mai exprimă din acel moment puterea față de oameni. Philodemos reorientează discursul epicurian ortodox și celebrează muzica pentru că ea poate liniști sufletul. De la mitul lui Orfeu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sensul bun al cuvântului, întrucât vizează excelența, pacea cu sine și cu semenii, făurirea unui suflet și a unui trup voios; chiar și în absența practicării acestei virtuți, cunoștințele existente sunt de-ajuns pentru a procura plăcere, pentru că simpla ei potențialitate radiază; practicarea ei permite întruparea bunăvoinței, calitate majoră a filosofului epicurian; existența ei cimentează viața filosofică și comunitară. Epicur îi considera pe discipolii lui niște prieteni, și viceversa. Pythocles, Herodot, Meneceu, acești responsabili ai unor Grădini împrăștiate în lume, întrețineau
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
asupra cauzei căderilor de grindină vara, da, bine; dar nicio idee tranșantă sau care să merite semnătura lui Diogene. în afară de... în afară de un text de vreo cincisprezece rânduri, mai nimic din punct de vedere cantitativ, dar o mină de aur pentru potențialitățile calitative: Diogene enunță aici posibilitatea unei utopii epicuriene, un fel de Grădină lărgită la dimensiunile universulului... O anti-Republica platoniciană, desigur, pentru că este departe de fantasma aristocratică, militară și războinică a lui Platon, dar, în același timp, o propunere politică gândită
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Cooke, January and May in Chaucer’s Merchant’s Tale, în „English Studies”, vol. 78, nr. 5, September 1997, p. 414. 891 Geoffrey Chaucer, Povestirile din Canterbury, p. 388. 892 Ibidem, pp. 390 391. 239 Verbul englezesc may, care arată potențialitatea unei acțiuni, poate sugera și posibilitatea ca Mai (May, în textul original) să fie altfel de cum pare la o primă privire, ce se oprește doar asupra frumuseții tinerei. Ceva impenetrabil, și de aceea ambiguu și intrigant, rezidă în această perfecțiune
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
s-a mai scris la fel, neexistând posibilitatea de a mai atinge superioritatea creativă a acestora în dramaturgie. Virtualitățile limbii nu pot fi concretizate decât o singură dată în mod absolut "...fiecare poet autentic [...] realizează o dată pentru totdeauna una din potențialitățile limbii, lăsând astfel succesorilor săi o posibilitate în minus. Când poetul mare e și un mare poet clasic, el epuizează toate resursele limbii din vremea lui, iar limba din vremea lui, în formele în care a folosit-o el, reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
dihotomie a mai fost indicată într-un capitol anterior, dar este totuși importantă reluarea trăsăturilor pe care criticul le atribuie fiecăreia din aceste două categorii: "clasicul perfect" e cel care întrunește atât calitatea de a fi cuprinzător (de a valorifica potențialitatea limbii sale în acel moment), dar și universal, această ultimă caracteristică lipsindu-i unui clasic relativ. Ca exemplu concret, Virgiliu este considerat drept modelul absolut de scriitor clasic. Finalul articolului reia importanța conștientizării, asumării moștenirii intelectuale a trecutului. Regretul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
eforturilor epuizante de a nu se lăsa prins în malaxorul unei societăți decăzute. Spre deosebire de adversarii săi, Marlowe se știe învins dinainte. Titlurile cărților sunt, în primul rând, autoreferențiale: The Big Sleep, Farewell, My Lovely ori The Long Goodbye vorbesc despre potențialitatea negativă a lumii străbătute de eroul ale cărui convingeri etice sunt amenințate în fiecare clipă. Marlowe dă impresia că e capabil să se opună lumii, că, prin codul său comportamental, ar fi în stare să anuleze putreziciunea acesteia. Iluzia e
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
putea fi, prin urmare, circumscris acestei subtile glisări terminologice: de la „tipic” la „plauzibil”. Nimic, firește, din comportamentul, din înfățișarea, din gândirea, din evoluția lui Marlowe nu lezează ideea de plauzibil. Chiar părțile misterioase, absente, necunoscute confirmă - și nu infirmă - lecția potențialității existente în fiecare din paginile lui Raymond Chandler. În ciuda nenumăratelor trimiteri la realitatea înconjurătoare, realismul propus de autor nu are baze „doctrinare”. El rămâne tot unul „artistic”, ficțional, care a falsificat realitatea într-un mod mai subtil: instituind ceea ce David
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
gustului public se ivește din nou: varietatea năucitoare a cititorilor îngreunează, dincolo de orice posibilitate de control, manevrele scriitorului în raport cu propriile strategii de cucerire. Chiar dacă materia aleasă presupune rigoare, luciditate și decizie, în practică, autorul de romane polițiste rămâne în zona potențialității și abstractului. Problema raportării corecte la cititor în faza cea mai vulnerabilă a discursului artistic - și anume, când acesta se transformă din „text al intrigii” în „text al enigmei” - este, după cum însuși Chandler recunoaște, insolubilă. Primejdia de a spune prea
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]