299 matches
-
așezate direct pe pământul din cămăruță, doarme o mamă alături de copiii ei. E obosită mama. Foarte obosită. Muncește toată ziua la "paori" dică la oamenii gospodari ai satului, la cei bogați. Spală rufele, calcă, apretează, plivește răsadnița, plantează și udă, prășește, mătură curtea, cară gunoiul cu roaba la platformă. Nu stă o clipă. S-a dus vestea că este văduvă cu șase copii mici, că este cinstită, că nu fură și că muncește cu multă tragere de inimă, ca urmare, "paorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
parcă în mângâieri sau alinturi. În urma unui cosaș iscusit, își amintește Dumitru Dascălu, pajiștea rămânea netedă, cu iarba retezată la același nivel, ca un obraz de bărbat proaspăt bărbierit. La capătul ogorului, înainte de a începe să are, să semene, să prășească, să cosească ori să secere, țăranul se descoperea, își făcea semnul crucii, rostea cu toată credința formula „Doamne-ajută!” și, după ce își scuipa în palmele bătătorite și crăpate, se apuca cu nădejde de treabă. Nu se îndura să întrerupă lucrul decât
CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
însăși a realităților care l-au inspirat. La o conturare riguroasă a formelor l-au obligat pe artist scenele de muncă reprezentate în acuarelele sale, fie că acestea sunt plasate în cadru natural (Lucrări de primăvară, Eleve la practică, La prășit, Prânzul pe câmp, etc.), cu toate atributele unei picturi în pleinair, fie că sunt văzute în interioarele uzinale, cu o atmosferă mai sobră, fără transparențe vibrante, dar nu lipsite de o remarcabilă consistență picturală, cum este, bunăoară, compoziția din colecția
Claudiu Paradais by MIHAI CĂMĂRUŢ () [Corola-publishinghouse/Science/1681_a_2948]
-
loc în cursul săptămânii, fără să coincidă cu o sărbătoare religioasă reducea din start audiența rurală. Cel puțin aceasta ar putea fi o explicație de domeniul evidenței: "fiind [...] la câmp, la o depărtare de 20-30 km, sătenii au plecat la prășit cu tot calabalâcul, încă de săptămâna trecută, rămânând în sat aproape copii de la școală, numai"195. Slaba participare a țăranilor la astfel de festivități era un fapt destul de obișnuit, pe care unii raportori l-au interpretat mai critic: "nu atât
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
cineva mănîncă cu cusătura sau cartea în sîn, își mănîncă sporul. Cînd gurești în ziua dintîi, să nu mănînci, că mănînci sporul. Cînd vezi crai-nou, dacă ai bani cu tine, e semn că vei spori. Cînd pleci cu sapa la prășit, să te închini, ca să ai spor. Sprînceană Cînd te mănîncă sprînceana, atunci te doresc cei ce te iubesc. Cînd se bate sprînceana unei fete mari, ea bate în scînduri, crezînd că așa se va usca cel ce se gîndește la
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
folosească la zidiri, cu deosebire la case. Să nu stai cînd trăsnește în dreptul ușii, nici în dreptul ferestrei. în săptămîna Sfintelor Paști, nu e bine ca muierea să coase, căci atunci împarte Sf. Ilie tră snetele. Găsesc agricultorii - la arat, la prășit - vîrfuri de săgeți, o specie de silex negru, lamelos, ce nu-s altceva decît resturi dintr-un trăsnet căzut pe-acolo. Cel care este omorît de trăsnet i se iartă toate păcatele și se duce drept în rai. Săgețile de
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
de atâta mers. Era greu drumul, tot pe jos, cu poveri în spate. Da, o fost și bine, și mai mestecat, dar le-am dus pe toate. La 81 de ani ai mei, mi-am căpălit mălaiul (am terminat de prășit porumbul) și am venit”. O reporteriță de la o cunoscută televiziune din București (fac această precizare pentru că în zonă erau prezente și o mulțime de posturi locale) pășește cu pas rar, atent, printre pături și saltelele de pe pajiște. Parcă-i o
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
coborîre lină și scurtă, care dădea direct într-un iaz cu stuf. Acolo, spre seară, începea un uriaș concert de broaște care se auzea pînă în satul Ghireni, la vreo 3 km depărtare. Alături de ogorul cu porumb, pe care îl prășeau cei trei eroi, se afla o dîrjuncă semănată cu grîu. Dar și grîul respecta regula porumbului, adică, spre vale era mai verde, cu spicul cît mustața unui husar, și spre pantă, pe deal, era mai rar, pipernicit și cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
la concluzia că, deși merge în zigzag, se apropie deosebit de periculos. Acuma văd și părul răscolit, care acoperă fața nebunului aproape complet. Mitică, eu o iau la fugă. Uită-te, vine spre noi... Dar eu unde sînt, femeie? Hai să prășim... Cei trei n-au curajul să se despartă, să se răsfire pe ogor. Nebunul însă se oprește, se așază jos, iar se scoală, se întoarce, revine, aruncă în sus pămînt și... prinde muște. Hai să fugim spre casă, țipă fetișcana
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și micuță. Tudorel prospera și banii dădeau năvală în buzunarele sale. Neamurile s-au împăcat și după un timp prin grădina lui Tudorel trebăluiește Raj. Cunoșteam istoria dar nu l-am cunoscut pe Raj. Mi l-au împrumutat ca să-mi prășească grădina și îi iscodesc gîndurile. La un pahar de vin. L-ai bătut tare, atunci? Ochii i se aprind și fața exprimă o plăcere internă, mult timp înăbușită. L-am chisat ca pe usturoi. Aveam pantofi grei, cu talpa groasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mea, chiar dacă mă și plîng. Ce mult mi-a plăcut o vorbă a lui Paler, cîndva! Zicea că n-a iubit niciodată furnicile, pentru că ele nu rămîn singure, nu știu ce e singurătatea trăind în mușuroi. S-a înnorat. Bate vînt. Mama prășește pe ogor. Eu am plivit căpșunii. Și ascult "Beatles". Am mai scris cîte ceva! Ne vedem la Tg. Neamț! Toate cele bune pentru tine, Luiza și Iolanda! Al tău, Aurel Borca, 23 iunie '85 Dragul meu, Am să revin peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
norii. Mirosea a fructe, a soare și a iarbă. Citeam Bacovia și Somerset Maugham. În cei 22 de ani de când muncesc am avut ocazia doar de vreo patru ori să mă odihnesc câteva zile. În concedii văruiam sau spălam covoare, prășeam în grădină sau puneam zarzava turi. Nu-mi pare rău, sunt o persoană care suferă dacă nu este utilă, atât c-am obosit. De când n-ai mai privit norii? Scrisoarea 146 Am descoperit de curând că Nino nu putea nutri
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Acum câteva luni am fost fericită alături de o familie de români. O zi memorabilă. Într-o după-amiază oarecare m-am trezit mâncând șuncă afumată din Ardeal, castraveți murați și gogoșari cu aroma soarelui din grădină. Gusturi uitate și glume despre prășit... El, zidar cu palmele grele și unghiile mâncate de ciment, povestea hâtru cum face collazione dimineața. În țară, în tinerețe, ieșea desculț pe drum. Mai ia o felie de șuncă! Și pâinea vezi că-i din țară! Scrisoare Rămâne în
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
că credincioșii, când vin comuniștii, îi întreabă: Dar cu noi ce-ți face? Cu bisericile? Cu preoții? Ne-ți lăsa să ne rugăm? Ei răspund: Cu bisericile, dacă va fi nevoie de școală, de teatru, ... asta o fi. Preoții?... la prășit, la treabă! Voi, dacă vreți să vă rugați, rugați-vă, dar nouă nu ne trebuie asta. Părinții noștri s-au rugat, și n-au avut, noi nu ne rugăm și avem! Și unde-i Ivan caimacan, așa se petrec lucrurile
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
duși la taluzat digurile pentru orezărie, tot în Balta Brăilei și în Bărăgan când am fost cantonați pe bac. Prin mai, apoi, ne-au dus la Salcia, o localitate tot prin apropiere de Balta Brăilei, unde am lucrat, fie la prășit de porumb, fie la grădină. Și de aici am fost eliberați. A fost mare deosebirea de comportare și de tratamentul pe care l-am avut noi între anii 1962-1964 și între anii 1948-1962, care a fost pentru exterminare, deținuții erau
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
pentru că n-ai băgat de seamă. Atunci ce-i de făcut? N-ai de făcut altceva, decât s-o mănânci cum ți-ai pregătit-o. Luați, apoi, munca de la câmp: n-ai arat bine, n-ai semănat sămânță bună, ai prășit de mântuială, ce vei culege toamna? Vei culege ce-ai lucrat. Ai lucrat conștiincios, vei avea câștig bun; ai lucrat rău, vei avea pierdere. Poate nici sămânța nu o vei scoate. Și așa luați-o cu toate. - Te-ai pregătit
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
om de treabă și va recunoaște că tu ești stăpânul pământului.” își aminti cum au făcut actele după învoiala lor, punându-l ca proprietar pe Ghiță Ciotacu, pe ogorul abia cumpărat. A semănat și l-a lucrat cum se cuvine, prășind porumbul la vremea potrivită. în toamnă când era la cules cu feciorii, numai îl vede pe Ghiță cum vine către dânșii însoțit de doi jandarmi și începe să-l batjocorească ca pe un hoț care îi fură recolta! „Le-am
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
a străduit ca ceremonia de înmormântare să aibă loc fără întâmplări neplăcute. Capitolul VII „Doamne, dă-ne sănătate Că mă apăr eu de toate” înserarea coboară tot mai mult peste dealul Inăriei. Oamenii începuseră să-și curețe sapele cu care prășiseră toată ziua. Porumbul crescuse și ajunsese la prășitul „de-al doilea”, când trebuie adunat la rădăcina țărână în mușuroi, până la frunzele de jos. Marița Ciotacu cu cei doi feciori, Gheorghe și Ion, prășeau la locul numit Poarta Lipovei și ajunseseră
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
începuseră să-și curețe sapele cu care prășiseră toată ziua. Porumbul crescuse și ajunsese la prășitul „de-al doilea”, când trebuie adunat la rădăcina țărână în mușuroi, până la frunzele de jos. Marița Ciotacu cu cei doi feciori, Gheorghe și Ion, prășeau la locul numit Poarta Lipovei și ajunseseră cam la jumătatea ogorului. Era un pământ hleios, ce se săpa cu greutate, dar la vreme de secetă dădea roadă bogată, mai ales dacă era lucrat bine. Era acel ogor pe care i-
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
ciudată, văzură două vițe de rădăcini. groase ce puteau să fie făcute ori ghioage, ori doi pari pentru gard. Le-au tăiat, le-au curățat de pământ și au plecat mai departe spre ogor. Ajunși acolo, s-au apucat de prășit cu gândul să termine azi, sapele tăiau buruienile cu spor și la fiecare fir de porumb pământul era adunat în mușuroi. Marița își aduse aminte de ogorul din luncă, cel semănat cu ovăz de frate-su Costache și aruncă o
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
urme și din aproape în aproape, i-ar fi găsit. în zadar s-a străduit ea să promită pace, Săndel nu a apărut. Nici acasă nu mai erau ceilalți frați și surori, adică Vasile, Dumitru și Ileana, erau duși la prășit sau cu vitele mari. „Oare să aștepte să vină mama, care era plecată la Armășoaia? Nu, nu-i bine, mai bine merg eu singură, n-au putut ei să ajungă prea departe” gândi Maricica. Mergând pe lângă gardul lui Costache Pârțac
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
soldați cu arme, să luptăm cu ei, eu cred că ne-or lăsa în pace; eu i-am cunoscut în ‘917, păreau oameni de treabă și cu frica lui Dumnezeu. îl aveam pe Mihai mititel, îl duceam în covățică la prășit și el gângurea în legea lui iar un soldat rus l-a luat în brațe și l-a sărutat, și-o fi adus aminte de ai lui de acasă. Eu eram fricoasă și am țipat dar rusul mi l-a
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
revistei copilărești Mihuță. Povestea pe care-o va auzi când va fi mare despre nenorocirea acestui genial prietin al copilăriei lui... 10 Iulie 1925 Ungheni. Găzduire la un gospodar bun: Crețu. Dimineață, când plecăm, întreb pe gospodină, care pleca la prășit: Pe cine lași acasă, în lipsa d-tale? Pe fată? Da, pe dumneaei. Acest dumneaei am aflat pe urmă, însemna că fata e la școala normală de învățătoare, în clasa a V-a. Și tatu-său și maică-sa, vorbind despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
între Ungaria și Cehoslovacia. Aceleași câmpuri bogate de secară și grâu, pline de cupele roșii ale macilor sălbatici. Orizontul închis de zimțuri de plantații. Sate: grămădiri de acoperișuri roșii de țiglă. Salcâmi înfloriți pe marginea drumului de fier. Țărani la prășit plecați din șale pe sapa cu coadă scurtă. Bratislava. Impresia de curățenie și rânduială. Grădini și vii. Căsuțe mici de scândură, ca pentru copii, în mijlocul viilor. Dealuri și văi împădurite. Drumuri albe, pietruite, spălate de ploi. Berării și popicării la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Ea n-a fost niciodată, cum inexact am menționat în diverse „fișe de cadre”, o „casnică”. Teritoriul ei era cu mult mai întins: grădina, ograda, standola, grajdul, poiata, ogoarele etc. Toate muncile sale erau subordonate aceluiași criteriu: frumosul. Văruia frumos, prășea frumos, plivea frumos, mătura frumos, spăla frumos, cocea frumos; îi plăcea să aibă straturi frumoase, iarbă frumoasă, grîu frumos, păpușoi frumoși, vacă frumoasă ș.a.m.d. Cînd s-a dus ultima dată la spital - remarcă nașa Floarea - „n-a lăsat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]