404 matches
-
printre scrierile deuterocanonice a căror lectură nu este recomandată. Drept urmare, mai multe episoade ale mitului Anticristului, așa cum apare la Irineu sau Hipolit, au fost abandonate, mitul însuși trebuind să fie reformulat și revalorificat. Chiril este obligat să reactualizeze anumite tradiții precreștine, foarte prezente încă în Asia Mică. Accentul pus pe figura diavolului este, de altfel, în perfectă rezonanță cu contextul prebaptismal, în care exorcismele jucau de asemenea un rol foarte important. Anticristul, în viziunea lui Chiril, este o entitate necorporală, cvasiabstractă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
di Petovio”, în Annali dell’Istituto storico italo‑germanico in Trento, 25, 1999, pp. 315‑346. . Ier. 14,14; 23,16.26; 27,15; 28, 5; 29,9.31; Iez. 13,2; Deut. 18,20‑22. . Despre cele patru tradiții precreștine care vor conduce la formarea mitului creștin al Anticristului, vezi „Introducerea” noastră, precum și comentariul lui E. Norelli la capitolul 6 al tratatului lui Hipolit (op. cit., pp. 172‑175). . La Bible d’Alexandrie, I, La Genèse, pp. 307‑308. . Le benedizioni
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
iară să vor scula”), tâlcuirea alegoriei (soarele ca simbol al perpetuei „învieri”) urmând a o face ascultătorii - presupun - avizați în materie și familiarizați cu asemenea decriptări. Teza „egalității în fața morții”, sesizabilă în „definiția” citată mai sus, este - adevărat - un topos precreștin 623, dar prelucrarea pe care ea o îmbracă în „orația” lui Toader din Feldru amintește vădit de omiletica bizantină, de Chrisostom mai ales (din Omilia despre răbdare, text cercetat și de Neagoe Basarab, și din altele), scriitor ce pare a
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
nu sunt nenorociri, ci acte sau ritualuri de Încercare la care este supusă ființa umană, inevitabile În decursul existenței acesteia. Prin ele, persoana iese mai Întărită și mai Înțeleaptă, sau sfârșește prin a cădea definitiv Învinsă. Spre deosebire de morala Antichității clasice, precreștine, care vedea În situația tragică rezolvarea vinovăției și, prin aceasta, restaurarea umanului, morala creștină oferă o nouă perspectivă. În conformitate cu morala creștină, condiția umanului trebuie păstrată și salvată ori de câte ori ea este amenințată. Persoana umană, creație a lui Dumnezeu, este inseparabilă de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
el multe note demonstrativ-histrionice, de tipul unei pregătiri care frizează punerea În scenă a unui spectacol În care autorul este și actor, sinuciderea lui G. D. trebuie considerată un act moral. Acest caz ne Întoarce la modelul clasic al morții, precreștin, amintindu-ne atât de Socrate, cât și de Cato din Utica, și Seneca. Avem de-a face, În acest caz, o afirmare a persoanei, care Își hotărăște singură destinul, ca moment final al existenței. Este sentimentul de a fi propriul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
morală și cea divină?”. În felul acesta, moartea nu mă sperie, ci mă face responsabil de viața pe care am trăit-o, și mai ales de felul În care am trăit-o. Astfel, viziunea creștină se deosebește fundamental de cea precreștină, atât asupra vieții, cât și a morții. Totul devine continuitate, trecere, nu ruptură. Moartea - concluzie a vieții Putem vedea În moarte, dincolo de aspectul perisabilului, o concluzie a vieții? Mulți filosofi moraliști au dat un răspuns afirmativ. Moartea celor apropiați este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Trăsătura dominantă a liricii lui rămâne însă neliniștea metafizică, poetică prin pura ei afirmare, indiferent de densitatea tematică. Ca dramaturg, S. a scris un text antologic, Săptămâna luminată. Subiectul, de inspirație rustic-arhaică, explorează eresuri de sursă creștină, dar și incidențe precreștine, coagulate în formule sincretice specifice imaginarului folcloric. Drama (definitivată în 1913, când și apare în „Rampa”; jucată la Teatrul Național din București în stagiunea 1921-1922 și la Grosses Theater din Berlin în stagiunea 1924-1925), mult prețuită de Mihail Sorbul, Victor
SAULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289513_a_290842]
-
freamăte ce răspund în felul lor tumultului din Pe Donul liniștit al lui Mihail Șolohov. Adecvat cadrului natural e climatul de spiritualitate. Perpetuat din arhaic, acesta conservă frânturi de gândire mitică și magică, exprimate în credințe bizare, eresuri de sursă precreștină, datini pitorești, practici extravagante. Totul învederează persistența irepresibilă a unei tradiții atemporale, conținătoare de o tot atât de nedatabilă poezie. Se poate vorbi aici și de un adevărat panlirism, chiar epicul îndeplinește, în acest orizont, funcții poetizante și adesea nu e decât
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
În jurul celui mort; stă uneori În locul unde a murit cineva, În casă, pe pat, ca să aibă sufletul unde să se adăpostească. Apa din vechiul ritual păgân, prezentă la naștere, devine apa de botez. Pomul sfânt al trecutului, Întovărășit de ritualuri precreștine, practică universală, apare și În noile religii. Pomul sacru este venerat uneori În comun de creștini și de musulmani și tot Împreună fidelii pot venera o aceeași apă cu puteri supranaturale. Multă vreme creștinii au venerat nu numai crucea, ci
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
era venerat un platan despre care se spunea că Își păstrează frunzele verzi și iarna. Mijlocul obișnuit de a apăra cimitirele este plantarea În jurul lui a unor arbori veșnic verzi. Ritualul construirii unei case face apel la aceleași elemente comune precreștine și premusulmane. La elementele ,,păgâne” se adaugă cele ale noii religii, ambele se amestecă mai totdeauna În practicile populare. Preoți sau imami se resemnează să accepte, Într-o formă sau alta, practici care n-au nimic de-a face cu
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
un naș, situație care nu se Întâlnește la musulmani. Cum poate fi nășia În această situație un element de apropiere Între cele două religii și fidelii lor? Se ,,inventează” un naș care funcționează În cadrul unei ceremonii legate de un obicei precreștin și premusulman, tăierea primei șuvițe din părul unui nou-născut. Un musulman (sau un creștin) roagă un adept al celeilalte religii să accepte să fie nașul primei tăieri a părului. Cazul este tipic pentru rolul pe care Îl poate avea o
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
puțin o mitologie și mai mult un studiu asupra obiceiurilor de iarnă (colindele), cântecului ritual Ziorile și poeziei pastorale. Preocupat să contribuie la demonstrarea vechimii și continuității poporului român în spațiul carpato-danubiano-pontic, B. apelează la folclorul tradițional, cu „matca arhaică, precreștină”, respectiv straturile traco-dace. În examinarea lor trece dincolo de trama epică, de „fabulă”, cuprinzând elementele mitice particulare: bradul ca arbore sacru („axă a lumii”) în riturile de nuntă și de înmormântare, cultul aurorei („Dintre toate neamurile Europei, numai românii au o
BUHOCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285920_a_287249]
-
Duh”. * Fragmentele au ca tematică principală păcatul și iertarea. Înainte de a intra În dezbaterea teologică propriu-zisă se impune o incursiune de ordin filologic, fără a pune Însă total Între paranteze teologia. Mă voi opri asupra câtorva termeni cheie. Hamartanein Contexte precreștine ⎯ Sensul inițial este acela de „a greși ținta”; În Iliada există un compus, aphamartano (5,287). O săgeată ori o suliță este deviată, fără a se menționa cauza: intervenție divină, cel mai des, dar și eroare umană, provocată Însă tot
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
dar cu circumstanțe atenuante. Comentând un pasaj din Retorica lui Aristotel, Moulinier notează: „hamartemata sunt greșelile comise din calcul, dar fără nici o răutate, În timp ce adikemata implică și calcul, și răutate; atychemata nu comportă nici calcul, nici răutate”. În context grecesc precreștin, greșeala nescuzabilă, penală se numește hybris: orgoliu al omului și rătăcire dorită de zei. Aceștia din urmă sunt posedați de phthonos, „gelozie” față de muritori. Hybris este tentația permanentă a ființei umane de a transgresa limita impusă de Însăși natura sa
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
nu sunt nenorociri, ci acte sau ritualuri de Încercare la care este supusă ființa umană, inevitabile În decursul existenței acesteia. Prin ele, persoana iese mai Întărită și mai Înțeleaptă, sau sfârșește prin a cădea definitiv Învinsă. Spre deosebire de morala Antichității clasice, precreștine, care vedea În situația tragică rezolvarea vinovăției și, prin aceasta, restaurarea umanului, morala creștină oferă o nouă perspectivă. În conformitate cu morala creștină, condiția umanului trebuie păstrată și salvată ori de câte ori ea este amenințată. Persoana umană, creație a lui Dumnezeu, este inseparabilă de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
el multe note demonstrativ-histrionice, de tipul unei pregătiri care frizează punerea În scenă a unui spectacol În care autorul este și actor, sinuciderea lui G. D. trebuie considerată un act moral. Acest caz ne Întoarce la modelul clasic al morții, precreștin, amintindu-ne atât de Socrate, cât și de Cato din Utica, și Seneca. Avem de-a face, În acest caz, o afirmare a persoanei, care Își hotărăște singură destinul, ca moment final al existenței. Este sentimentul de a fi propriul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
morală și cea divină?”. În felul acesta, moartea nu mă sperie, ci mă face responsabil de viața pe care am trăit-o, și mai ales de felul În care am trăit-o. Astfel, viziunea creștină se deosebește fundamental de cea precreștină, atât asupra vieții, cât și a morții. Totul devine continuitate, trecere, nu ruptură. Moartea - concluzie a vieții Putem vedea În moarte, dincolo de aspectul perisabilului, o concluzie a vieții? Mulți filosofi moraliști au dat un răspuns afirmativ. Moartea celor apropiați este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
A. străbate astfel, într-o obsesie a originarului, o cale multimilenară a poeziei, până dincolo de cuvântul înșelător împerecheat în metafora care deformează realul, căutând viziunea, revelația profetică. Veșnica dubitație existențială argheziană între credință și tăgadă este reluată într-un mod precreștin, în sensul înțelegerii pastorale a cosmosului, prefigurând astfel o cale de ieșire din infern: „Iov trecea în lumea cealaltă fără pic de regret, / fără pic de știință, / așa cum s-au născut și au murit morții / înainte de a se naște Dumnezeu
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
celelalte religii, creștinismul a reînnoit într-adevăr experiența și conceptul de Timp liturgic, afirmând istoricitatea persoanei lui Cristos. Pentru un credincios, liturghia se desfășoară într-un Timp istoric sfințit prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Timpul sacru, periodic reactualizat în religiile precreștine (mai ales în cele arhaice) este un Timp mitic, un Timp primordial, care nu poate fi identificat cu trecutul istoric, un Timp originar, care s-a ivit "dintr-o dată", care nu era precedat de un alt Timp, pentru că nici un Timp
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fapt legea oricărui simbolism: ansamblul simbolic valorizează diferitele semnificații ale hierofaniilor. "Apele Morții", de pildă, nu-și dezvăluie sensul profund decât în măsura în care structura simbolismului acvatic este cunoscută. Istoria exemplară a botezului Părinții Bisericii n-au pregetat să folosească anumite valori precreștine și universale ale simbolismului acvatic, pe care le-au îmbogățit cu semnificații noi, legate de existența istorică a lui Cristos. Pentru Tertulian (De Baptismo, III-V), apa a fost prima în care "s-a aflat Duhul Sfânt, care o socotea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Roma, "ziua și noaptea ne arată învierea; se duce noaptea, se arată ziua; se sfârșește ziua, vine noaptea".19 Simbolurile erau, pentru apologeții creștini, încărcate de mesaje; ele arătau sacrul cu ajutorul ritmurilor cosmice. Revelația adusă de credință nu ștergea semnificațiile precreștine ale simbolurilor, ci le adăuga o valoare nouă. Pentru credincioși, aceasta le eclipsa fără îndoială pe celelalte: era singura care valoriza simbolul, făcând din el o revelație. Importantă era învierea lui Cristos, și nu "semnele" care se puteau citi în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
clasice.1 Este adevărat că aceste populații rurale din Europa au fost în cea mai mare parte creștinate acum mai bine de o mie de ani. Ele au reușit însă să integreze în creștinism o mare parte din moștenirea religioasă precreștină, datând din cele mai vechi timpuri. Ceea ce nu înseamnă nicidecum că țăranii din Europa nu sânt creștini. Trebuie spus însă că religiozitatea lor nu se reduce la formele istorice ale creștinismului, ci păstrează o structură cosmică din care lipsește aproape
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
celei stângi). Primele trei degete participau la acte simbolice cu un caracter predominant sacru și benefic. Dovadă în acest sens este faptul că tocmai ele intră în alcătuirea crucii, folosită în rugile majorității creștinilor, care reprezintă un străvechi gest ritual-religios precreștin. Dacă astăzi semnificația crucii, formată cu cele trei degete, este Sfânta treime, la popoarele vechi, împreunarea lor simboliza o interacțiune și o îngemănare activă a trei principii: degetul mare (policele) - Venus (înmulțirea rodnică), degetul arătător - Jupiter (ocrotirea divină), degetul mijlociu
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
un păr alb ca zăpada. Eseul care deschide catalogul, scris de un poet sîrb cu un stil cam pompos, explică de ce Balcania ex-comunistă, compusă din Serbia, Muntenegru, Bosnia, Macedonia, Albania și România, este acea parte din lume În care miturile precreștine Încă mai dăinuie În memoria țăranilor, și că, atunci cînd nu sînt războaie, viața acolo poate fi dulce, precum anume soiuri de brînză de capră. Operele de artă din expoziție conțin elemente care Își au rădăcinile În Grecia antică, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
astfel și tradiției comice a epocii medievale, dar și celei satirice clericale.411 Povestirea pe care târgoveața o rostește ne introduce într-un timp mitic, de basm, când zânele locuiau pe pământ. Nota ironică și anticlericală nu lipsește: farmecul lumii precreștine, păgâne este risipit de invazia de monahi și frați cerșetori, a căror moralitate poate fi pusă sub semnul întrebării. Pierderea unei lumi a tainelor și a frumuseții aduce după sine o undă de melancolie 412, materialismul este acela care ia
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]