517 matches
-
muritoare?” (M. Eminescu) „Inimi mari, tinere încă, deși voi sunteți bătrâni. Noi suntem iarăși trecutul, fără inimi, trist și rece.” (M. Eminescu) Această bipolaritate semantică: - verb copulativ - semantică gramaticală + nume predicativ - semantică lexicală - în desfășurarea analitică a planului semantic al predicației este absolută numai în structurile predicatului analitic în care verbul copulativ este copula absolută a fi și alte verbe, când, prin mutații radicale în planul lor semantic, intră în aceeași categorie: a însemna, a se chema, a constitui, a reprezenta
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și Sfântul Gheorghe și Sfântul Dimitrie și alți sfinți mucenici.” (I. Creangă) Ce-nseamnă asta? „Vai, aprinde-v-ar focul, să vă aprindă, zise ea burzulită grozav; dar cum se cheamă asta?” (I. Creangă) Verbele copulative lexico-gramaticale participă la desfășurarea predicației ca instrument al actualizării conținutului lexical al numelui predicativ, dar și al propriului plan semantic. Verbelor copulative lexico-gramaticale prin conținutul lor lexical fundamental, originar: adeveni, a părea, li se alătură alte verbe, variante nepredicative ale unor verbe predicative, odată cu dezvoltarea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
plan semantic. Verbelor copulative lexico-gramaticale prin conținutul lor lexical fundamental, originar: adeveni, a părea, li se alătură alte verbe, variante nepredicative ale unor verbe predicative, odată cu dezvoltarea unor sensuri lexicale derivate, insuficiente pentru realizarea componentei semantice de tip lexical a predicației: a ajunge, a se face, a ieși (sinonim cu adeveni), a rămâne, a însemna etc.: „Oamenii din toate cele fac icoană și simbol; Numesc sunt, frumos și bine ce nimic nu însemnează.” (M. Eminescu) „Arald, ce însemnează pe tine negrul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
roșă ca un măr.” (M. Eminescu) Aceste verbe, intrate în structura predicatului analitic, realizează asemeni verbelor predicative, prin flectivul din structura lor morfematică, funcția copulativă, actualizatoare gramatical, iar prin rădăcină actualizează conținutul lexical al numelui predicativ - complementul lor semantic indispensabil predicației, din perspectiva propriului lor conținut lexical (primar sau derivat): deven - foarte întunecoasă sem. lexicală Pădurea + ise - sem. gramaticală În funcție de (a) clasa la care aparțin și de (b) conținutul lor lexical, verbele copulative actualizează conținutul lexical al numelui predicativ și, împreună cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este om cinstit./ El pare om cinstit. • a opoziției static/dinamic (eventiv): Vremea este frumoasă./ Vremea se face frumoasă. • a opoziției identificare/semnificare: Pasărea este semnul libertății./ Pasărea înseamnă libertate. Dinamica general-particular, esențială în procesul de comunicare, implică în desfășurarea predicației prin predicat analitic două nivele: • conținutul semantic al termenului lexical devenit subiect este particularizat prin planul semantic global al predicatului analitic, cu originea în conținutul lexical al numelui: Pădurea este/pare/devine neliniștită/primitoare/ânverzită. • conținutul semantic al termenului lexical-nume
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nivele: (1) al predicatului în ansamblu și (2) al numelui predicativ se dezvoltă, în structura enunțului, mai multe variante ale predicatului analitic. 1. La primul nivel, predicatul analitic simplu se organizează în baza unui singur verb copulativ - instrument sintactic al predicației: „Viața noastră e o ironie, / Minciuna-i rădăcina ei.” (M. Eminescu) „- Las’ să vie, să culeagă, / Vara mea rămâne-ntreagă.” (L. Blaga) Constituentul predicatului dezvoltat se organizează pe baza unei relații de coordonare între două sau mai multe variante gramaticale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să culeagă, / Vara mea rămâne-ntreagă.” (L. Blaga) Constituentul predicatului dezvoltat se organizează pe baza unei relații de coordonare între două sau mai multe variante gramaticale (timp-mod) ale aceluiași verb copulativ; prin coordonare copulativă se introduc, în planul semantic al predicației, dimensiuni aspectuale (continuitatea etc.) sau dimensiuni modale: El a fost, este și va fi în orice situație un om de cuvânt. Constituentul predicatului multiplu se organizează pe baza unei relații de coordonare copulativă sau adversativă între două verbe copulative; numele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a putea privi lumea cu ochii deschiși. Omul acesta pare om cinstit dar este în realitate un oportunist. Când verbele copulative intră în relații de coordonare disjunctivă, enunțul sintactic se caracterizează prin relația sintactică între două predicate - dublă realizare a predicației -, care situează actualizarea planului semantic al subiectului gramatical sub semnul alegerii unei dimensiuni sau a unei temporalități a aceleiași dimensiuni semantice: Ioana este sau numai pare neliniștită? Bătrânul este sau a fost antrenorul lor? Când verbele intră în relație de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
autonomi lexical, înscriși într-o relație de dependență; relația dintre termeni și mai ales conținutul lexical al termenului al doilea, subordonat, joacă rolul esențial în constituirea planului semantic al numelui predicativ și, prin predicatul analitic în ansamblu, la actualizarea,prin predicație, a planului semantic al subiectului gramatical: „Arald, tânărul rege, e-un rege singuratic.” (M. Eminescu) „De omorât nu l-a omorât jupânul, că jupânul nu era om așa de rău.” (I.L. Caragiale) „Desigur a transmite înseamnă a transmite ceva.” (T.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
analitic, cu deosebirea că infinitivul verbului copulativ intră în relație de complementaritate cu o propoziție: „Tudor pare a fi rămas cum îl știam noi în studenție.” Împlinirea planului semantic al predicatului analitic cu această structură de nume predicativ, în desfășurarea predicației, presupune împlinirea mai întâi a planului semantic al numelui-propoziție: cum îl știam noi în studenție, apoi a planului semantic al numelui predicativ complex în ansamblu: a fi rămas + cum îl știam noi și în cele din urmă prin raportul de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cum îl știam noi în studenție, apoi a planului semantic al numelui predicativ complex în ansamblu: a fi rămas + cum îl știam noi și în cele din urmă prin raportul de complementaritate cu verbul copulativ care desfășoară semantica gramaticală a predicației: Tudor pare + a fi rămas + cinstit + cum îl știam noi. Noi îl știam cinstit. e. Numele predicativ propozițional (propoziția - nume predicativ) se caracterizează prin dezvoltarea unui nucleu predicațional/propozițional propriu: „Singura mea rugă-i uitării să mă dai.” (M. Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
primește, în consecință, determinări de timp, de spațiuetc. Nu e nimeni aici/acum./ Nu a fost nimeni acolo/ieri. Predicatul absolut poate fi introdus în situația de comunicare numai ca un „obiect” autonom - „obiect semantic” supus actualizării printr-o altă predicație: șCred/nu cred căț Dumnezeu există. șCred/nu cred căț omul gândește. Intră în aceeași categorie, a predicatului absolut, predicatele conceptuale și predicatele metaforice; amândouă tipurile au structură analitică, guvernată de copula absolută a fi, în formă de prezent, persoana
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
că luna-i lună. Este / Fereasta cărei ziua-i zicem soare.” (M. Eminescu) Luna-i lună. (S) (pr.ref.) luna (noaptea) - este fereasta (pr. metaf.) soare (ziua) b. Predicatul referențialtc "b. Predicatul referen]ial" În enunțurile cu predicat referențial, prin predicație se actualizează - în funcție de situația de comunicare sau/și de tipul de cunoaștere (empirică, științifică, artistică, filozofică, religioasă) - planul semantic al termenului-subiect și planul semantic global. În funcție de specificul clasei semantice la care aparține verbul, predicatul referențial se realizează în două variante
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
specifică de predicate - predicatul stării, cu o identitate proprie, dar realizându-se, totodată, și ca predicate narative/descriptive: E seară. - predicat verbal descriptiv Înserează. - predicat verbal narativ Se face seară. - predicat nominal narativ Predicatul narativtc "Predicatul narativ" Planul semantic al predicației desfășurată de predicate narative se caracterizează prin dinamism. Subiectul gramatical este expresia sintactică a unui subiect (complement) semantic în care își are originea (sau limita exterioară) o acțiune sau care suferă o transformare, descrise (acțiunea, transformarea) de planul semantic al
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în care verbul copulativ este un verb de devenire: a deveni, a ajunge, a se face, a ieși, a rămâne etc.: „Dar atuncea greieri, șoareci / Cu ușor măruntul mers, Readuc melancolia-mi / Iară ea se face vers.” (M. Eminescu) Prin predicație intră în proces de devenire/de schimbare identitatea sau caracteristici ale subiectului, în funcție de clasa morfologică (adjectiv, substantiv etc.) și de conținutul lexical al numelui predicativ: „Dan întoarse foile, șopti, umbra deveni om.” (M. Eminescu) „Nu! nu mă voi face comediantul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
foile, șopti, umbra deveni om.” (M. Eminescu) „Nu! nu mă voi face comediantul acelui rău, care stăpânește lumea...” (M. Eminescu) „S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr.” (M. Eminescu) Predicatul descriptivtc "Predicatul descriptiv" Planul semantic al predicației desfășurată de predicate descriptive se definește prin statism. Predicatul descriptiv particularizează sfera subiectului (complementului semantic realizat sintactic ca subiect gramatical), din mai multe perspective, descrise de conținutul lexical al verbului (expresiei verbale) prin care se realizează ca predicat sintetic (verbal
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Prin conținutul său semantic, verbul a părea dezvoltă comparații poetice: „Pe fondul albastru al cerului, femeia părea o pasăre mare de pradă, gata să-și ia zborul.” (Pavel Dan) Predicatul stăriitc "Predicatul st\rii" Distinctivă pentru predicatul stării este desfășurarea predicației pe o singură coordonată, a actualizării planului semantic al termenului (sintagmă)-predicat, în propoziții cu nucleu predicațional monomembru. Actualizarea se face uneori prin raportul semantic verb (sintagma verbală, expresie verbală)-realitate extralingvistică: E frig. sau prin raportare semantică la protagoniștii
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbală)-realitate extralingvistică: E frig. sau prin raportare semantică la protagoniștii actului lingvistic, fără ca aceștia să primească expresia sintactică a subiectului gramatical: (Mi-) e frig., (Mi-) e teamă. Predicatul stării se realizează prin verbe și expresii impersonale absolute, care desfășoară predicația ca predicate narative: „Ninge, parcă toți muriră, parcă toți au înviat.” (G. Bacovia) sau ca predicate descriptive: „Tălăngile trist, / Tot sună dogit... Și tare-i târziu, / Și n-am mai murit.” (G. Bacovia) Nucleul lexical al planului semantic al unor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
rușine etc. le acordă o identitate proprie, reprezentând, împreună cu verbele impersonale - cu subiectul inclus în planul lor semantic: plouă, fulgeră, viscolește, se-nserează etc., categoria verbelor de stare și realizând sintactic predicatul stării. SUBIECTULTC "SUBIECTUL" Concomitent cu concretizarea funcției de predicat, predicația determină realizarea, implicită sau explicită, printr-un nume (pronume etc.) a funcției de subiect gramatical, principal complement semantic al verbelor personale și al verbelor impersonale relative. În desfășurarea comunicării lingvistice ca act de cunoaștere și de transmitere a cunoașterii, numele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc.) poate „preceda”, în conștiința vorbitorului, predicatul, poate fi, adică, punctul de plecare (elementul cunoscut) în interpretarea lingvistică a realității extralingvistice, dar el devine subiect, în organizarea unui enunț sintactic, numai din momentul în care un verb și-a asumat predicația, cel puțin prin componenta ei semantic-gramaticală. În funcție de planul lui semantic (lexical sau lexico-gramatical), verbul care realizează predicația: • o poate reține în sfera sa ca predicat, • o poate desfășura în exterior prin implicarea unui nume (pronume etc.)-subiect. a. Rețin predicația
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lingvistică a realității extralingvistice, dar el devine subiect, în organizarea unui enunț sintactic, numai din momentul în care un verb și-a asumat predicația, cel puțin prin componenta ei semantic-gramaticală. În funcție de planul lui semantic (lexical sau lexico-gramatical), verbul care realizează predicația: • o poate reține în sfera sa ca predicat, • o poate desfășura în exterior prin implicarea unui nume (pronume etc.)-subiect. a. Rețin predicația în sfera predicatului: • verbele impersonale absolute: a ploua, a tuna, a fulgera, a ninge etc. Fiind autosuficiente
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
predicația, cel puțin prin componenta ei semantic-gramaticală. În funcție de planul lui semantic (lexical sau lexico-gramatical), verbul care realizează predicația: • o poate reține în sfera sa ca predicat, • o poate desfășura în exterior prin implicarea unui nume (pronume etc.)-subiect. a. Rețin predicația în sfera predicatului: • verbele impersonale absolute: a ploua, a tuna, a fulgera, a ninge etc. Fiind autosuficiente, aceste verbe nu mai pot atrage în sfera lor semantică, împlinită la nivel lexical, un nume (pronume etc.), care să devină subiect. Ele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sensuri în relație obligatorie cu un pronume personal (formă atonă) în dativ: a (nu)-i arde (de glumă etc.), a i se acri, a i se urî (de școală) etc. • verbul a (nu)-i păsa. b. Între verbele care desfășoară predicația prin implicarea unui nume (pronume etc.)-subiect se disting două subcategorii: b.1. verbe (locuțiuni verbale) personale; verbe care, realizând predicația, dezvoltă în realitate sintactică ceea ce avea existență virtuală, manifestată la nivel morfematic, în mod abstract, prin categoria gramaticală a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se acri, a i se urî (de școală) etc. • verbul a (nu)-i păsa. b. Între verbele care desfășoară predicația prin implicarea unui nume (pronume etc.)-subiect se disting două subcategorii: b.1. verbe (locuțiuni verbale) personale; verbe care, realizând predicația, dezvoltă în realitate sintactică ceea ce avea existență virtuală, manifestată la nivel morfematic, în mod abstract, prin categoria gramaticală a persoanei. Subiectul acestor verbe funcționând ca predicate reprezintă prelungirea în expresie sintactică a persoanei verbale. „Voi credeați în scrisul vostru, noi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
zările târzii Zburase lin...” (N. Labiș) De altfel, la persoanele I și a II-a, realizarea sintactic-lexicală a subiectului este facultativă și, de aceea, se încarcă cel mai adesea cu valori stilistice. b.2. verbe impersonale relative; verbe care, realizând predicația, atribuie calitate de subiect unui nume (pronume etc.)-„obiect”. Subiectul acestor verbe-predicat este expresia sintactică a intrării unor nume (pronume etc.) în câmpul lor semantico-sintactic: „Nu-mi trebuie flamuri, / Nu voi sicriu bogat.” (M. Eminescu) „Decât să-mi toarcă mâțele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]