558 matches
-
compuse scrise astăzi într-un singur cuvînt și care nu mai sînt analizate de vorbitori, precum acasă, amiază, alene. Au rămas însă actuale construcțiile în care prepoziția exprimă un raport de asemănare, de comparație - sau descrie un semn, introducînd o prevestire ori un presentiment. Sînt încă în uz îmbinări de tipul seamănă a..., miroase a..., sună a...; cu ultimele două verbe, prepoziția a este chiar indispensabilă. În atestările dicționarelor, apar combinații de cuvinte precum: "țipă a ploaie" ("Șezătoarea"); "Și latr-a pustiu
"A..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17146_a_18471]
-
amândoi avuseserăm de câștigat de pe urma acestei întâlniri. Poate că tot ce am spus mai sus e doar o grămadă de tâmpenii mistice și superstițioase. Dar, în mod normal, eu nu eram genul de persoană care găsește în toate întâmplările semne, prevestiri, motive și explicații. Din contră. Așa cum am mai spus, eu tot timpul îmi băteam joc pe seama celor care susțineau că totul se întâmplă dintr-un anumit motiv. Sigur că nu eram la fel de rea ca Helen, dar, în același timp, eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
având darul de a spori întunericul din jurul său. În seara aceea Simona intrase triumfătoare într-un rai imaginar; pentru doctorul Teodoru însă aveau să se deschidă larg porțile iadului, unde erau de așteptat cazne imprevizibile, care puteau depăși chiar unele prevestiri biblice. După plecarea doctorului, Simona deschise larg fereastrele. Simți cum întreg parcul năvălește în rezerva ei cu toate florile pline de suave și rare parfumuri. Se putea considera o regină a acelei nopți. În noaptea aceea doctorul dormi la camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
de mâncare, dar copilului nu-i era foame. Întâmplările prin care trecea Îl amețiseră și Îl scoseseră, parcă, din tot ce fusese normal până atunci. Trăia de la o clipă la alta, fără a Încerca să Înțeleagă și fără a căuta prevestiri. Din depărtare, Începu să se deslușească tropot de cai. Soseau repede, dar nu păreau foarte grăbiți. Călăreau la trap, ca și cum ar fi Îndeplinit o misiune grea, și acum, bucuroși de victorie, Își dădeau răgazul de a trage În piepturi aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Îl așteptau vechi cunoștințe, iar pe Amir, șansa unei Întoarceri În locuri din care trebuise să fugă cu zece ani În urmă. Dar vorbele cele mai ciudate rostite În acea noapte de Nogodar se refereau chiar la el, la Nimeni. Prevestirea spusese că un copil cu ochi albaștri se va ivi pe câmpiile bogate din stânga Nistrului. Și că acel copil va fi un trimis al Cerului Albastru, Tengri, În ajutorul viitorului prinț al triburilor mongole. Și iată, spusese Nogodar, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
acea alunecare fără sfârșit spre un orizont mereu Înșelător, de acea linie dreaptă a drumului inexistent, căutând parcă doar punctul În care stepa se unea cu cerul, devenea ea Însăși cer, un cer care nu era, nici el, decât o prevestire a celeilalte bolte, Îndepărtate și protectoare, care aștepta, desigur, la sfârșitul călătoriei: Tengri. Eternul Cer Albastru. Întâlniseră, În trecătorile munților Altai, un convoi funerar ce părea a fi al unui șef de trib, iar Nogodar se bucurase, spunând că Întâlnirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
semn al luminii. Al ridicării din străfunduri. - Măi, oameni buni, voi ați Înțeles ceva din ce v-am spus eu? Întrebă Oană, Într-un târziu, când flăcările focului se mai potoliră sub aripa frigului cu miros de cetină și cu prevestiri de Crăciun. - Înțeles, căpitane... mormăi stegarul Simion. Retragere cu două sute de lăncieri și cu ariergardă de arcași, cinci lansări. Parcă asta era, nu? - Asta era... râse Oană, dând semnalul de Încălecare. Încălecară cu toții, fără un murmur. Știau că nimic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
plumburiu, trist, pustiu de păsări și de nori, nu aveau nimic omenesc. Acolo, la capătul Drumului Mătăsii, pe calea de negoț care ducea dinspre Pekin către sudul Chinei, de-a lungul coastei, Ștefănel simțea că atinsese capătul unei lumi și prevestirea unei alte lumi, necunoscute și Întunecate. Putea fi lumea Soarelui-Răsare. Sau putea fi lumea cu totul străină și inaccesibilă a cerurilor de deasupra mării, poate locul din care se ridica, În fiecare noapte, Calea-Lactee. Sau poate erau doar distanțele uriașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
le creează trăind, asemenea valurilor produse de Înaintarea pe luciul nemișcat al unei ape. Nu Înțelegi decât intrând În acest ritm. Alungând din minte succesiunea gesturilor. Nu există succesiune. Există doar simultaneitate. Senzația, decizia, gestul, toate În aceeași clipă. Fără prevestiri, calcule, șanse, fără urmări, prelungiri, consecințe. Fiecare clipă are adevărul ei și este irepetabilă. Zadarnic o Încărcăm cu amintiri, zadarnic ne gândim cum va fi fost dacă. Nu există „dacă”. Nici alegere. Nici ezitare. - Wakarimasu? Întreba, mereu, Yamabushi. - Nu, spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
o litanie sau ca o rugăciune, sau ca un blestem. După ele nu se mai auzi decât țârâitul ploii și nechezatul stingher al unui cal. Și nu se mai simți decât mirosul puternic de pădure umedă și desfrunzită, apăsată de prevestiri și răstignită de spaime. 15 noiembrie 1474, munții insulei Kyushu, Japonia Yamabushi nu se schimbase deloc. Avea, parcă, o bătrânețe fără vârstă. În mod ciudat, Înfățișarea Îi era bătrână, dar trăsăturile Îi erau tinere. Mișcările Îi erau bătrâne și tinere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
asupra voievodului. Alexandru și Erina se retrăseseră și ei prin tunelul de scuturi al Apărătorilor, cu senzația că o furtună neașteptată smulge din rădăcini ultima certitudine și că de acum totul cade Într-o negură rece și rea, ca o prevestire a morții. Ieșiseră la mai puțin de o sută de pași de locul În care Apărătorii rezistau atacului călăreților pe platoșele cărora Alexandru văzuse semnul șarpelui și al săgeții. Prin perdelele ceții confruntarea se zărea, totuși. Voievodul nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
poruncind curățarea Vasluiului de invadatori și urmărirea acestora spre miazăzi. Apărătorii se opriră, Într-un semicerc larg În jurul voievodului. Li se alăturară căpitanii rămași. Mulți erau răniți, mulți zăceau fără suflare. Dinspre mlaștini sosi un val de liniște, ca o prevestire de țintirim. Valea Bârladului rămase parcă pustie și stingheră, tulburată doar de gemetele răniților și acoperită de zeci de mii de cadavre. Bătălia de la Vaslui se sfârșise. Cei care primiseră poruncă să lupte mai departe, spre miazăzi, porniseră pe urmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
plus o sută de arcași. N-a fost nici o luptă. A fost un asasinat. A căzut străpuns de săgeți. - A văzut cineva... - Da. Arcașul Simion s-a Întors și a văzut totul. - Sânge pe zăpadă... - Cum? - Nimic. Un vis. O prevestire. Măria ta, Îndeplinește-mi o rugăminte... - Oricare, Erina. Orice Îmi stă În putință. - Lasă-mă să rămân În preajma măriei tale și a Apărătorilor. Nu mă pot Întoarce acasă... nu mai știu ce să fac... Încă nici nu pot să cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
copil și urmăritori, ștergând până și urmele acestora În zăpadă. Și că, din acea zi, viața fratelui său s-ar fi putut desfășura sub semnul unei puteri Înalte, invincibile, că devenise unul din puținii muritori care stăpâneau artele luptei, ale prevestirii viitorului și ale citirii gândurilor. Toate acestea erau În afara putinței lui Alexandru de a reprezenta realitatea În culori. Nu știa ce culori ar fi putut avea cerul acelei lumi de la capătul lumii, ce culori ar fi putut avea pădurile, apele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
gata și fuseseră trimise. Catapultele se mai construiau Încă, iar ordinul voievodului era ca ele să fie duse mai jos, spre Cetatea Neamțului. Ziua sărbătorii Sfintei Fecioare Începea liniștită, cu același cer roșiatic deasupra dealurilor dinspre Răsărit și cu aceeași prevestire a căldurii unei veri care Începuse În sânge și nu se știa cum va sfârși. Îndată după ivirea soarelui, Începură să bată clopotele bisericilor și mănăstirilor. Oastea musulmană știa ce zi este aceea, dar nu știa că era, totuși, prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
când se va ridica ceața. Dacă nu cumva... Nu, asta era deja o nebunie. Și totuși. Dacă nu cumva chiar el adusese ceața. * - Măria ta... spuse Alexandru, mi-ai promis ceva după ce am plecat de la chilia Sihastrului... - Da, Alexandru. Dacă prevestirea lui se adeverește, ai o mie de călăreți să Începi atacul pe flancul stâng. Dar, deocamdată, trebuie să scăpăm din cleștele lui Mahomed. - Vom scăpa, Doamne. Răzeșii se bat pe ambele flancuri. Cavaleria a ajuns deja pe noile poziții, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
prizonier priveau din ce În ce mai speriați În jurul lor. - Djinii... murmură unul dintre ei. Alexandru Înțelese. În studiile lui venețiene aflase că djinii sunt duhurile rele ale pădurii. Nici un muritor nu se putea opune unei asemenea forțe. Ceva se Întâmpla cu acea pădure. Prevestirile sihastrului se adevereau. - Mai repede! porunci șeful grupului. Luminăția sa așteaptă prizonierul! Alexandru Își dădu seama că nimeni nu-și imagina că știe limba turcă. Așadar, Mahomed Îl aștepta. De aceea fusese lăsat În viață. Achingiul mai spuse ceva, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
se afla Ștefan Oană, fiul cel mic al căpitanului Cosmin Oană. Avea ochii și zâmbetul tatălui său. Își amintea cele mai mici amănunte din copilăria petrecută În Moldova. Toate informațiile adunate până atunci duceau spre el. Luptătorul care avea darul prevestirii. Un țipăt uriaș, ca al unui animal Înjunghiat, se ridică deodată peste păduri. Semnalul de moarte al războinicilor Bordjighin. Cel care vestea triburilor din stepele mongole dispariția unui mare conducător. Acel semnal nu se mai auzise În Asia de la moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Luminăția ta... praf suntem sub tălpile tale... iertare pentru vestea rea... rezervele de spahii au fost masacrate... mulți au fost tăiați de sabie... mulți au murit Înăbușiți de ceață... ceața era ucigașă... Mahomed rămase tăcut. Înăuntrul lui, era zuguduit de prevestirea Marelui Maestru. Era oare cu putință să piardă Moldova după ce o avea la picioare? - Ordon atacul asupra mongolilor... Foștii Cuceritori, spahiii lui Midhat, ei știu cel mai bine cum să-i Învingă pe oamenii lui Amir... să atace imediat! Ali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
în curând elaborat și prezentat D. V. Milorzilor și Domnilor, s-a putut constata o ameliorare graduală, dar puțin rapidă, ce e drept, a comerțului țării și putem spera pentru acest an venituri mai mari decât am crezut la început. Prevestirile ce vi le-am făcut despre o micșorare a mizeriei din Irlanda s-au realizat grație unei recolte abundente, însă regret a vă spune că condițiunea socială a țării a primit un caracter alarmant. Crimele agrarie au fost mult mai
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
1930 s-au exportat 4,8 milioane de tone de cereale, iar În 1931, 5,2 milioane, ceea ce a favorizat apariția foametei În anii imediat următori. Vezi Lewin, The Making of the Soviet System, p. 156. Comparați această idee cu prevestirea pe care o făcea Bakunin cu privire la viitorul socialismului: „Vor concentra toate puterile de conducere În mâini puternice, deoarece simplul fapt că poporul este ignorant face să fie nevoie ca guvernul să aibă forță și să poarte de grijă. Vor crea
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
multe nici despre Mircea Eliade și generația lui, și nici despre istoria României, care ni se transmisese numai prin istoria falsificată după „necesitățile împrejurărilor istorice”. La un moment dat, țineam un cuțit de argint în mână. Cele două doamne făceau prevestiri negre, ele știau parcă adevărul pentru care noi, născuți ceva mai târziu, pierduserăm orice interes. Deodată, în mâinile mele „calorice” (de „șaman”, cum mi-a spus Mircea Eliade când va veni la noi, în Suedia), cuțitul s-a rupt în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
consolat pline de amabilitate, și eu am promis că le voi aduce în schimb setul meu de lingurițe de argint... pentru că îmi lipsea un cuțit de argint acasă. M-a tulburat mult, pentru că fusese ca un „semn”, ca o funebră prevestire, pentru că se vorbea de soarta fiului iubit și înstrăinat. La moartea lui Mircea Eliade citisem în Limite textul lui Culianu despre maestrul său, după cum citisem și în excepționala revistă Agora, a lui Dorin, articolele lui virulente la adresa României comuniste și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
am întrebat-o, ezitând lângă comutator. — N-are importanță. Când dorm, țin ochii închiși. Nu mă simt deloc singură pe întuneric. Nu pot suferi lumina puternică. Să nu mai aprindem lumina în cameră de azi înainte. Cuvintele ei sunau a prevestire. Am stins lumina din camera mamei fără să mai comentez. Am aprins o lumină în camera de alături și m-am dus la bucătărie, îngrozitor de deprimată. Pe când stăteam acolo și mâncam somon din conservă și orez rece, m-au podidit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
inclusiv eu) discuta acest fenomen și au existat numeroase teorii care făceau o legătură, prin cele mai fantastice speculații, între farfuria zburătoare și „Inelul“ din jurul orașului Ennistone. De astă-dată era vorba într-adevăr de un semn autentic, de o reală prevestire a apropierii uneia din acele „bizare perioade“. A urmat și un alt semn prevestitor, la care am fost eu însumi martor. Pârâul lui Lud, „Micul poznaș“, modestul izvor cald din Grădina Dianei, s-a însuflețit subit și a început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]