KorAP: Find »[drukola/base=prință & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...21 >

502 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

a avut o anumită intenție și că toate au un tâlc. Da, da, spuseră și celelalte, râzând. Nu râdeți, dragele mele, s-ar putea ca dumnealui să fie mai isteț decât voi trei, luate la un loc. O să vedeți. Dar, prințe, de ce nu ne-ați spus nimic despre Aglaia? Aglaia așteaptă, aștept și eu. Acum nu pot spune nimic; vă voi spune mai târziu. — De ce? S-ar zice că-i remarcabilă, nu? — O, da, e remarcabilă. Sunteți extraordinar de frumoasă, Aglaia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
încât îi e frică omului să vă privească. — Și atât? Dar firea? insistă generăleasa. — Frumusețea e greu de judecat; încă nu sunt pregătit. Frumusețea e o enigmă. — Înseamnă că ați pus o enigmă în fața Aglaiei, spuse Adelaida. Dezleag-o, Aglaia. Dar, prințe, nu-i așa că-i frumoasă? — Foarte! răspunse înflăcărat prințul, uitându-se cu admirație la Aglaia. Aproape ca Nastasia Filippovna, deși chipul îi e cu totul altfel!... Toate făcură un schimb de priviri uimite. — Ca cine-e-e? întrebă generăleasa, lungind cuvântul. Ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
trebuie să fie la el, iar el e cu siguranță încă la birou. Miercurea vine să lucreze și niciodată nu pleacă înainte de ora patru. Chemați-l imediat pe Gavrila Ardalionovici! Nu, nu prea mor de dorința de a-l vedea. Prințe, dragul meu, fiți atât de bun, duceți-vă în birou, luați de la el portretul și aduceți-l aici. Spuneți-i că vreau să-l văd. Vă rog. — E simpatic, dar prea simpluț, spuse Adelaida după ce prințul ieși. — Da, cam prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
totul mai în amănunțime; prințul îi povesti. Ganea îl privi iarăși batjocoritor. — Vi s-a pus pata pe Nastasia Filippovna... mormăi el și, fără să-și termine fraza, căzu pe gânduri. Era vizibil îngrijorat. Prințul îi aminti de portret. — Ascultați, prințe, spuse deodată Ganea, parcă fulgerat de o idee neașteptată, am o mare rugăminte la dumneavoastră... Însă, ce-i drept, nu știu... Se fâstâci și nu continuă; lua parcă o hotărâre și lupta cu sine însuși. Prințul aștepta în tăcere. Ganea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
neașteptată, am o mare rugăminte la dumneavoastră... Însă, ce-i drept, nu știu... Se fâstâci și nu continuă; lua parcă o hotărâre și lupta cu sine însuși. Prințul aștepta în tăcere. Ganea îl fixă încă o dată cu o privire iscoditoare, atentă. — Prințe, începu el din nou, acolo pe mine... datorită unei împrejurări absolut ciudate și ridicole... de care nu am nici o vină, ei bine, într-un cuvânt, n-are rost să vă spun despre ce-i vorba, deci, acolo, mi se pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
acolo decât dacă sunt chemat. Acum aș avea teribil nevoie să discut cu Aglaia Ivanovna. Pentru orice eventualitate, i-am scris câteva cuvinte (în mâinile lui apăru o mică hârtie împăturită) și nu știu cum să i le transmit. N-ați vrea, prințe, să-i dați acum Aglaiei Ivanovna acest bilețel, dar numai Aglaiei Ivanovna, adică în așa fel încât să nu mai vadă nimeni? Înțelegeți? Nu că ar fi Dumnezeu știe ce secret, dimpotrivă, nu-i nimic deosebit... dar... o faceți? Treaba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
numai Aglaiei Ivanovna, adică în așa fel încât să nu mai vadă nimeni? Înțelegeți? Nu că ar fi Dumnezeu știe ce secret, dimpotrivă, nu-i nimic deosebit... dar... o faceți? Treaba asta nu-mi prea place, îi răspunse prințul. — Ah, prințe, am neapărată nevoie! începu Ganea să-l roage. Poate îmi va răspunde... Credeți-mă că numai într-un caz extrem, în cel mai extrem dintre toate mi-aș fi permis să apelez... Prin cine altul să i-l transmit?... E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pentru mine... Ganea se temea grozav că prințul nu va accepta și îl privea în ochi cu o expresie de implorare lașă. — Bine, o să i-l dau. Numai să nu bage nimeni nimic de seamă, îl imploră Ganea, bucuros. Și, prințe, pot spera în cuvântul dumneavoastră de onoare, nu? — N-o să-l arăt nimănui altcuiva, spuse prințul. — Biletul nu-i pus în plic, însă... mai că nu-l luă gura pe dinainte pe Ganea, care se agita, astfel că se opri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Cheamă-l aici pe Gavrila Ardalionovici, îi spuse ea servitorului apărut. E în birou. — Maman! exclamă cu subînțeles Alexandra. — Vreau să-i spun două cuvinte și gata! i-o reteză iute generăleasa, curmând obiecțiile. Se vedea că e iritată. Vedeți, prințe, acum la noi nu-s decât secrete. Numai secrete! Așa se cere, așa-i eticheta, prostii. Și asta într-o afacere care pretinde cea mai mare sinceritate, claritate, onestitate. Încep căsătoriile, nu-mi plac căsătoriile astea... — Maman, ce te-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
eu cu el. Dumnezeu îi iubește pe oameni, pe cei buni, firește, iar de cei răi și capricioși n-are nevoie; mai ales de cei capricioși, care astăzi hotărăsc într-un fel, iar mâine spun altceva. Pricepi, Alexandra Ivanovna? Ele, prințe, spun că-s cam sucită, dar eu mă pricep să fac deosebirea. Pentru că importantă e inima, iar restul nu-s decât fleacuri. Și de minte e nevoie, desigur... poate că tocmai mintea e principalul. Nu râde, Adelaida, nu mă contrazice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Douăzeci și șapte? E bine într-o anumită privință. La revedere, mi se pare că ai mult de lucru, iar eu trebuie să mă îmbrac și să plec; ia-ți portretul. Transmite-i respectele mele bietei Nina Alexandrovna. La revedere, prințe, dragul meu! Vino cât mai des pe la noi, iar eu am să trec anume pe la bătrâna Belokonskaia ca să-i povestesc de dumneata. Și să știi, dragule: cred că Dumnezeu mi te-a adus special din Elveția, aici, la Petersburg, tocmai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și alte treburi, dar pentru mine ai venit, așa a vrut Dumnezeu. La revedere, domnișoarelor. Alexandra, vino puțin la mine. Generăleasa ieși. Ganea, întors pe dos, înfuriat, luă portretul de pe masă și i se adresă prințului cu un zâmbet strâmb. — Prințe, plec chiar acum acasă. Dacă nu v-ați schimbat intenția și vreți să locuiți la noi, vă conduc, căci nu cunoașteți adresa. Stați puțin, prințe, spuse Aglaia, ridicându-se brusc din fotoliu. Trebuie să-mi scrieți ceva în album. Tata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dos, înfuriat, luă portretul de pe masă și i se adresă prințului cu un zâmbet strâmb. — Prințe, plec chiar acum acasă. Dacă nu v-ați schimbat intenția și vreți să locuiți la noi, vă conduc, căci nu cunoașteți adresa. Stați puțin, prințe, spuse Aglaia, ridicându-se brusc din fotoliu. Trebuie să-mi scrieți ceva în album. Tata a spus că sunteți un caligraf excelent. Îl aduc imediat. Dispăru. — La revedere, prințe, plec și eu, spuse Alexandra. Îi strânse tare mâna, îi zâmbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
locuiți la noi, vă conduc, căci nu cunoașteți adresa. Stați puțin, prințe, spuse Aglaia, ridicându-se brusc din fotoliu. Trebuie să-mi scrieți ceva în album. Tata a spus că sunteți un caligraf excelent. Îl aduc imediat. Dispăru. — La revedere, prințe, plec și eu, spuse Alexandra. Îi strânse tare mâna, îi zâmbi cu prietenie, cu gingășie și ieși. La Ganea nici măcar nu se uită. — Dumneavoastră, scrâșni Ganea brusc din dinți, repezindu-se la prinț de îndată ce rămaseră singuri, dumneavoastră le-ați trăncănit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Imediat vă dictez, spuse Aglaia, răsucindu-se spre el. Sunteți gata? Scrieți: „Nu mă pretez la tocmeli“. Acum notați ziua și luna. Arătați-mi. Prințul îi întinse albumul. — Excelent! Ați scris admirabil; sunteți un caligraf nemaipomenit! Vă mulțumesc. La revedere, prințe... Stați puțin, adăugă ea, parcă amintindu-și ceva. Veniți cu mine, vreau să vă fac un cadou ca amintire. Prințul o urmă; însă, intrând în sufragerie, Aglaia se opri. — Citiți-l, spuse ea, întinzându-i biletul lui Ganea. Prințul luă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să ne despărțim; dumneavoastră vă duceți acasă, la dreapta, iar eu o s-o iau la stânga. Am douăzeci și cinci de ruble și cu siguranță voi găsi un hôtel garni*. Ganea se fâstâci îngrozitor și chiar se făcu roșu de rușine. — Scuzați-mă, prințe, strigă el cu înflăcărare, trecând brusc de la tonul de ocară la o politețe extremă, pentru Dumnezeu, scuzați-mă! Vedeți în ce pacoste mă aflu! Încă nu știți aproape nimic, dar, dacă ați ști totul, atunci poate că m-ați scuza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Hai, Kolea, nu-l deranja. — Hai, fire hotărâtă! Ieșind, se ciocniră cu Ganea. — Tata e acasă? întrebă Ganea și, la răspunsul afirmativ al fratelui, îi șopti ceva la ureche. Kolea dădu din cap și ieși în urma Varvarei Ardalionovna. — Două cuvinte, prințe, am uitat să vi le spun în toiul acestor... chestiuni. Un fel de rugăminte: făceți-mi serviciul- dacă nu va fi cumva un mare efort pentru dumneavoastră - și nu trăncăniți nici aici istoria mea recentă cu Aglaia, nici acolo despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
urmat îmbrățișările și lupta reciprocă a mărinimiilor. Prințul striga: A ta să fie! Eu strig: A ta! Într-un cuvânt... într-un cuvânt... ați venit la noi... în gazdă? — Da, pentru câtva timp, probabil, zise prințul, parcă bâlbâindu-se puțin. — Prințe, mama vă roagă să poftiți la dânsa, strigă Kolea, crăpând ușa. Prințul dădu să se ridice ca să plece, însă generalul își puse mâna dreaptă pe umărul lui și, cu acest gest prietenesc, îl făcu să rămână pe canapea. — Ca adevărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
acum aproape că nici nu stau de vorbă, evit chiar să-l întâlnesc. Vă previn în mod intenționat; dacă veți locui la noi, oricum veți ajunge să fiți martor. Însă sunteți fiul prietenului meu și am dreptul să sper că... — Prințe, fiți bun și veniți la mine în salon, îl chemă Nina Alexandrovna, apărută ea însăși în dreptul ușii. — Imaginează-ți, dragă, strigă generalul, am descoperit că l-am purtat cândva pe prinț în brațele mele! Nina Alexandrovna îi aruncă generalului o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
portretul e semnul... Dar ce, chiar el ți l-a arătat? adăugă ea uimită. — Știi doar că de-o lună nu vorbim aproape deloc. Ptițân mi-a spus totul, iar portretul zăcea pe dușumea, la piciorul mesei; l-am ridicat. — Prințe, i se adresă brusc Nina Alexandrovna, aș vrea să vă întreb (la drept vorbind, de asta v-am poftit aici!): îl cunoașteți de mult pe fiul meu? Mi se pare că zicea că de-abia astăzi ați sosit de undeva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu te măriți! Ce te strâmbi la mine? Știi doar că mă doare-n cot, Varvara Ardalionovna; dacă dorești, poți să-ți pui chiar acum amenințarea în practică. Sunt sătul de tine până peste cap. Nu se poate! În sfârșit, prințe, v-ați gândit să ne lăsați singuri? îi strigă el prințului, văzând că acesta se ridică de la locul lui. În vocea lui Ganea se simțea deja acel grad de enervare, la care omul e aproape bucuros de ea, se lasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dar urmărea totul cu atenție. Nu se așezase, stătea puțin lateral, în spatele mamei, cu mâinile încrucișate pe piept. Însă Ganea se dezmetici imediat, aproape de la primele clipe ale gestului său și râse nervos. Își reveni complet. — Veți fi fiind doctor, prințe? strigă el cât putu de vesel și binevoitor. Chiar m-ați speriat. Nastasia Filippovna, dați-mi voie să vi-l recomand, e un subiect ultraprețios, cu toate că nu l-am cunoscut decât azi dimineață. Nastasia Filippovna îl privi stupefiată pe prinț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
am poruncit să mă anunțe! Ha-ha-ha! — Nu-i nici o nenorocire, nu-i nici o nenorocire! se băgă în vorbă Ferdâșcenko, apropiindu-se în grabă și bucurându-se că asistența începuse să râdă. Nu-i nici o nenorocire: se non è vero*... — Și, prințe, mai că nu v-am ocărât. Iertați-mă, vă rog. Ferdâșcenko, ești aici, la ora asta? Credeam că măcar pe dumneata nu te voi găsi. Cine? Ce prinț? Mâșkin? repetă ea interogativ cuvintele lui Ganea, care, între timp, continuând să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ați încremenit adineaori? Există ceva la mine care îi face pe oameni să încremenească? — Hai, hai! continuă Ferdâșcenko să se schimonosească. Hai odată! Doamne, câte n-aș răspunde eu la o astfel de întrebare! Dar hai, zi-i... nătărău rămâi, prințe, dacă taci... — Și eu aș spune multe dacă aș fi în locul dumneavoastră, râse prințul spre Ferdâșcenko. Adineaori portretul dumneavoastră m-a impresionat foarte mult, continuă el, adresându-i-se Nastasiei Filippovna, apoi am vorbit despre dumneavoastră la familia Epancin... iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mi se pare că v-am mai văzut undeva. — Unde? Unde? — Sunt sigur că v-am mai văzut undeva ochii... dar nu se poate! M-a luat gura pe dinainte... N-am mai fost niciodată aici. Poate în vis... — Bravo, prințe! strigă Ferdâșcenko. Îmi retrag al meu se non è vero. De altfel... de altfel, toate astea le-a spus din naivitate! adăugă el cu părere de rău. Prințul își rostise cele câteva fraze cu voce neliniștită, oprindu-se des și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]