630 matches
-
În răstimpuri neregulate picura o talangă, vitele răspândite înaintau încet păscând otava. Pe deasupra vălcelei trecea din când în când o prigorie, care țârâia în înălțime; părea o pasere rătăcită, venită cine știe de unde în aceste singurătăți. Lepădatu descălecă și-și priponi calul. Începu a grăi cu băieții; îi întreba de numele vacilor și de năravurile lor, și ei îl purtau printre vite și-i lămureau toate. Apoi îi întrebă și pe ei cum îi chiamă, și unde li-s părinții. - Unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cădea. Toate culorile din jur erau stinse, iar pământul se confunda cu cerul. Silueta întunecată a lui Lurr apărea și dispărea după trunchiurile pinilor de pe partea dreaptă a drumului și în vegetația de pe malul lacului, în stânga. Cei doi cai erau priponiți sub un mic acoperiș, lângă o îngrăditură. Al lui Valerius, un cal iberic, își întoarse capul spre stăpânul său, râcâind pământul cu copita. Lurr aștepta lângă el, cu gura deschisă și limba atârnând, dând bucuros din coadă. — Sprijină-te de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mîncare unui pui înainte, ca să mă asigur că nu e otrăvitoare, îl liniști ea. Unul după altul, puii fuseseră numiți degustătorii oficiali ai lui Sampath. Când unul cădea lat și murea, din cauze naturale sau datorită mâncării otrăvite, altul era priponit în locul său. Așa că Sampath era în siguranță și avusese grijă să nu se schimbe nimic în privința mâncării sale; de fiecare dată când își auzea tatăl mormăind ceva despre alte aranjamente culinare, amenința că intră în greva foamei. Niciodată în toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
palidă a soarelui, filtrată de cețuri, care cădea peste câmpiile din vale. Casa lui Liv, cufundată în întuneric și lipsită de fundație, stătea indiferentă pe stânca posomorâtă, cu ușa strașnic zăvorâtă, unicul semn de viață din jur fiind un măgar priponit de cel din urmă copac al pădurii de pe povârniș, care păștea iarba înaltă a pădurii. O pasăre țipă. Urâțenia nevăzută. în spatele obloanelor închise ale ferestrelor se derula o scenă de haos cosmic, cu rămășițele unei vieți care se luptau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pe drum Îi spusese: Dacă ai avea minte de femeie, te-ai mărita imediat cu el, dar tu ești zvăpăiată și mintea ta Încă n-are un loc al ei. Da’ nici el nu e ăla care s-o știe priponi. Lasă-l să facă ce-o ști, numai nu-ți bate joc de el că nu-i bine! De fapt, dintre toți, Ana Îl iubea de-adevăratelea numai pe bătrân. Abia apoi veneau, În ordine, Zare Popescu - cel care uitase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
unui munte.El a zărit cu mirare o dâră de lumină strecurându-se prin crăpătura unei stânci. S-a apropiat și căutând atent, a descoperit în coasta muntelui o trecătoare îngustă care ducea într-o peșteră adâncă. Roland și-a priponit calul, apoi, dând în lături tufișurile ce-I închideau calea, sări din stâncă în stâncă până când a ajuns la un soi de cavernă. Intrând înăuntru, el a văzut o doamnă tânără și frumoasă după cât se putea desluși în lumina slabă
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
unui munte.El a zărit cu mirare o dâră de lumină strecurându-se prin crăpătura unei stânci. S-a apropiat și căutând atent, a descoperit în coasta muntelui o trecătoare îngustă care ducea într-o peșteră adâncă. Roland și-a priponit calul, apoi, dând în lături tufișurile ce-I închideau calea, sări din stâncă în stâncă până când a ajuns la un soi de cavernă. Intrând înăuntru, el a văzut o doamnă tânără și frumoasă după cât se putea desluși în lumina slabă
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
ce-l costase șapte dolari, suna credibil, ținând cont de dosarul de la sindicat și pe cel de pușcăriaș ale lui Goines. — Dă-i ’nainte, Chester. — Păăăi... Marty vindea țigăruici cu iarbă - nu prea bine, c-am auzit că l-au priponit, iar el era un nenorocit încrezut și-un jefuitor. Toți băieții cu șuste temporare și care se drogau furau. Ciupeau poșete de pe scaune sau de la mese, luau adresele oamenilor și ba n-aveai un baterist, ba n-aveai trompetă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
neagră zăriseră sânge Închegat. Vițelul, În goana lui, Îi stârnise și pe ceilalți din țarc și se pornise o roată nebună, de mugete și culori. Vacile din grajd Începuseră și ele să urle și să smucească lanțurile cu care erau priponite. Zeci de vrăbii care Își făcuseră cuiburile Între căpriorii acoperișului și plăcile ondulate de azbociment zburau bezmetice și chirăiau asurzitor. Urlete se auzeau și din grajdurile vecine și, În scurtă vreme, tot sectorul zootehnic al Colectivei țipa a foc, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dintre templele mai mici avea propriul lui zid și poartă. Pădurea de brazi părea să fi fost curățată complet, arătând ca o grădină Zen. Cântecele păsărilor și lumina soarelui, care se strecura printre copaci, sporeau pacea tabloului. După ce-și priponiră caii, Mitsuhide și vasalii săi mâncară gustările pe care și le împachetaseră pentru micul dejun și prânz. Deși plănuiseră să ia micul dejun lângă râul Kamo, așteptaseră să mănânce până ajunseseră la Kitano. Soldații purtau asupra lor alimente pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o masă într-un moment atât de nepotrivit, la jumătatea coborâșului. Mâncaseră deja o rație înainte de a fi plecat de la Capela Hachiman, în aceeași noapte. De ce nu urmau să mănânce la răsăritul soarelui, în Yamazaki sau Hashimoto, unde-și puteau priponi și caii? Deși erau nedumeriți, încă mai presupuneau că se aflau în drum spre provinciile din apus. Drumul spre Bitchu nu era singurul care i-ar fi dus la destinație. Dacă din Kutsukake coteau la dreapta, puteau trece prin Oharani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tabăra principală. Vasalii personali ai lui Hideyoshi așteptaseră pe coridor, iar acum veniră lângă el. Când ajunseră la intrarea în fortăreața principală, văzură un samurai cu straie ciudate, care stătea ghemuit într-o poziție de supunere, lângă locul unde erau priponiți caii. Avea capul și un braț bandajate, iar mantia de peste armură îi era din brocart auriu pe fond alb. — Cine-i ăsta? Omul își ridică puțin capul legat. — Mi-e rușine să spun că sunt eu, Nagayoshi, stăpâne. — I-auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
clasă și mi-a adus ordinul de remobilizare. În noaptea despărțirii nimeni nu a dormit, a fost o noapte a disperării, însă Dumnezeu a avut grijă să ne apere”, povestește bătrânul profesor. Războiul l-a purtat pe dascălul din satul Priponești, din fostul județ Tutova, pe lângă enormele cimitire din vecinătatea Odessei. „Ca toți cei din generația mea, știam că suntem de sacrificiu. Încă de la început luptam pentru o cauză pierdută și îi dau dreptate tatălui meu, care, în acele momente când
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
motive pentru care aș putea să fiu apreciat ca membru de partid și le-am scris câteva. N-am stat mult timp membru de partid, pentru că am fost exclus. Nu știu ce voiau de la mine, însă m-au purtat de la Școala din Priponești la cea din Căuești, apoi pe la șapte-opt școli din Bârlad. Am fost acuzat că am fost legionar, că am pactizat cu dușmanul, că am persecutat evrei în timpul războiului... Îmi amintesc că eram director la Școala 2 din Bârlad, de unde am
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
în timp ce tata rostea marea promisiune că va face orice pentru a-mi atinge visul de a fi învățător. Tăcuți și liniștiți ne-am îndreptat spre locul unde căruța cu cei doi plăvani ai tatei ne aștepta... gata de întoarcere spre Priponești, la casa noastră. Mare bucurie acasă, unde mama și frații ne așteptau. Îmbrățișări și sărutări, cuvinte de alint și dragoste într-o casă în care orice bucurie era percepută ca o rară stare de fericire. Începând cu ziua următoare, eu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
va comunica hotărârea mea, iar transferul se va face imediat. I-am promis că mă voi mai gândi și-i voi da un răspuns... dar, n-am avut curajul să fac pasul cerut. Tot cam în acea perioadă, preotul din Priponești, Constantin Pricopescu, îl determină pe tata să mă convingă să trec la seminarul din Huși, unde avea un fost coleg ca subdirector și că ușor pot obține transferul de la normală la seminar. Oricât a dorit tata să trec la seminar
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
clasă, pornim pe jos din lipsa banilor pentru tren și încet, încet mergem fiecare la destinația lui. Soarele blând de octombrie ne îmbie la drum. În jurul orei șase seara ne apropiem de gara Ghidigeni, de unde eu apucam spre dreapta către Priponești, în timp ce colegul mai avea destul de mers până la Munteni-Tecuci. La scăpătatul soarelui spre apus, ajung acasă spunând că am venit pentru ziua de mâine, ca să-i văd, fiindu-mi dor de casă. Acasă totul părea să fie bine. Eu mă forțam
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
să-mi iau bagajele și actele ce le aveam la școală. Zis și făcut. 21 noiembrie 1931. Plecăm cu noaptea în cap spre Bârlad, pe jos, din lipsă de bani, calculat ca până la căderea serii să revenim acasă. Coborâm din Priponești spre gara Ghidigeni și apoi pe șosea spre Bârlad, cu un vânt tăios și rece în față mergem și mergem. Vântul a adus și fulgi de zăpadă, care ne izbeau dușmănos în față. Străbatem pe jos cei aproape 30 km
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
1(26), trim. I, 2007 *** Consăteanul meu, profesorul Alexandru Mânăstireanu, debut literar la vârsta de 90 ani: Călător... prin vâltoarea vremii Alături de învățătorii Ștefan Baștă, Gheorghe Filiche și Maria Nacu, Alexandru Mânăstireanu se numără printre primii intelectuali ridicați în satul Priponești de Sus, fostul județ Tutova, locul unde am văzut lumina zilei. Format la școala normală din Bârlad, el a fost mereu modelul de viață și comportare pe care mi l-a arătat mereu tata, încă din primii ani de școală
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
populația civilă”. În noiembrie 1943, după cum singur spune, aflat în dispozitiv la Limanul - Bug - Nipru - trăiește dramatic momente le retragerii spre Odessa. În aprilie 1944, rănit grav la brațul stâng, locotenentul Alexandru Mânăstireanu spune Adio, arme! și-l întâlnesc în Priponești cu semnul V pe tunica militară, semn că își făcuse datoria față de țară. Din noiembrie ’37 și până în septembrie ’45, el s-a aflat mereu sub flamura de onoare a țării. Ca și alți învățători și profesori, printre ei și
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
militară, semn că își făcuse datoria față de țară. Din noiembrie ’37 și până în septembrie ’45, el s-a aflat mereu sub flamura de onoare a țării. Ca și alți învățători și profesori, printre ei și învățătorul Vartic de la școala din Priponești, dar și mulți tineri de la coarnele plugului, au plătit țării greul tribut de sânge pe care li-l ceruseră conducătorii. „Din 25 de colegi de promoție, 6 au plătit cu sacrificiul suprem - viața - pe fronturi diferite și în perioade diferite
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
ale foștilor mei ostași. Ca fiu de țăran, m-am simțit cu trup și suflet alături de marea masă a Țării care și-a făcut și de această dată datoria de onoare, cu toată vitregia vremurilor”, scrie autorul. Venit acasă, în Priponești, satul îl aștepta, dar trecuse și el prin mari prefaceri, datorită încercărilor războiului, ale foametei și ale ocupației. Lumea liniștită a satului cam dispăruse. Influența Răsăritului își dovedea prezența nefastă. Omul nu mai era stăpân la el acasă, la școală
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
-mi fi bătut la poarta părinților mei, cu o poezie sau un monolog, de el pregătit pe care trebuia să-l prezint publicului la prima manifestare cultural-educativă, organizată de dânsul. Conferințele lui ținute la căminul cultural sau la școala din Priponești, despre eclipsa de soare, de exemplu, cu material didactic ajutător, pregătit de el, pentru a fi cât mai deplin înțeles, erau o vrăjitorie intelectuală asupra celor care de mult încărunțiseră, dar și pentru noi tinerii, aflați în vacanțele școlare, veniți
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
are o nouă preocupare majoră - drumuri cu autocarul, trenul ori cu avionul la Paris, Veneția, Florența, în Belgia, la copii, nepoți și strănepoți. Speranță de care nu s-a despărțit niciodată consăteanul meu, fostul învățător și profesor, animatorul cultural din Priponești de Sus - Alexandru Mânăstireanu. Dovadă stau spusele sale puse pe contracoperta cărții „Călător... prin vâltoarea vremii”: „Trăiesc într-o lume frământată, zbuciumată, o lume care încearcă să-și croiască un nou drum spre viitor. Văd în jurul meu o lume necăjită
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
le înfiera aruncând totul la lada de gunoi a istoriei”. Cuvinte, nu numai de nonagenar, ci mai ales de părinte, de bunic și de străbunic, de prieten apropiat celor care îl știu și îl cunosc pe Alexandru Mânăstireanu din satul Priponești de Sus, astăzi debutant în literatură și de la care așteptăm și alte lucrări literare, oferite nouă, pe măsura experienței sale de viață. Ion N. Oprea, revista „Elanul”, Nr.60, febr. 2007 *** Mihai, prietenul și fratele meu din război Într-un
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]