385 matches
-
2). Minunea consta în faptul că vinul din cupa cea mică umplea cupa cea mare, vărsându‑se uneori, semn al abundenței harului. Spre marea ei surprindere, inițiata primea pe loc darul profețirii: „Deschide‑ți gura și orice ai spune vei profeți” (I, 13, 3). Marcu dispune astfel de un „demon asistent” (daemon paredrus), ca și fiara din Apocalipsă 13, cu ajutorul căruia ucenicii săi simulează, la rândul lor, darul profeției. Mândră de a fi dobândit un atare dar, femeia devenită subit profetesă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
31, precum și omisiunea din Apoc. 7. Origen raportează pasajul din Gen. 49,17 la figura lui Samson. Tradiția iudaică stabilește aceeași corespondență. Într‑adevăr, personajul Samson ne va permite elucidarea, cel puțin parțială, a misterului. În Gen. 49,17, Iacob profețește: „Dan să se facă șarpe în drum [...], mușcând glezna calului și călărețul se va prăvăli pe spate”. Tradiția iudaică atribuie un sens esențial pozitiv acestei profeții: Iacob, departe de a arunca blestemul asupra tribului lui Dan, îl copleșește cu binecuvântări
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cunoscute întocmai profețiile lor, lăsând deoparte propriile noastre idei. Într‑adevăr, nu căutăm să inventăm nimic nou, ci [voim] un singur lucru: să‑i îndrumăm pe cei care pot crede cu dreptate, arătându‑le scrierile despre cele ce au fost profețite odinioară”. În acord cu această concepție, tratatul se prezintă ca un fel de urmă vizibilă a întâlnirii inefabile dintre întrebarea lui Teofil și profețiile Logosului. Toate pornesc de la și se întorc în Logosul divin, toate își descoperă sensul în Logos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sale, până când va veni ce i‑a fost hărăzit; el este așteptarea neamurilor [păgâne]” (Gen. 49,8‑10). Iată cuvintele rostite de Iacob lui Iuda și care s‑au împlinit în Domnul. Patriarhul vorbește însă și de Anticrist; așa cum a profețit pentru Iuda, profețește și pentru celălalt fiu al său, Dan. Iuda era cel de‑al patrulea fiu al său, iar Dan era al optulea. Oare ce a spus despre acesta? „Dan să se facă șarpe în drum zvârcolindu‑se pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
veni ce i‑a fost hărăzit; el este așteptarea neamurilor [păgâne]” (Gen. 49,8‑10). Iată cuvintele rostite de Iacob lui Iuda și care s‑au împlinit în Domnul. Patriarhul vorbește însă și de Anticrist; așa cum a profețit pentru Iuda, profețește și pentru celălalt fiu al său, Dan. Iuda era cel de‑al patrulea fiu al său, iar Dan era al optulea. Oare ce a spus despre acesta? „Dan să se facă șarpe în drum zvârcolindu‑se pe cărare, mușcând glezna
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
neamul lui Iuda, tot astfel și Anticristul se va naște din neamul lui Dan. Și așa cum Domnul și Mântuitorul nostru, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost închipuit prin natura împărătească și măreață a unui leu, tot astfel Scriptura a profețit despre diavol de această dată prin natura tiranică și sălbatică [a aceluiași animal]. Înșelătorul vrea să imite în toate pe Fiul lui Dumnezeu. Leu, Cristos, leu, Anticristul. Rege al tuturor celor cerești și pământești, Cristos; rege al pământului, Anticristul. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ce vom spune mai departe. Scripturile ne învață că sunt două parusii ale Mântuitorului nostru, Cristos. Cea dintâi, cea după trup, a fost lipsită de slavă; el s‑a arătat în chip smerit. În schimb, a doua parusie a fost profețită ca una slăvită: el se va pogorî din ceruri întru putere, însoțit de îngeri și în slava Tatălui. Înaintemergătorul celei dintâi parusii a fost Ioan Botezătorul; a doua parusie, atunci când [Mântuitorul] va veni cu slavă, va fi descoperită de Enoh
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fost vorba până aici, în timp ce Ieronim, urmând tradiției Bisericii, aplică ultimele profeții ale Cărții lui Daniel figurii Anticristului: „Ceea ce urmează până la sfârșitul cărții, Porfiriu înțelege ca referindu‑se la Antiochos Epiphanes [...]. Dimpotrivă, credința Bisericii este că tot ceea ce urmează este profețit în legătură cu Anticristul care trebuie să vină la sfârșitul veacurilor”. Iar celor care ar obiecta sau ar întreba: „Cum se explică faptul că profeția face un salt peste un interval atât de mare, de la Seleucus la sfârșitul lumii”, Ieronim le răspunde
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și să lămurim prezicerile lui Daniel. Căci îndrăzneala lor a crescut într‑atât, încât îl exclud din rândul profeților și îl privează chiar de numele care i se cuvine, iar această îndrăzneală nu este străină de scopul lor. Daniel a profețit cu mult mai clar decât ceilalți profeți venirea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos; el nu s‑a mărginit să vestească cele ce se vor întâmpla, ci a indicat dinainte și data lor, a stabilit numărul anilor care se vor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să arate cât de mare este puterea lui Dumnezeu. Căci, după ce se va arăta din cer, spune apostolul, va fi de ajuns ca El să deschidă numai gura ca să‑l dea pieirii pe ucigaș. Acest lucru a fost de asemenea profețit de Isaia, atunci când a spus: „O mlădiță va ieși din rădăcina lui Iesei” (Is. 11,1). Și merge până la capăt adăugând: „Cu suflarea buzelor sale îl va nimici pe cel nelegiuit” (Is. 11,4). Apoi, dumnezeiescul apostol ne arată prin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cărui venire a fost vestită de dumnezeieștii profeți, prin sfinte prorocii. Îi va amăgi pe cei neștiutori prin câteva minuni mincinoase. În Vechiul Testament, mulți profeți au vestit aceasta în chip ascuns. Cu mult mai clar și mai pe larg a profețit dumnezeiescul Daniel. Am dezbătut deja acest subiect - dacă cineva dorește să‑și lămurească anumite lucruri -, și am pus la dispoziție o interpretare literală asupra întregii sale profeții. Am interpretat de asemenea epistola dumnezeiescului Pavel către tesaloniceni - precum și celelalte epistole ale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este de a arăta, prin acest fragment în care este descrisă o serie de nașteri monstruoase, că însăși ideea procreației este denaturată în apropierea sfârșitului lumii: într‑adevăr, copiii se vor naște bătrâni și vor ști să vorbească, chiar să profețească, încă din pântecele mamelor lor, căci nu vor mai avea timp să își trăiască copilăria și tinerețea. Virtutea va fi călcată în picioare, mila va dispărea cu desăvârșire, răutatea și crima vor domni pe pământ. Vor mai rămâne doar câțiva
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
venind pe neașteptate, să‑i găsească nepregătiți?” . Cf. mai ales capitolul despre Irineu și passim. . Augustin îl vizează probabil pe Apolinarie de Laodiceea, care fixează sfârșitul lumii în 490, apud Ieronim, Com. Dan., 9, 24‑27. . „Dacă săptămânile de la Daniel profețesc cea de‑a doua venire a Domnului, putem spune cu mult mai multă siguranță că acesta se va petrece peste șaptezeci de ani sau, cel mult, peste o sută de ani. Căci în cele șaptezeci de săptămâni se cuprind patru sute
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
aceste motive, lumea și spiritul sunt separate și nu se pot amesteca. Orice cetate ideală, care este construită de om, rămâne un simplu proiect. Singura cetate care oferă certitudinea eternității și care Întrunește toate aspirațiile spirituale este cetatea lui Dumnezeu, profețită de Iisus. Dar, spune Iisus, „Cetatea Mea nu este din lumea aceasta”. Ea rămâne o lume deschisă, a promisiunii, o lume a salvării, În care, pentru a putea intra, trebuie să deschizi perspectiva „trecerii” din lumea de aici, În lumea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și ca instanță de reflexie calificată a societății asupra ei Însăși, denunțând braconajul epistemic al tuturor celor care-i represează că nu a anticipat evenimentele din ’89. Acestora le ofer următoarea replică: sociologia nu face profeții, iar sociologii nu sunt profeți, ci oameni de știință. Prin analogie cu medicina, faptul că există bolnavi și boli nu le poate fi imputabil medicilor: ei pun un diagnostic calificat pe baza unor foarte laborioase analize și ne oferă o terapie convingându-ne că ne
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
aflăm din istoria evanghelistului Luca: „Și erau devotați învățăturii apostolilor, comuniunii (koin:nia), în frângerea pâinii și în rugăciuni” (Fapte 2, 42). Că Evanghelia lui Hristos s-a scris în Biserică prin tradiția apostolică, iar că Hristosul Bisericii este Cel profețit de vechile Scripturi - iar nu Hristosul eonic imaginat de gnostici - aceasta reprezintă „stâlpul și temelia” credinței creștine 1. Orice creștinism, tradițional sau nu, trebuie să aibă în centrul Evangheliei sale un Hristos. Dacă nu pe Cel murit și înviat „după
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
totuși în pragul zero al polemicilor intelectuale de astăzi: nici un lanț exhaustiv de cauzalități (de natură economică, ecologică, politică, socială sau religioasă) n-ar putea să explice caracterul excepțional al marilor epoci de cultură și civilizație. Istoricii nu mai sunt profeți angajați pe termen scurt de o societate măcinată de angoase. Nici în trecut istoricii n-aveau statutul ori competențele cititorilor în stele. Este ironică și nevinovată opacitatea lui Tacitus (55-120 d.Hr.) față de începuturile mișcării creștine, care în mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
numit de un exeget, Mark S. Jendrysik, declinism (de la declin). Bloom nu e singurul filozof care a înțeles greșit istorismul. Cel mai cunoscut în acest sens este Karl Popper, care pur și simplu a „resemantizat” termenul, imputând istoricilor ceea ce numai profeții și unii politologi au încercat: prezicerea viitorului. Vezi cartea sa celebră, The Poverty of Historicism, care nu are nimic de-a face cu importantul curent istoriografic lansat în Germania cu numele Historismus, ținta predilectă a filozofilor, uneori din pricina apropierilor foarte
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
a îndura nu doar adversitatea unor inamici violenți, ci, mai ales, propria melancolie sufocată de un cinism coroziv-înduioșător. Marlowe trezește simpatia pentru că e un înger căzut, un ins la final de etapă, un profet ce nu mai are nimic de profețit: Există ceva quijotesc în misiunea lui, dar șiretenia și limba caustică îl împiedică să pară ridicol în timp ce atacă cu lancea morile de vânt. Nu are nevoie de îndemnul vreunui Sancho Panza pentru a-și spune povestea și ține locul unui
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
fostul contrabandist cu alcool, devine un „vânzător de ponturi” lipsit de scrupule, până și servitorul familiei Sternwood, Norris, pare să fie depozitarul unor secrete murdare, din care va ști să scoată un câștig consistent („N-ai să mori sărac”, îi profețește cu cinism Marlowe în momentul în care începe să înțeleagă straniile legături din interiorul familiei generalului paralitic). „Oribil” este faptul că nu există nici o geană de lumină pe tot parcursul anchetei și că, în afară de primele și ultimele pagini, California trăiește
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
aceste motive, lumea și spiritul sunt separate și nu se pot amesteca. Orice cetate ideală, care este construită de om, rămâne un simplu proiect. Singura cetate care oferă certitudinea eternității și care Întrunește toate aspirațiile spirituale este cetatea lui Dumnezeu, profețită de Iisus. Dar, spune Iisus, „Cetatea Mea nu este din lumea aceasta”. Ea rămâne o lume deschisă, a promisiunii, o lume a salvării, În care, pentru a putea intra, trebuie să deschizi perspectiva „trecerii” din lumea de aici, În lumea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Desdemona se putea lăuda cu un palmares perfect: douăzeci și trei de preziceri corecte. Știuse că Tessie avea să fie Tessie. Ghicise sexul fratelui meu și al tuturor copiilor prietenelor ei de la biserică. Singurii copii al căror sex nu-l profețise erau ai ei, pentru că o mamă care sonda misterele propriului pântec aducea ghinion. Pe al mamei mele Îl sonda Însă fără teamă. După niște ezitări inițiale, lingura se legănă de la nord la sud, ceea ce Însemna că aveam să fiu băiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
politice au fost abandonate. Râde fără zgomot printre buzele întredeschise. Chiar propria-i longevitate a stins dorința pentru o altă formă de gu vernământ. Ceea ce lumea dorește este să se bucure în continuare de pace și liniște. Alături de el, Livia profețește cu voce teatrală: — Te încrezi prea mult în soldații tăi! Coboară tonul, lugubru: — Și în garda personală care ne străjuiește. Augustus îi ia mâna într ale lui, o duce afectuos la buze, apoi și-o apasă cu putere pe piept
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în toată puterea cuvântului, rostind vorbe fără noimă... Evreul își coboară precaut pleoapele. Și el a fost cu Claudius Nero să consulte oracolul. O metodă bună pentru a-i deveni indispensabil. Numai de nu l-ar întreba ce le-a profețit. O sudoare rece începe să i se prelingă pe șira spinării. Acolo, în templul lui Apollo, Pythia i-a desemnat pe amândoi cu titlul de rege și li s-a închinat... Brusc, ușa dinspre vestibul pocnește scurt. Un grup de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fusese abandonat. Gemenii au uitat să Îl stingă pentru a putea dormi și pentru a fi mai puțin răutăcios. Și astfel a continuat să arunce umbre și lumini asupra lumii dinaintea lui. Se găsea În forma lui cea mai luminoasă, profețind, schimbând destine, creând catastrofe, apoi retractându-le la următoarea actualizare. Prietenii mei s-au trezit În zori cu un concert de triluri de păsări. Nu mai auziseră niciodată păsările cântând cu atâta insistență, așa de neliniștitor. Membrii tribului nu ascultaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]