KorAP: Find »[drukola/base=proiectiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...26 >

632 matches

Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395

mecanisme de apărare precoce, dintre care unele sunt calificate uneori drept „apărări ce distorsionează imaginea” (Vaillant, 1993). Acest grup include în primul rând clivajul (clivajul obiectului este considerat de M. Klein cea mai primitivă apărare împotriva angoasei), idealizarea și identificarea proiectivă. Ceea ce individualizează teoria Melaniei Klein este afirmația că, încă de la naștere, eul este capabil să stabilească relații primitive cu obiectul în fantasmă și în realitate, să resimtă angoasa și să utilizeze mecanisme de apărare. După cum subliniază Segal în Introducere în

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
continuată de Fairbairn (1952/1974) și mai ales de Kernberg (1975), care acordă clivajului un rol central în stările-limită. Kernberg a descris și alte mecanisme de apărare caracteristice stărilor-limită, cum ar fi: idealizarea primitivă, refuzul primitiv, omnipotența, deprecierea și identificarea proiectivă. Chiar dacă în jurul definiției și validității mecanismelor de apărare descrise de Kernberg în cazul stărilor-limită s-a stârnit o controversă de proporții, ele s-au dovedit a fi conceptualizări utile, în sensul că explică natura - adeseori violentă, derutantă sau imprevizibilă - a

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
subliniază că „multe alte procedee defensive ar fi putut fi descrise” și că A. Freud însăși a evocat negarea prin fantasmă, idealizarea, identificarea cu agresorul etc. În fine, ei mai menționează „apărările foarte primare” descrise de Klein: clivajul obiectului, identificarea proiectivă, refuzul realității psihice, controlul omnipotent asupra obiectului etc. În acest punct al analizei se impun astfel trei precizări: - din cele șaptesprezece mecanisme menționate mai sus, unui număr de paisprezece le sunt consacrate articole distincte în Vocabularul psihanalizei 11; - celelalte trei

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
se adaugă sublimarea (numărul mecanismelor preluate din lista Annei Freud crește acum la șase) și cele treisprezece care urmează: Afirmarea de sine (numită autoafirmare în glosarul DSM-IV) Altruismul Anticiparea Autoobservarea Capacitatea de a recurge la celălalt 17 Distorsiunea psihotică Identificarea proiectivă Omnipotența Plângerea cuprinzând solicitarea unui ajutor și respingerea ajutorului Proiecția delirantă Refuzul psihotic Retragerea apatică Umorul. Aceste completări vizează mai cu seamă mecanismele de nivel adaptativ ridicat (în număr de șase, plus sublimarea, care figurează în lista Annei Freud) și

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
doua categorie este cea a apărărilor imature, șase la număr: proiecția, fantezia schizoidă, ipohondria, agresiunea pasivă, activismul (acting-out) și disocierea (sau refuzul nevrotic). Vaillant precizează că exclude din această categorie mai multe apărări imature - precum clivajul, devalorizarea, idealizarea sau identificarea proiectivă -, cunoscute și ca apărări care distorsionează imaginea și care sunt desemnate prin termeni aflați în legătură cu teoria relațiilor obiectuale. 3) În a treia categorie, cea a apărărilor nevrotice sau intermediare, Vaillant clasează deplasarea, izolarea afectului, refularea și formațiunea reacțională. 4) A

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
anumite pulsiuni, idei, afecte sau sentimente de responsabilitate neplăcute ori inacceptabile, toate aceste elemente fiind (sau nu) atribuite în mod greșit unor cauze externe. 5) Nivelul distorsiunii majore a imaginii. Pentru acest nivel sunt citate trei apărări: reveria autistă, identificarea proiectivă și clivajul imaginii de sine sau al imaginii despre ceilalți. Ele produc o distorsiune majoră sau o atribuire greșită a imaginii de sine sau a imaginii despre ceilalți. 6) Nivelul acțiunii. Cele patru apărări date ca exemplu - activismul, retragerea apatică

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
Recurgerea la refuz ca urmare a experimentării acestui eșec a fost mai des întâlnită la băieții de 6-8 ani și mult mai puțin frecventă la cei în vârstă de 10 ani. În același fel, dar utilizând o altă metodă, testul proiectiv constituit din povești spuse de copii, Cramer (1987) a constatat o diminuare treptată a recurgerii la refuz în perioada cuprinsă între cinci ani și vârsta adolescenței. Spre deosebire de refuz, utilizarea proiecției (Smith și Danielsson, 1977; Tero și Connell, 1984; Cramer, 1987

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
bazează pe verdictul clinic fixat de evaluatori, care utilizează definiții explicite ale mecanismelor de apărare. Metodologia evocată a fost larg utilizată în Studiul dezvoltării adultului, lucrare deja prezentată în cuprinsul capitolului de față. 3.1. Testele proiectivetc 3.1. Testele proiective" Testele proiective permit subiecților să facă asociații libere pornind de la un material concret pe care îl pot organiza. Prin libertatea de asociație propusă subiectului, testele proiective pot fi apropiate de situația examenului psihanalitic. Chiar dacă aplicabilitatea lor este limitată în timp

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
verdictul clinic fixat de evaluatori, care utilizează definiții explicite ale mecanismelor de apărare. Metodologia evocată a fost larg utilizată în Studiul dezvoltării adultului, lucrare deja prezentată în cuprinsul capitolului de față. 3.1. Testele proiectivetc 3.1. Testele proiective" Testele proiective permit subiecților să facă asociații libere pornind de la un material concret pe care îl pot organiza. Prin libertatea de asociație propusă subiectului, testele proiective pot fi apropiate de situația examenului psihanalitic. Chiar dacă aplicabilitatea lor este limitată în timp, asociațiile sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
deja prezentată în cuprinsul capitolului de față. 3.1. Testele proiectivetc 3.1. Testele proiective" Testele proiective permit subiecților să facă asociații libere pornind de la un material concret pe care îl pot organiza. Prin libertatea de asociație propusă subiectului, testele proiective pot fi apropiate de situația examenului psihanalitic. Chiar dacă aplicabilitatea lor este limitată în timp, asociațiile sunt determinate, ca în psihanaliză, de istoricul subiectului și de conflictele sale inconștiente. Așa cum remarcă Anzieu (1961/1970), multe dintre testele proiective sunt excelente instrumente

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
propusă subiectului, testele proiective pot fi apropiate de situația examenului psihanalitic. Chiar dacă aplicabilitatea lor este limitată în timp, asociațiile sunt determinate, ca în psihanaliză, de istoricul subiectului și de conflictele sale inconștiente. Așa cum remarcă Anzieu (1961/1970), multe dintre testele proiective sunt excelente instrumente de investigare a mecanismelor de apărare. Într-adevăr, „toate aceste teste oferă informații cu privire la partea conștientă și preconștientă a eului, la gradul în care acesta este infiltrat de mecanismele de apărare, la capacitatea sa de a suporta

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
nouă fișă de despuiere a TAT pentru copii și preadolescenți, fișă în care un loc important este rezervat reperării procedeelor defensive. O poziție specială este ocupată de testul Rorschach, frecvent utilizat în investigarea mecanismelor de apărare. Școala franceză de psihologie proiectivă, reprezentată în special de Rausch de Traubenberg și Chabert, a acordat o importanță considerabilă activității de analiză și calificare a organizării defensive prin protocoalele testului Rorschach (Rausch de Traubenberg și Boizou, 1977; Chabert, 1983). Legat de utilizarea acestui test, subliniem

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
care a propus „Scalele de evaluare a apărărilor” care îi poartă numele (Lerner și Lerner, 1980), metodă de evaluare bazată pe o importantă muncă de cercetare orientată spre validare și centrată pe măsurarea a cinci apărări (clivaj, depreciere, idealizare, identificare proiectivă și refuz) (Lerner et al., 1981 și 1987; Lerner, 1991); lucrările lui Cooper și ale colaboratorilor săi, care au condus la elaborarea unui instrument numit Rorschach Defense Scale (RDS) (Cooper și Arnow, 1986; Perry și Cooper, 1989; Cooper et al

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
condus la elaborarea unui instrument numit Rorschach Defense Scale (RDS) (Cooper și Arnow, 1986; Perry și Cooper, 1989; Cooper et al., 1988 și 1991), conceput pentru evaluarea a cincisprezece apărări (izolare, intelectualizare, formațiune reacțională, raționalizare, refulare, depreciere, idealizare primitivă, identificare proiectivă, clivaj, omnipotență, proiecție și patru tipuri de refuz - masiv, hipomaniac, de tip Pollyanna și de nivel superior). În sfârșit, să notăm că, dacă cercetările lui Lerner se bazează pe teoria lui Kernberg (cu privire la patologia stărilor-limită), studiile întreprinse de Cooper au

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
care să compare evaluarea apărărilor cu ajutorul testului Rorschach cu evaluările clinice și comportamentale ale acelorași apărări, statutul testului Rorschach ca tehnică de evaluare a mecanismelor de apărare rămâne „nesigur”. În investigarea mecanismelor de apărare se dovedesc utile și alte teste proiective. Astfel, în manualul testului Lăbuță-Neagră, Corman (1961) descrie mecanismele de apărare la care recurge eul copilului pentru a contracara trei amenințări venind dinspre lumea exterioară, dinspre anumite tendințe instinctive și dinspre supraeu. Să mai cităm aici și Testul relațiilor familiale

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
sau de statutul marital al subiectului examinat. Cele trei versiuni ale acestui test (copil, adult, cuplu căsătorit) pot fi utilizate simultan pentru membrii aceleiași familii. Mecanismele de apărare utilizate de pacient pot fi puse în evidență prin numeroase teste grafice proiective. Dintre cele mai utilizate teste enumerăm: desenarea familiei, a propriei persoane, a casei, a unui copac. Menționăm, în plus, „testul mâzgălelii”, simplu și rapid de aplicat, care permite examinarea tendințelor personalității profunde ce se proiectează în el. 3.2. Alte

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
dependență prin intermediul unei triade de sentimente: control, triumf și dispreț. Exemplul lui Jean (Jacquet, 1987) ne conduce la supoziția că activismul pe care acesta îl pune în practică față de tovarășii săi alcoolici este un răspuns legat de mecanismul de identificare proiectivă, folosit adesea de pacienți. Altruismul se îmbină adeseori cu activismul. A. Freud (1936/1993) citează exemplul unei „pedagoge altruiste”, considerată o persoană modestă și fără pretenții, care și-a înăbușit orice formă de sexualitate; pe de altă parte, „îi place

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
cazuri, menținerea distanței față de ceilalți este o formă de conservare a sentimentului de identitate, de integritate și de autonomie a lumii interne. „Ea șdistanțaț poate fi, într-adevăr, singurul mijloc pentru ca subiectul să evite apariția unor mecanisme arhaice de identificare proiectivă și introiectivă” (Brusset, 1988). Câteva cercetări au arătat că, în anumite circumstanțe, afilierea poate avea consecințe dăunătoare. Un studiu al lui Mechanic (1962) privind studenții care se pregătesc pentru un examen a arătat că aceia care se izolează de colegii

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-se să inspire mirosuri fetide; gustul, impunându-și frugalitatea. El își mortifica până și simțul tactil, căutând poziții inconfortabile și neluptând nici împotriva mâncărimilor, nici împotriva durerii. Contrar altor mecanisme de apărare, ascetismul adolescentului nu este deloc prezent în tehnicile proiective. Totuși, Andronikof-Sanglade (1993) a asociat acestui mecanism răspunsul „Abstracțiune” din testul Rorschach, asociat în mod obișnuit stărilor psihotice. Potrivit autorului, acest răspuns corespunde „unui dublu mecanism: pe de o parte, negarea corpului și a subiectivității emoționale, iar pe de altă

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
mecanisme de apărare care funcționează de obicei în mod integrat (Le Guen et al., 1985; Dorey, 1989). În cazul unui clivaj excesiv al obiectului, proiecția exagerată a părților bune sau rele ale mamei poate antrena o funcționare abuzivă a identificării proiective, prin externalizarea conflictelor interne, fapt ce are drept consecință o sărăcire a eului. Mecanismul clivajului întreține cea mai reușită relație de complementaritate cu refuzul, după cum o demonstrează de la bun început studiul lui Freud dedicat fetișismului. Grație clivajului, fetișistul refuză realitatea

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
care am putea-o califica drept normală. Însă clivajul aduce o contribuție cu adevărat fecundă pe terenul psihozei, o dată cu continuarea cercetărilor post-kleiniene. Din perspectiva psihanalitică instaurată de M. Klein, clivajul cel atât de strâns legat de refuz, proiecție și identificare proiectivă figurează în centrul poziției infantile schizoparanoide, deci și al patologiei psihotice ulterioare, cu efectele sale dezintegratoare, devastatoare asupra unui eu slab, puțin organizat, fără însă a anula angoasa, cum se întâmplă în cazul perversiunilor. Un clivaj excesiv al eului și

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
în definirea acestei apărări, descrisă totuși cât se poate de clar de Freud, deși cele două sensuri ale sale sunt, ce-i drept, diferite. Exempletc "Exemple" Mecanismul denegării, luat în primul sens al termenului, apare frecvent în răspunsurile la testele proiective. Se întâmplă, într-adevăr, ca subiectul să se detașeze de un răspuns a cărui replică o intuiește vag, tocmai în timp ce îl formulează. Astfel, în răspunsurile la DPI, Perron (1969) evidențiază următoarele denegări: „În mod sigur, cel atacat nu este un

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
simțuri (...), să fiu insensibilă la orice fel de durere și bucurie, să nu fiu în stare de iubire pentru vreo ființă, pentru vreun lucru, nici măcar pentru mine însămi, precum bătrânii complet ramoliți”. Putem detecta oare formațiunea reacțională cu ajutorul unor teste proiective? „Subiectul prea amabil, prea cooperant, prea încrezător poate utiliza formațiunea reacțională împotriva ostilității sau a nevoii de dependență.” Anumite tipuri de răspuns sunt la fel de revelatoare, dar „este evident că armătura defensivă poate comporta unele slăbiciuni și că un conținut net

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
identificării, pornind de la material literar: De-aș fi tu de Julien Green, roman în care personajul principal, Fabien, se transformă rând pe rând într-o serie de persoane diferite. Klein evidențiază astfel legătura dintre identificare și proiecție folosind termenul identificare proiectivă. Rivière (1936/1980), Bion (1962/1979) și Meltzer et al. (1975/1984), discipoli ai Melaniei Klein, vor demonstra mai târziu că ambivalența este esențială în constituirea oricărei identificări, iar aceasta într-un mod cu mult mai precoce decât susținea Freud

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
Melaniei Klein, vor demonstra mai târziu că ambivalența este esențială în constituirea oricărei identificări, iar aceasta într-un mod cu mult mai precoce decât susținea Freud. Îi datorăm școlii engleze delimitarea prototipurilor identificării: încorporarea, introiecția, precum și aportul original al „identificării proiective”. A. Freud (1936/1993) nu citează identificarea printre mecanismele de apărare pe care le repertoriază, dar studiază în schimb amănunțit una dintre modalitățile acesteia, și anume identificarea cu agresorul. Pornind de la această trecere în revistă a istoricului noțiunii, reiese cu

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]