1,085 matches
-
rămas. Zice: — Ce mi-ar plăcea să fiu bioenergetician! Doar să-i ating pe oameni, și ei să se vindece. Helen îmi spune că putem să transformăm lumea într-un paradis, zice, citind eticheta. Stau în pat, întins pe jumătate, proptindu-mă în coate, și zic că Helen ucide pentru o tiară de diamante. Așa mântuiește ea lumea. Mona șterge penseta și acul pe prosop, mânjindu-l din nou cu roșu și galben. Miroase sticla de spirt și zice: — Helen crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
asta se cheamă vrajă de stăpânire. Am tradus-o abia acum vreo două ore. În clipa asta sunt vârâtă în subconștientul ofițerului cum l-o fi chemând. Eu îi fac numărul. Talpa tare și rece a pantofului ofițerului mi se proptește pe fund și degetele enorme și tari se smucesc afară. Între picioarele mele e o băltoacă de sudoare. Cu dinții încă încleștați, mă îndrept rapid de șale. Ofițerul se uită la degete și zice: — Credeam că acolo mi le las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
aibă vreodată puterea aceasta. — Uită-te la el, zice, și atinge geamul cenușiu cu unghiile ei roz. E atât de desăvârșit! Înghite - sânge, diamante sparte și dinți - și-și încrețește fața cumplit. Mâna i se încleștează pe stomac și se proptește de dulăpiorul de oțel, de geamul cenușiu. Sângele și condensul curg pe ferestruică. Cu mâna tremurândă, Helen își deschide poșeta și scoate un ruj. Își dă cu el pe buze și-l mânjește de sânge. Zice că a oprit unitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
vechi despre animalele pe care le prinde somnul. E un cântec nostalgic și sentimental; îmi simt fața lividă și înfierbântată de hemoglobina oxigenată în timp ce spun poezia cu voce tare sub lumina de neon, în timp ce Helen îmi atârnă inertă în brațe, proptită de dulăpiorul de oțel. Patrick e plin de sângele meu, de sângele ei. Gura ei stă întredeschisă, dinții ei sclipitori sunt diamante adevărate. O chema Helen Hoover Boyle. Avea ochii albaștri. Treaba mea e să observ detaliile. Să fiu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
opri iar; trenul pornise din nou cu o smucitură, astfel că profesorul și cu mine eram absolut singuri, ca pe o insulă gălbuie de lumină electrică într-o mare agitată de întuneric. — Nu știu exact ce e, continuă el. Își proptise mâinile micuțe de o parte și de cealaltă a capului, ca pe două contacte prin care trebuia să circule curentul. — O scăpare, o evadare, un gând care scapără ca un cablu sub tensiune... Dan, deci... Dan băuse dintotdeauna și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Și apoi mingea împinsă înăuntru... ca o... ca o... Bull nu reușise să spună cuvântul, dar Alan își dăduse seama la ce se gândea. În orice caz, odată intrată în grămadă, mingea a căzut fix la picioarele mele. Mi-am proptit gheata ca s-o pot prinde și am simțit cum îmi alunecă bandajul... Bull privise în jos cu o expresie de groază pe chip. Suspensorul suplimentar zăcea în noroi. Scobitura genunchiului îi era cu totul expusă. În mijlocul grămezii îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
iar mirosul era liniștitor, chiar dacă nu era era chiar ca mirosurile de șobolan cu care eram eu obișnuit. Era mai trist decît ele. Rezemîndu-mă cu spatele de țeavă, mi-am pus tălpile pe laterala găurii și m-am Împins Înăuntru, proptindu-mi degetele de la picioare În bucățile desprinse de tencuială. Urcușul a fost destul de ușor. Sus, cam la nivelul planșeului parterului, tunelul se bifurca. O derivație a lui continua de-a lungul țevii, În vreme ce altele o coteau spre stînga și dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
huruitului ca de tunet al acestuia. Nu se Întîmplase nimic. Și nu avea să se Întîmple nimic, dat fiind că, În acel moment, ne aflam la doar cîțiva metri și cîteva minute de punctul de cotitură unde aveam să rămîn proptit pe trotuar, cu un picior ridicat, și mă uit În sus, la Îngeri. O să vă spun deschis : acea pornire, de a-mi face mendrele cu sora mea pe o alee, a fost ultimul moment de dorință sexuală normală pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
străzii Încă la Începutul blitz-ului, avariase casele de pe amîndouă trotuarele, dar Rowe nu se mutase. Casele dispăreau peste noapte, iar el nu se clintea. La toate ferestrele, geamurile fuseseră Înlocuite cu scînduri; ușile, smulse din țîțÎni, trebuiau să fie proptite În timpul nopții, ca să nu cadă. Rowe ocupa două camere - un dormitor și un salonaș - la primul etaj al unei case a cărei proprietăreasă, doamna Purvis, rămăsese și ea locului. Doamna Purvis Îi făcea și menajul. Îi Închiriase camerele gata mobilate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
tîrÎndu-și pe scară salteaua, apoi ușa de la intrare se Închise cu zgomot - doamna Purvis se ducea spre adăpostul ei preferat, de la capătul străzii. — N-are rost ca niște oameni ca noi să se certe pentru un fleac, spuse străinul proptindu-se pe marginea fotoliului, ca să fie mai aproape de Rowe și punîndu-și astfel În lumină umărul diform. Ce război stupid! urmă el. Ce rost are ca eu și cu dumneata... oameni inteligenți... Ni se tot vorbește despre democrație. Dar eu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Ce? — Mi se pare c-a Încercat cineva clanța. — Îi simt din ce În ce mai aproape. — Dar n-o să ne dăm bătuți atît de ușor! rosti el. Ajută-mă, te rog, să mut divanul. Împinseră amîndoi divanul spre ușa dinspre bucătărie și-l proptiră În ea. Acum nu mai vedeau nimic, Întunericul era deplin. — Din fericire, soba e electrică, spuse ea — N-aș crede. Dar de ce te gîndești la asta? Ne-am baricadat noi aici, dar ei ar putea să dea drumul la gaze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
și tocmai se chinuia să tîrască o scîndură, găsită probabil În magazia de unelte a grădinarului. — E curată trădare să lași nefolosită o asemenea poziție! răcni maiorul Stone. De aici, controlezi toată casa... Și spunînd acestea, Împinse scîndura În apă, proptindu-i capătul de unul dintre bolovanii pe care-i aruncase acolo. Ușurel, băiete! Și Împinse scîndura Încetișor spre un alt bolovan. Ascultă, urmă el adresîndu-se lui Digby, apuc-o de un capăt, iar eu o apuc de celălalt. Nu ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de la afecțiune la lungi perioade de plictis. În vreme ce ea se apropia de noi ieșind de la birourile de imigrare, Vaughan nu se clintea de la volanul mașinii, cu ochii ațintiți într-o evaluare la rece a locurilor rănilor după care tânjea. Vaughan propti aparatul de filmat pe marginea volanului. Se lăsă pe spate cu picioarele depărtate, cu o mână ocupată să-și aranjeze poziția prohabului voluminos. Albeața brațelor și a pieptului lui, și cicatricele care-i marcau pielea ca și pe-a mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
am îngenuncheat pipăind trotuarul. Nu vedeam și nu auzeam nimic. Nici nu miroseam, dar nu era nevoie. Și am simțit cum cineva m-a apucat de mână și mi-a pus capul în ea. L-am apucat și l-am proptit pe gât. Am văzut că cinevaul care mi-l dăduse era chiar gagica după care mă întorsesem. Arăta trăsnet, purta o fustă scurtă și avea o pereche de picioare rar întâlnite în emisfera noastră. Și în rest era mișto, corp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
gardul viu de publicații academice și serii de reviste, subțiindu-se, ca să se poată strecura prin interstițiile lacome de praf, înghițit poate de destinul anulant, ce amenința obiectul studiilor sale, de abisul întreruperii bruște a romanului. Ai vrea să te proptești pe marginea acestui abis, susținând-o pe Ludmila, sau agățându-te de ea; mâinile tale încearcă să-i apuce mâinile... Nu mă întrebați unde e urmarea acestei cărți! Un strigăt acut pornește dintr-un punct nedeterminat dintre biblioteci. - Toate cărțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Tlokweng Road Speedy Motors arăta destul de rău cu toată unsoarea aceea și cu calendarele pe care i le trimiteau furnizorii de piese de schimb. După părerea ei, erau niște calendare ridicole, cu toate femeile alea jigărite cocoțate pe cauciucuri sau proptite de mașini. Femeile alea nu sunt bune de nimic. Nu sunt potrivite să aducă pe lume copii și nici una nu părea să fi terminat vreo școală sau măcar să fi absolvit cele șase clase obligatorii. Sunt absolut inutile, bune doar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
să-ți dai seama, ca să zic așa... A început să-mi pâlpâie o luminiță între sinapse și l-am și vizualizat pe Herr Direktor, cu fața lui de corcodușă uitată pe plită, în patru labe, mișcându-și posteriorul în temenele, proptindu-se din când în când cu nasul de adidașii mei. Ajustez imaginea: îl pun să-și ridice și mâinile deasupra capului, ca musulmanii la rugăciune. Pe acritura care mă seacă la ficați de vreo cincisprezece ani am dotat-o cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
curate de nefumător, se lasă ca o cremă de căpșuni când ating cu degetul. Vreau să mă spăl pe mâini, dar nu mai apuc... ... ușa e zgâlțâită cu putere. Am pus lanțul, am îngrămădit noptierele, am tras cuierul, m-am proptit și cu spinarea-n ea, dar pârâie din balamale, nu mai are mult și zboară. Un trosnet, a cedat, cei de-afară împing și eu fug repede-repede pe holul care parcă-i tot mai lung, iau un castron mărișor, verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Ionel sau Dana să-l ia. Îi era rușine să strige în spate. „Bă, tat-tu nu mai știe unde locuiește... Nu mai nimerește... Nu mai știe domiciliul stabil...” Uneori nu-l găseau decât dimineața, pe scări. Stau cu picioarele proptite pe bara de metal și-ascult burta orașului care chiorăie. *** - Am s-o dărâm singur, ce-și face omu’ cu mâna lui... a râs. Până mâine o dărâm, complect, am legat câinele-n lanț, am înțeles, așa o să fac, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
că se păstrează. Am întârziat puțin, Leonard m-așteaptă în mașina lui scorojită, care-a fost cândva gri metalizat, lângă poșta de la rond. - Stai, trebuie să cobor, nu se deschide decât pe-afară. Urc, mă așez în față, pe scaunul proptit cu trei cărămizi, dau să-nchid portiera și rămân cu mânerul în mână. Din bord se scurg fire. - Mai merge coaja asta? - Râșnița? Mai merge... Am rămas ieri pe linia de tramvai, nu mai voia să pornească și-mi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
vine pînă cînd se convinse cu totul că bărbatul de la prova nu-i surprinsese mișcările. Se apropie de el pas cu pas, cu răbdarea broaștelor-țestoase uriașe care niciodată nu ridică un picior pînă cînd nu-l au pe celălalt bine proptit În pămînt, strîngînd În mînă maceta, cu ochii larg deschiși și urechea ațintită, simțind sub picioarele sale pentru prima oară după multă vreme contactul familiar cu lemnul de pe punte, prin intermediul căruia i se părea că percepe pînă și ultima zvîcnire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dintre picioare, toți îl numesc ață intercurală. Purtam tanga pentru momentele când rochia din crep de bumbac devine aproape transparentă. N-ai cum să prevezi c-o să ajungi la camera de urgență cu rochia tăiată și detectivi care te pozează, proptită pe-o targă cu rotile și c-o perfuzie cu morfină într-un braț și-o călugăriță franciscană care-ți strigă într-o ureche: — Faceți pozele! Faceți pozele acum! Încă mai pierde sânge! Nu, sincer, a fost mai comic decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
am luat treizeci și două de pastile de Nembutal. Treizeci și două de pastile de Nembutal au ajuns în poșeta mea. Eu nu mănânc marfa. Brandy încă mai citea. Am încercat toate rujurile pe dosul palmei, și Brandy era încă proptită pe-un catralion de pernuțe cu broderii în mijlocul unui pat cu apă de dimensiuni urieșești. Încă citind. Am pus în poșetă niște estradiol expirat și o jumătate de cutie de Plumbago. Agentul imobiliar strigă de la baza scărilor, totul e-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
bătaie. Așa că-i dau bătaie. Apoi m-au dat afară din casa aia blestemată. Sari la domnul Parker în fața ușii de la baie, zicând: — Domnișoară Alexander? Eu sunt, domnișoară Alexander. Domnișoară Scotia, sunteți acolo? Brandy dă să se ridice și se proptește într-un cot. — E vorba de Ellis, zice domnul Parker prin ușă. Cred că ar trebui să veniți jos. Domnișoară Scotia, fratele dumneavoastră are o criză sau ceva. Medicamente și cosmetice sunt împrăștiate peste tot pe mobilierul acvamarin, și Brandy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
experiențele omenești sînt deja în spatele lui, viața obișnuită e cumva ca un peisaj văzut cu privirea aruncată peste umăr, undeva jos și neapărat în spate. El e la capăt și de fiecare dată cînd se ridică în aer lovește, se proptește ca să zic așa, într-o poartă care se deschide de obicei în afară. Eh, se întîmplă pînă la urmă ca balamalele să cedeze și atunci poarta se deschide înăuntru. Ce este acolo, înăuntru, doar el știe și nimeni n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]