173 matches
-
1945, cu Mikołajczyk în funcția de vice-prim-ministru. Principalii rivali ai comuniștilor erau "Partidul Țărănesc Polonez (Polskie Stronnictwo Ludowe)" și veteranii Armatei Teritoriale, care luptaseră în țară sau cei ai Forțelor armate poloneze care luptaseră în străinătate. În același timp, partidele prosovietice dețineau controlul asupra armatei și poliției, înclinând balanța puterii în favoarea lor, și în plus se bucurau de sprijinul Armatei Roșii. Oponenții politici potențiali ai comuniștilor au devenit victime ale campaniilor de teroare sovietică, mulți dintre ei fiind arestați abuziv, deportați
Istoria Poloniei (1939-1945) () [Corola-website/Science/304932_a_306261]
-
propunerilor lui Stalin cu privire la compozitia noului guvern postbelic al Poloniei. Până în cele din urmă, exilul a pierdut pe ambele fronturi: Stalin a anexat teritoriile răsăritene și, în plus, a controlat total noul guvern de la Varșovia. Deși din rândul comuniștilor polonezi prosovietici a veni propunerea ca Polonia să fie admisă în Uniunea Sovietică ca una dintre republicile unionale, (o propunere a aparținut lui Wanda Wasilewska), tara a rămas un stat independent, dar plasat în blocul răsăritean, membru al CAER-ului și Pactului
Istoria Poloniei (1939-1945) () [Corola-website/Science/304932_a_306261]
-
lucrării „Marea Neagră” care a suferit, între altele, și pentru a se fi trăgând din familia Brătienilor. Istorici ce deveniseră clasici ca Alexandru Xenopol au fost interziși în contextul „rescrierii istoriei românilor” de intelectuali în slujba noului regim și a orientării prosovietice, ca de exemplu istoricul Mihai Roller. După retragerea trupelor sovietice și în ultimii ani ai guvernării lui Gheorghiu Dej orientarea oficială a devenit treptat mai naționalistă, însă predarea istoriei contemporană abunda de descrierea „faptelor mărețe ale luptei poporului în frunte
Cultura României () [Corola-website/Science/304747_a_306076]
-
lista BPD-ului, vor fi desființate, iar ei - împrăștiați în toată”- a pus la dispoziția ocupanților sovietici arhiva Cabinetului Militar al mareșalului Antonescu, desi înțelegerile cu aceștia nu prevedeau acest lucru. După instalarea la putere, din ordinul Moscovei, a Guvernului prosovietic condus de Petru Groza, sistemul de organizare al Armatei Roșii a fost copiat în Armată Română și aplicat cu concursul ministrului de Război, general Constantin Vasiliu-Rășcanu.
Constantin Vasiliu-Rășcanu () [Corola-website/Science/304810_a_306139]
-
menit să facă concurență guvernului polonez în exil din Londra. În același timp, a fost formată o armată paralelă (Ludowe Wojsko Polskie - Armata Populară Poloneză (LWP), care, la sfârșitul războiului a ajuns să numere peste 200.000 de soldați. Partizanii prosovietici din Armia Ludowa au fost uniți cu Armata Populară Poloneză la sfârșitul războiului. Această armată creată de sovietici pe frontul de răsărit a inclus Armata I Poloneză, Armata a II-a Polneză și Armata a III-a Poloneză (care mai
Contribuția poloneză la înfrângerea Germaniei Naziste în cel de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/304900_a_306229]
-
Archibald Clerk-Kerr din partea Regatului Unit, au vizitat Bucureștiul și au căzut de acord cu organizarea de alegeri generale pentru luna mai a anului următor, pe bazele înțelegerilor semnate în timpul discuțiilor de la Ialta. Cu toate acestea, și în ciuda protestelor opoziției, guvernul prosovietic al lui Groza și-a permis să amâne alegerile, promulgând pe 17 iunie un decret pentru stabilirea noii proceduri electorale. În aceeași zi, primul ministru a semnat un decret de desființare a Senatului, transformând Parlamentul bicameral în "Adunarea Deputaților", legislativ
Alegeri generale în România, 1946 () [Corola-website/Science/305872_a_307201]
-
activiștii Direcției Superioare pentru Educație, Cultură și Propagandă a Armatei au constatat cu stupoare că manifestele fuseseră înlocuite în secret cu materiale de propagandă PNȚ-iste. Armatei i-a fost desemnată propria Comisie Electorală, plasată sub conducerea a doi generali prosovietici notorii: Nicolae Cambrea și Mihail Lascăr (care luptaseră amândoi în unitățile românești de voluntari formate pe teritoriul Uniunii Sovietice). Protestele opoziției, care cerea numirea unei alte comisii, nu au fost luate în seamă. În vederea alegerilor, guvernul a hotărât să nu
Alegeri generale în România, 1946 () [Corola-website/Science/305872_a_307201]
-
ziarul oficial al forțelor de ocupație sovietice. În plus, scrisoarea îi chema pe cehi și pe slovaci la o grevă generală în sprijinul acestor cereri. Într-o ciornă a scrisorii pe care a scris-o, Palach cerea demisia unor politicieni prosovietici, dar această cerere nu a apărut în versiunea finală, având inclusă observația că „cererile noastre nu sunt extreme, dimpotrivă”. Palach a murit din cauza arsurilor la câteva zile după actul său, în spital. În timp ce se afla pe patul de moarte, el
Jan Palach () [Corola-website/Science/314593_a_315922]
-
septembrie 1924, în împrejurimile localității Tatarbunar (uneori scris și "Tatar-Bunar") din Bugeac (Basarabia de Sud), care făcea pe atunci parte din România, iar în prezent este parte a Regiunii Odesa din Ucraina. Răscoala a fost condusă de un comitet revoluționar prosovietic care a cerut unificarea cu RSS Ucraineană și sfârșitul presupusei „ocupații românești în Basarabia”. Unele surse pun accentul pe rolul jucat de agenții Cominternului, al căror obiectiv anti-România Mare a fost promovarea moldovenismului (mai târziu, în același an, a fost
Răscoala de la Tatarbunar () [Corola-website/Science/318414_a_319743]
-
proporțional cu cel al Statelor Unite ale Americii. A invadat Ungaria în 1956 și Cehoslovacia în 1968, pentru a înăbuși revoltele anticomuniste din aceste țări. Ultimul război la care a participat a fost cel din Afganistan, între 1980 și 1988, în sprijinul guvernului prosovietic din această țară, care lupta împotriva unei revolte armate. Dupa căderea regimului sovietic în 1991, Armata Sovietică a suferit substanțiale modificări. Critici
Armata Roșie () [Corola-website/Science/296890_a_298219]
-
militari pe teritoriul leton. Posturile funcționarilor statului au fost lichidate, ele fiind înlocuite cu cadre militare sovietice, iar 34.250 de letoni au fost deportați sau uciși. S-au ținut alegeri în care pentru multe posturi au participat doar candidați prosovietici. Adunarea populară rezultată a cerut imediat aderarea la URSS, iar Uniunea Sovietică a „acceptat”. Guvernul-marionetă al Letoniei a fost condus de Augusts Kirhenšteins. URSS a încorporat Letonia la 5 august 1940, sub numele de "Republica Sovietică Socialistă Letonă." La 21
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
Chișinăul. Găgăuzia s-a autoproclamat independentă la 19 august 1991 sub conducerea lui Topal, urmată fiind în septembrie de Transnistria. Aceste acțiuni erau menite să oblige Frontul Popular ca să-și atenueze linia proromână, considerată fascistă, și să revină la linia prosovietică, ulterior pro-rusă, ceeace s-a și întâmplat. În februarie 1994, președintele Mircea Snegur a promis găgăuzilor autonomie, dacă revin în legalitatea republicană (și prin aceasta, internațională). Aceiași propunere a fost făcută de Mircea Snegur și Transnistriei, care a refuzat-o
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
Karelia. Mai mult, acest conflict a dezvăluit lumii întregi slăbiciunile armatei (în special ale corpului ofițeresc), răvășite după epurările staliniste. La 17 iunie 1940, Armata Roșie o ocupat țările baltice (Estonia, Letonia și Lituania) și a instalat aici guverne noi, prosovietice. După alegerile care s-au ținut în cele trei țări, în timpul cărora li s-a permis participarea la campania electorală și candidaților procomuniști, noile parlamente alese au cerut în mod oficial, în august 1940, ca țările lor să fie admise
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
mondial, a doua superputere mondială. După încheierea războiului, Armata Roșie a a rămas ca forță de ocupație Europa Răsăriteană, inclusiv jumătatea răsăriteană a Germaniei și o parte a orașului Berlin. Bazându-se pe această forță, Stalin a instalat guverne comuniste prosovietice în toate țările din zona sa de ocupație, transformându-le în state satelit ale Uniunii Sovietice. În perioada imediat următoare încheierii războiului, Uniunea Sovietică, mai întâi, și-a refăcut economia și, mai apoi, a continuat dezvoltarea economiei printr-un proces
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
au creat o formațiune antisovietică în Galiția, Armata Insurecțională Ucraineană (1942), care s-a unit cu forțele naziste. În total, numărul ucrainenilor care au luptat în armata sovietică este estimat a fi între 4,5 milioane și 7 milioane. Gherilele prosovietice din Ucraina sunt estimate la 47.800, la începutul ocupației, și 500.000 în 1944; aproximativ 48% dintre aceștia erau etnici ucraineni. Inițial, germanii au fost primiți ca eliberatori de unii ucraineni din vest, adică din teritoriile anexate de URSS
Ucraina () [Corola-website/Science/297474_a_298803]
-
Polian de la Academia de Științe a Rusiei cu privire la subiectul migrației forțate în Rusia a demonstrat în lucrarea Împotriva voinței lor că peste 45.000 de cazaci au fost deportați din provincia Terek în Ucraina. Pământurile deportaților au fost redistribuite cazacilor prosovietici și cecenilor. Chiar și unii dintre bolșevici au admis că procesul de decazacizare a avut caracteristicile unui genocid. Reingold, președintele Sovietului revoluționar al Donului, cel care a fost împuternicit să impună puterea bolșevică în teritoriile cazacilor, a admis că decazacizarea
Descazacizare () [Corola-website/Science/318134_a_319463]
-
în componența României. Un număr de 660 localnici au luptat în cel de-al doilea război mondial, 357 dintre ei murind pe front. Între anii 1941-1943, grupul comunist clandestin din Cetatea Albă (condus de F.G. Ciair) de a distribuit manifeste prosovietice. Militarii i-au arestat și împușcat pe mulți activiști comuniști din Tuzla. Apoi, cele trei teritorii au fost reocupate de către URSS în anul 1944 și integrate în componența RSS Ucrainene, conform organizării teritoriale făcute de Stalin după anexarea din 1940
Tuzla, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318510_a_319839]
-
în limba spaniolă). După izbucnirea Războiului Civil Spaniol, s-a hotărât să intre în Partidul Comunist. Aderarea oficială a avut loc în aceeași zi de noiembrie în care guvernul a părăsit Madridul. În timpul războiului, Carillo a avut o atitudine profund prosovietică. La 7 noiembrie 1936 Carrillo a fost ales consilier pentru ordinea publică a Consiliului de Apărare a Madridului, consiliu care avea puterea supremă în Madridul ocupat, după ce guvernul părăsise capitala. În timpul mandatului lui Carillo, mai multe mii de persoane închise
Santiago Carillo () [Corola-website/Science/327349_a_328678]
-
în urmărirea Armatei Germane, ajungând până în Ungaria și Cehoslovacia. În urma armistițiului încheiat cu URSS, România intră sub influența sovietică, a cărei armată se afla deja pe teritoriul țării. Ambasadorul sovietic Andrei Vîșinski (George Constantin) îi impune regelui formarea unui guvern prosovietic condus de dr. Petru Groza (Dorel Vișan). Regele Mihai este decorat de Stalin cu Ordinul Victoria pentru contribuția sa la încheierea războiului. Mareșalul Antonescu și principalii săi colaboratori sunt judecați de Tribunalul Poporului condus de Alexandru Voitinovici (Viorel Comănici). Președintele
Începutul adevărului () [Corola-website/Science/327366_a_328695]
-
fost înființată ca urmare a hotărârii Consiliului Național de Stat pe 1 ianuarie 1944. Scopul principal al formării acestei forțe militare a fost sprijinirea efortului Armatei Roșii în lupta împotriva forțelor terestre germane și pentru crearea unui stat comunist polonez, prosovietic. , alături de elementele extremei drepte ale Forțelor Armate Naționale, a fost o componentă a rezistenței militare poloneze care a refuzat să se alăture structurilor Statului Secret Polonez și a armatei acestuia, Armia Krajowa. Armia Ludowa a avut efective cu mult mai
Armia Ludowa () [Corola-website/Science/329386_a_330715]
-
din exil. Comuniștii polonezi au sprijinit activ lupta împotriva ocupanților germani și și-au creat propriile lor organizații clandestine, înarmate de sovietici. Aceste forțe au fost implicate în lupta împotriva forțelor naziste de ocupație și au sprijinit crearea unui guvern prosovietic al Poloniei. În 1942 a fost creată Gwardia Ludowa (GL, Garda Poporului). Alături de elementele extremei drepte ale Forțelor Armate Naționale, elementele armatei clandestine comuniste au refuzat să se alăture structurilor Statului Secret Polonez și forțelor sale armate, Armia Krajowa. Pe
Armia Ludowa () [Corola-website/Science/329386_a_330715]
-
în zilele de 15-18 septembrie 1924, în împrejurimile localității Tatarbunar din Bugeac, Basarabia de Sud. Pe atunci, aceasta făcea parte din România, iar în prezent este parte a Regiunii Odesa din Ucraina. Răscoala a fost condusă de un comitet revoluționar prosovietic care a cerut unificarea cu RSS Ucraineană și sfârșitul presupusei „ocupații românești în Basarabia”. Localitatea Tatarbunar și împrejurimile erau zone cu o populație românească minoritară, aici locuind în principal alte grupuri etnice, însă niciun grup etnic nu alcătuia o majoritate
Planul de invadare a Ucrainei, STRATEGIE SIMILARĂ exersată în România () [Corola-website/Journalistic/102255_a_103547]
-
condus, cu succes, Legiunea Română din Siberia (noiembrie 1918 - mai 1920). Revenit în Cehoslovacia a suit treptele ierarhiei militare până la gradul de general de armată, fiind, însă, în 1937, pensionat forțat, ca efect atât al intrigilor, cât și al opțiunilor prosovietice ale politicii externe cehoslovace. Asemenea altor legionari cehoslovaci, Kadlec s-a căsătorit în Rusia, luând de soție pe fiica unui comerciant, care l-a însoțit, ulterior, la reîntoarcerea în țara sa natală. După pensionare s-a retras din viața publică
Eduard Kadlec () [Corola-website/Science/336888_a_338217]