870 matches
-
eram nedumerită, de ce cineva care nu mănîncă nici un fel de carne trebuie să fie tîrfă? Dar el tot țipa „TÎrfă! TÎrfă!“, așa că am ajuns la concluzia că asta era logica poporului meu... așa cum se poate vedea și din războiul ăsta prostesc de acum. Oh, draga mea, nu o lua și tu așa, spune Doris blînd, nu pune la inimă. Oamenii sărmani Își tocesc degetele pînă la os muncind o viață Întreagă pentru a pune pe masă o bucățică de carne și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
spre surpriza lui, s-a trezit la o cu totul altă destinație: Mulțumirea Visătoare. Ceea ce vă asigur că a stârnit o avalanșă de confuzie și consternare în flancuri. O mulțime de gânduri dezamăgite au rămas în formație, în uniformele lor prostești, uitându-se fiecare după propriul aghiotant, în speranța că acesta îi va lămuri, cât de cât, ce s-a întâmplat. „Băieți, ce dracu’ se-ntâmplă aici?“, „Cine conduce?“, „Ne-am rătăcit“, „Asta nu face parte din fișa noastră de post
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să o colinde.” Cui săi spui asta? Unor creiere năpădite de buruienile economiei de piață, unor nenorociți care-și zic frați în Domnul, dar își neagă sậngele, își nesocotesc aproapele, pentru a-și afișa sậmbetele țoalele lor noi, ideile lor prostești, mașinile lor scumpe și prostia care nu doare încă... De asemenea oameni eu nu mă leg sufletește, chiar dacă-mi sunt frați trupește, iar mama a înțeles destul pe patul morții și a răsuflat ușurată cậnd le-am aruncat bezmeticilor acelora
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
trei stăteau ca niște maimuțe pe o buturugă În spatele autocarului. Când era tânăr, să oferi o bomboană mentolată era semnalul codificat cum că ești gata pentru o nouă sesiune de sărutat. Acum nu mai trebuia să folosească astfel de coduri prostești. Putea să spună direct ce vrea. O bomboană mentolată era o bomboană mentolată. Un sărut era un sărut. Da, Într-adevăr, era pe drumul cel bun către dragoste, către armonia perfectă. Marlena luă bomboana sperând că Harry nu se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
cola. Tot timpul, Esmé nu spusese un cuvânt. Îi era rușine de mama ei și de Harry. Se făcuseră de râs. Distruseseră căsuța. Ar fi putut să moară. Toată lumea văzuse și vorbea despre asta. Ea făcuse lucruri mult mai puțin prostești și mama ei se supărase și refuzase să-i vorbească. „Pur și simplu nu te Înțeleg“, Îi spunea lui Esmé și nu se mai uita la ea ore Întregi. În astfel de momente, simțea un gol În stomac. Ei bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ani buni, fericiți. Îi priveam cu groază și simpatie, aproape că-mi venea să-i adun și să-i căsătoresc între ei: doamna Pârțac cu domnul Căcană, tovarășa Poponete și tovarășul Flocea, tanti Fufă și nenea Găureanu. O nuntă uriașă, prostească, superbă, cu milioane de invitați doborâți de solemnitatea momentului. Singurii cu care mă înțelegeam rămăseseră prietenii, niște zevzeci parcă scoși din romanele de aventuri interbelice: Mihnea, matematicianul ratat, care putea să-și schimbe culoarea ochilor; Cezar, desenatorul politehnist, bâlbâit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
frigiderul „General Motors“ și bucătăria cu faianță albă, înfășurat protector în perdelele și draperiile catifelate pe care, cine știe de ce, bunicu’ Vitalian nu mă lăsa să pun mâna, plesnindu-mă de fiecare dată când mă apropiam de ele. Visul meu prostesc mirosea a cuișoare și dulceață de vișine, ca o jucărie perfectă. Și jucăria asta nemaipomenită, în care puștiul din mine își punea toate speranțele, s-a făcut țăndări într-o bună zi. Era o zi simplă, curată, oribilă. N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
înspăimântătoare rezonanță biblică în închipuirea mea de puști: zăream cărămizi peste cărămizi strângând șirurile de bărbați și femei pe care Dumnezeu se hotărâse să-i pedepsească. Comuniștii căutaseră și ei să-și bage coada. Străzile lor duhneau și-aveau denumiri prostești sau de chimicale: te apucau nervii pe Chibzuinței și-ți venea să spargi geamuri pe Vigilenței. De Acetilenei, Angrenajului sau Azotului nu mai vorbesc: fugeai de ele mâncând pământul. În furia lor, băieții lăsaseră posterității nume imposibile, de nedezlegat: cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
astea plutitoare, suspendate, la populația lor pestriță, compusă din sute de mii de vieți pulsând simultan în aer, făcând de toate: citind, dormind, sporovăind, scărpinându-se în nas, legate între ele prin centura de scaun, telefoane mobile și-un sentiment prostesc de confort și siguranță. Îl încercasem și eu, închisesem repede ochii, să nu vomit. Între tine și pământul care te născuse stăteau doar o fâșie de tablă și nouă kilometri de spațiu gol; îți priveai vârfurile pantofilor și vedeai tabla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe față. Asta nu-l împiedica să joace mizeriile de partide de care v-am vorbit, toate în timpul orei. Așa au fost vremurile atunci. El își vedea de meditațiile la Drept, eu de poveștile mele despre scriitori necunoscuți, cu nume prostești: Eusebiu Camilar (nu puteai să nu te gândești la o cămilă), Ion Potopin (tipul scotea pe vremuri tone de poezii cu Partidul), Titus Vâjeu (ăsta chiar nu știu ce scria), Tiberiu Utan (altul cu Partidul). Predam ce învățasem și eu în școala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
2004 Șoc Intru într-un magazin de haine pentru a căuta un costum și aud deodată o melodie românească, cuvinte de genul " Numai, numai ea", ceva despre dragoste și un tei, "sunt voinic, îți dau un beep" și alte versuri prostești. Naiv-încântat, îl întreb pe vânzător dacă este o melodie românească (ca și cum el ar fi știut acest lucru, ce idiot am fost!). Îmi răspunde politicos că nu știe și-mi mai spune că "este cântată într-o limbă exotică, nu întâmplător
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
o fată, acoperită cu câteva zdrențe. Priorul căscă ochii cu surprindere, recunoscându-i trăsăturile descărnate ale figurii și ochii verzi, aprinși de desfrânare. - Pietra... abia izbuti să șoptească, cu glasul retezat. Tânăra izbucni, râzându-i În nas cu o expresie prostească, Înainte să Își reia alergarea spre ieșire. Un damf de vin Îi Împunse nările. Pentru o clipă, se simți tentat să se ia după dânsa, dar fu oprit de un zgomot de pași greoi. La capătul de sus al treptelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
părți Împodobite cu nestemate, călugărul Brandan se Întoarse spre mulțimea Încă agitată, trăgând după sine canatul ce Închidea tabernacolul și acoperi la loc, cu țesătura brodată, cufărul cel miraculos. Dante era nedumerit. Dar nu se simțea deloc prins Într-o prostească stupefacție, precum mulțimea extatică din jurul lui. Văzuse de atâtea ori pe la bâlciuri ființe diforme, ciuntite, aparent niște insulte față de viața Însăși. Trebuia să existe o explicație, pe care rațiunea putea și trebuia să o găsească. Totuși, Fecioara părea cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
trecutului său, când fusese sclavul obedient al unei familii cu pretenții, iar într-o zi se revoltase chiar față de prieteni cu înverșunare împotriva armatei; mai târziu, când se întorsese în camera lui, își dăduse deja seama că spusese niște lucruri prostești, cu multă obrăznicie, care l-ar fi dat gata pe tatăl său dacă le-ar fi aflat. Nu era nicidecum cinic din fire, doar exista în el o permanentă revoltă împotriva a tot ceea ce se afla în jurul său. Scăpase de
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
fi stânjenitoare. Deodată se mișcă brusc. Îl priveam din profil. Ce voia omul acesta? Își bătea joc de mine sau... Am încercat să reiau discuția. Costash mi-a căutat privirea apoi mi-a zâmbit cu prudență. Amândoi jucam un joc prostesc destul de periculos. Avantajul părea să fie de partea mea, dar nu știam de ce. - Trebuie să plec, zisei într-un târziu. Costash se uita la cerul azuriu. Câteva fire de 90nori de amurg pluteau departe. Pe neașteptate, întrebă calm: -Arme porți
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
moarte iar ultimul lor drum înseamnă de fapt doar reîntoarcerea în veșnicia din care au venit pentru a ne binecuvânta 1 mai 2011 La beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea În căutarea propriilor tăceri Ce vremuri ciudate, ce vremuri prostești, Te cauți pe tine, uitând cine ești, Pornit către moarte, cu zâmbetul larg, Ridici neputința în vârf de catarg, Ce vremuri de spaimă, ce vremuri de plâns, În noi, doar dezastrul mai merge ca uns, Rotițe din creier se sparg
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
imediat în apropierea lui, ceva eminent. Și asta era de fapt o parte din el către care se îndrepta sarcasmul lui Mimi, și cu toate astea o parte pe care o încuraja de parcă ar fi fost o calitate prețioasă, chiar dacă prostească. Nu că ar fi fost lipsit de generozitate, însă se mulțumea să amâne acordarea generozității lui pe o rută mai ocolită și mai semnificativă. Oricum, Mimi s-a băgat în pat înjurându-l pe doctor, pentru că deja începuse să simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Dar Thea voia să continue să conducă și să lase în urmă arșița. Nu a fost un drum ușor, deoarece tarlalele nu erau împrejmuite și ne ieșeau încontinuu vite în drum; drumul nu avea marcaj de noapte și făcea curbe prostești. Animalele se ridicau imense în fața noastră din spatele acestui adăpost vag, și uneori dădeam nas în nas cu călăreți și lăsam în urma noastră zgomotul potcoavelor și șfichiul molcom al frâielor. Într-un orășel de dincolo de Valles ne-am oprit să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
auriți ai lui Hyperion, îmi venea și să râd și să mă fâstâcesc. Pentru că era clar că se gândise și ea la asta. Îmi spunea: Dementule! Confunzi orice cu afecțiunea umană, ca un sălbatic. Ține-ți pentru tine sentimentele astea prostești. Șopârlele astea n-au nevoie de ele, și dacă ar simți pentru tine ce simți tu pentru ele nici n-ar mai fi șopârle - ar fi prea încete și în curând ar dispărea ca specie. Și uită-te, dacă ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Zice că vreau să-l trag pe sfoară. Bietul dobitoc! Se crede mare grangure în exil. Trebuie s-o ștergi cât de repede poți. Cum naiba ai reușit să intri într-o asemenea belea? Știu că îi puneam o întrebare prostească. Că doar nu știa nici ea ce să-mi răspundă. Unele căi în viață nu poți decât să le ghicești sau să-ți rămână neștiute pentru că nu poți afla nimic despre ele. Da, fusese o prostie; dar și eu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
zărise prin intermediul fratelui, iar eu prin intermediul surorii părea să se fi risipit. Ca și cum se ivise pentru o ultimă oară. Am continuat să beau whisky. — Martin, te cunosc atât de bine, spuse Antonia. Ceea ce-ți spun acum pare atât de prostesc, ar trebui să-ți spun lucruri mult mai frumoase, căci ai fost extraordinar. Dar tocmai asta mă uimește. Să știi că mi-a fost frică de Anderson încă de la început. Totdeauna am simțit că ceva nu e cum trebuie, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
alei de arbori de tisă zdrențuiți, care formaseră cândva niște garduri vii. Rămas singur cu fetele, Emma se simțea iritat, iritat că Tom dezertase, iritat că se lăsase convins să cânte, iritat pe Pearl că-i oferise prilejul acelei conversații prostești, iritat pe Hattie care i se părea lui a fi o domnișorică țâfnoasă, cu nasul pe sus. Le spuse destul de repezit: — Ar fi mai bine să ne întoarcem! și o luară cu toții pe urmele lui Tom. Tom fugea de rupea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
drept insipidele plăceri puerile ale lumii studențești din Londra? Era vrăjit. Un scurt răstimp, trăise într-o lume de zâne și de zei. Fusese chemat să împlinească un destin, i se ceruse să înfrunte o mare încercare și, în chip prostesc, nesăbuit, el nu reușise să înțeleagă, să răspundă, să vadă. Chiar și la început, când își dăduse seama că e ceva important, fusese doar vulgar ațâțat, măgulit și amuzat. Revedea silueta mătăhăloasă a lui John Robert în camera aceea micuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
copleșitor, al cailor stârpiți și ciopârțiți, în bătălia de la Zama: Vreau Po-ti-rul! Vrei, pe aia... zice calm Bursucul. Întâi și-ntâi, că nu e deloc al tău, se bagă pe fir Iepurele, bățos, cu perdaf și cu osârdie contabilicească. Ambiții prostești! Și nu e nici al nostru. Doi: de-atât amar de veac, de când tot vii și revii peste noi, neinvocat, ai fi putut măcar să-nveți și tu, acolo, un mișmaș. Un flecușteț. Să spui, "Te rog!" Ba chiar, " Te rog
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
mai încrezi și altădată, în asemenea jafuri de prieteni, dom'ne! Măi, fătălăule! Fetițo! Fifi... suflă și Vierme, evitând o directă tăcută de stânga, ce pornise azimutal, țintindu-i scăfârlia. Stop! Stop! se înfige Bursucul, drept în mijloc. Nici un cuvânt prostesc, pe seama lui! Ajungă-vă! El reprezintă șansa noastră. Pacem! Ignoră-i, tinere și nu pune la suflet. Incorigibilii ăștia sunt prea din cale-afară! Prea bezmetici! Apropie-te, înfruntă-ți demonii, fii curajos și îngenunchează. Voi, restul, priviți acuma și tăceți
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]