8,957 matches
-
de la țară", cu nimic deosebite de cele care le urmează vreme de un deceniu și jumătate, Sadoveanu nu debutase. Nu se vede nici un motiv pentru a vorbi de vreo influență. E destul de limpede, în schimb, faptul că există la amîndoi prozatorii preocupări asemănătoare, o aceeași atmosferă morală a satului, ca și o foarte măsurată acceptare a fatalității care stăpînește destinele tragice ale unor ființe neînsemnate. Nu putem intra în pielea cititorilor de la 1900: este sigur însă că lor li s-au
Dureri înăbușite by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13809_a_15134]
-
ani de la nașterea sa au trecut neobservați, ceea ce poate să însemne că, după interesul remarcabil pe care critica interbelică i l-a arătat, Hogaș este din nou un scriitor ignorat. Receptarea lui tardivă, între războaie, nu e scutită de ciudățenii. Prozatorul pare inclasabil criticilor din noile generații. Călinescu remarcă puțina creație obiectivă, în molusca (e vorba lui) jurnalului fără coloană vertebrală. Hogaș ar fi un "diletant superior" și un "minor mare". Presiunea simpatiei recent dobîndite de către Hogaș îl silea, iată, pe
Un scriitor aproape uitat by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13859_a_15184]
-
răsăritenilor, de legăturile lor mai intime cu natura, înglobate în mai larga deschidere cosmopolită a viziunii scriitorului asupra lumii. În această ecuație, România devine interesantă și pentru că este un spațiu de confluențe semnificative între cele două lumi. Comentariile privind vizita prozatorului în România din 1930, apoi cele dedicate nuvelei Săgeata Orientului, cu loc de acțiune în ținuturile dunărene, asociază expresiv aceste extreme. Citind, într-un capitol aparte, cartea lui Paul Morand despre București, Gavin Bowd preferă să se oprească mai ales
Paul Morand și România by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13854_a_15179]
-
Ion Pecie rămîne o culegere de investigații solide, instructive și atracțioase nu doar pentru învățăceii proximi ai redutabilului dascăl care a devenit fostul echinoxist în ultimul deceniu, în Amarul Tîrg, restrîngîndu-și, din păcate, drastic, prestația scriptică. Ion Pecie: Meșterul Manole. Prozatori ai lumii: Creangă, Sadoveanu, Rebreanu. Editura Viitorul românesc, 2001, 292 pag.
Un soi de revizuiri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13817_a_15142]
-
ar fi străină, pe un palier de filosofie a vieții, atunci, în lectura nuvelelor lui Stelian Tăbăraș v-ați recunoaște, neobosiți investigatori într-un multicolor iarmaroc existențial și de aromitoare oglindire în sine. Iar dacă veți lua cunoștință de la un prozator știutor care este prima și cea din urmă obligație a celui ce narează - a te aservi spectacolului, lecturii, de la primul la ultimul paragraf, veți recunoaște că, perceptiv, dotat cu umor, scriitorului i-au reușit tatuajele pe pagina de carte. Într-
De la Charlottenlund la Mogoșoaia by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13864_a_15189]
-
culturii americane nu numai ca precursor al pragmatismului. Este greu de știut cîți dintre scriitori americani de după el au făcut abstracție de viziunea asupra lumii asociată cu numele său. După cum se vede din exemplul contemporanilor săi, nu toți poeții sau prozatorii americani s-au raportat la el în același mod. Walt Whitman, de pildă, și-a scris poezia la umbra lui Emerson, starea sa de extaz în timp ce citea Eseurile nefiind un secret pentru cei ce l-au cunoscut ( la acea vreme
Reînnoirea Americii by Geta Dumitru () [Corola-journal/Journalistic/13828_a_15153]
-
să publice noi și noi cărți, de cîte 300-400 de pagini fiecare...". Criticul mărturisește că a citit cu atenție romanul Falca lui Cain (Ed. Albatros, 2001) al lui D. R. Popescu, "animat de curiozitate" pentru a constata cum mai scrie prozatorul "ridicat altădată în slăvi", dar se declară decepționat: "Era mai bine însă dacă nu-l citeam. Falca lui Cain oferă imaginea involuției lui Dumitru Radu Popescu ca scriitor, involuție declanșată, de altfel, cu ani în urmă, cînd, îmbătat de succes
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13868_a_15193]
-
concordanță cu firea sa de luptător neînfricat dar și cu idealurile sale care-i dădeau fericirea - cum arăta În „Banalitatea paradoxală I”, mai sus citată - dar și, cum vom arăta ceva mai departe, nebănuite nefericiri. Pentru a ilustra măiestria de prozator a lui Păstorel, reproducem În Întregime din „Tămâie și otravă”, textul al cărui titlu nu lasă a se bănui căruia dintre „preferații” scriitorului Îi este „dedicat”. Vesela spovedanie Iată ce mi-a povestit Într-o seară, la un pahar de
115 ani de la nașterea lui Păstorel Teodoreanu. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Culicovschi () [Corola-journal/Journalistic/81_a_340]
-
Coman Lupu Ignacio Martínez de Pisón Născut la Zaragoza, Martínez de Pisón este considerat unul dintre cei mai strălucitori prozatori afirmați în anii ’80, remarcat mai ales pentru fantezia narațiunilor sale. A publicat: La ternura del dragón (Blândețea dragonului; Premiul Casino de Mieres pe 1984), Alguien que te observa en secreto � Cineva care te urmărește pe ascuns, 1985), Antofagasta
Vreme rea cu fosfene by Coman Lupu () [Corola-journal/Journalistic/13912_a_15237]
-
mai mediatizați, autorul romanelor La ternura del drágon ( Blîndețea dragonului, în curs de apariție la editura Paralela 45) și, recent, El tiempo de las mujeres (Vremea femeilor), Blas Matamoro, directorul revistei Cuadernos Hispanoamericanos, Esperanza Moráis, directoarea editurii Metáfora, Félix Romeo, prozator și colaborator permanent al revistei ABC Cultural (suplimentul literar Blanco y Negro). Poate că da. Poate critica este într-adevăr o îndeletnicire canibalică. Ar fi mai lesne de înțeles atunci de ce anumiți critici, belicoșii și sibariții meseriei, preferă carnea tînără
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
a numit metoda: pluritematism. În același sens au mers Jean Rousset și, într-o oarecare măsură, Jean Starobinsky. Acesta are și o pregătire de stilistician. Îmi amintesc de un studiu al lui Richard despre discursul gurmand sau discursul trifologic la prozatorii din secolul al XIX-lea. Splendid. I-am preluat sugestia și am scris ceva despre discursul gurmand în opera lui I. L. Caragiale. Am descoperit lucruri pe care nu le bănuiam. Mâncărica și berica (două atribute de bază ale omului caragialian
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
această pricină cititorii. Faptul este evident. Când intri într-o librărie franceză, vezi că ceea ce domină nu este romanul (ca pe vremuri), ci literatura de informație: dicționare, istorii literare, biografii, culegeri de clasici etc. Franța nu mai are, azi, mari prozatori. În general, mitul marelui scriitor a dispărut. Barthes a observat această tendință încă din anii ’70. În locul lui a apărut mitul teoreticianului, mitul profesorului. A dispărut și el. Ce putem aștepta? O întoarcere a romanului. Condiția este ca, după ce a
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
în alt loc, aștept cu ardoare romanul care să înceapă cu propoziția celebră: la 5 mai 2003, la ora cinci după-amiază, marchiza ieși în oraș... Marchiza are o profesiune modernă (e, de pildă, specialistă în relații internaționale sau este informaticiană)... Prozatorul trebuie să ne spună cu cine se va întâlni ea și cum își va petrece seara... Eseul romanesc a obosit, ca și metaromanul... Romancierul poate ignora critica, dar critica - repusă pe picioare - nu trebuie să ignore romanul. L.V. Critica literară
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
pot gîndi". Sau autopersiflator: "Fac ordine în bibliotecă. Nu aștept nimic. Nu sper nimic. N-am planuri. Un fel de a gusta din rația zilnică de fericire". Decepția continuă macină, puterea de-a o fixa cu condeiul se plătește. Explicabil, prozatorul are momentele sale de cădere. Demoralizarea se transpune uneori în termeni extremi precum: "mi-e frică", "situație fără ieșire", "disperare". Dar din fericire, energia rezistenței nu se evaporează. Diaristul nu-și pierde niciodată reperul fundamental al acesteia, care este luciditatea
Conotațiile libertății (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13927_a_15252]
-
Constantin Țoiu Să Închidem ochii și să ne gândim la toți scriitorii români de la Neculce până la cei mai tineri poeți și prozatori români talentați de astăzi în acest an. Să-i trecem în revistă: Eminescu... Arghezi... Caragiale... Sadoveanu... Rebreanu. Să ne închipuim că toți aceștia nu au fost. Nu au existat. Nu au scris în limba română. Au scris în boliviană, în
Îndemnurile pentru vite by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13957_a_15282]
-
bună parte și după momentul '89, cel al unei atît de relative, de problematice primeniri. Una din scrierile ilustrative ale speței, sub semnul deopotrivă al vocației literare și al onestității, o reprezintă Jurnalul în libertate (conotația e desigur ironică) al prozatorului Constantin Mateescu, de care ne vom ocupa în prezentele rînduri. Se poate constata cu ușurință că autorul aparține tipului de inadaptabil, atît de caracteristic categoriei oamenilor de litere, sensibil și analitic la tot pasul, achitîndu-se de obligațiile habituale totdeauna cu
Conotațiile libertății (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13954_a_15279]
-
rigoarea documentației, dar și capacitatea sugestivă a formulărilor, culoarea scenelor evocate cu mijloace economice, dar cu perfectă stăpînire a mijloacelor căci Florin Manolescu nu este aici numai istoricul literar sagace și elaborat din cartea sa binecunoscută despre Caragiale, ci și prozatorul care-și regizează savant construcțiile epice din Misterul camerei închise... Autorul explică în Introducerea enciclopediei sale principalele criterii de alcătuire și structura articolelor, inclusiv motivul pentru care include autori din Israel, dar nu și emigrația etnică din alte țări precum
Diaspora culturală by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/13947_a_15272]
-
de pildă: dacă au fost incluși aici scriitorii din Israel care scriu românește, și e bine că au fost ( Mirodan, Duda, Carmel ș.a.), de ce n-a fost inclus poate cel mai important dintre ei după aprecieri foarte diverse care este prozatorul și dramaturgul Alexandru Sever? Și în al doilea rînd, dacă au fost intregrați în enciclopedie scriitori care s-au stabilit în străinătate încă înainte de 1945 (de pildă, Elena Văcărescu, Tristan Tzara sau Peter Neagoe), de ce nu s-a aplicat principiul
Diaspora culturală by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/13947_a_15272]
-
am mai spus-o, creatorul cel mai puternic de personaje din proza noastră postbelică. Să amintim că Voința de putere este a doua piesă din ciclul de romane inaugurat cu Ziua și noaptea, în 1998. Vor urma și altele, după cum prozatorul a anunțat, configurându-se astfel, de pe acum, o reprezentare a lumii românești post-decembriste cu dimensiuni de frescă. Dacă în Ziua și noaptea tabloul vieții concrete din anii '94-'95 era încă vag conturat, altfel arată acest tablou în Voința de
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
eroii romanului remarcă surescitat: "Asta e viață sută la sută, dinamită socială, cum apare odată la o sută de ani". Asemănarea cu lumea lui Balzac i se impune ca de la sine eroului brebanian care, la fel ca mai toți ai prozatorului, este oricând dispus, și apt, să dezvolte o teorie, să facă asocieri literare, istorice, filosofice și de orice fel: "...ne-au răsturnat în lumea lui Balzac, anii '30, sub domnia lui Louis-Phillipe, burghezia, în sfârșit liberată, pune laba pe instituții
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
sunt neapărat de sex diferit și de aceea termenul "cuplu", folosit de autor, nu este cel mai propriu). Reapar deci personajele-perechi, prinse unele de altele potrivit acelorași criterii ale dominării și supunerii acceptate. Le întâlnisem și în cărțile anterioare ale prozatorului, în care nu o dată a fost vorba de relația stăpân-supus, maestru-discipol, persecutor-victimă, vânător-vânat. Breban se repetă, au sărit unii, Breban e artistic consumat. Se repetă, putem accepta, deși mai potrivit este să spunem că revine asupra unei problematici complexe, pe
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
necesară. Cred că rescrierea „în condiții românești" a capodoperelor literaturii universale este un joc provocator, dar riscant. În primul rînd, „orizontul de așteptare" ( Jauss) se mută foarte sus, comparația cu originalele ( axiologic vorbind) devine obligatorie și nu știu cîți dintre prozatorii români actuali i-ar putea face față. Este adevărat, anunțarea apriorică a modelului oferă o anumită predictibilitate lecturii, cititorul are șansa să achiziționeze cartea într-o oarecare cunoștință de cauză ( cel puțin la nivelul tematicii), dar întrebarea care se pune
Jocuri periculoase by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14034_a_15359]
-
și diriguitori atei care n-au pregetat să întemnițeze pe unul din cei mai mari teologi ai Răsăritului European, Dumitru Stăniloae, pe preotul Andrei Scrima, pe poetul Sandu Tudor, hirotonit sub numele de preotul Agaton, precum și pe marele poet și prozator Vasile Voiculescu, ca să pomenim doar patru deținuți din lotul Rugului Aprins, al căror proces este comentat în direct de autoarea cărții. Actualul volum este prefațat de două scrieri edificatoare și anume: un articol al episcopului german Heinz J. Held, publicat
Sub pecetea harului by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/10390_a_11715]
-
pe Valea Neagră, aici lângă Firiza, a venit, m-a găsit acolo, vindea pe-atunci Biblii și ochelari, a venit la mine și și-a reluat lecția de franceză exact de unde a lăsat-o... Marian Ilea: Sunt momente, cred, ale prozatorilor puternici care adună zi de zi, vreme de ani de zile, tot felul de fraze, de ici, de colo, fraze auzite-n metrou, fraze auzite la bistrou, fraze auzite-n tramvai, o înjurătură auzită pe nu știu unde... la un moment dat
Cu Nicolae Breban și Augustin Buzura despre roman by Marian Ilea () [Corola-journal/Journalistic/10351_a_11676]
-
virtual, Gheorghe Crăciun pare a se preocupa doar de comunicarea cu sine însuși. Toate afirmațiile din carte sunt convingerile sale intime, nenegociabile, de care cititorul poate cel mult să ia act, eventual pentru a înțelege mai bine personalitatea (exacerbată?) a prozatorului. Tonul sentențios nu lasă loc de replică, siguranța este totală, nu există nici o nuanță dubitativă, chiar dacă unele dintre afirmații ar trebui să comporte, cu siguranță, discuții. Gheorghe Crăciun nu intenționează însă să pună în discuție idei. El prezintă rezultatul finit
Caietele lui Crăciun by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10405_a_11730]