KorAP: Find »[drukola/base=psihanalitic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...6 7 8 ...48 >

1,193 matches

Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755

mai înainte. El e cel mai mare explorator al vieții mentale de la Sigmund Freud încoace. Dar drumul pe care l-a urmat este foarte diferit de cel al lui Freud".5 Aproape obsesiv, cei care încercau să marginalizeze valențele demersului psihanalitic invocau eseul Noua structură și opera lui Marcel Proust, scriitorul manifestându-și aici mefiența în legătură cu posibilitățile freudismului de a sonda psihicul uman și, implicit, domeniul literaturii. E însă foarte probabil ca autorul Tezelor și antitezelor să nu fi asimilat, până la

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
spre sfârșitul vieții sale. Prin acumulări succesive, psihanaliza se convertește, din unghiul de vedere al limbajului uzitat, într-o mitopoieză, limbaj mitic adiacent, sau măcar limbaj metaforic. Jean Starobinski e mult mai categoric, intuind un raport de complinire intre retorica psihanalitică și fenomenele cercetate, acestea din urmă fiind rezultatul modului specific în care metoda își construiește discursul propriu: "Prin aceasta, vedem stabilindu-se cea mai strânsă conivență intre retorica psihanalitică și fenomenele pe care le transformă în obiect al cercetării și

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
e mult mai categoric, intuind un raport de complinire intre retorica psihanalitică și fenomenele cercetate, acestea din urmă fiind rezultatul modului specific în care metoda își construiește discursul propriu: "Prin aceasta, vedem stabilindu-se cea mai strânsă conivență intre retorica psihanalitică și fenomenele pe care le transformă în obiect al cercetării și interpretărilor sale. Nu se mai poate vorbi așadar de o descriere provizorie, de o soluție metaforică, în lipsă de altceva. Suntem siliți să ne întrebăm dacă fenomenele de care

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
să ne întrebăm dacă fenomenele de care ne vorbește psihanaliza nu sunt cumva constituite de însuși felul în care ea își elaborează propriul ei discurs."7 (s. a.) Inhibantă, până intre anumite limite, ne apare o altă constatare. Lectura de factură psihanalitică implică o dublă competență: în teoria și critica literară pe de o parte, și în aprofundarea unor texte din domeniul antropologiei, filozofiei imaginarului și psihocriticii, foarte numeroase și generoase în sugestii, dar aproape imposibil de adus la un numitor comun

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
asta pentru că este interesat de inconștientul Autorului. Ciudata osmoză duce la o stare deconcertantă de incompletudine, de perpetuă neîmplinire euristică. Impresia noastră a devenit o certitudine abia când am recitit un fragment al cărții lui Marthe Robert: "Pentru o lectură psihanalitică a operelor literare (și implicit pentru comentarea studiilor care propun o asemenea lectură), idealul ar fi, desigur, o dublă competență, în teoria freudiană și în studiile literare. Cum remarca însă Jean Bellemin-Noël, "Trebuie să fim realiști și să acceptăm că

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
fi, desigur, o dublă competență, în teoria freudiană și în studiile literare. Cum remarca însă Jean Bellemin-Noël, "Trebuie să fim realiști și să acceptăm că în mod obișnuit nu întâlnim decât o dublă incompletudine", accentuată de caracterul particular al lecturii psihanalitice, care, în afară de competență, presupune o angajare personală, dacă nu chiar o investire inconștientă, sursa unor posibile distorsiuni, datorate rezistenței sau entuziasmului criticului și cititorului. Sentimentul de incompletudine, de neîmplinire, ar putea să explice de ce non-analiștii care scriu despre relația dintre

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
așadar, de cel al lui Ladima, chinuit de tenebrele îndoielilor, conștient de inutilitatea existenței sale, dezgustat de noianul prin care pășește către nimicire, către ce are viața mai frumos și etern, moartea. În ce privește pe George Demetru Ladima, numai o fișă psihanalitică ar fi suficientă pentru rezolvarea problemelor sufletești pe care le pune și pe care un cercetător de viață de profunzimea d-lui Camil Petrescu l-a găsit nu în apartamentele unui ospiciu, operație de două ori mai ușoară, ci l-

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
punct de vedere tematic existența, ca raport particular cu acești Ceilalți care ne domină viața, rudele, și cu calitățile sensibile ale lucrurilor, resimțite în semnificația lor imediată? Nu mai este, așadar, nevoie să justificăm întâlnirea dintre cercetarea critică și investigația psihanalitică; ar fi inexplicabil dacă nu s-ar întâlni."15 Lucrarea aceasta era menită să dezamorseze polemica dintre reprezentanții "Noii critici" și R. Picard, care în Nouvelle critique ou nouveile imposture, se situa pe poziția pozitivismului lansonian și afirma cu maliție

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-și justifice răceala, frigiditatea care-l copleșesc în fața Elei. Ar trebui să ne reamintim că Ștefan nu se căsătorește din dragoste, ci mai mult din orgoliu, personajul narator neomițând să specifice că Ela era cea mai frumoasă colegă din facultate. Psihanalitic, el ascunde undeva, în tenebrele psihicului, avatarul Regelui capabil să dețină deopotrivă puterea (e cel care începe războiul, forțând granița în fruntea plutonului său), cunoașterea (ambiționează să scrie o teză de doctorat cu noi contribuții în domeniul gnozei) și frumosul

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
e iremediabil mediocră și complexată sexual. Însă nici complexul lui Oedip și, cu atât mai puțin, mitul lui Pygmalion nu evidențiază și, nicidecum, nu explică indeterminarea termen filozofic pe care îl vom substitui cu cel de incomplementaritate mai adecvat metodei psihanalitice. Incomplementaritatea sau imposibilitatea de a definitiva un anume gen este, conform intuiției de excepție a lui G. Călinescu, o trăsătură fundamentală a creativității camilpetresciene: "Aceasta pare să fie și definiția geniului său, de a aduce însușiri strălucitoare în toate genurile

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
d-na T.. Aparent, săvârșind această dublă suprimare, el se dovedește consecvent cu sine însuși. Promisese contemporanilor săi că, după împlinirea vârstei de patruzeci și cinci de ani, va abandona orice proiect literar, spre a se consacra definitiv studiului filozofiei. Psihanalitic, gestul are o altă motivație. Patul lui Procust este și romanul unei rupturi în viața sa. Cartea, publicată în mai multe ediții, îi va aduce nu numai consacrarea definitivă în istoria literaturii române (Camil devine un "clasic în viață"), ci

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
etc., omul modern transcende momentul istoric pentru a regăsi timpul mitic, al eroilor din istorie sau din literatură, al gesturilor exemplare ce poartă marca Marelui Timp137. Se obișnuiește a se spune chiar că, pentru un cititor modern, este tipică interpretarea psihanalitică, în vreme ce, pentru un cititor medieval, caracteristică e o abordare mitologică 138. Tentativele de ultimul tip sunt, deopotrivă, specifice contemporaneității. Unele sunt cuceritoare prin subtilitatea decriptării, prin finețea receptării. Succint, amintim câteva de acest gen: Oedip, Ulisse, Orfeu, Euridice, Penelopa, Sheherezada

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
care pot fi descoperite cu ajutorul psihanalizei, în înțelesuri conștiente, ce pot fi găsite în interpretarea convențională."149 În opinia noastră, în text trebuie să existe, în primul rând, anumite condiții răspunzătoare pentru faptul de a fi citit printr-o perspectivă psihanalitică, în fine, printr-una mitică. Cum bine se știe, există două tipuri de inconștient. Inconștientul personal cuprinde întreaga experiență acumulată de existența individulului, o sumă de achiziții care au fost fie uitate, fie refulate. Nu sunt excluse gândurile și sentimentele

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
mișcările și gândurile care îi luminează chipul. În preajma ei, Fred resimte un acut complex de inferioritate și începe să o evite sistematic. Altfel, riscă să-și piardă personalitatea, să-și dizolve toate calitățile în fluiditatea copleșitoare. Interpretarea noastră de factură psihanalitică are în vedere raportul Anima Persona, despărțirea fiind urmarea unei duble refulări (a feminității excesive a scriitorului și a tentației incestuoase). În ordinea firească a întâmplărilor mitice, apreciem că explicația își are originea chiar în reprimare. Cine își refulează Anima

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
preferința aceasta conotează o oarecare neliniște, o conștiință a instabilității provocate de pasiune, aproape o condamnare a iubirii. Părerea noastră e că traduce realitatea esențială după care, prin natura și structura sa, iubirea e o disoluție a ființei. Un studiu psihanalitic ar da desigur rezultate și mai probante".169 (s. n.) Temperamental, este aproape evident că autorul român poate fi apropiat de Flaubert, "absența compartimentelor" și fluidul interior fiindu-i imanente, fapt remarcat indirect de către cei din anturajul său: într-o stare

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
dihotomia moarte spirituală moarte afectivă permite reiterarea constatării că, din perspectiva lui Camil Petrescu, sfârșitul tragic al protagoniștilor înseamnă o repudiere a celor două personae, uciderea lor în inconștientul personal. Înnobilarea eroului prin decapitare e o șansă suplimentară pentru perspectiva psihanalitică; orfanul, umilit și pauper, dar, ambițios și inteligent, își construiește blazonul prin Operă, conferind, în același timp, un aer de noblețe insolitului personaj care este Fred Vasilescu. Piesa de teatru Suflete tari dezvoltă, în subsidiar, o asemenea temă a nobleții

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
orice personalitate, și aici întrevede Camil Petrescu explicația abuliei prințului. E capabil, totuși, să iasă din această "hulă interioară", fiindcă la el, intelectul și conștiința devin conexe, generând o pasionalitate intensă, frapantă. Astfel, scriitorul nostru lasă (involuntar) deschisă calea demersului psihanalitic. Posibile afinități între opera camilpetresciană și Hamlet am semnalat deja în subcapitolul precedent, bazându-ne pe interpretarea lui Sigmund Freud. Accesele de gelozie ale lui Ștefan Gheorghidiu apar după ce mama sa devine aliata unchiului Nae, în intenția de a-i

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
cât mai multe și mai neașteptate mituri în opera scriitorului național. Din acest unghi de vedere, sintagma nicasiană " Ne-am odihnit în Călinescu" rămâne astăzi doar un superb sofism. În fond, "divinul critic" deschide multiple perspective euristice, între care aceea psihanalitică (și derivatul său mitic-arhetipal), lăsând posterității șansa de a o aprofunda și dezvolta cu temei. Acest lucru este posibil mai ales dacă ne gândim că producția literară a unui creator nevrotic se pretează la așa ceva. Din multitudinea miturilor reliefate în

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
instinctiv sau se va dovedi extrem de precaut în a oglindi natura. Dacă dorim să dezvoltăm axioma la stadiul de ipoteză de lucru, vom fi nevoiți să oferim și o explicație. Este probabil că aceasta rezidă într-un fenomen de transfer psihanalitic. O copilărie fericită înseamnă și o trăire în armonie cu ceea ce te înconjoară. Până la o anumită vârstă, copilul va fi lipsit de posibilitatea de a pronunța prin cuvinte aceste sentiment de mulțumire pentru mama protectoare. În timp, sentimentul devine plenitudine

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
înfrumuseța opera prin natură este inexistentă fiindcă el însuși, copil fiind, nu a beneficiat de aceste stări de beatitudine, simțindu-se, dimpotrivă, copleșit și agresat de tot ceea ce îl înconjoară. Restrângând raționamentul doar la repudierea frumosului, avem aici o explicație psihanalitică a teoretizărilor sale anticalofile. Cât privește misoginia sa, am mai amintit că, până la punerea în scenă a piesei Suflete tari (1922), el a tot nutrit speranța că își va întâlni mama. După acest moment, consideră că orice căutare este zadarnică

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
neapărat figura Domnului Dumnezeu ("că-n lumea dinafară tu nu ai moștenire, / A pus în tine Domnul nemargini de gândire. //"), a Demiurgului din Luceafărul și nu numai. "Vocile lirice" decelate de N. Manolescu în prodigioasa-i interpretare se verifică și psihanalitic. Nu doar Demiurgos, ci și celelalte trei personaje din poem sunt personae ale lui Eminescu. Refuzul reducției, a limitării din mitul lui Procust generează un pol opus în operă: setea de absolut, nostalgia infinitului, spațiul cosmic fabulos în care deopotrivă

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
avea în brațe un vas, un fel de strachină înțesată de viorele, ca o floarea-soarelui albastră, închisă în smalț verde."453 Florile adaugă subtil un interesant comentariu de factură poietică. Încercarea de a introduce într-o categorie, subiectiv romantică și psihanalitică vs. obiectiv realistă, opera lui Camil Petrescu nu are șanse de reușită. Nonpertinența afirmației devine evidentă în momentul în care lucrul preferat, florile, sunt primite de la persoana pe care doamna T. nu o iubește, dar în prezența aceluia pentru care

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
argumentativă. Le-am semnalat pe toate de-a lungul celor trei capitole. Soluția nu putea fi decât alegerea unui alt demers critic, nu insolit, dar foarte puțin uzitat de exegeza camilpetresciană din secolul trecut. Ne-am gândit, așadar, la critica psihanalitică și la derivatul ei mult mai spectaculos și (tocmai de aceea) foarte căutat, critica mitic-arhetipală. Însă dificultățile sunt numeroase și, uneori, insurmontabile. Unii comentatori, mult prea docili față de lucrările teoretice ale lui Camil Petrescu, au concluzionat că un autor obsedat

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
rânduri, în Note zilnice, recunoaște că personajele sale par a fi rezultatul unor elaborări venite din inconștient. În plus, avem motive să credem că nici nu era foarte bine familiarizat cu operele lui S. Freud. Incipitul primului capitol (O abordare psihanalitică) ne pare suficient de ezitant. Este mai mult o tatonare, o încercare timidă, de a pune față în față opera lui Camil Petrescu (mai cu seamă jurnalul său) cu studiile lui Freud și Jung. Elucidarea conceptului de imaginar ni s-

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
sale. Eroii nu pot trăi decât pentru a se reliefa unul pe celălalt, destinul unuia se împlinește prin reflectarea la celălalt. Astfel, în teatrul și romanul scriitorului nostru apar câteva cupluri inseparabile precum Pietro Gralla-Nicola, Ștefan Gheorghidiu-Orișan și Fred Vasilescu-Ladima. Psihanalitic, fenomenul se explică prin copilăria de orfan nefericit a lui Camil Petrescu, în care singurul sfetnic și protector a fost prietenul său mai mare, Tutulă. Această complinire a personajelor se reflectă metonimic în secvența "Altoi de suferință". Într-o asemenea

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]