1,100 matches
-
corespunzătoare unor evenimente sau situații critice, manifestărilor unor episoade maladive de Axa I instalate pe un teren personopat sau însăși dominantelor dimensionale ale structurărilor dizarmonice. Scopurile strategiilor terapeutice adaptabile tulburărilor personalității pot fi formulate cu o acuratețe sporită atunci când simptomele psihopatologice asociate nu au rădăcini personologice, când pacientul își manifestă adeziunea la demersul reabilitativ sau când sunt bine conservate abilitățile realaționale și cele de integrare în rolurile sociale. Aceste condiții sunt inconstante sau parțial prezente în patologia personalității. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
atribute sunt favorizate de calitatea și cantitatea relațiilor interpersonale. BUIE și ADLER (1982Ă integrează acest model al sinelui psihologic abordării specifice a tulburării borderline de personalitate. În acest sens se consideră că structurarea dizarmonică a personalității dar și alte condiții psihopatologice de Axă I sunt favorizate de deficiențele îngrijirii și educației din perioada infantilă care împiedică internalizarea imaginii părintelui ideal și structurarea sentimentului stimei de sine. Un alt model psihodinamic este centrat pe relațiile obiectuale. Ele integrează reprezentări particulare ale sinelui
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
în mod elaborat structurată în cadrul căreia - asemănător cadrului unui laborator - se oferă pacientului șansa să-și corecteze convingerile dezavantajante față de sine și față de cei din jur. Subiectul care mediază acest demers este terapeutul. Comparativ cu psihoterapiile cognitive folosite pentru tulburările psihopatologice ale Axei I în cazul tulburărilor de personalitate ședințele trebuie să fie de durată mai mare și mai frecvente. Pornind de la sintagma anunțată direct sau sugerată de personalitățile patologice „acesta sunt eu” este necesară o implicare intensă a terapeutului în vederea
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
borderline. În toate situațiile enumerate factorii declanșatori incriminați sunt psihotraumele din perioada copilăriei cu precădere abuzurile fizice și sexuale. Pe de altă parte este binecunoscut și faptul că eșecurile, frustrările, evenimentele și schimbările negative ale vieții condiționează și diversitatea tulburărilor psihopatologice ale Axei I. Ca urmare fenomenele productive perceptuale și cognitive din puseele acute de schizofrenie pot avea același substrat neurobiologic - în acest caz dismetabolismul noradrenergic - ca și cele din reacutizările manifestărilor schizotipale sau paranoice. Terapiile farmacologice în tulburările de personalitate
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
1999, KOENIGSBERG și colab., 1999Ă. De asemenea instabilitatea psiho-comportamentală și implicit relativismul fazelor acute a unor pacienți împiedică la rândul ei aplicarea controalelor placebo (HOLLANDER, 2001Ă sau favorizează părăsirea studiului (KELLY și colab., 1992Ă. Intervențiile farmacoterapeutice rămân elective pentru manifestările psihopatologice acute și cele productive și pregătesc sau întrețin terenul terapiilor psiho-sociale. Oferta psihofarmacologică în cazul tulburărilor de personalitate începe cu neurolepticele, preparatele psihotrope studiate și utilizate în mod extensiv. Dozele mici de neuroleptice s-au dovedit eficiente ca primă opțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
normale Un tablou ca cel de mai sus nu e nici complet, nici întru-totul coerent. El ne plasează totuși într-un univers antropologic anume, într-o familie lingvistic-conceptuală care indică o zonă de realitate umană. „Psihopatia” este un construct teoretic, psihopatologic, cu referință la problematica tulburărilor de personalitate. Din acest punct de vedere, el este similar cu întreaga nosologie psihiatrică, cu circumscrierea generală a tulburărilor de personalitate și cu cea a diverselor tipuri de tulburări de personalitate, care, toate, sunt constructe
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
și sociopatic. Ultimul include TP impulsivă, senzitiv-agresivă și parțial pe cea histrionică. LIVESLEY care a creat un instrument de diagnostic dimensional al tulburărilor de personalitate ce se bazează pe 18 trăsături și care a pornit de asemenea de la preluarea tradiției psihopatologice în domeniul tulburărilor de personalitate, în urma prelucrării datelor cercetării ajunge la concluzia că, domeniul tulburărilor de personalitate se distribuie în 4 clustere: dominate de dificultăți ale reglării emoționale, inhibiție, comportament dissocial și tendința la compulsivitate. Comportamentul dissocial se caracterizează prin
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
orientat spre scop la psihopați, bazat pe disfuncții neurovegetative. Faptul se corelează cu disfuncțiile în deliberare, planificare și judecare a consecințelor. Deficitul în procesarea informațiilor sociale la psihopat a fost și el studiat prin modele neuro-cognitive (DODGE & CRICK, 1990Ă. Aspecte psihopatologice developmentale; psihanaliza și teoria atașamentului. În perspectiva istorică, psihanalitică, după lucrarea lui ALEXANDER („The Roots of Crime”, 1935Ă se remarcă lucrările lui FROM (1973Ă, privitoare la caracterul sadistic-exploatativ ce are o „pasiune pentru control”. SHAPIRO (1965Ă descrie apoi: „stilul impulsiv
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
meschin, intrigant, hrăpăreț, violent, etc., etc. Caracteristici desemnate de epitete ca cele de mai sus sunt distincte de cele ce indică trăsături temperamental-caracteriale în sensul psihologiei diferențiale a trăsăturilor precum și de expresiile de caracterizare a tulburărilor de personalitate din perspectiva psihopatologică, psihiatrică, orientate de categorii ca schizoidul, schizotipalul, paranoidul, histrionicul, anankastul, evitantul. Expresii ca cele de mai sus nu pot fi ocolite în caracterizarea celor cu tulburări de personalitate. Aceasta deoarece cuvintele sunt depozitarul unor observații milenare, așa cum au gândit și
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
cele mai noi teorii ale inspirației și anume aceea a lui C. G. Jung. Discipol al lui Sigmund Freud, doctorul Jung și-a depășit maestrul prin faptul că, părăsind ideea fundamentală a erotismului refulat prin care psihanaliza explică deopotrivă fenomenele psihopatologice cât și creațiile superioare ale spiritului omenesc, care n ar fi decât sublimări ale fondului pansexualist, el merge cu imaginația științifică mai adânc și construiește teoria de vaste perspective a inconștientului colectiv. În constituția obscură a sufletului, inconștientul individual, dominat
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
una negativă, care a fost atribuită Elenei. Un astfel de fenomen este posibil datorită clivajului, o operațiune psihică descrisă de Freud 88 pentru rezolvarea unui conflict intern și care duce la o diviziune a eului. Folosit pentru înțelegerea unor fenomene psihopatologice, clivajul a fost considerat de Melanie Klein ca fiind prezent în viața psihică încă de la început. Sugarul ar distinge între o "mamă bună", care-i dă să mănânce atunci când îi este foame, și o "mamă rea", care este absentă în
[Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
diversele perspective de abordare a devianței și nu pot fi luate drept sinonime: „comportament deviant" este un concept sociologic și se referă în special la abaterile de la normele/valorile sociale; „comportament aberant" sau „anormal" se referă la aspectele medico-legale și psihopatologice întâlnite în unele cazuri de devianță; astfel, „comportament anormal" este o noțiune psihopatologică ce caracterizează incapacitatea individului, acceptată și validată din punct de vedere medical, de adaptare la exigențele vieții sociale și de exercitare adecvată a rolurilor sociale; „comportament delictual
ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
comportament deviant" este un concept sociologic și se referă în special la abaterile de la normele/valorile sociale; „comportament aberant" sau „anormal" se referă la aspectele medico-legale și psihopatologice întâlnite în unele cazuri de devianță; astfel, „comportament anormal" este o noțiune psihopatologică ce caracterizează incapacitatea individului, acceptată și validată din punct de vedere medical, de adaptare la exigențele vieții sociale și de exercitare adecvată a rolurilor sociale; „comportament delictual" sau „infracțional" (desemnat frecvent prin termenul generic „delincventă") reflectă perspectiva juridică și se
ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
această fază, ea se asociază de regulă cu furtul de alimente și de obiecte. Vagabondajul, ca deviere de conduită provocat de condiționări educaționale negative, prezintă un tablou clinic polimorf și foarte divers. În această formă, vagabondajul nu are o motivare psihopatologică, ci se datorează în mod obișnuit unor nemulțumiri legate de condițiile de viață din mediul familial, unor stări psihice conflictuale. Evident, sub aspect psihologic, asemenea devieri de conduită au semnificația modalității de evadare a unei personalități insuficient evoluate, aflată în fața
ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
devierilor de conduită, interesează atât componenta morală, cât și componenta psihomotrică a persoanei. Conduitele agresive ale copilului față de cele ale adultului se prezintă, clinic, în forme mai puțin periculoase, dar mult mai fățișe, mai deschise și mai explicite. În formă psihopatologică, agresivitatea infantilă se leagă de un angrenaj foarte larg de mecanisme psihofiziologice cu implicații etico-sociale ca acelea ale culpabilității, insecurității, frustrației, fricii etc. În această perspectivă, chiar și actele antisociale grave, infracțiunile juvenile sunt socotite de un număr însemnat de
ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
sale: inclaustrarea, stigmatizarea, măsurile de siguranță,etc. Atari consecințe metaexpertale devin datoria esențială a expertului În a le evita. La caracterul de științificitate diagnostică va contribui și ontogeneza comportamentului prin cunoașterea mediului anomic microsocial de formare al personalității, a antecedentelor psihopatologice și criminologice, a modului de comitere al faptei, ca și al relațiilor victimologice sau de etichetare, alături de metodele clasice de diagnostic psihiatric bazate pe observare, examinare clinică, investigație specifică, etc. Expertiza medico-legală psihiatrică afirmă, În al treilea rând, conținutul hermeneutic
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Gh. Scripcaru, V. Astărăstoae, I. Agrosoaie, C. Scripcaru () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1481]
-
în vârstă. Interacțiunea și complexitatea unor modele de comprehensiune, fie că sunt fiziologice, sociologice, psihanalitice, cognitive și educative constituie o regulă în practica clinică. Colecția Les âges de la vie propune o abordare completă, nosologică, clinică, terapeutică și socioeconomică a problemelor psihopatologice proprii diferitelor etape ale vieții. Lucrarea Legăturile evidente dintre depresie și tentativele de suicid (TS) prezente la toate etapele vieții dar și la adolescență au impus, din interes pentru coerență, abordarea concomitentă a celor două probleme. Cititorul va putea găsi
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
și tentativele de suicid (TS) prezente la toate etapele vieții dar și la adolescență au impus, din interes pentru coerență, abordarea concomitentă a celor două probleme. Cititorul va putea găsi într-o prezentare foarte clară: O abordare teoretică, clinică și psihopatologică a depresiei și a tentativelor de suicid, în care sunt incluse și profundele evoluții în domeniu din ultimii ani. Lucrarea are două părți: „Depresia” și „Tentativele de suicid”. Pentru fiecare dintre aceste două părți, conținutul va fi structurat în ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
continua să credem că starea depresivă în adolescență prezintă unele particularități semiologice ce merită a fi cunoscute: este punctul de vedere care era susținut în ediția anterioară a acestei lucrări (1995); putem să favorizăm un mod de abordare cu precădere psihopatologic în relație cu dezvoltarea și particularitățile procesului psihic ale adolescenței așa după cum procedează numeroși autori (Jeammet, Gutton etc.). Aceste puncte de vedere diferite au adesea tendința de a se exclude reciproc, cu toate că în realitate ele sunt complementare și se aplică
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
nu toți adolescenții care trec la act prezintă „o depresie de abandon”, dar trebuie avut în vedere un astfel de diagnostic atunci când este de vorba despre acțiuni repetate și, mai ales, atunci când aceste acțiuni au un aspect auto-agresiv. În plan psihopatologic această depresie de abandon reprezintă cel de al doilea termen al triadei borderline descrisă de Masterson. Primul termen este reprezentat de incapacitatea adolescentului de a înfrunta, într-o manieră satisfăcătoare, cel de al doilea proces de separare-individuare datorită, în special
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
să mascheze problematica depresivă, în timp ce în primul plan apar tulburările și complicațiile legate de folosirea acestor produse. În prezent, această problemă se dorește a fi rezolvată prin existența comorbidității. Este vorba, altfel spus, despre aceeași problemă, numai că dimensiunea continuității psihopatologice este total ignorată din această perspectivă, și avem tot dreptul să ne întrebăm asupra sensului acestei comorbidități atunci când aceasta atinge niveluri în mod frecvent mai mari decât 50% respectiv 60% sau 70%... (vezi capitolul 3). THOMAS - UN ECHIVALENT DEPRESIV: FOBIE
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
în dezvoltarea normală a copilului sau a adolescentului o cunoaștem, și expresia unei suferințe depresive asumate sau negate, definite ca „negare a depresiei”. Astfel, dincolo de o atitudine descriptivă semiologică, este imposibil să nu ne referim la un model de comprehensiune psihopatologică atunci când vorbim despre „poziție depresivă” și, a fortiori, despre „negare a depresiei”. Trebuie să definim ceea ce în psihopatologie, se înțelege prin „poziție depresivă”. În cazul echivalențelor depresive, depresia este prezentă: adolescentul trăiește veritabile afecte depresive, fie în mod direct, fie
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
adolescentul trăiește veritabile afecte depresive, fie în mod direct, fie detectabile cu ușurință în spatele simptomului invocat. În schimb, atunci când este vorba despre „poziție depresivă”, adolescentul are un comportament general de negare, de refuz al oricărei manifestări depresive: tot comportamentul său psihopatologic are drept scop dorința de a nu se confrunta cu această depresie. Acest comportament se observă foarte clar la pacienții cu anorexie mentală: numai după o perioadă destul de lungă de tratament psihoterapeutic, adolescenta poate să-și recunoască temerile legate de
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
Pentru Gutton (1986), acest gol, această plictiseală intensă, constituie una dintre formele majore ale stării de proastă dispoziție și are drept rol tocmai evitarea efortului de reprezentare pe care îl implică elaborarea depresivă. Vom relua aceste idei în momentul abordării psihopatologice (vezi capitolul 6). JACQUES - DEPRESIA IMPOSIBILĂ Ascuns cu grijă, el supraveghea pregătirea lor, îi privea așezându-se în rând, „trompetistul” pregătindu-se să anunțe apelul, locotenentul său să inspecteze trupa. Îi urmărea cum așteaptă, cum sunt, eventual, nerăbdători. Ieșea înainte
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
deprimați (Marton și colab., 1989). Așa cum am subliniat (vezi capitolul 1), această concepție privind comorbiditatea ridică întreaga problemă a sensului dat depresiei la un adolescent și a posibilei sale înțelegeri într-un registru care nu este numai semiologic-descriptiv ci și psihopatologic. Să subliniem totuși, că o astfel de abordare descriptivă are marele merit de a scoate bine în evidență, pe de o parte, factorii multipli asociați, pe de altă parte, marea complexitate a problemei. ASOCIEREA CU CONSUMUL DE SUBSTANȚE (ALCOOL, TUTUN
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]