478 matches
-
era să uit! (Șade la masa de scris, ia condei și hârtie și scrie, citind.) «Dragă Fănică, te-am căutat! Mă Întorc peste o jumătate de ceas. Trebuie să ne vedem Înainte de Întrunire. Așteaptă-mă negreșit: nu ieși! ai puțintică răbdare... Trahanache...» Pune scrisoarea la vedere pe masă.)”. Cum și timpul e relativ, jumătatea de ceas despre care vorbește Trahanache poate fi plasată aleatoriu oriunde În curgerea măsurabilă a devenirii, limita finală părând a fi Întrunirea politică. O scrisoare amicală
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
cuplului Zoe - Trahanache. Postura de amant a lui Tipătescu pare mai degrabă consecința cultivării amiciției, pe considerente politice, de către venerabilul prezident față de mai tânărul lui coleg de partid: „TRAHANACHE (luând un pahar și trecând În mijloc foarte vesel): Ei, aveți puțintică răbdare!... Nu cunosc prefect eu! eu n-am prefect! eu am prieten! În sănătatea lui Fănică! Să trăiască pentru fericirea prietenilor lui! (sărută pe Fănică, apoi pe Zoe. Fănică sărută mîna Zoii)”. Trahanache nu-și consumă energia În mărunte lupte
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
facultate alaltăieri În scrisoare: vezi, tânăr tânăr, dar copt, serios băiat! zice: «Tatițo, unde nu e moral, acolo e corupție...»”) și devenit parte a filozofiei lui de viață: „Într-o soțietate fără moral și fără prințip... trebuie să ai și puțintică diplomație!”; „Într-o soțietate fără moral și fără prințip, nu merge s-o iei cu iuțeală, trebuie să ai (cu finețe) puțintică răbdare...”. Iar Trahanache permanentizează exercițiul răbdării de ceva vreme, amorul dintre Fănică și Zoe nu-i lezează nici
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
parte a filozofiei lui de viață: „Într-o soțietate fără moral și fără prințip... trebuie să ai și puțintică diplomație!”; „Într-o soțietate fără moral și fără prințip, nu merge s-o iei cu iuțeală, trebuie să ai (cu finețe) puțintică răbdare...”. Iar Trahanache permanentizează exercițiul răbdării de ceva vreme, amorul dintre Fănică și Zoe nu-i lezează nici ambițul, nici orgoliul: „TRAHANACHE: (și mai indignat): Ai puțintică răbdare... zic: pentru mine să vie cineva să bănuiască pe Joițica, ori pe
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
prințip, nu merge s-o iei cu iuțeală, trebuie să ai (cu finețe) puțintică răbdare...”. Iar Trahanache permanentizează exercițiul răbdării de ceva vreme, amorul dintre Fănică și Zoe nu-i lezează nici ambițul, nici orgoliul: „TRAHANACHE: (și mai indignat): Ai puțintică răbdare... zic: pentru mine să vie cineva să bănuiască pe Joițica, ori pe amicul Fănică, totuna e... E un om cu care nu trăiesc de ieri, de alaltăieri, trăiesc de opt ani, o jumătate de an după ce m-am Însurat
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
Iaca vezi! (Toți o Îngrijesc.) Ei! Ți-am spus că l-am prins pe onorabilul cu alta mai boacănă... Ghiță, iute un pahar cu apă (Ghiță iese În stânga.) TIPĂTESCU (bătând În palmele Zoii): Care onorabil? TRAHANACHE (același joc): Ei, ai puțintică răbdare... Cațavencu, de... TIPĂTESCU: Cu ce alta? TRAHANACHE (bătând cu putere În palmele Joițichii): Cu altă plastografie... Ce plastograf! PRISTANDA (care a venit cu paharul cu apă): Curat plastograf!” Trahanache face mare caz de hipersensibilitatea soției, o menajează și vrea
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
răzbunare și prinde curaj de la vermult. Atunci când primesc ori când merg În vizite, femeile beau Îndeosebi cafea: „... jupâneasa cea răgușită intră cu tava aducând dulceață și cafele.” (Vizită...). Cafea se bea matinal și În casa venerabilului prezident Zaharia Trahanache: „Ai puțintică răbdare, să vezi... Azi-dimineață, pe la opt și jumătate, intră feciorul În odaie - nici nu- mi băusem cafeaua...” (s.n.). În schimb, tânărul avocat ales de Întâmplare și de cei doi soți - fiecare cu nemulțumirile lui și mai ales cu ale părinților
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
Cine-și poate Închipui până unde poate merge mișelia omului!”- frază ambiguă și malițioasă ce-i vizează deopotrivă și pe opozantul Cațavencu și pe amicul Fănică) și-l sfătuiește pe amicul amant al soției, părintește și cu finețe, să aibă puțintică răbdare. Textul epistolei e redat fidel și explicat prin adapare la situația cunoscută: „Scumpa mea Zoe, venerabilul (adică eu) merge deseară la Întrunire (Întrunirea de alaltăieri- seara). Eu (adică tu) trebuie să stau acasă...” ș.a.m.d. Indicațiile scenice au
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
scrisoare cu care "tulbură apele", fiind furată de Cațavencu, dar tot el asigură liniștea, în final, când regăsește scrisoarea. În comedia "O scrisoare pierdută" întâlnim: comicul de situație (pierderea și găsirea scrisorii, întâlnirea Cațavencu-Tipătescu); comicul de limbaj: ticurile verbale ("Ai puțintică răbdare", "Curat..."), tautologia ("O soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are"), stâlcirea cuvintelor ("momental", "famelie"), clișeele verbale, negarea primei propoziții prin a doua ("Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire"), comicul de caracter (ipostazele
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
anacolutul ("În sănătatea alegătorilor... care au probat patriotism și mi-au acordat... asta...cum să zic de! zi-i pe nume de!..."; expresii tautologice ("intrigi proaste "); 3. Repetiția obsedantă a unor cuvinte sau sintagme ce duc la ticuri verbale ("Ai puțintică răbdare!"); 4. Contradicția (neconcordanța, nepotrivirea stilurilor) Cațavencu ține un discurs patriotard în fața lui Pristanda ("Nu brațul care lovește, voința care ordonă e de vină..."); 5. Confuzii ale unor dictoane celebre sau folosirea nepotrivită ale altora Cațavencu atribuie dictonul lui Machiavelli
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
din Iași. Totul a fost posibil datorită implicării doamnei Ruxandra Ciulu, care a agreat ideea acestui efort, ca și micuțului Andrei Alexandru, în vârstă de câteva zile în momentul intrării cărții la tipar. Dacă Andrei Alexandru nu ar fi avut „puțintică răbdare”, povestea A+ nu ar mai fi fost finalizată. La Forex Brașov am reîntâlnit niște oameni deosebiți, care au înțeles să-mi explice „povestea lemnului”. Domnul Nicolae Țucunel mi-a oferit datele de ghidare, iar domnul Doru Coșman mi-a
[Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
În românește, adaptând textele românești - dintre care unele traduse de el - la melodiile tradiționale bizantine. El a adaptat textul poetic la cel muzical: „Pentru aceasta și eu văzând cum că În fieștecare zi se cântă catavasiile... iar să Înțeleg foarte puțintei, cât numai viersul sunt ascultând iar nu și Înțelesul celor ce se cântă, tălmăcit-am pre a noastră de țară și de obște limbă toate catavasiile cu troparele“. Pe verso-ul foii de titlu se află portretul lui Constantin Brâncoveanu
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Liviu Botezatu () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92312]
-
nu fondul... Se Înțelege că las deoparte atât dreptul la libera exprimare a opiniei cât și imposibilitatea existenței unui depozitar al adevărului absolut. Viața rubricii a fost, așadar, scurtă. Ideea a prins Însă, a fost continuată pe ascuns și, cu puțintică răbdare, cititorul va putea avea În mâini un volum intitulat chiar așa. Dar să revin la desfășurătorul cărții de față. Capitolul 1. „Antume“, adică difuzate Să mă recomand. Sunt chiar dracu’, acela care n’are nici o treabă cu recomandarea „crede
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
că asta-mi face mare plăcere. E doar o servitute a condiției mele de pisică, care trebuie să aibă mereu gheruțele ascuțite. Și o face, paradoxal, tocindu-le. Priviți-le pe ale mele, acelea de pisică neagră: sunt și ele puțintel negre, dar pe convexitate. Cam așa-i și cu duritatea lor: concavitatea e mai moale. Și, trecându-le prin lemn de pildă, concavitatea se roade, eliberând convexitatea, gheruța ascuțindu-se astfel automat, mereu, pe măsură ce crește. Cam tot așa e și
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Chiar așa a și fost: profesorului și scriitorului Chelariu i s-a oferit, la ieșirea din pușcărie, un unic loc de muncă: la ecarisaj. După moartea remarcabilului intelectual iconar (autor de proză, eseuri, teatru, poezie, traduceri...) o bătrânică modestă și puțintică la trup, Ecaterina Chelariu, mi-a adus Jurnalul soțului ei. În care se puteau citi însemnări cutremurătoare, de genul "dimineața am tradus din Verlaine, după amiază am lucrat, în tura II-a, la ecarisaj". Eram directorul Editurii "Junimea". Jurnalul trebuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
3 petrecăreți care se apropiau de cabană oarecum bine dispuși după ce gustaseră ceva mai mult din băutura cu „mărgele”. Acestea sunt episoade care nu trebuie să se întâmple pe munte, totuși nu pot uita niciodată ceaiul în care se turna puțintel rom, băut înainte de 1989 la orice cabană din munții Făgăraș, făcut din plante naturale culese de lângă cabană, dar acestea sunt momente duse și apuse... Urcușul pe muchia Tărâța este foarte plăcut și oarecum dificil, dar poate fi chiar imposibil iarna
Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
a conturului național. Se scrie multă literatură artistică pe marginea unor momente de istorie românească, se scrie cu fervoare lăudabilă chiar dacă, de cele mai multe ori, talentul scriitoricesc aproape lipsește. Este poate unicul moment din istoria literaturii noastre în care entuziasmul poate puțintel suplini talentul. Pare barbară o asemenea afirmație, însă, dacă ne transpunem pe valurile vârtejurilor culturii române din acea epocă − atunci se șlefuiau grafia latină, gramatica, unirea Principatelor provoca turbioane lexicale etc. −, gândindu-ne (de exemplu) numai la agitația provocată de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și colaborator la multe alte ziare și reviste din vremea sa. * George Barițiu (24 mai 1812, Jucul de Jos, județul Cluj - 2 mai, 1893, Sibiu) Activitatea ziaristică a lui Geoge Barițiu, „glas de aspră mustrare pentru cei în trândăvie și puțintică chemare spre cărările îndreptării”, era privită „cu ochi dușmănoși” de acei „ care aveau îndestulător motive de a se teme, că prin ridicarea românilor la o stare mai omenească se surpă temelia bunăstării lor materiale și li se prăbușește cetățuia privilegiilor
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
a cuvintelor: "N-o mai maltrata domnule, măcar cu o vorbă bună”, "m-a insultat cu palme” și altele. Ticurile verbale reprezintă o manifestare la nivelul limbajului a contrastului dintre viu și mecanic, a automatismului teoretizat de H. Bergson. "Ai puțintică răbdare” al lui Trahanache, "curat” al lui Pristanda constituie astfel de automatisme. Comicul de moravuri este în strânsă legătură cu o anumită realitate socială și istorică. Astfel, comicul de moravuri satirizează viciile societății burgheze prin opera lui I. L. Caragiale. Jovialitatea
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
mitocan. Și ei, poate pe bună dreptate, s-au bășicat, ce faci, bâââââî, pletosule, nici hai noroc, nici ’te-n cur pe mă-ta, nu ți-e puțin rușine obrazului? Era mai pe seară și oamenii se cinstiseră, erau deja puțintel trotilați. Puteam deduce asta fără efort, din împleticelile consecvente ale limbii. Necazuri cu pronunțarea consoanelor. E drept că și io greșisem, neacordându-le vreo atenție. Am reparat prejudiciul, dându-le politicos bună seara. Dar, așa, ceremonios, nu oricum. N-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
prezent permanent. Nu cred nimic, dar îmi place misterul. Recitesc de mai multe ori scrisoarea, seara o examinez la lumină puternică cu o lupă mare; îmi face plăcere jocul, simțindu-mă un personaj angrenat într-un roman de Agatha Christie. Puțintel ciudat, oarecum nebun, schemă transparentă, acțiune previzibilă și sfârșit simplu și logic. Contează atmosfera. Mâine dimineață voi fi la gară. Și voi repeta figura, dacă va fi necesar. * Dis de dimineață am ascultat, atent, trenurile, uruitul lor inconfundabil, cu semnalele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
-mi place nimic; i-am răspuns: "pentru că sunt prea deștept". Dintr-un astfel de copil nu putea ieși decât un paranoic sau un aventurier ratat. A ieșit a doua variantă, a aventurierului învins de vise imposibile. A rămas și ceva puțintel cam paranoic. " * Vara, dinamică, energică, vara trăită ca îndrăgostit, vacarmul de pe plajă unde poți fi anonim, rătăcirile, noaptea pe lună argintie, sau înfruntând furtuna, aceasta este vara care mi s-ar potrivi, dar circumstanțele țin de formule și obligații sociale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
rațiune parcă mă liniștea. Dacă nu ar fi fost acest minor amănunt, nu aș fi avut niciodată nici un dubiu că povestirea face parte din propriul meu univers. Totul era, într-adevăr, veridic, ba chiar foarte probabil. Ion, un student sărac, puțintel tuberculos și foarte îndrăgostit de o eroină blondă, era tipic pentru stilul de viață dintre cele două războaie. Ion își descoperă într-o noapte iubita cuibărită la pieptul unui domn prosper, un deputat, într-un local, adăpostit de tufe de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
frecvente, permite realizarea destinului ei natural. Miniaturi Nu știu cine a spus că orice român este puțin ieșean. Acum, când lașul se pregătește pentru inevitabilul festival al teiului în floare, într-adevăr, prieteni sau, dimpotrivă, neprieteni și ostili lașului, simt că sunt puțintel ieșeni. De obicei, ideea aceasta nu se rostește; se simte. Este unul din farmecele acestui detestat, hulit, disprețuit și totuși mult iubit oraș. Ca orice fapt din categoria "amoroasă", este greu de explicat acest atașament. La începutul carierei, după ce am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mai subțiri, mai intelectuali, cum or fi, mai șmecheri, mai Mitică (cei mai mulți mitici din lume sunt concentrați la București), deci până și bucureștenii au acest cult al lașului. E un fel de obligație națională, nu merge altfel... "Trebuie să fii puțintel ieșean, dacă ești român." Îmi amintesc de un concurs de primariat unde un medic, profesor devenit ulterior general, rămăsese foarte mulțumit de un candidat, îi trecuse pe o fișă nota maximă, douăzeci, când, întrebându-l cum găsește lașul, nefericitul a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]