1,270 matches
-
cînd a aflat că tata..., mi-a întors spatele, apoi, cînd l-am căutat să-i spun că-s gravidă, mi-a rîs în nas. Un nesimțit care de nouăsprezece ani nu m-a întrebat o dată de fată! Hm, Mihai... pufnește Maria după o pauză lungă, vînturînd prosopul prin aer adevărata oră a solstițiului va fi deseară, ți-o promit! Vine și un... un concurent al meu în materie de ginecologie, doctorul Marcu, prieten bun cu cel care mă lăsase gravidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
el dintr-o suflare. Din intenția ei de a-și îmbrăca bluza albă, Maria se oprește și-l privește insistent, pînă îl vede cum se pierde tot, ca un puști. Soțul meu și-a spălat greșeala... Cu alde Coca Muraru... pufnește Mihai ironic, dar imediat își dă seama că prea a întins coarda, așa că murmură un "scuză-mă, te rog!", dar cînd observă că Maria a devenit neliniștită, gîndește că cel mai bine este să atace, înainte de a da femeii posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
simțit singur pe lume. Mi-a dat un sentiment de siguranță și - cum ar fi spus Gall - un puternic sentiment de adezivitate. M-am Îndrăgostit de Norman pe loc. Mi se pare că aud icnete de nerăbdare, foială În scaun, pufnit sugestiv. Acest tablou idilic al fericirii mele, bănuiesc, vă Îndeamnă să subliniați ceea ce este și așa dureros de evident și vă Întrebați cu voce tare dacă nu mi-a trecut niciodată prin cap că e posibil să nu mă Încadrez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
am zis eu, deși nu era adevărat: nu-i zisesem nimic din politețe și pentru că-mi plăcea să mă culc cu ea. Sau poate o iubeam? - Și dacă mă iubești, de ce nu mă accepți așa cum sunt? - Adică cum? - Adică așa! pufni ea, punând vioara în cutia ei. Își luă geaca și rucsacul și mă privi cu mânie. - Unde pleci? am întrebat. - Acasă. - Bine, n-ai decât. Deschise ușa și se opri. - Ești un bou, zise. - Și tu. Se abținu să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
prelingeau cinci lacrimi. - Cum îți vin ție ideile astea, Marcele? Extraordinar! spuse o fată care semăna cu Ronaldinho. - Și câd te gândești că tot Cărmăzan... tot Nicolaescu... zise Oana, dând din cap a lehamite. - Lasă-i pe Cărmăzan și Nicolaescu, pufni Luca. Parcă mai era cineva cu un scenariu, nu? - Da, eu, zise fata care semăna cu Ronaldinho. - Să-l auzim, o pofti Luca. - Totul începe într-un compartiment de tren, începu fata să povestească. Simțeam că nu mai pot. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
pe undeva avea... sau mai bine zis nu avea pe deplin nedreptate. - Nu? Cu mâna pe inimă? - Anca, am zis, crede-mă, nu sunt chiar așa... nu văd femeile cum zici tu... în comparație cu alții, sunt de fapt chiar modest... - Ha, pufni Anca. Ești modest... - Da, pe bune! Pentru că dacă aș vrea, aș putea... - Ce? - Aș putea, vreau să spun că nu toate femeile mă interesează și că am și sentimente pentru ele... - Pentru trei deodată? Deci Yves îi povestise. De ce oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
serios, culmea. Anca râdea. - Cu orice femeie? Și psihiatrul tău ce părere are? Ha-ha-ha! - Anca, am spus. Râdea în continuare. - Anca! Se opri, dar un rânjet i se lăbărțase între buze. - Da, zise. - Mă pot culca cu orice femeie... - Pff... pufni ea. - ...pentru că am o pulă fermecată.... Hohoti, ținându-se cu mâinile de burtă. Se încurcă puțin în rochie și mi-era teamă să nu cadă în lac, dacă ar fi râs în continuare așa, nestăpânită. Am ținut-o de umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
amintesc de bărbatul ăsta, răspunse ea. Și el a lucrat aici. E un motswana. Era prieten cu americanul. Vorbeau și vorbeau și vorbeau tot timpul ca doi bătrâni la o kgotla. — Era din sat? se interesă Mma Ramotswe. Mma Potsane pufni în râs. — Nu, nu era unul de-al nostru. Era din Francistown. Tatăl lui era director de școală acolo și era un bărbat foarte inteligent. Și fiul, omul acesta, era la fel de inteligent. Știa multe lucruri. De-aia stătea americanul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
care poate fi El îi mănâncă din când în când creierul lui, pardon, ei. - Și excrementele. - Bine, cum ziceți. Dar unde-s plasate personajele? La noi, în tranziție? Au ceva de-a face cu vreo sectă, cu yoghinii ăia ciudați? Pufnește c-un dispreț suveran, se lasă să cadă pe un scaun, executând ca o foarfecă de tăiat tabla de șase o mișcare à la Sharon Stone. Și-napoi, să fie sigură c-am observat. - N-ai foc? Cum poți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
suprafața minusculă și accidentată. Dar cînd, o jumătate de oră mai tîrziu, ajunseră pe culmea falezei și contemplară abisul de la picioarele lor, se priviră Între ei, nedumeriți. Secundul Stanley Garret, care naviga de opt ani la ordinele colericului căpitan Lazemby, pufni zgomotos: — Înapoi toată lumea! ordonă el. Ridicați pietrele, dacă e nevoie, dar individul ăsta trebuie să apară. Nu putea să scape Înot. Se Întoarseră, și mai atenți, ceea ce le Îngădui să descopere cele două tunuri și peștera mare din vîlceaua dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
conduseră ambarcațiunea pînă unde Începea plaja. În clipa În care păru că prora avea să se Înfigă În el, Iguana Oberlus sări agil În apă, Înșfăcă lunga funie din dreptul ei și alergă spre pămînt cu apa pînă la mijlocul piciorului, pufnind și mormăind, pentru că frînghia udă Îi zdrelea umărul. Trase apoi cu putere, o putere care părea să-i țîșnească din măruntaie, și profită În cele din urmă de impulsul unui nou val pentru a trage pe uscat, În siguranță, baleniera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Toată chestia asta cu Cocoș e fabricată. Le-a crescut vînzarea cu douăzeci de mii zilnic! O bombă, dom'le, și ține de mai bine de două luni. Așa ceva nu s-a mai pomenit, pe cuvînt de jurnalist !" Apoi a pufnit în rîs. A rîs și el iarăși. Era simplu, chiar prea simplu și nu știa dacă este totul. De adevărat era adevărat, însă nu ajungea. "Și cum ziceți, le-a scăpat, chiar le-a scăpat din mînă?!" Lică Făinaru s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
atîtea despre el, eu știu atîtea despre el, am povestit o groază de lucruri despre el, cum poți spune că nu există! L-am văzut cu ochii mei, pricepi dumneata, era fioros, uite și pozele, ce dovezi mai vrei!" A pufnit supărat "dumneata nu ești domn, domnule! Un domn crede în cuvîntul unui turc bătrîn, dacă el spune ceva asta înseamnă că e adevărat." Nu s-a putut abține și l-a corectat, "a fost adevărat, Ali Mehmet, a fost, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Un miros amestecat de tutun bun și lavandă stăpînea odaia, aducîndu-ți aminte de toate cîte scriau ziarele în ceea ce privea viața mondenă a lui Mihai Mihail. Într-un tîrziu s-a răsucit greoi, ca un lup, cu tot corpul, a pufnit pe nas și atunci Bîlbîie a văzut că avea ochii albaștri, ușor îngălbeniți, o față mare, cu trăsături ferme, semănînd foarte mult cu un actor care te impresionează fără să scoată un cuvînt, doar încruntîndu-se ori doar zîmbind subțire și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
puteai crede că vara se năpustise deja peste lume, atârna în dreptul umerilor, mînecile păreau prea lungi. Cravata era desfăcută și un nasture de la cămașă se ițea din spatele ei. S-a sprijinit cu degetele îndoite de tăblia lăcuită a biroului, a pufnit din nou, parcă îl împiedica un fir de praf să respire și fără să-l privească i-a spus: "Frățioare, a venit vremea ta." Inima i s-a făcut mică, abia mai ticăia. Nu-l auzise niciodată pe Mihail spunîndu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și nici o persoană politică." Desigur, nu era adevărat sută la sută. Un asemenea om nici nu există, nu avea cum să existe, chiar dacă lucra în Serviciu. Dar lui Mihail nu putea și nu voia să-i răspundă altfel. Mihail a pufnit din nou, avea buzele subțiri și ușor vineții, parcă de frig, poate chiar îi era frig și de aceea și umbla într-un costum atît de călduros. "Bine, bine, nici nu-i nevoie să te cred. Întotdeauna o să faci cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
furiș, ca un hoț, dar tot degeaba, îl am uite aici" și a vrut să arate unde îl are, adică în buzunar, dar nu l-a nimerit, a bîjbîit cu degetele, apoi a renunțat și s-a întins pe burtă, pufnind pe nas. După nici o săptămînă Leonard Bîlbîie a plecat și el, tot pe furiș, asemenea lui Șerban Pangratty, fără să-și ia rămas bun. Sigur că Radul Popianu știa tot, și cînd va pleca, și unde îl așteaptă o birjă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
lui. K.F. i-a trimis vorbă să-i facă o vizită, era un cavaler și nu ar fi pășit pragul neinvitat. S-a prezentat în fața porții exact la orele 6 p.m., așa cum îl înștiințase un copilandru, cam nătărău, care tot pufnea în rîs repetînd "orele șase post meridian", nepricepînd nimic din ce-i ieșea pe gură. A fost o vizită foarte protocolară, care s-a terminat cît se poate de neprotocolar. Poarta de fier s-a deschis singură cînd a ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un gogoșar de Comana, gata oricînd să dea o mînă de ajutor cui avea sau cui nu avea nevoie, mărturisitor săptămînal în fața unui țoi cu tescovină pe care Popianu îl oferea în văzul lumii la crîșma lui Bercu. Popianu a pufnit auzindu-l pe Schintee cum se străduia să-l imite pe colonelul Stoicescu, bățos, dînd din mîini și ridicînd, așa cum fac oamenii aflați în alunecare către margini, cînd vor să-și dea importanță și mai ales cînd mai strecoară cîte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un grăunte de îndoială, un fir de neîncredere în ceea ce te înconjoară, în ceea ce este lumea ta obișnuită. "Excelență, ceea ce spuneți este într-adevăr îngrijorător, există toate motivele să fiu de acord cu dumneavoastră. De altfel, și gazetele..." "Gazetele, gazetele pufni Cantacuzino gazetele sînt făcute să mintă. Mai bine spus, să ascundă adevărul. Dacă ar scrie numai despre lucruri adevărate, chiar așa cum sînt, nu le-ar mai citi nimeni. Gazetele ori exagerează, ori îți sucesc mintea! Nu despre așa ceva este vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
atîtea griji, să organizezi o recepție decentă în ziua de azi, chelnerii s-au stricat și restauratorii fură, cum ziceai...?" I-a spus tare, răspicat, cum îl chema. Reacția a fost cea așteptată. Abia și-a putut reține rîsul, a pufnit, ochii i s-au umezit și au devenit parcă mai omenești. Puteai crede că te și vede, nu doar trece prin tine cu privirea. "Da, domnule Bîlbîie, există o vîrstă a idealismului și ea trebuie exploatată. Idealismul trebuie folosit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de doi firfirici, un fel de afacere Cocoș, văd că am ajuns să mă specializez, fie că toată lumea se îngrijește ca ofițerimea asta să reușească în prostia ei, are un interes deosebit să-și ducă planul pînă la capăt." Mihail pufni de cîteva ori, făcu "daa, da, da. Iată o analiză destul de corectă. Și eu cred tot așa. Numai că eu sînt dator să merg mai departe, doar sînt șef, nu?" Uite așa era Mihail, amesteca toate lucrurile, bune și nebune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ține tot așa vor ajunge să spună că vinovați de hoții și tâlhării sînt polițiștii și jandarmii pentru că nu se lasă și pun mîna pe tâlhari. Dacă nu i-ar prinde, n-ar exista, după capul domnului colonel Stoicescu! A pufnit în rîs, a ciudă, apoi a tresărit simțind privirea întrebătoare a bătrîneilor. Ca să iasă din situație, nu voia să dea explicații și nici să supere, oricum, se zicea că-l chemaseră în ospeție și chiar îi făceau curte, a bătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu se arătase surprins de asta. Cît despre îngrijorare, nici pomeneală. "Excelență, ceea ce vă comunic acum este deocamdată... confidențial. Depinde de dumneavoastră ce se va întîmpla cu aceste informații extrem de grave și de periculoase pentru stabilitatea de stat." Basarab Cantacuzino pufni de două ori "am alehrgie la polen, îmi place să thrăiesc la țahră, dahr e un chin, un adevăhrat chin. De aceea mă închid în casă, dahr văd că e destul de ghreu să obțin o izolahre pehrfectă. Să fie din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
puțin potrivit pentru a purta un dialog pe tema afecțiunii. ,, Mi s-a părut a fi agitat, nu-și găsea locul, cel puțin în ultima săptămînă, iar pe deasupra l-a adus la mine și pe adjutantul Popianu!" Mihai Mihail a pufnit "ăsta cine mai e, adjutantul Popianu?" Pangratty îi explică în cîteva cuvinte că Popianu e un tip dat dracului, șef de post în Vladia, care venise în București ca să-și clarifice niște nelămuriri în legătură cu niște bătrîni țăcăniți care se retrăseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]