28,736 matches
-
C. Rogozanu Dan C. Mihăilescu ne întinde și își întinde o capcană cu o glumă care pare inocentă, la prima vedere. Este vorba despre definiția "scriitorincului". Omul care nu face nici istorie literară, nici critică pură, nici "întîmpinare", căruia nu-i place prea mult "specializarea" - în această imagine se recunoaște criticul nostru, cu un soi de "iresponsabilitate" jucată. Nu știu cum se face însă că, la o privire retrospectivă, prilejuită de o culegere de eseuri precum Scriitorincul, lucrurile
Un scriitorinc neîmplinit by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15391_a_16716]
-
această chemare, dincolo de orice rațiune. Cu un tact deosebit, ea va ști totuși, ca În același timp să Își respecte soțul și familia, dar și să dea frâu liber unei iubiri romantice. Până la moartea soțului ei, iubirea lor a fost pură și neîntinată. Între ea și Eminescu s-a născut o frumoasă idilă la Viena, care peste timp se va transforma În iubire profundă și va continuă apoi cu mici Întreruperi până la moarte, și chiar dincolo de granițele vieții, căci, cine știe
Veronica Micle. In: Editura Destine Literare by Elena Buică () [Corola-journal/Journalistic/81_a_329]
-
nu oferă spontaneități și nu creează istorie. Sultana Maitec nu negociază cu lumina aceea barocă, fastuoasă și generatoare de efecte, cu acel lumen spectaculos și tranzitoriu, ci încearcă, în continuarea experiențelor bizantine, medievale și postbizantine, să consacre, într-o imagine pură și antiretorică, lumina adevărului, cea necreată, lumina spirituală, acel lux care vine dinlăuntru, care nu descrie efemerul, nu se erodează și nu se risipește. Chiar și acele imagini care par ușor de recunoscut în pictura sa și care, aparent, sunt
De la parteneriat la comuniune by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15455_a_16780]
-
ele impresia inevitabilă de neîndurare, de neînduplecare. E o muzică tăioasă (chiar în nuanțe reduse), cu țâșniri vulcanice și dispariții hieratice. Imprevizibilitatea apare la nivel infinitezimal, în diferențele complexe dintre aceleași gesturi sonore. Timpul se pietrifică aici, devenind netimp, stare pură. Prezența roții și timpul ciclic este credința asumată muzical a Doinei Rotaru, reflectată atât de bine în titlul unui opus cameral: Ouroboros. Discul de la Electrecord continuă această concepție temporală și simbolică, numindu-se "Eterna reîntoarcere". El debutează cu Ceasuri (1987
Gnomoni, clepsidre și ceasuri by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15457_a_16782]
-
Puneți vată în urechi, dragă Vasile, și nu uita ce rău te dor noaptea bătăturile și reumatismele." Bărbații care îi plac Marucăi trebuie să fie neapărat "voinici", să conducă spectaculos mașina, să fie de familie bună sau să fie exotici, pur și simplu. Trei bărbați încalcă a-ceste reguli în viața sa. Primul este chiar tatăl care o fascinează, exercită o atracție "metafizică". Filosofia lui Vasile Conta este cea care îl înstrăinează pe tatăl său de familie, îl transformă într-un membru
Poveștile Marucăi by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15447_a_16772]
-
de șansa unui plus de autenticitate, în măsură a dejuca "pornografia politică" (vorba lui Gellu Naum), lucrativ asociată cu minciuna "epistemologică" multilateral dezvoltată, cu comedia pseudovalorilor, cu rigiditatea tuturor ierarhiilor oficiale și oficioase. Revolta suprarealiștilor e o revoltă idealistă, "revolta pură", cum o numea Ferdinand Alquié, ca o aspirație de independență a spiritului inadaptabil atît la un context cultural vlăguit, cît și la mecanismele nocive ale totalitarismelor care, proclamînd "eliberarea", nu duceau decît la o mai cumplită alcătuire a subjugării, la
Salvarea unei specii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15473_a_16798]
-
altă parte atunci cînd vecinul său suferă o nedreptate. Pe aceeași temă a "colaboraționismului", Bertrand Tavernier a venit cu "Laissez-passer", distins în final cu Ursul de Argint pentru interpretare masculină, decernat lui Jacques Gamblin. Ce e de preferat? Să rămîi "pur și dur", sau să încerci, din poziția pe care o ai, să schimbi ceva? Luînd drept cadru al acțiunii desfășurate în Parisul anului 1942, ocupat de nemți, o firmă de producție cinematografică germană, în care un tînăr asistent de regie
Festivalul de film de la Berlin: "Accept Diversity" by Dan Petrila () [Corola-journal/Journalistic/15479_a_16804]
-
ale timpului nostru Cartea lui Horia Patapievici stîrnește atîta interes poate și pentru că e altceva, are ceva care o scoate din serie. Care este, după Dvs., trăsătura ei distinctivă? Neconformitatea. Care e altceva decît nonconformismul. Nonconformismul e, de regulă, gesticulație pură, spectacol. Neconformitatea e refuzul de a adopta idei gata-făcute, de a asuma, oportun și oportunist, poncife la modă. Omul recent e cartea unui ins care nu are pur și simplu lecturi, ci are întrebări. S-a rărit, ca să nu zic
"Să recuperăm obiceiul de a nu fi de acord cu cineva fără a-i dori Dispariția" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15476_a_16801]
-
recuperează, din formele date, acele nuclee care conțin în sine însăși natura incoruptibilă și eternă a creației, spiritul nocturn, mediumnic, al lui Victor Brauner se scufundă pînă în capilarele cele mai intime ale existenței și reiterează aici, pe căile visului pur și simplu, dar și pe acelea ale visului inițiatic, ale visului alchimic, ale visului cabalistic și ale visului magic, în general, acel moment unic în care totul conține totul, în care virtualitatea se mișcă o clipă, apoi se redresează și
Oglinda lui Victor Brauner by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15505_a_16830]
-
simultan cu o nouă înmugurire, fragilul său corp de circumstanță. III. Inocență și sancțiune în mod cert, există în aceste reprezentări, în această fabulație sincretică și în nenumăratele introspecții personificate, atît capacitatea de uimire și de fascinație a unei naturi pure, a unei retine imune la noxele iluziei, cît și reflexele savante ale unei conștiințe cu puternice determinări culturale. Dar indiferent unde se sfîrșește una și unde începe cealaltă, dacă un asemenea marcaj grafic ar fi cu putință, premisa viziunii plastice
Oglinda lui Victor Brauner by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15505_a_16830]
-
unei forme de viață totodată reală și ideală" (M. Bahtin). Așadar o postură convenabilă pentru o structură artistică precum G. Călinescu, un soi, am zice, de Caragiale speculativ și livresc, care se distra teribil exersîndu-se pe trapezul asociației erudite ori pur și simplu insolite: "M-am amuzat odată la o conferință vorbind despre poezia lucrurilor din casă spre mirarea unor nobile doamne". E foarte probabil, după cum opinează exegetul său, ca factura conferinței cu pricina să fie foarte apropiată de exercițiile fantast-asociative
Bufoneria lui G. Călinescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15515_a_16840]
-
pămînt. Din caietul program al Genocid-ului - o construcție culturală, și ea atipică, interactivă și postmodernistă, șocantă ca formă și grea în conținut - pentru care Roxana Crișan merită să aibă acces din plin și la alte "infracțiuni minore, majore și purii" -, am ales un fragment din Rafael Argullol care găsesc că este o sinteză a montării de la Odeon: "(...) Apocalipsa este numele unei încăperi din orice oraș important al oricărei țări mici sau mari. în această încăpere, și în multe altele construite
Îndărătul ideii de paradis by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15561_a_16886]
-
un loc o definire a schimbării: "Eu sînt, totuși, cel ce credea că slujește adevărului... De asta mi-e silă de cuvintele literaturii pe care - odinioară - mi-a fost dat s-o scriu. Nu mai am suflu pentru ficțiune. Bucuria pură a jocului de demult - ce amețitoare libertate este să scrii - iată că acum îmi este străină. Am simțit, am văzut cum se stinge." Ioan Lăcustă recuperează "locul comun" altfel decît o făcea în anii optzeci. Banalul, cotidianul sînt acum prinse
Doi scriitori față cu anii 2000 by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15534_a_16859]
-
impună realismul lor socialist. Un fenomen paradoxal în Occident, concomitent: avangardiștii erau aproape toți parcă aleși pe sprânceană, comuniști, iar la noi eram considerați în afara legii. Componența participanților era foarte pestriță. Erau și unii pe care îi interesa doar arta pură și luptau pentru dreptul artei de a fi pură. Ei se considerau dintotdeauna apolitici, dar ajungeau prin crezul lor chiar în miezul luptei politice, în fruntariile ei. Erau și unii, ca mine, pentru care dreptul artei la independență era doar
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
concomitent: avangardiștii erau aproape toți parcă aleși pe sprânceană, comuniști, iar la noi eram considerați în afara legii. Componența participanților era foarte pestriță. Erau și unii pe care îi interesa doar arta pură și luptau pentru dreptul artei de a fi pură. Ei se considerau dintotdeauna apolitici, dar ajungeau prin crezul lor chiar în miezul luptei politice, în fruntariile ei. Erau și unii, ca mine, pentru care dreptul artei la independență era doar un pretext, unul din punctele de dezacord, și prezența
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
să clipească. Problema, pentru Romoșan, nu e că CNSAS nu funcționează, că fosta securitate e protejată de chiar instituția creată ca s-o demaște, că președintele subcomisiei parlamentare destinată să limpezească situația îi amenință pe membrii CNSAS în cel mai pur stil golănesc ("V-arăt eu vouă!"); problema pentru Romoșan e Andrei Pleșu. Adică unul din cei care au încercat să aducă CNSAS la rosturile lui... Sau poate tocmai aceste rosturi îl supără pe Romoșan? Senatorul răsculativilor Sus în fruntea subcomisiei
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14366_a_15691]
-
încurce cîteva generații de elevi și să stîrnească polemici? Sau mai degrabă să se auto-valideze, rușinată că nu e decît fiica Academiei R.S.R. și nepoata Academiei R.P.R.? Ajung astfel la utilitatea unei asemenea măsuri. Un prim argument a fost (iarăși) pur propagandistic: dacă scriem "fântână", sîntem urmașii Romei, iar dacă scriem "fîntînă", devenim niște pîrliți de balcanici. Cui trebuie să-i demonstrăm latinitatea limbii române? Cei care o știu, fie ei români sau străini, o știu oricum, iar pe ceilalți n-
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
au nimic contra pluralismului ori a democrației în măsura în care nu le lezează interesele materiale (de aceea votează cu PSD: se știu apărați mai bine, atît ca foști securiști, cît și ca actuali capitaliști). Eventual moralmente condamnabili, ei stîrnesc furia anticomuniștilor sau pur și simplu a cetățenilor onești care au suferit și înainte și după 1989 (din motive, ce e drept, foarte diferite), dar care speră din ce în ce mai puțin într-o veritabilă lustrație, în stare să clarifice lucrurile.
Imposibila lustrație by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14395_a_15720]
-
eliberarea lui Benjamin Fondane, pe vremea cînd acesta era deținut la Drancy, înainte de a fi deportat la Auschwitz . Este clar că în forma originară, Schimbarea la față a României conține fraze de un antisemitism intolerabil. Cît din acestea era însă pură retorică cioraniană și cît convingere sinceră este greu de spus. Pentru că, după cum s-a văzut, dincolo de această retorică, regretată chiar de Cioran, la nivelul faptei filozoful a acționat pentru eliberarea din lagăr a unui evreu. Revenind la scriitorii care au
Ochelarii de cal ai istoriei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14372_a_15697]
-
se prezintă, filmul e un montaj de citate, unele interesante sau "bine găsite", dar atît. Nu întîmplător, cele mai bune momente ale filmului sînt cele în care cineastul mizează pe ceea ce se pricepe mai bine: pe imagine, pe ideea transmisă pur vizual (v. suprapunerea de "fotografii de epocă" și imagini din Bucureștiul de azi, v. finalul, în care oameni și mașini merg de-a-ndoaselea, totul merge de-a-ndoaselea, în jurul neclintitei statui a lui Caragiale...). Dar, e vechi păcatul și nu Alexandru Solomon e
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
convingerea că circumstanțele acelor timpuri rămîn oricum greu de înțeles. Pentru cei foarte tineri, paginile respective pot părea discursuri suprarealiste - sau, cine știe, dovezi ale unei mentalități foarte depărtate în timp. Comicul involuntar e singura certitudine a acestor texte. Dincolo de pura curiozitate pentru pitorescul unor citate incredibile, răsforirea presei vremii are totuși o anume relevanță pentru actualitatea noastră: cel puțin în măsura în care demonstrează unde pot ajunge nostalgiile dictatoriale, centraliste și puriste dacă dispun de instrumentele politice pentru a se impune. Ca de
După 50 de ani by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14404_a_15729]
-
apoliticilor" care și-au făcut din "preapolitic" o trambulină socială mai alunecoasă decât cea de la Cortina D'Ampezzo. Aceste lecții nu sunt decât reciclarea sugestiilor prin care securiștii de anțărț încercau să ne aducă pe drumul cel bun. Drumul literaturii pure. Si dure ca fularul. Fie ca în 2003 să rămân fără subiecte care să-mi stimuleze "polemismul excesiv"! Aș fi primul să mă bucur. Dar nu știu de ce (poate pentru că am citit o grămadă de romancieri postmoderniști români!), tare mi-
Buricul diftongat by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14423_a_15748]
-
alte cărți, ale lui Sainte-Beuve, Thibaudet, Valéry, Auerbach etc. Așadar pe listă se află exclusiv cărți de ficțiune: romane, povestiri, povești. O remarcă importantă: majoritatea nu reprezintă opere de ficțiune realistă. Don Quijote, Suflete moarte și Gösta Berling sînt romane de pură imaginație, apropiate de poveștile arabe, de ale lui Andersen sau de ale autoarei daneze cunoscută la noi nu pentru fascinantele Povestiri de Crăciun, ci pentru filmul cu Meryl Streep după Out of Africa. Doar Roșu și Negru, Idiotul și Muntele
Biblioteca de zece cărți by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14422_a_15747]
-
concomitent deschidem cale dintr-un defileu în altul al limbii și, ca niște adevărați ingineri de drumuri, trasăm căi de comunicație spre țara cuvintelor, escaladând piscurile tăcerii verbale. "Limbajul nud" își acoperă poienile cu semănăturile proaspăt răsărite. Cuvântul poate fi pur, genuin, sau uzual. S-ar crede că în el este tăinuită nocturna rațiune astrală și cea diurnă, solară. Și aceasta din considerentul că o anumită semnificație uzuală îi ascunde cuvântului toate celelalte sensuri, la fel cum în plină zi dispar
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
sprijină vectorul forței, asemeni unei sulițe ce a lovit într-o platoșă. Astfel, noaptea existenței ne permite să deslușim plăpândele sensuri ale cuvintelor asemănătoare difuzelor vedenii nocturne. S-ar putea susține că limbajul uzual adună umbrele marilor legități ale cuvântului pur, căzute pe o suprafață neuniformă. Cândva, limbile uneau oamenii. Să ne imaginăm că suntem în epoca de piatră. Noapte, focuri, bătaia ciocanelor de cremene. Deodată se aud pași; toți până la unul, oamenii se aruncă spre arme, încremenind în poziție de
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]