1,578 matches
-
a împlinit.Azi suntem călători într-o chemareși zborul nostru s-a înveșnicit.... XXII. AMURG, de Alexandra Mihalache, publicat în Ediția nr. 1978 din 31 mai 2016. Amurgul dintre noi e o poveste scrisă în frânturi de timp pe brațele purpurii ale reveriei și lasă clipele ostenite să adoarmă pe umerii nemuririi fără să-și ia rămas bun de la vremelnicie.... Soarele răsfrânge o amintire într-un decor mirific undeva la poalele munților care se îneacă în amurg.... O lacrimă sfințește pământul
ALEXANDRA MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/385242_a_386571]
-
jurăminte neîntinate când soarele învață să zâmbească într-un freamăt târziu.... Nu e vreme de suspine. E vremea amurgurilor din noi Care ard pe rugul eternității.... ... Citește mai mult Amurgul dintre noi e o povestescrisă în frânturi de timppe brațele purpurii ale reverieiși lasă clipele ostenitesă adoarmă pe umerii nemuririifără să-și ia rămas bunde la vremelnicie.... Soarele răsfrânge o amintireîntr-un decor mirificundeva la poalele munțilorcare se îneacă în amurg.... O lacrimă sfințește pământul însetatde jurăminte neîntinatecând soarele învață să zâmbeascăîntr-un
ALEXANDRA MIHALACHE [Corola-blog/BlogPost/385242_a_386571]
-
STACOJIE, de Lorena Georgiana Craia , publicat în Ediția nr. 2291 din 09 aprilie 2017. Într-un sertar, cu o scrisoare, Penița timpului azi moare; Cireșe-n slove stacojii, Grâu în lumini lumânărií, Un pardesiu pentru stafii, În ore reci și purpurii. La geamul vechi, o rândunea Așteaptă primul fulg de nea, Așa cum eu aștept, tăcut, Ecoul lumii desfăcut, Pe care iarba a crescut În drumul nostru-aproape mut. Îmi sună-n minte-o mandolină. Pe coarda-ntinsă, coralină, Un greiere, în pași
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
o piatră grea, Care-și scufundă timpul nou În vechi iubiri ... Citește mai mult Într-un sertar, cu o scrisoare,Penița timpului azi moare;Cireșe-n slove stacojii,Grâu în lumini lumânărií,Un pardesiu pentru stafii,În ore reci și purpurii.La geamul vechi, o rânduneaAșteaptă primul fulg de nea,Așa cum eu aștept, tăcut,Ecoul lumii desfăcut,Pe care iarba a crescutîn drumul nostru-aproape mut. Îmi sună-n minte-o mandolină.Pe coarda-ntinsă, coralină,Un greiere, în pași de vals
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
un artist rafinat, care îmbracă muzica poeziilor într-o orchestrație de o rară măiestrie. Sunt trei lieduri după poezii ale lui Hermann Hesse: Primăvara, Septembrie și La culcare, iar ultimul lied este după poezia lui Joseph von Eichendorff: În strălucirea purpurie a amurgului. Cel care are meritul de a le fi înmănunchiat într-o singură lucrare, care a pus și titlul: Ultimele patru lieduri, era un foarte bun prieten al lui Strauss, Ernst Roth, șef editor la Boosey & Hawkes, o celebră
FILARMONICA „BANATUL” Avancronica de concert [Corola-blog/BlogPost/93485_a_94777]
-
se îmbrăcă iute și trecând pe lângă eunucul ațipit și el, ieși în urbe, postându-se într-un colț al pieței Balgi-Bașlâc. Cosette apăru la ora 5. Văzând-o cum se furișează unduindu-se pe lângă ziduri ascunsă toată într-un voal purpuriu, Broanteș simți cum îi crește inima în piept și se gândi cu emoție și recunoștință la frații și surorile lui, la părinții lui care-l dăduseră să-nvețe carte, la părintele Micodim care-i deslușise primele litere pe un vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
i-auzi, i-auzi, i-auzi ia CÎțiva vlăjgani În maiouri marinărești o scot pe nașă din salonul unde vocea lui Elvis țîșnită din casetofon calcă pe creștetele cîtorva bătrîne pînă le culcă testele pe mese. Nașa, În rochia ei purpurie, asudată toată de parcă și-ar fi strivit două roșii la subțiori, e urcată pe acoperișul haznalei În aplauzele și răcnetele generale. CÎțiva copii de pripas stau pe margine scobindu-se În nas și se holbează la micii aburinzi, Înșirați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a spus niciodată nimic despre bunicii mei. Cele mai multe ateliere mecanice nu erau decât niște garaje din tinichea cu canistre de ulei puse în față sau pe alei. Când ploua, apa din șanțuri nu era niciodată curată, ci bătea mereu înspre purpuriu și verde, cu pete care se transformau în orice voiai tu dacă-ți plimbai degetul prin ele. Nu cred că mecanicii se bărbiereau vreodată și mă întrebam cum reușeau să-și curețe uleiul de pe piele când ajungeau noaptea acasă. Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
și ar fi putut să fie pe o copertă de revistă. Atâta doar că avea gura puțin prea mare, dar îmi plăcea cum i se curbau buzele. Se dăduse cu ruj și aveau o culoare frumoasă, roșu când bătea lumina, purpuriu când era în umbră. Dădea bine cu ochii și părul ei. Sânii ei erau mari pentru șaisprezece ani, și era și înaltă. Purta o rochie cu un model de flori care nu-mi plăcea, dar nu-i stătea rău. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
sus la acoperișurile lucitoare de pe deal. — Hai să mergem să vedem ce case construiesc acolo, David. Mi-a strâns mâna atât de tare, că am crezut că o să mi se oprească sângele în ea. M-am uitat la buzele ei purpurii. Erau tot umede, și iar m-am întrebat de ce. — Nu stăm mult. Vreau doar să văd ce se întâmplă acolo. Am zis bine, așa că am urcat pe drumul pe care îl foloseau muncitorii și camioanele. Era plin de făgașe, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
ne bătea prin păr. Jo Lynne tăcea. Vântul îi bătea prin păr și o auzeam cum respiră mirosul de pini. Mi-am pus brațul în jurul ei. S-a uitat la mine și i-am văzut în întuneric buzele umede și purpurii. În lucirea lor am văzut luna, printre cutele mai întunecate. S-a uitat la mine altfel, cum nu o mai văzusem până atunci, și am știut ce să fac. Am sărutat-o. Capitolul opt Apoi Jo Lynne a plecat. Bunicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
s-o aud vorbind așa, de parcă ar fi fost un lucru obișnuit de discutat, cum e vremea sau noile case de pe dealuri. Mi-a venit în minte noaptea aceea, când ne-am ascuns în casele cele noi. Buzele ei erau purpurii atunci, iar luna strălucea în umezeala lor și puteam vedea micile șanțuri de pe ele, mai subțiri decât un ac. Când a terminat de vorbit, reținusem doar că pleca a doua zi cu trenul. Am ieșit de după tejghea și am prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Observând că, după ce pronunță cele de mai sus, profesorul deschide gura larg și dă drumul unui torent clocotitor, bolborosind răgușit, văzând cum capetele roșcate ale mustăților lui se ridică de parcă le bate un vânt puternic și cum pe chelia lui purpurie se umflă o vână liliachie, groasă cam cât un creion, toată clasa a izbucnit într-un hohot sălbatic de râs. Până și Stein, cu capul lăsat pe spate și cu ochii strânși până la durere, bătu mărunt cu latul palmei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ferestrele care dădeau spre răsărit începea să se lase întunericul. Prin ușa deschisă de la balcon, se vedeau coloanele curbate ale grilajului conturate în reflexe de culoarea piersicii. Nu, spuse Sonia, când Iag, trecând rapid spatele unui fotoliu îmbrăcat în catifea purpurie, cu rosături negre la încheieturi, îl apucă de spătar cu hotărâre, vrând să i-l ofere. Nu, spuse ea, să mergem acolo, e minunat. Și arătă în direcția balconului. Se poate, nu-i așa? întrebă ea, iar Iag, înșfacă rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
amintea de niște vitralii turcești văzute din spate. - Cu plăcere, Sofia Petrovna, se întoarse Iag spre Sonia, ținând măsuța în mâini și punând-o apoi jos ca să-și poată desface mâinile a încuviințare. Pe balcon, fețele noastre căpătară o culoare purpurie în lumina soarelui care apunea; era bombat ca un gălbenuș de ou crud și, deși mușcat de acoperiș, se vedea în întregime, de parcă ar fi străpuns cu flacăra lui de la un capăt la altul podul casei vecine. — Permiteți-mi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
aceleași flori ca și doamnele de familie bună“. Și cîte altele. Cortegiul funerar În frunte cu Bandura va flutura steaguri roșii și negre În momentul În care va intra În mahalaua proletară, se zbăteau În bătaia vîntului, fîlfîind sinistru, flame purpurii În bezna nopții, aidoma unor simboluri florale, nu lipsite de conotație socială. La hotarul dintre mormintele celor avuți și a celor nevoiași, Bandura se Împletici cînd să urce pe un podium Înalt al unei lespezi de marmură neagră (un Înger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Ieșise pe „strada păpușilor“ laolaltă cu camarazii săi abțiguiți - dar și cu delatorii treji la minte care făceau pe marinarii beți - să se uite la ferestrele joase ale odăițelor rozalii, discret luminate. O lampă așezată lateral mascată de un abajur purpuriu punea În lumină portretul Doamnei, ca-n maeștrii flamanzi, În ambianța unui interior violaceu, unde paravanul pictat cu stînjenei decadenți, eflorescențe licențioase, adăpostea misterioasa intimitate (care atrăgea prin discreția sa tot așa cum atrag faldurile ori croiala rochiei): sofaua dură la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Lumina rozalie a lămpii se reflecta În lustrul țesăturii paravanului, Încît irișii păreau cenușii, ca și brocartul vișiniu al sofalei din centrul vitrinei pe care ședea Doamna. Era așezată spre privitor În semiprofil, iar În faldurile rochiei se reflecta lumina purpurie a lămpii. Ținea picioarele Încrucișate, iar În mîini avea o Împletitură. Andrelele erau Înfășurate În Împletitură. Văpaia părului lung Îi cădea pe umerii dezgoliți, pînă la rotunjimea sînilor, descoperiți pe jumătate. O altă Doamnă, din vitrina alăturată, ținea În mîini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de bocete și plînsete, de blesteme și rugi, purtat pe aripile a mereu alte izuri, de izul gloatei nădușite care-i năpădise deodată nările, chiar În clipa În care, Îmbălsămat de amorțeală și mucezeala beznei, va fi străbătut de sîngele purpuriu al soarelui cald, așadar, atunci simți duhoarea purtătorilor săi, sudoarea capetelor lor rase și ale subsuorilor, ca și mirosul de vite, În clipa În care fură așezați toți trei În carul tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tenebre. Pentru o clipă, parterul dispăru În bezna absolută și nu putui auzi decît zvîcnirile care Îmi răsunau În tîmple. Încetul cu Încetul, o scenă nouă se ilumină pe ecran, destrămînd Întunericul din sală În aburi de penumbră albastră și purpurie. Omul fără chip dispăruse. M-am Întors și am putut vedea o siluetă Îndepărtîndu-se pe culoarul parterului și Încrucișîndu-se cu Fermín Romero de Torres, care se Întorcea din safariul său gastronomic. Intră pe rînd și Își ocupă fotoliul. Îmi Întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
raporturile personale, don Anacleto era un bărbat afabil și Încîntător, Însă În public se simțea obligat să Întruchipeze rolul de rapsod și afecta un mod de a vorbi care Îi atrăsese porecla „Gongorinul“. În dimineața cu pricina, profesorul avea fața purpurie de tulburare și mai că-i tremurau mîinile, În care Își ținea bastonul de fildeș. Ne-am uitat la el tuspatru, intrigați. — Don Anacleto, ce s-a Întîmplat? Întrebă tata. — A murit Franco, spuneți că așa e, zise Fermín plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
din femeia aia mică și subțire un glas atât de puternic, drept, voluminos, puțin hârâit, glas de altistă care fumează mult. Termină de cântat, se face din nou liniște, roșul îmbracă verdele, în lungul grădinii, trifoiul și lucerna se ridică purpuriu, tulpina mărului cu o sută de mii de brațe are altă culoare decât cea de dimineață, când era un copac palid, nevăzut aproape, acum, de când e înstăpânit de cele două femei, e roșu, frunzele și fructele la fel, roșii, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
atunci Maestrul era profesor la o universitate de stat, acuma predă la una particulară, din Centrul de Creație „Cișmeaua Roșie”, un complex alcătuit din clădirea teatrului nostru, Teatrul „Cișmeaua Roșie” (nu are cinci rânduri de loje și cortina nu e purpurie, de 100.000 de ducați, cu stema României, din 1920, în mijloc, nu e proiectată sala asta de Angelo Carasa, dar e... de neîntâlnit pe aici), apoi, clădirea Universității cu toate facultățile ei, căminele studențești, blocurile cu apartamente pentru profesori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de repede, ca pe un clește înroșit în foc... Trebuia să-i pregătească scena, să uite de carnetul cu nume, o repetiție e o repetiție, se face pe scândură, nu? Atârnase în mijlocul camerei trei pânze lungi - cumpărase niște stambă ieftină, purpurie -, le prinsese cu piuneze de tavan, un fel de cameră în altă cameră, construise din trei laturi, o scenă de fapt, așezase în sala palatului, într-un colț, un taburet învelit și el în pânză, pe care era o cămașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
după scena asta, îîî... sau mâine, vedem. Fata se întoarce însă lângă masă, ia cămașa roșie, o desface cu dragoste și o ține pe palmele ridicate și întinse. Încremenește în picioare acolo, în partea dreaptă a sălii palatului, lângă masa purpurie, ține pleoapele în jos, privirea i-a dispărut, un giulgiu s-a așezat peste ochii Ofeliei. Carnetul cu numele femeilor revine în mintea ei, alungă paginile alea, l-a lăsat special printre cărți, ca să mă facă geloasă, sigur e așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]