848 matches
-
ca niște vergele, nici măcar nu a clipit vreodată, ochii erau două văgăuni în care se jucau furnicile pe retina limpede ca aerul pe care-l respiram și-l simțeam în gît ca pe un mușuroi. Nici nu puteam fi trist, rînjetul ei desenat mă găsea prin Nevada, printre canioane și jocuri de noroc - un glas stins de cîntăreț peste gura căruia bănuții clipoceau ca moluștele în balta de-alături. Cum să scot cîntece dintr-o astfel de gușă de cauciuc, în preajma
Gellu Dorian by Gelu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/10170_a_11495]
-
întrebe ceva, dar el îi puse degetul pe buze în semn de liniște. - Care ești acolo de vrei să ne sperii? - strigă Pătru. De afară nici un răspuns. - Au venit lupii la animale? - șopti femeia. Misterele nopții sunt deranjate de un rânjet răgușit, iar la fereastră apăru la lumina lunii un chip de animal sălbatic care în loc de ochi parcă avea două lumânări, un bot păros, două coarne ca de bivol iar labele din față, pe care le rezemase pe pervazul geamului, păreau
O VIAŢĂ NOBILĂ, UNDEVA ÎNTRE CARPAŢI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1378 din 09 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360196_a_361525]
-
Pretutindeni în jur,priviți pe pământ! Forme de duminici cu copaci strâmbi ,reci... Cruci puse-n pământ ca semn de trecere Cuvintele dezlânate-n forme atât de obscure Se năpustesc dis de dimineață spre mine. Formele timpului mereu schimbate De rânjetul celor ce-l hulesc pe Dumnezeu... Pretutindeni ești Doamne ,te rugăm ajută-ne! În mila faptelor bune ,să ne temem de cel rău! Referință Bibliografică: FORME DE DUMINICI / Zamfira Rotaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2249, Anul VII, 26
FORME DE DUMINICI de ZAMFIRA ROTARU în ediţia nr. 2249 din 26 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/384869_a_386198]
-
slabă este pierdere de timp toată această filozofie a schimbării când ea își ia în fiecare zi obolul din carnea aceea macră a sufletului face ce vrea cu ea uneori simt acut cum mă cioplește distrând probabil zeii adunați cu rânjetul pe buze în amfiteatrul cunoașterii alteori plimbă săbiile cioplite din oasele ideilor umanului desenează în aer cruci le aruncă ritmat în creștetul oarbei râd privindu-mă în oglinda emoțiilor trezite parcă de o poveste care nu-mi aparține câteodată plâng
A MĂ IUBI de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1956 din 09 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/384912_a_386241]
-
pasul Doar haos și tristețe întâlnesc, Și-arar sclipind vreo luminiță, Pe ici și colo-ntrezăresc. Și caut pașnic să găsesc Măcar un pic de armonie Un strop, o rază de iubire, Oftez prelung, nu am aflat Decât dezamăgire. Doar rânjete difuze Minciuni, dezmăț, trufie, O răutate cruntă Domnește-n agonie. Mă-nvalui în lumina Ce pâlpâie plăpândă Ferindu-mă de demonul Ce stă de mult la pândă Și-n veșnicul abis Ființa să-mi cuprindă. Referință Bibliografică: Trăire / Eugen Baciu
TRĂIRE de EUGEN BACIU în ediţia nr. 1585 din 04 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/384530_a_385859]
-
dormiți întruna. Florian: Ieri-seară? Da. Încep să-mi amintesc. Eram în parc și culegeam trandafiri. Le curmam viața cu o plăcere sălbatică când, un câine vagabond, m-a atacat. Era un câine uriaș. Parcă acum îi vad urechile ascuțite și rânjetul. Piciorul! Bolnavul X: Ați fost operat la picior imediat ce ați fost adus la spital de niște tineri. Florian: Erau și câțiva tineri în parc. Unul chiar mi-a sugerat să las trandafirii în pace. (Privește spre hortensile din ghiveci. Își
DE CE SE OFILESC FLORILE CÂND LE ATING? de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1818 din 23 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382280_a_383609]
-
Eu eram foarte calmă și mă miram cât era de furios și țipa ca un pui rătăcit de cloșcă. După atâtea zile și nopți de suferință, petrecute în acest coșmar al capcanei plăcerilor interzise, mă resemnasem. Am devenit imună la rânjetele calvarului care mă aștepta să mă sfâșie. Nu mă mai gândeam decât cum să-mi iau zilele. Nu eram hotărâtă cum să procedez: să mă înec în Dunăre...să mă arunc de pe bloc... sau să-mi pun lațul de gât
CAP. 3 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2215 din 23 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383078_a_384407]
-
o fată se aruncă în brațele tatălui său, când urmează, să se despartă pentru un timp îndelungat. -Vă mulțumesc pentru tot, chiar dacă am încasat câțiva ghionți, nu m-a durut, au fost de la fratele meu, m-a durut mai mult rânjetul cumnată-mi; a trecut, important este, că acum am intrat în posesia banilor, am un contract de muncă pe durată nedeterminată și un salariu oficial foarte bun. Am reușit, să închei și cu Măriuca un acord de înțelegere, este unul
CĂLĂTORIE NETERMINATĂ VI de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2176 din 15 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385341_a_386670]
-
chestiune delicată, dacă da, care este legătura cu mine? -Domnule, dacă insistați, vă răspund: am primit o reclamație prin care sunteți incriminat, că ați avea un interes deosebit în a lua minori la dumneavoastră acasă...-pe fața directorului apăruse un rânjet. -Ce vreți să insinuați? -Domnule Mihai Iordan, aș prefera să nu continui, trageți dumneavoastră concluziile, nu mă obligați să spun ceea ce aș vrea să rămână sub tăcere. -viclean directorul pândea reacția avocatului. -Domnule, vă jucați cu cuvintele și de ce să
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ IV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2219 din 27 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385346_a_386675]
-
mai cuibărit primăvara în rămurișul lor, iar casele deveniseră parcă mai mici, ca și cum s-ar fi chircit lipsite de apărare, și gardul din capăt, cu panourile lui galbene, se vedea acum mult mai bine, în plin soare, la fel și rânjetul capetelor de mort. Dacă se mutau ai lui Ernsti Binder, atunci și gardul urma să fie mutat dincoace de casa lor. O casă destul de arătoasă, bine gospodărită, nemțește. Stăteam privindu-l cum își hrănește porumbeii, așadar, și deodată am auzit
ULTIMII ROLLERI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1681 din 08 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383136_a_384465]
-
tărâmul morților. Ochii Îi scânteiau În semiîntunericul subteranei. Dante se gândise că erau reflexele torței pe perete. Sau că luciul nebuniei pusese stăpânire pe dânsul. Se retrăsese Îngrozit, acoperindu-și urechile cu mâinile, În timp ce omul murmura Încă ceva, cu un rânjet Înfiorător. Ani la rând Își reproșase gestul acela de lașitate. Nu avusese curajul de a-și pune la Încercare propria credință. Iar acum revedea același semn. Era așadar adevărat că, la Florența, sub privirea oarbă a cârmuitorilor, se țineau rituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Sfântul Mormânt. S-au Îmbogățit și făcând negoț cu maurii. Trufași și obraznici, hrăpăreți ca niște evrei, scandalagii... Nu, Comuna nu le-a permis niciodată să se stabilească În oraș. De altfel, cămătari avem deja destui, Încheie dânsul cu un rânjet. Dante nu se putu abține să nu zâmbească. Pentru prima oară era de acord cu el. Apoi, un gând Îi Îngheță sângele În vine. Oare mișelul acela voia să facă aluzie la calomniile pe seama tatălui său, Alighiero? Strânse pumnii, Înaintând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și-a frânt gâtul. — Pentru că ești un om trăsnit, Cecco. Iată de ce. Angiolieri Își ridică ușor bărbia, mijindu-și ochii. Era ca și când ar fi revăzut scena. Un zâmbet Îi Încolți pe buze, pentru a se preschimba mai apoi Într-un rânjet. — Nu-ți dai seama? Nici măcar cu toată știința dumitale? — Calul nebuniei e greu de urmărit. Mai ales atunci când aleargă la galop, ca În cazul dumitale, murmură Dante plictisit. — Și totuși, nu sunt nebun. Chiar dacă am scris că melancolia m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
semene cât de cât cu un bărbat despuiat. Pe partea anterioară a capului era schițat un chip grosolan: doi ochi larg deschiși, cavitățile negre ale nărilor și o gură plină de dinți În ceva ce putea fi un zâmbet, un rânjet ori un strigăt Înghețat. Păpușa era singura ființă vie de pe scenă Îmbrăcată Într-o haină obișnuită de lucru. La stânga sa, țopăia și zbiera un mic grup de actori costumați cu niște tunici țipătoare, cu fețele ascunse Îndărătul unor măști grotești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
turcul se-ntorseseră cu vestea că Barzovie e binevenit, dar niciodată nu se putea ști ce se-ascunde în dosul vorbelor unui pașă. Dacă totul nu-i decât o cursă, iar Sima-Vodă stătea ascuns în vreo cămară, așteptând cu un rânjet să vadă comedia întoarcerii? în sfârșit, alaiul pătrunse în curtea interioară a palatului, unde o gardă de ieniceri bătrâni se trezi din moțăială și, la răcnetul unei bașbuzuc, încremeni smirnă. în capul scărilor se ivi Ramza-Pașa, în costumul său de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de asemănătoare cu niște continente necunoscute, din care oamenii au dispărut, locul lor fiind luat de ceva foarte abstract și Înspăimîntător totodată, cum sînt ideile În stare pură, principiile morale, instinctele În virtualitatea lor eliberate de orice finalitate. Și deodată rînjetul colegului blond Întîlnit deunăzi pe stradă: „Cum, chiar nu știi de ce te-au dat afară În 1945 de la Neuer Weg? Tatăl tău a fost muzicant, ei bine... tot nu Înțelegi? Și mai ești și brunetă“. Am Împietrit. Dacă oamenii aceia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-s eu, nu, nu, hîc, nu eu țde ce sînt toate numai bastonașe și cercuri baccili și coci piciorușe și găurele ca apofiza incertă a lui Atlas pătrunzînd impetuos În orificiul occipital ațîțată Împerechere pat nupțial al globului nostru gînditor rînjetul lui Algazi țap bătrîn se apropie de bibliotecă Își ia cartea preferată Spinoza se duce În colțul lui trage obloanele ce-i un om o substanță simplă o condiție o condamnare un codicil prin care se modifică vrerea cuiva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
martiri pe care i-a dat omenirea, din cele mai vechi timpuri și a căror vină rămîne vagă și nefondată, au fost țiganii și evreii. Înțelegi acum de ce ți-am spus toate astea? Pentru că nu mai suport să-ți văd rînjetul ori de cîte ori vine vorba de refuzul meu de a mă angaja. Nu, domnule, nu am fost un parazit. Ți-am mai spus. Am ales mizeria materială ca să mă salvez de mizeria morală. Dacă mă angajam Îmi creeam o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Înaintăm, ne apropiem de al doilea golf; mirosul e penetrant dulceag și grețos, de carne În descompunere... un delfin mort, asaltat de muște necrofile și viermi Într-un desfrîu orgiastic Își arată impudic din loc În loc oasele albe ca un rînjet al eternității. Uite-l pe Dumnezeu, Îmi zic, cuprinsă deodată de un atac de genialitate, el e mort de mult și noi ne ghiftuim și ne destrăbălăm pe hoitul lui, convinși că ne mai poate apăra! La trei pași distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a întâmplat atât de repede - schimbarea de la atingeri exploratorii la mușcături pline de dorință, încât atunci când m-am desprins gâfâiam amândoi. —Dumnezeule! a spus, turnând pentru fiecare încă un pahar de votcă. Rămăsesem fără cuvinte. Rânjea din nou. Era un rânjet lipsit de umor, plin de îngâmfare. S-a întins pe saltea ca o pisică mare și periculoasă. Să vedem ce avem aici, a spus, fără să-și desprindă privirea de pe mine. Mă simțeam de parcă cineva trasase o hartă a punctelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mă interogheze, nu s-ar mai opri niciodată. Am mai mâncat câțiva cartofi. Apoi am agitat o cutie de bere și i-am aruncat-o în direcția capului. A prins-o cu o mână și am văzut cum îi revine rânjetul pe buze. —Ai fi putut să-mi faci o rană nasoală cu aia, a observat. Puteai să te ferești. De obicei când o femeie aruncă cu ceva în mine, rămân nemișcat. Nici o șansă să fiu nimerit. — Am fost campioană la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
lucrezi pentru Clifford. Catherine îl avea pe Walter. Și ăștia doi sunt mereu în competiție, Clifford și Catherine. Nat a zâmbit. Era unul din zâmbetele care îi arăta dinții și nu avea pic de amuzament în el, ci doar un rânjet. —Ești isteață, nu? Sau cel puțin așa crede fratele meu. E paranoic din cauza ta. A zis cuvântul frate pe un ton batjocoritor, ca și cum își bătea joc de Clifford Hammond, sau cel puțin așa se referea la el. —Și tu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
își făcu apariția de sub masă, ștergându-se de transpirația abundentă ce îi năclăise în totalitate chipul. Aurora rămăsese imobilă, în aceeași poziție în care se afla atunci când intrasem în această încăpere, numai că acum pe figura ei se întipărise, oribil, rânjetul victoriei. Valurile de admirație ce abia dacă mai conteneau și care îi erau adresate îi dăduseră o încredere fabuloasă în propriile forțe, încredere pe care o emana acum din întreaga ei ființă, inundându-ne. - Ei bine... suspină Euripide, domnișoară Aurora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
morfolind-o cu fălcile sale puhave, râgâind și încercând s-o dezbrace, lucru care aproape că îi reușise. Spre uimirea mea, auzise cele spuse de Maro. Și-a întors fața spre noi cu o figură atât de satisfăcută, cu un rânjet atât de hâd, de lat și de adânc întipărit pe figură, încât am fost convins că visez. Ne-a privit fără să spună nimic, gâfâind monstruos, și iată că abia într-un târziu a răcnit, desființând tăcerea maiestuoasă ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
învârt ca dementele, lăsând expresii cu mult mai scârbavnice decât cele din visul meu să strălucească din timp în timp, străfulgerate de ceea ce par a fi razele celui mai orbitor diamant, lăsând vederii dinți uriași, ca de elefant, schimonosiți în rânjete răscolitor de urâte, ochi însângerați, mimici spre groaza mea mult prea umane pentru a fi ale unor animale, vestind chiar primele momente ale apariției omului. Așadar, astfel și tocmai aici a început povestea celor asemeni mie... așa a-nceput totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]