1,494 matches
-
uite că e nevoie. Dar infirmierii n-au cum să-l audă. Infirmierii stau liniștiți la doar zece metri distanță. În apar ta men tul vecin. Mănâncă sendvișuri și se uită la un sitcom pe ecranul unui televizor mic. Iar râsetele publicului în delir acoperă orice zgomot. Cavanosa îmbrățișează closetul aproape cu dragoste. Pentru că dragostea ade vărată conține disperare. Mâinile lui zbârcite alunecă pe porțelanul alb al closetului, și capul lui Cavanosa se lovește de gresie. Acum e deja aproape gata
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
Tigrul a vorbit animalelor despre democrație.« Pâna acum leul și-a judecat victima și apoi,a mâncat-o.Ei bine, eu,dacă vin la putere,voi proceda altfel.Voi mânca întâi victima și pe urmă,o voi judeca»”. Din nou râsete.Incă un rând de bere. Economistul inteveni cu elan. „Se spune ca iepurașul a ajuns rege.Vulpea l-a contestat.Urechiatul a invitat-o afară din palat,la luptă pe viață și pe moarte.Animalele erau îngrijorate.S-a întors
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
scurt, sumbru, a făcut o piruetă și a plecat rapid, tăcut și puțin încovoiat. Nu mai era posacă, zâmbea, iar în ochi avea chiar un început de umanitate. — Mie îmi place cel mai mult dimineața, i-am spus. Micul dejun, râsete umede și după aia plimbare cu ținut de mână în parc. A refăcut trucul cu capul dat pe spate, iar de data asta glota chiar vibra. „Oh, mon bébé...“ — Ai mâini mari. Și le-a examinat satisfăcută. — Imense. Numai ca
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
domnițelor-hostess sau pintenii strălucitori ai unor cavaleri pe care îi va putea regăsi ( nu are nicio îndoială, din acest punct de vedere), după terminarea spectacolului, în cârciumile pline de fum și gălăgie din orășelul tolănit la poalele colinei. Au încetat râsetele copiilor, mirosul de vată de zahăr și de popcorn nu mai ațâță nările nimănui, dincolo de canalul împrejmuitor plin cu apă nu fumegă niciun grătar, erau și câteva pături acolo, nu mai sunt, au dispărut și cei doi bărbați care jucau
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
dori mult să ne vedem, nu vă promit, dar încerc. Bine dragule, uite, ți-o dau pe maică-ta și pe urmă pe gaițele astea două, care-mi smulg telefonul din mână. S-a vorbit și s-a vorbit, cu râsete, cu oftaturi, cu amintiri... La sfârșitul "dialogului de la distanță", Petre trase concluzia: Am făcut-o și p-asta. Lui Mihai îi e dor de noi, mi-a spus că încearcă să vină și dacă a spus așa... A mai spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Mihai reținuse o masă, pentru a sărbători cu familia. Personal stilat, lumânări, meniu ales cu grijă... La masă, bună dispoziție, ca-n familie, Beatrice participând și ea la discuții, după lecțiile de română primite de la Clody și Mihai. Amintiri, glume, râsete, surorile care cam uitaseră respectul față de "maestru" și fratele mai mare. Cele două doamne rețineau atenția. Camelia se așeză în fața lui Petre, alături fiindu-i Mihai, care începu să-i șoptească ceva la ureche, Petre gândind că s-ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
tocmai când mi se părea că avea să sară ceva din tufe, ori Pantera, ori vreun copac umblător, au apărut în jurul meu patru licurici, zburătăcind și chicotind. Ce mai faci, Hoinarule? Bine, le-am răspuns nedumerit, apoi le-am recunoscut râsetele. Ghidușa, Portocala! am exclamat. Cum ați ajuns aici? Și de ce v-ați transformat în licurici?... Dar tu de ce ești Lup Albastru? m-au întrebat Hamsterii zburătăcind roată în fața mea. Eu am fost întotdeauna așa, le-am zis. Dar voi?... Și
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2901]
-
al muzei lui françois d'antan/ sau masca de ceară a lui paul celan/ sub pod o pasăre de apă țipă sfâșietor/ nu-i corbul nici lăstunul orb/ e umbra fiului din nor". Poezia, una cu cântecul mierlelor negre și "râsetele puternice ale brancardierilor" din spitalul Avicenne, e medicamentul cel mai puternic. "suntem ca măgarii care pasc liniștiți la poalele/ unui vulcan care se trezește" (reportaj din parisul în flăcări). Surpriză: în finalul acestui volum al realului dur, cu sugestii metafizice
"Ciocnirea civilizațiilor" și poezia by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/9083_a_10408]
-
monopolizat capitalul pisicesc. În schimb, nu felina se dovedește a fi cel mai mare dușman al șoarecelui, ci inspectorul sanitar. Acesta, cu un aspect de Maigrelet din Pif-urile copilăriei mele, este legat fedeleș de întreaga șoricime venită să salveze situația. Rîsetele din off, la un film de animație, mi s-au părut ciudate, și cred că show-ul ar fi trebuit să rămînă fără zgomote de fond sau de canal cum le spun specialiștii anumitor bruiaje. În plus, ele conferă filmului
Oameni și șoareci (pentru a nu mai socoti și bucătarul) by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9238_a_10563]
-
eram eu, ci întregul... dealul, pădurea... și poate că mișcările mîinilor mele urmau un ritm, oricît de curioasă ar părea afirmația mea, universal, nu particular, banal, al falangelor, falangetelor, falanguțelor anatomice... Odată, exasperat de gălăgia vizitatorilor, de dezordinea lor, de rîsetele și exclamațiile stridente, țin minte precis, am ieșit din casă și mi-am notat febril pe o margine de ziar, sprijinit de treptele de ciment de la intrare: "Eu trebuia să fiu în soare/ Să nu cunosc nici un cuvînt,/ Lăsîndu-mi mîna
Emil Brumaru:"Aș citi trei sute de ani... Iubesc cărțile ca pe femei" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9336_a_10661]
-
de cea de-a doua categorie amintită. Există și în versurile Marianei Codruț o Românie a tranziției care nu diferă mult de cea nemurită în versurile poeților generației 2000: "noaptea începe simfonia apei în țevi/ și în veceurile gâlgâitoare, simfonia râsetelor/ înfundate și a paturilor scârțâind, peste care/ muzica de jazz a țipetelor Ťnu da, tată!ť/ și Ťfutu-ți, curva dracului, nu m-ai făcut tu/ pe mineť e cea mai tare." (p. 6) Printr-un inedit paralelism, autoarea încearcă să
Drumul spre sine by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9560_a_10885]
-
Așa că, de azi în trei zile, va să pornească nuntă mare, fiind chemați în ospeție mulțime de împărați cu muierile și cu odraslele lor, precum și alte fețe alese. (tobă) PRIVITOR 1: Da' pe noi nu ne cheamă la nuntă? (animație, râsete) PRIVITOR 2: Parcă tu l-ai chemat pe Măria Sa la nuntă când ți-ai însurat feciorul... PRIVITOR 1: Iaca-ia că ai dreptate; am uitat să-l chem! Da' mai am un fecior și două fete, și dacă nu m-or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
curtea cuscrilor noștri, și vă dau binecuvântarea mea ție și soțului tău. Osebit de aceasta, vei primi ca zestre, după cuviință și asemenea surorilor tale, trei harabale cu straie, dichisuri și sulimanuri, precum și a treia jumătate din împărăția mea. (rumoare, râsete) Degeaba râdeți domniile voastre, pentru că întocmai așa am să fac! Iară dacă mi-ți da și mie acuma un blid cu bucate omenești și-o ulcică de vin, nu mai am a cere nimănui nimica și mă împac cu toată lumea. (rumoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
tăiată cu fierăstrăul, nu ar curge o picătură de sânge. Deodată se iscă o forfotă mare, doctorul strigă o asistentă care seamănă cu o faraoană. "Pregătește trusa". Aruncă altă privire spre ea și intră în cabinetul de vizavi. Se aud râsete, cineva spune bancuri. Femeile așteaptă cu ochii stinși, cu mâinile atârnate, par statui dezolate peste care a trecut o viață de câine. Un loc cu verdeață, un loc de odihnă, de unde a fugit durerea și întristarea...", popa tămâiază sicriul, babele
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cartuș în moalele capului și ți se sfârșea suferința". Mă uit la el, nu înțeleg ce spune, dar simt că umblăm cu focul în spate. Mă ghemuiesc în car și-mi acopăr privirile. O frică animalică îmi sfârtecă măruntaiele. Aud râsetele fraților mei. Mi-e și mai frică. Înțeleg că focul e doar pentru mine și pentru tata. Pentru mine e prea mult, vreau să fiu și eu copil, dar ceva din trupul și din sufletul meu a îmbătrânit prea devreme
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
o bancă". S-a stârnit un haz nebun. "Zi mai departe, zi mai departe", strigau și fetele, și băieții bătând cu picioarele în podea. Aide continuă: Ne obișnuim cu băieții noștri cum ne obișnuim cu băncile, nu?" Sala gemea de râsete. Silueta profesorului a apărut în ușă, s-a uitat la hărmălaia din sala de curs, a urcat la catedră, și-a aranjat cărțile într-un șir ordonat și a început să-și confecționeze scrumiera de hârtie. "Vreți să-mi spuneți
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
mai departe de mână, el într-o parte a gardului de sârmă, ea de cealaltă parte a gardului de sârmă, în corpurile lor curge un fluid cald, ca și cum sângele s-ar prelinge dintr-un corp în celălalt, deodată se stârnesc râsete care vin de foarte aproape, Sandei tresare, își retrage mâinile dintr-ale lui, dar continuă să se uite la băiatul de dincolo de gardul de sârmă ca și cum ar fi legați cu fire nevăzute care nu o lasă să plece, se așează
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
foarte activi în diverse jocuri nostime, care astăzi au dispărut ca prin farmec. Leuca, însemna învârtirea unui șir de elevi ținându-se strâns de mâini, în jurul curții, cei din coadă desprinzându-se datorită inerției și rostogolindu-se pe jos, în râsetele și aplauzele colegelor spectatoare. Bâza, un joc recunoscut astăzi ca fiind al doilea sport național după oină, care nu ne era deloc străină. Capra nouă, săritura cu elan și bătaie peste cel pedepsit să stea capră, însoțită de o strigătură
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
Blănosul era actorul principal: “Ce costum, bă, că tu n-ai nicio haină ca lumea... dă-te dracu’ de pârlit...” Și-i mai pocnea și una după ceafă, ca să nu mai mintă. Într-una din zile, nemaisuportând concertul acela de râsete și de cuvinte jignitoare, a alergat furios dintre noi, În timp ce “tribul” urla Înveselit. Am fost cu toții siguri că nu-l vom mai vedea multă vreme În mijlocul nostru. Dar, la scurt timp după ce se făcuse nevăzut, a apărut de după colțul blocului
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
a antrenat Întreg trupul, am reușit să mă smulg din locul acela și, smucind ușa Îngrozit, să ies. Eram gol, murdar de excremente de tot felul, zgâriat pe mâini și pe picioare. Tremuram nestăpânit. Mi s-a părut că aud râsete stridente În urmă, miorlăituri, schelălăituri. Adânc tulburat, cu o senzație de toropeală, m-am târât până În dormitor, pierdut. Mama stătea În bucătărie, pe scaunu-i iubit (avea o perniță roșie, cu model floral În relief), și mi povestea precipitat despre vecina
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
faptul că biblioteca Începuse să se miște. Și covorul de sub picioare era acum unul zburător. Îmi ardeau obrajii și vedeam cum totul se dedublează În jurul meu. Băieții aplaudau și cântau tâmpenii, Îndemnându-se reciproc cu sticla și Împingându-se cu râsete. Nu pot uita gurile lor deschise larg, În care se surpa tot aerul din cameră și ochii micșorați de plăcerea În derulare. Și capetele Înaintate, bălăngănite În ritmul lălăielii. Asta Însemna să fii ”de gașcă”. Ne țineam pe după umeri și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
asemănător copiilor când visează lipsiți de griji. Am vrut să renunț, să trec mai departe, să-mi caut de drum (piciorul mă durea foarte tare), dar de undeva, de printre blocurile din apropiere, străbătură niște fluierături și niște țipete și râsete la un loc. Și - nu știu de ce - m-am Îngrijorat dintr-o dată. Se făcuse răcoare bine, se auzeau câini lătrând, iar la picioarele mele se găsea un om vulnerabil, un semen de-al meu, pe care nu-l puteam abandona
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
fi demnitatea, curajul și răbdarea. Cu alte cuvinte, și această scenă era să fie o lecție magistrală. Întâlnirea, în tinerețe, a lui Mihai cu seniorii străini și cu tăcerea lor întunecată de cavaleri adormiți pe de o parte, și cu râsetele lor jignitoare, pe de altă parte, era de fapt, un început de astfel de lecție. Merită oricând, spicuite câteva fragmente. Recitesc de mai multe ori, pasaje care se îmbulzeau parcă să-mi intre buluc în suflet, ca și cum ar fi trebuit
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
dar și firească, pentru ea, poruncă...> Superb citat. De milioane! Apoi reiau cuvânt cu cuvânt, și dialogul palpitant și la obiect dintre Mihai și doamnă, pe care intenționam să-l includ neapărat în sceneta mea: < Mihai: Nobilus sum. Doamna (Printre râsete trufașe, fără atâta veselie) - Al cui este satul acesta? Comitele: Este un sat de oameni liberi. Doamna: (Cavalerilor veniți cu ea) - Deci omul acesta nu minte? Comitele: Nu, Alteța Voastră Serenissimă. Doamna (Lui Mihai) - Ai venit să ne ceri ceva? Ai
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
și el de patul de lemn, Mortua est. Atâta ne-a trebuit-râdea nenea Epa amintindu-și toate astea cu lux de amănunte - se uitaseră ofițerii prosovietici unul la altul, iar unul din ei, cu mustață neagră, scos din minți de râsetele noastre, a tunat: < De ce nu Mortua Vest, boule? > și-apoi să fi văzut nebunie de bătaie. La ora la care nenea Epa povestea lucrurile astea, deja România pășise pe noul făgaș comunist, altfel fostul general nici măcar nu ar fi putut
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]