1,313 matches
-
el e prea barosan pentru așa ceva. Și ăsta e, Hannah, ăsta-i frate-tău, ăsta-i respectul și dragostea lui... E băiat bun, tăticule. Te respectă, te iubește... Și cu poporul evreu cum rămâne? În acest moment se pune pe răcnit și dă din mâini, sperând că astfel va reuși să-și țină în frâu lacrimile care stau să-l podidească - fiindcă la noi în casă e de-ajuns o șoaptă doar despre dragoste ca să se trezească toată lumea cu ochii scăldați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
întreabă ea, dacă te nășteai în Europa în loc de America? Nu despre asta-i vorba, Hannah. Ai fi mort, îi dă ea înainte. Nu despre asta-i vorba! Mort. Gazat sau împușcat, măcelărit sau îngropat de viu. Știai? Și puteai să răcnești tu mult și bine că nu ești evreu, că ești și tu om și că n-ai de-a face cu tâmpenia aia de moștenire chinuită, că, oricum, te-ar fi săltat și te-ar fi lichidat. Acum erai mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
acuzatului. Ei, hai că-i pură fantezie, parcă-i luată dintr-un dosar de caz, nu? Nu, nu, nu e vorba de tatăl altcuiva, ci de-al meu, el e cel care acum dă cu pumnu-n masa de la bucătărie și răcnește la rândul lui: Nici vorbă să fi făcut una ca asta! E o minciună, o calomnie! Da’ ia stai puțin - eu sunt cel care țipă „N-am făcut eu!“ Eu sunt acuzatul! Iar maică-mea plânge așa de amarnic fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pămpălaucei șarlota de ciocolată? Chiar dacă am mâncat-o, de fapt, n-am vrut! Am crezut că-i altceva! Jur, jur că n-am vrut să fac una ca asta!... Dar eu sau, totuși, taică-meu să fie cel care-și răcnește pledoaria de nevinovăție în fața instanței? Bine-nțeles, el trebuie să fie - da, a făcut-o, bine, bine, Sophie, scutește-mă, am făcut-o, dar n-am vrut s-o fac! Fir-ar să fie, acum o să-i spună că ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mi le-am scos, altfel nu mai aveau loc. — Foarte interesantă discuție, strigă mama din baie. Foarte interesantă discuție cu un copil. — Discuție? se oțărăște el. E adevărul gol-goluț - și în clipa următoare se pornește să tropăie furios prin casă, răcnind în gura mare. Pălăria, că întârzii, unde mi-e pălăria? Între timp, maică-mea intră în bucătărie și-mi servește privirea ei de sfinx, răbdătoare, eternă, atotștiutoare... și așteaptă... în curând el revine în antreu, gemând, cu o mutră chinuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Alex, lasă-ți nasul în pace, nu te mai juca atâta cu el, îmi zice mama. În timpul mesei nu mă interesează ce-ți crește înăuntru. Dar e prea mare. — Ce face? Ce-i prea mare? mă întreabă tata. — Nasul meu! răcnesc eu. Te rog, zice mama, îți conferă personalitate, așa că dă-i pace. Dar cine are nevoie de personalitate? Eu am nevoie de-o fetișcană adevărată! Cu pufoaica ei albastră, cu bentița ei roșie cu pampoane pe urechi și cu mănușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
te ții. — Nu mă țin. Mă străduiesc, Bubbles... — Număr până la cincizeci și, dacă nu termini până atunci, n-o să fie vina mea. Cincizeci? Norocul meu dacă până la cincizeci n-o să mi-o rupă de tot. Ușurel, băi, îmi vine să răcnesc din toți rărunchii. Mai blând în jurul moțului, te rog! - „unșpe, doișpe, treișpe“ și îmi zic în sinea mea Slavă Domnului că mai am un pic și scap - țin-te bine, mai ai patruzeci de secunde - dar, o dată cu ușurarea, vine, desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
dintre ei) fiindcă au copilărit împreună în Central Ward, înainte s-o fi cunoscut pe mama și să se fi mutat în Jersey City. Spune că Allie a fost întotdeauna „un artist“ adevărat. Când Allie aleargă spre baza a doua, răcnind în dodii și în doi peri spre baza-casă (unde până-n prezent nu se află nici măcar un jucător la bătaie - doctorul Wofenberg nu face decât să șteargă de praf baza cu măturica lui de haine cu care vine la meci!), spectatorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de zici că-i fir lângă fir de mătase dentară; mă ducă la teren, mamă, strig eu dând cu pumnul mirosind a crap în mănușa de baseball; mă-ntorc pe la unu... Ia stai puțin. La ce oră? Unde? — La teren, răcnesc eu din toți rărunchii - sunt foarte tare la urlete când e vorba să mă fac auzit, e ca și cum aș fi furios, însă fără consecințele de rigoare - să mă uit la bărbați! Asta-i propoziția care mă dă gata la aterizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
își iau hainele și pornesc spre lift. Alții își iau o revistă și pornesc spre toaletă. Alții se pitesc în spatele monitoarelor și se fac că vorbesc la telefon, în timp ce Henderson se proțăpește în mijlocul biroului cu cravata desfăcută și gulerul descheiat, răcnind: — Unde naiba e Duncan? Ediția de prânz trebuie se plece la tipar - zbiară Henderson - și noi n-am încheiat prima pagină, fir-ar al dracului! Unii ridică din umeri. Eu ridic telefonul. În legătură cu Henderson, faptele ar fi următoarele: este blond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
excesiv informate. Globalistului, toffleristului, informaticistului, revoluționaristului tehnico-științific Ion Iliescu îi e târșă de comunicare! Îi e frică de informație cum îi era frică lui Ceaușescu de computer! Atât de târșă și atât de frică, încât nu realizează că, oricât ar răcni domnia sa „Nu vă privește!”, presa de azi, nu „băieții ăia” de pe vremuri aflați la ordinul secției de propagandă, tot află și informează publicul. Ieri, premierul Năstase a avut totuși decența să confirme că „am luat în calcul toate opțiunile, inclusiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
prea plictisiți ca să mai enerveze proștii. Se aruncau toți deodată, cădeau liber vreo două etaje, după care, așa, pur și simplu, în loc de mâini le apăreau aripi, din care începeau să fâlfâie încet, apoi mai tare, și toți ăia începeau să răcnească și să chiuie, mișcau din aripile lor, cică, până când o luau ușurel mai sus și mai sus și nu-i mai vedea nimeni, nici măcar verișorul lui Coșuță, și numai de pe undeva de prin cer le mai auzeai strigătele și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
un singur brânci de-al meu ca el să se rostogolească la pământ de pe cazemata noastră și ca, odată cu bufnetul și plânsul lui, totul să se schimbe între noi pentru totdeauna. Abia când a căzut de pe cazemată, Coșuță mi-a răcnit printre sughițuri că o să văd eu ce-o să mi se întâmple, că vărul lui, că știe el, că eu mă cac în pantaloni de frică; dacă îl ating pe Cristos ăla, o să văd eu pe dracu. Ceva îmi spunea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
într-un dans al morții prin întreaga încăpere, să le izbească cu pumnul bărbiile micuțe, să le dea drumul, iar ele să zboare, scurt și amețitor, până la întâlnirea cu tavanul, cu vreun perete, cu podeaua, să se azvârle deasupra lor răcnindu-și pentru a nu știu câta oară infamul său nume, Rahaaaaan!, și să le împlânte, în sfârșit, izbăvitor, până la prăsele, teribila lui armă, o dată, de două ori, de o mie de ori, până ce pe trupul de plastic nu se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
erau pline de noroi, ca și costumul de tweed: maiorul aruncase cîțiva bolovani În iaz și tocmai se chinuia să tîrască o scîndură, găsită probabil În magazia de unelte a grădinarului. — E curată trădare să lași nefolosită o asemenea poziție! răcni maiorul Stone. De aici, controlezi toată casa... Și spunînd acestea, Împinse scîndura În apă, proptindu-i capătul de unul dintre bolovanii pe care-i aruncase acolo. Ușurel, băiete! Și Împinse scîndura Încetișor spre un alt bolovan. Ascultă, urmă el adresîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Ba nu, protestă Digby. — Ei, atunci ne cunoaștem acum, rînji Poole, și adăugă pe un ton satisfăcut, arătînd cu un braț lung de maimuță spre „Pavilionul special“: Eu sînt paznicul! Nu te cunosc, și nici nu vreau să te cunosc! răcni Digby, și Înainte de a-i Întoarce spatele avu răgazul să surprindă privirea mirată a lui Johns, care pornise grăbit spre iaz Împreună cu Poole. Întîlnirea cu Poole Îl tulburase pe Digby: deși omul nu-i părea cunoscut, Îi răscolise atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cu mine, am nevoie de dumneata ca să-i identific, i se adresă lui Rowe, coborînd În goană scările. O găsiră pe doamna Bellairs plîngînd În salon; unul dintre agenți Îi servea tocmai o ceașcă de ceai. Ajunge cu prostiile astea! răcni domnul Prentice, vrînd să dea o lecție de fermitate subalternilor săi. N-are nici pe dracu! Dacă refuză să vorbească, Întoarceți-i casa pe dos! Părea stăpînit de ură - o ură amestecată, poate, cu deznădejde. Smulgînd ceașca, pe care doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cu o cunoscută, asigurându-se din când în când că Liviu nu era amenințat de nici un pericol. La un moment dat, femeia înregistră cu nonșalanță tramvaiul care se vedea undeva, departe, prin Piața Victoriei. - Liviu, vino-ncoa că vine tramvaiul, răcni. Apoi, socotind că își făcuse datoria de mamă, își continuă povestea despre o colegă de birou care cumpărase un parfum de Dior și nu-i plăcuse, iar când încercase să-l dea înapoi, vânzătoarea zisese... Tramvaiul se apropia încet-încet. Alertată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Domne, cară-te de aici! urlă. Și astupă dracu’ gaura aia! Pleacă! Huo! - Dar lasă-l, domnule, să-și vadă de treabă, nu ne vrea decât binele, se băgă în discuție un domn de la etajul unu. - Ce te bagi, bă? răcni Vișină. Ce te bagi? Sunt Inspector Municipal, vrei să-ți dau amendă? Hă? Vrei amendă? - Nu. Zise speriat omul de la balcon. - Atunci? Vă dau la toți amendă, jur, la toți care se bagă vă dau amendă! E împotriva legii! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
să-mprăștii cât mai mult fum și ne-am apropiat. Viespile au început să roiască furioase, au mai căzut pe podea zbătându-se, numai în ochi dacă nu și-ar înfige acul, poți să și mori din asta. - Împielițaților, a răcnit un moșneag apărut c-o lumânare. Ce faceți, zănaticilor? O să vă-ncaiere viespile de nu mai știți cine sunteți! Eram stropit cu apă, mi se umflase buza de sus, mă durea. - Să freci cu pătrunjel și trece, îmi spune moșneagul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
se afundă pentru totdeauna În mare, tras la fund de greutatea lanțurilor sale. Căpitanul Lazemby, care avusese timp să-și ațintească telescopul asupra lui Oberlus Înainte ca acesta să dispară ca o fantomă printre arbuști, Își urlă blestemul: — Asasin blestemat! răcni el. Garret! Barca la apă! Adu-mi-l pe fiul ăsta de cățea ca să-l atîrn de vela mare! O sută de bărbați ai marinei britanice debarcară cîteva minute mai tîrziu pe coastele și plajele Insulei Hood, zisă și Insula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe ascuns. Erau poveștile Decameronului, mai mult ilustrate decît tălmăcite, oricum, avea haz. Mărșăluiau transpirînd, cămășile erau închise la gît și dintr-un material gros, altceva nu se găsise la Schneier, el aducea postavuri și pînzeturi de la Buhuși și Sibiu, răcnind un cîntec nu prea bine învățat, ceva cu "tinerețe, tinerețe", n-ar fi fost urît dacă l-ar fi cîntat ca lumea, dar, tot ridicînd praful cu tălpile, vocile se dogeau. La crâșmă prețurile fuseseră urcate cu 10% fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
reușise totuși să se târască până pe creasta care domină cele două povârnișuri ale insulei și de acolo, în continuare, catre vârful muntelui Otemanu. Îl zăriră până la urmă, pe când încerca să se ascundă între niște stânci. Cand se apropiară, începu să răcnească și să se strâmbe că un animal încolțit, aruncând cu pietre în ei în timp ce îi insultă într-o limbă de neînțeles. Acoperit de noroi și de zgârieturi, plin de sânge și cu piciorul atârnând, oferea o priveliște de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să mai aștepte, în ciuda fricii evidente pe care-o simțea, si, până la urmă, isi scoase de la mijloc o curelușa lungă, caută o piatră mai grea și se pregăti s-o arunce. Bestia păru să-nțeleagă pericolul care se apropia și răcni și mai puternic, însă de această data Tapú nu se mai lăsa intimidat și, învârtind curelușa cât putu el de tare, ținti cu atenție și lansa proiectilul. Monstruosul războinic încerca să se arunce asupra lor, dar era evident că în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de sălbaticul ăla? Celălalt confirmă cu hotărâre: — Dacă vrem ca expediția asta să aibă vreun sens, da. Dar ai nevoie de el sau doar de tatuajele lui? — El nu-mi servește la nimic, recunoscu Navigatorul-Căpitan. Nu face altceva decât să răcnească și să amenințe. Însă tatuajele sunt de o valoare inestimabila. De acord! admise bătrânul. Nu-mi face nici o plăcere, dar iată care este decizia mea: prizonierul va fi sacrificat zeului Tané, insă pielea va fi îndepărtată și păstrată, pentru nevoile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]