286 matches
-
cinci ani am început să învăț as, buche, vede, glagore 25, la părintele Neofit Scriban, directorul primei școale, primare ce s-a înființat în Fălticeni. Mai târziu, Neofit Scriban și fratele său Filaret Scriban, directorul seminariului de la Socola, s-au rădicat treptat, treptat pănă la rangul de arhierei, căci erau pe vremea aceea cei mai culți prelați care au jucat un rol important în luptele pentru Unire. Apoi cea întăi limbă străină ce am învățat a fost limba germană cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
un curcan hărțăgos 28, a trebuit să ne referim la judecata tatei, care sfârșea prin a ne împăca. Noi înșine ne credeam așa de tari, că am fi fost în stare să ne luptăm cu zmeii din poveste și să rădicăm Ceahlăul pe umerile noastre. Ce nu-și închipuie copilul la vrâsta de cinci ani? Părintele meu era un om bine cumpănit, voios, primitor și bun la inimă. Ne iubea grozav, dar se stăpânea să ne a arăte dragostea lui. Așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
că întreaga stare de lucruri clădită la 5 și 24 ianuarie se razimă pe un vulcan. Pe lângă nemulțămiții în contra lui Vodă Cuza care se agitau și nu se sfiau a spune pe față că doresc căderea lui, erau separatiștii care rădicau capul și căutau să ațâțe ura între moldoveni și munteni. În fine, acest presimțimânt general despre o apropiată catastrofă se realiza în ziua de 11 fevruarie 1866, când sosi la prefectura de Iași telegrama oficială din capitală, prin care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Odobescu. Dar culmea nu-i aici. Catrințaș, care ședea în picioare și ne asculta cu mâna la gură, avea în fața lui un aer de reculegere, de nedomerire, parcă să creadă, parcă să nu creadă cele ce auzea. Eu care mă rădicasem prin ultimul pahar dat pe gât la un diapazon de veselie mai presus de ceilalți tovarăși ai mei, mă sculai în picioare și, adresându-mă lui Catrințaș, îi zisei: Măi Catrințaș!... Ia spune și tu ce întâmplări ai avut în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
la munte să culeg zmeură. Era o zi frumoasă ca astăzi; liniște mare în pădure; numai ciocănitoarele se auzeau lovind cu pliscul coaja bradului. Umplusem coșarca pe jumătate, când iată mă trezii la spate cu un afurisit de urs zburlit, rădicat în două labe, care venea spre mine mormăind și scuipându-mă, parcă vroia să mă mustre că de ce i-am călcat răzășia. Caut să fug, dar în fața mea se deschide o râpă adâncă peste care numai doar în zbor aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de garafă de căciulă. Unde merge mia să meargă și suta! Să trăiești, Manolucă!... Pune și gărăfile la socoteală. Bine, bine. Iar după ce se goliră și celelalte blide 150 precum și cele trei gărăfi de vin vechi, Manolucă, care se simțea rădicat la o temperatură neobicinuită, deoarece el ca stăpân pe vin, rățe și găini, a băut și a mâncat mai mult decât noi, zise cu un aer de galantomie: Știți una, băieți! Nu vă cer nimic pentru baș-buzuciile voastre. Halal să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cuvintelor, o artă în alegerea expresiunelor, încât nimene din tot cuprinsul județului nu era în stare pe terenul glumelor și al păcălelelor să susție lupta cu el. Ș-apoi, ce fine erau toate aceste glume. Parcă contactul cu dânsul te rădica; parcă te molipseai de spiritul și veselia lui. Un an de zile de-ai fi stat de vorbă cu el, nu ți s-ar fi urât, căci în fiecare moment găsea altă ceva nou să-ți spuie, care să-ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
unul, dacă mi-ar fi dat să aleg, aș opta cu ochii închiși pentru cea din urmă. Eram, deci, în acei ani binecuvântați, când nu te îndoiești de nimic, când te crezi calare pe noroc și în stare de a rădica lumea cu umărul. Intram în viață cu toată oarba încredere a unui copil neștiutor și căutam, firește să mă țin la nivelul tuturor celor care aveau pasul înaintea mea; prin urmare, eram cum e omul mai bun pentru a face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
vreme m-a urmărit spaima acestor câteva momente de strașnică emoțiune în care am fost așa de aproape de desperare, de fugă, de sinucidere chiar. Așa-i când te iè gura pe dinainte și te gurguți 173 mai sus decât te rădică călcăile. Atunci am văzut eu că e mai bine să fii sărac și curat decât să te mândrești cu ce nu ai. Dar, în sfârșit, slavă Domnului, că am scăpat așa. Această tragi-comică aventură mi-a servit de lecție, astfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ajuns în vârf. Dar odată ajunși acolo, Doamne sfinte, ce panoramă! De o parte, cât străbați cu ochiul, șesul îmbracat cu ogoare, strălucitor de lumină și de verdeață, împodobit cu nenumărate sate și livezi; de ceilaltă parte, munții care se rădică împrejurul cetăței, negri, fioroși, acoperiți cu păduri seculare și care parcă anume au fost clădiți ca să străjuiască în jurul ei. Iar din vechea și falnica cetate n-au mai rămas în picioare decât zidurile exterioare, câteva rămășiți de bastioane și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
munții din înălțimea nourilor, fără a-și spune cuvântul. Maiestatea acestui străvechi cuib de viteji, tăcerea misterioasă ce îl învăluia, legendele care parcă dădeau viață zidurilor ne țineau pironiți în loc și, deși soarele asfințise și umbrele nopței începeau a se rădica de la poalele munților spre vârfuri, totuși stăteam nemișcați acolo, duși pe gânduri, cu inima strânsă și cu ochii închipuirei ațintiți asupra trecutului. Nu se mai vedea acum decât o dungă subțire roșietică la apus, semn că împaratul zilei plecase din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cetăței, care s-au deșteptat din somnul lor cel vecinic, pentru a lua parte la danțul stihiilor. Iar eu, care stam culcat și priveam la toate aceste fără ca lucrul să-mi pară neînțeles sau peste fire, m-am simțit deodată rădicat în sus și luat în neștire de vârtejul danțului. Ș-atunci, Dumnezeule!... S-a stârnit o furie de joc nepotolită, o orgie turbată, satanică; râdeau munții, se strâmba luna, crâșneau din dinți plăieșii, arcașii, pușcașii și se zbuciumau a peire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
văile dormeau încă în umbră. Am regăsit cararea, dar, înainte de a pleca, eu unul mi-am făcut cruce ca omul care mulțămește lui Dumnezeu că vede încă o dată lumina zilei. Apoi, în momentul îndrumărei 191 noastre spre târg, mi-am rădicat pălăria în sus, m-am înmtors cu fața spre cetate și am salutat-o cu cuvintele solemne adresate de Volney ruinilor Palmyrei: Vă salut, ruini singuratice, morminte sfinte, ziduri tăcute! Și, la revedere! adaose unul dintre prietinii noștri. De atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
faci în trăsură sau calare, căci într-un vagon închis cum l-am făcut noi n-ai putința de a gusta frumusețea priveliștei. Calea ferată șerpuiește de-a lungul Rhonului între două șiruri de munți mari, deasupra cărora în stânga se rădică La Dent de Morclés (2936 metri), adică aproape o mie de metri mai sus decât Ceahlăul, și la dreapta, La Dent du Midi, și mai înaltă (3285 metri), acoperită de zapadă vecinică. Natura pe aicea începe a deveni cu totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
munte patru sănii, pe care le-am și găsit și cu care aveam să ne scoborâm. Săniile nu erau propriu-zis sănii, ci niște schelete de sănii, reduse la cea mai simplă expresiune, și așa de ușoare, că ai fi putu rădica câte două într-o mână. Pe două tălpi era fixată o scândură pentru ședere cu o răzămătoare îngustă așazată curmeziș la spate; în loc de oiște erau două hlube 198 pentru călăuz, care n-avea trebuință să tragă sania la vale, ci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Gouter, le Mont-Maudit etc. Impresiunea ce simți când ai ajuns acolo e zdrobitoare. Fără să vrei, îți vine în minte marea problemă a începuturilor planetei noastre, și te întrebi ce actaclisme au trebuit să frământe atunci coaja pământului ca să se rădice astfel de munți la așa colosală înălțime. Închipuiți-vă peste Carpații noștri alt rând de Carpați și veți avea abia altitudinea acestor munți. Sunt 37 de ani de când n-am mai pus piciorul în acea vale a marilor minuni pământești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și totuși mi-a rămas viu întipărită în memorie întreaga siluetă a munților ce o înconjoară cu vârfurile lor ascuțite cu boldul 200, care răsfrâng lumina soarelui în nenumărate nuanțe. Iar în fundul văiei, acolo unde se încheie cercul munților, se rădică maiestuos, mai presus pe toți, Mont Blanc, învăluit cu mantia lui albă ca un sahastru bătrân de când lumea, căruia toți se închină. Dar aceste mari scene ale naturei nu se pot descrie cu condeiul sau spune prin viu grai; ele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mea acum treizeci de ani, prin luminișurile cărora zăresc colo în vale așternându-se întreg orașul Iași, de unde îmi vine întocmai ca glasul ritmic al mărei, freamătul mișcării, vuietul vieței acestui furnicar omenesc. Dincolo de oraș, pe al doilea plan, se rădică capricioase dealurile înconjurătoare, acoperite cu vii și livezi, presurate cu monastiri vechi: Galata, Cetățuia, Hlincea, Măgura, care răsar din bogăția frunzișului, albe, sclipitoare, marture vii ale unor timpuri asfințite. Apoi mai departe, tocmai la orizon, se profilează un șir de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
-se în acel stejar troparul sfinților Voievozi, repetându-se cântarea acestora consecutiv până de trei ori, și din aceasta a înțeles că este o vedenie dumnezeiască, și de aceea, însemnând acel stejar din lemnul acestuia și al altor copaci a rădicat biserica ce este astăzi cu numele "Schitul Agafton". Sfânta masă a acestei biserici este făcută din trunchiul (tulpina) acestui mare stejar, unde stătuse odinioară monahul Agafton 34. Aflăm din aceeași sursă cum a ajuns Agaftonul schit de maici: prin anul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
geniu și de putere creatoare. Astfel îmbrățișați, aruncai neagra și strălucita mea manta peste umerii ei albi, i-ncongiurai talia c-un braț, strîngînd-o tare la pieptul și la gura mea, iar cu cealaltă mână fluturând cealaltă parte a mantalei ne rădicam încet, încet prin aerul luciu și strălucit de razele lunei, prin nourii verzui * ai cerului, prin roiurile de stele, prin ploaia de raze - până ce ajunserăm în lună. Călătoria noastră nu fuse decât o sărutare lungă. O lăsai acolo, în aerul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mărgăritarul trebuia să crape de ură. Îl aruncai în mare și mă-ntorsei la iubita mea din lună, căreia[-i] povestii toate ce făcusem ". lubitei mele îi făcui haina de-un gaz albastru, deși străveziu ca aerul, prin care se rădica ea în albeța cea strălucită a rotundelor sale membre; în părul ei blond așezasem o citadelă de diamante, sânul ieșea vergin, rotund și mic din haina decoletată? astfel ne primblam, eu cu mâna în jurul gâtului ei, prin umbroasele și balsamatele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
miști tu. Ei sunt jos. Când o inimă pierdută-n nenorocire, în apăsare, în neputința de a cultiva simțiri, căci fiecare din ele își găsește marginile în puterile slabe a celui ce le are, când o asemenea inimă ș-ar rădica aspirațiunile până la tine, și le-ar rădica fără voință, luptând de a o oprima, neputând să reziste amorului ce ar simți un asemenea om. Întristare? Asta nu-i întristare. Desperare? Asta nu-i desperare. Este moartea de viu, este marginea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
inimă pierdută-n nenorocire, în apăsare, în neputința de a cultiva simțiri, căci fiecare din ele își găsește marginile în puterile slabe a celui ce le are, când o asemenea inimă ș-ar rădica aspirațiunile până la tine, și le-ar rădica fără voință, luptând de a o oprima, neputând să reziste amorului ce ar simți un asemenea om. Întristare? Asta nu-i întristare. Desperare? Asta nu-i desperare. Este moartea de viu, este marginea gîndirei, este o luptă vană, crudă, fără de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
numește geniu.. Arătați-le iasma viitorului și se vor speria de el... Arătați-le unde - ar ajunge de-ar urma tot astfel și se vor întoarce... Dar în fine - adaose el c-un surâs sceptic - de ce să cercăm noi a rădica generațiunea cu umărul? Tot ce se-ntîmplă pe lume rezultă. De-o fi ca ei să se stingă, se vor stinge și cu noi și fără de noi - de nu, nu. Cosmopolit? adaose el încet, hm! cosmpolit sunt și eu; aș vrea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Între toate umbrele sânte și albe numai eu aveam corp... Rătăcii ce rătăcii prin pădure, până dedei de un râu cu undele de argint, în mijlocul râului o insulă incungiurată de ape, cu păduri și grădini din a căror mijloc se rădica la ceruri o biserică naltă cu cop[ol ]ele rotunde, toată de aur gravat ce strălucea astfel căci soarele cerului curat se oglindea în copola cea mare a bisericei. La țărm era o barcă de aur... Eu mă suii într
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]