169 matches
-
contesta, a fost Învinsă pentru prima oară, eșuând cu totul. Degeaba mi-am adunat toate forțele (mich weidlich anstrengte) și m-am străduit din răsputeri; după un moment, m-am simțit copleșit, nu atât de ceea ce aș putea numi un răpăit de tobe În urechi, cât de un fel de nesfârșit și insuportabil zdrăngănit de drâmbă și șuierat pițigăiat, urmate curând de cel mai Înfricoșător Somn Magnetic. Iar dacă mă străduiam să mă scutur de el, fără să reușesc Însă deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
vopsitorii și tapițerii și ridicau tribuna și se zvonea în oraș și se rostogoleau rulourile de postav roșu... Ați văzut vreodată postav roșu? Și când începea fanfara și cum mai cânta, încă de dimineață, în așteptarea osânditului... Și tobele, cum răpăiau tobele și tot orașul, îmbrăcat în ce avea el mai bun... Și ce învălmășeală și cum se băteau pentru locuri și cum se cățărau pe acoperișuri și prin balcoane... Și jidanii care aveau ferestrele spre piață... luau bani frumoși, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
noi? Cu ce ți-am greșit? Și după ce terminau de cântat, izbucneau în strigăte! Vivat! Vivat guvernatorul! Vivat generalul! Vivat osânditul! Apoi... se făcea liniște... și se auzea... ARTUR (Cu degetul la buze.): Psst! GARDIANUL: Hârști! (Puternic.) Și din nou răpăiau tobele! Și capul osânditului era dus încet, încet... prin oraș... peste case... cu tristețe... se lăsa luna... se închideau ferestrele... și toată lumea... pâș-pâș... în spatele capului... ARTUR (Atent, compătimitor.): Ce trist! Mai vrei o țigară? GARDIANUL: N-ați putea mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
strălucitoare, frunza ușurată se Îndrepta. Pic, tic, tac, pic, tac, tic - clipa În care se petreceau toate acestea nu mi se părea o fracțiune de timp, ci o fisură În el, o bătaie de inimă eșuată, compensată imediat de un răpăit de rime: spun „răpăit“ intenționat, căci atunci când se stârnea Într-adevăr vântul, copacii Începeau repede să picure toți deodată, ca o imitație a recentei rafale, la fel de grosolană ca asemănarea strofei pe care o murmuram deja, cu șocul suferit, când preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Îndrepta. Pic, tic, tac, pic, tac, tic - clipa În care se petreceau toate acestea nu mi se părea o fracțiune de timp, ci o fisură În el, o bătaie de inimă eșuată, compensată imediat de un răpăit de rime: spun „răpăit“ intenționat, căci atunci când se stârnea Într-adevăr vântul, copacii Începeau repede să picure toți deodată, ca o imitație a recentei rafale, la fel de grosolană ca asemănarea strofei pe care o murmuram deja, cu șocul suferit, când preț de o clipă simțisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Cutia cu becul era închisă bine și stătea pe șemineu, ca o urnă. Scrisorile și pachetele din partea Primului Eric Sanderson primite în șaisprezece săptămâni zăceau nedesfăcute într-un spațiu mic și întunecat din spatele ușii dulapului din bucătărie. Picăturile de ploaie răpăiau și se scurgeau în bătaia vântului, fiecare fiind o planetă albastră, bacteriană, rostogolindu-se pe exteriorul geamurilor. Praful se strângea în colțuri. Umbra mea, asemenea norului radioactiv de la Hiroșima, creștea pe pervazurile ferestrelor și pe plintele podelei. Păianjenii și insectele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
s-a năpustit Fauvé ca un nebun spre digul de bare strălucitoare, deasupra cărora sclipeau, ca un semn rău, zeci de girofaruri, În zadar cei 125 cai-putere ai săi au prins a necheza, cerând Înțelegerea fraților de combustibil. Armele au răpăit când Alfina a ieșit din beznă, lunecând ca o vulpe fugărită de ogari, până când un glonț i-a nimerit roata, o rafală i-a ciuruit frumosul veșmânt grena, iar când a trecut prin parapetul șoselei, În spate Îi flutura deja
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
cu steagurile și uniformele zdrențuite din calea cumulonimbușilor victorioși, ce galopează dinspre asfințit. „Ai de gând să stai toată noaptea acolo?“ Câte o lance de lumină dezvăluie Încă o dată situația catastrofală de pe câmpul de luptă. O rafală de săgeți lichide răpăie pe teritoriul nimănui, e clar că uscatul pierde teren, că zvârcolirile lui se vor permuta dincolo de orizont În cețuri străvezii, el Însuși, din ce În ce mai slab și mai Împuținat, În curând va simți În ceafă aburul dens venit din nările cavalcadei urmăritoare
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Clemanza. Moartea unui tânăr împrăștie în suflete o tristețe fascinantă. Marți, 5 octombrie Pe unde-o fi bunul meu amic acum? Prezența lui magică și fertilă e balsamul existenței mele lipsite de culoare și anotimpuri. Și dacă ploaia nebună rece răpăie pe tabla mansardei mele, eu mă înăbuș cu aerul torid care invadase capitala la începutul acelei aventuri. Sudoarea trecutului își râde de șuvoaiele înghețate de afară. ...pe cât de contemplativ îl știam, Ionică nu rată bunul prilej care i se ivise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de vase murdare, sticlele împrăștiate peste tot și păianjenii mari din colțuri. Într-un fel m-am resemnat - zâmbi în sine - Adelina întotdeauna a ținut să-mi precizeze că m-am căsătorit cu un bărbat castrat. O ploaie de petarde răpăi scurt și Leo se trânti pe pavaj. Extrase cu dibăcie casca cu ștampila universității și începu o înaintare sincopată: salt înainte-culcat-târâș-pe coate-salt înainte. Totul decurgea bine; situația amenința să rămână sub control. Momentul critic se ivi de-abia când, epuizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în barbă și-n mustăți, așa cum făcea el, cu bunătate și sclipire șireată în ochi. Apoi am luat-o cu toții pe potecuța ce ducea în pădure. N-am mers noi mult așa și numai ce am auzit un fel de răpăit slab de tobă, undeva, mai depărtișor. Cine o fi bătând acum toba prin pădure? E meștera ciocănitoare, a răspuns mirării noastre moș Vuia. Pasărea asta e doctorul pădurii. Trece din copac în copac, ciocane prin scoarța lor și ascultă cu
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
închise ochii... nu vroia să-l mai vadă. Plângea fără lacrimi în interiorul ei, nemișcată psihic, ca o păpușă moartă, fără viitor iar el se agita continuu, înghesuind-o fără milă între banchetă și spătarul scaunelor din față și gemând. Ploaia răpăia deasupra lor potolită... o căldură incipientă țâșni depărtat din răceala mormântului său. Îi era silă de corpul ei care reacționa contrar voinței sale atât de ciudat. Un flash țâșni ca o poruncă din străfundurile memoriei... nu cumva îl cunosc? Trăsăturile
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
de greutatea propriilor opinii, zăcând la pământ, în nesimițire, precum cititorii care capitulaseră amețiți în fața torentului ei turbat de cuvinte supra-recompensate. Capitolul 7 Cinci ore de aur La Winshaw Tower era liniște. Afară, vântul înepea să se domolească și ploaia răpăia acum mărunt pe geamuri. Înăuntru, nici un zgomot, în afară de scârțâitul - pentru care Michael își făcea reproșuri - al scării pe care urca, după ce termină inspecția finală a casei. Fie de oboseală fie de zăpăceala produsă de amețitoarele evenimente din ultimele ore, Michael
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
făcut rău. Numărul 9 al României Mari este exact ce-mi trebuie, un concert Înălțător Închinat răposatului pitic. Prima parte a lucrării, Allegro (subintitulată „Trădare de țară”) debutează cu o frază muzicală energică, viguroasă, interpretată la tobe. Se aude un răpăit În crescendo care, deși bogat În alterații, evocă foarte bine cadența unui pluton de execuție Îndreptîndu-se spre locul execuției. În mintea ascultătorului prind contur liniile sumbru-albăstrui ale unui șir de puști (sau ale unei spînzurători, Însă În acest caz plutonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pînză de yolă așteptînd Buick-ul unchiului Iordan, să mă scoată odată din văgăună. Lacul tulbure, străbătut de curenți reci nu mă îmbia la înot. Ploua cumplit în augustul acela. Soarele se voala din senin și o ploaie nebună pornea să răpăie. Din vechi imagini învălmășite, se declanșează net una: Rusalin cu spatele gol, protejîndu-mă de un ropot de grindină. Streașina magaziei încuiate, sub care ne găsisem adăpost, era prea îngustă. Ploaia cu gheață dura nefiresc de mult. Stătea înclinat peste mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
dar poliția este pe urmele mele. Și nu numai poliția. Sunt mulți pe urmele mele, domnule... Numai dumneavoastră știți cum se va termina povestea asta și de aceea am venit... Aruncă o privire peste umărul individului. Curtea era pustie. Ploaia răpăia pe acoperișul de țiglă, iar vântul își bătea joc de frunzele umede, ridicându-le în aer, amețindu-le și dând cu ele de pământ. Asta-i mâna Luciei, își spuse în gând, ea a citit manuscrisul. De unde l-o fi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
-i faci. Cel mai rău și mai rău e la loz în plic, când iese „mai trage o dată“. Mă simt de parcă s-ar fi apăsat maneta de la spânzurătoare și trapa n-a funcționat. Iar tobele încep din nou să-mi răpăie în urechi. De ce nu-ți cauți altă slujbă ? Doar ești inginer de tecemeu. — ăsta-i banc sau ce ? întrebă, cu obidă, Jenică. Nu sunteți cu toții ingineri ? Tehnologia construcțiilor de mașini, cine se mai ocupă acuma de asta ? Poate doar la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
loveau În carne și oase nu se putea nici fotografia, nici picta. Unele sunete erau perfecte prin ele Însele și aveau culoare: verdele temperat În tonurile medii și lungi ale unei viori, albastrul-Închis al vântului de noapte, cenușiul ploii care răpăia În ferestre. Dar pocnetul acela era imposibil de compus pe paletă. Contururile i se pierdeau precum planurile În culoarea lui Cézanne. - Nu i-ai convins, ai dreptate - Markovic Îl privea atent. Deși mărturisesc că m-a mirat să te văd
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
unit în epoca Pietrei Cioplite "Apa care Dă Nori" cu "Apa care Curge" Omulețul scoase capul din culcușul lui de blănuri și își ciuli urechile. De undeva, de afară, vine până la el un vuiet îndepărtat ca o ploaie mare care răpăie înfundat. Dar nu e ploaie. Ce poate fi? E beznă, gura peșterii nu se ghicește; numai deasupra vetrei de jeratec ascuns sub spuză, în jurul căreia s-au cuibărit, ca de obicei, cu toți ai tribului acestuia pentru noapte, parcă ar
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]