275 matches
-
lor moale/ Pe ziduri e scris întomnare/ Dar unde trecutul nu-i rană -/ Un mugur de cântec pe geană." Celălalt mal: "Frică rătăcitoare/ am revenit și eu/ înspre acest mal/ să așez încă o dată/ zidirea amintirii mele/ peste timpul lui răscolit./ Podețul mă aștepta să îl trec/ dar azi e doar țărâna scursă/ pe când Oltul învârtea în spume libere/ chei de orgolii mari de ape tulburi/ Și-atunci tac cu lacrimi aspre/ care-i plâng clipele/ și-mi vreau trupul să
Poemul Și scrisoarea by Cristina-Monica Moldoveanu () [Corola-journal/Journalistic/7922_a_9247]
-
cutremur, urmat cum a fost de altele, nu mai puțin înspăimântătoare. Simțeam, la propriu, cum ne fugea pământul de sub picioare; tot ce învățaserăm noi la școală devenea lipsit de sens, găunos și demagogic, în fața răgetului teribil, insuportabil, iscat de măruntaiele răscolite ale maicii Gea transformată subit într-o mașteră hidoasă. Voi descrie altă dată, pe larg, cum m-a surprins marele cutremur acasă la scriitorul Mircea Ciobanu, unde mă dusesem să aud ultimele vești despre proxima apariție a primului meu volum
Viața e făcută din lucruri mici by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/11076_a_12401]
-
moderni, cu egală audiență în primul deceniu al celui de al treilea mileniu. Acționând un unic erou, tânăr intelectual neliniștit, bântuit de chemări ale morții, mereu în căutarea acelui absolut pe care erosul nu-l oferă și, în consecință, profund răscolit, pe fondul unei necruțătoare lucidități ce-l pune și pe el în acuzație, Anton Holban structura un personaj de o mai acută tensionare decât cel camilpetrescian, de pildă, dar, ca și acela, cunoscând ravagiile incomunicabilității, implacabilei singurătăți, silei de sine
Anton Holban, retrăit by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/14875_a_16200]
-
din piatră din apă din cer în țara zăpezii brazi poleiți întâmpină un amurg auster frigul se dă la o parte face loc scânteierii păsări oprite din zbor au stele pe aripi sinele tău atinge nota de sus dincolo de spuma răscolită a fostelor mări rămâi tot mai singur Mâine îți spui Mâine îți spui va fi un alt început implori o literă să se așeze pe pagina albă îți făurești casa ce te poate adăposti de ger și de arșiță de
Poezii by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/3943_a_5268]
-
prinsă cu broșa care scânteia. Era înecată de emoția pricinuită de culmile platoniciene ale versurilor. V. Voiculescu citea versurile fără emfază, cu vocea lui rece care se modula ca un fir de ață răsucit în arabesc. Vladimir Streinu masca adâncul răscolit al ființei sale citind sonetele declamativ, detașându-se de propria sa simțire, ca și cum s-ar fi supravegheat din afară pe sine însuși. Dr. V. Voiculescu era ca un mare stejar, la umbra căruia ne lăsam cuprinși și care poate că
Ultimul mag, poetul Vasile Voiculescu by Cornelia Pillat () [Corola-journal/Imaginative/14749_a_16074]
-
în stradă cu ce bruma aveau pe ei, îngroziți, plângându-se, strigând, gesticulând, vociferând, gemând, chemându-se unii pe alții, încercând să înțeleagă la ce au fost supuși și ce va urma. Cea mai bună comparație rămâne aceea a mușuroiului răscolit, din care miile de furnici înnebunite aleargă pretutindeni, încercând să se salveze și să salveze ceva din dezastrul pe care eu nu-l realizam încă în toată amploarea lui. M-am gândit imediat la Ileana și la copii, dar nu
Aveți curajul să citiți ce urmează? by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/6672_a_7997]
-
apoi în germană). L. Scripcă Iubiți Frați și Surori în Hristos! În Evanghelia după Ioan capitolul 20, versetele 15-19 sunt date primele cuvinte ale Înviatului, care ne transmite mesajul cel mai clar al sărbătorii Sf. Paști. „Pace vouă! Pentru sufletele răscolite și tulburate ale ucenicilor era uimitor acest salut. Era firească tragerea la răspundere pentru lașitatea lor, pentru lepădare, părăsire, ascundere. În inimile lor palpitau aceste gânduri, iar Hristos le-a dat ceva ce ei nu aveau: pace și liniște sufletească
Agenda2005-13-05-supliment de pasti () [Corola-journal/Journalistic/283543_a_284872]
-
și care se numără printre eroii acestei cărți. Ba chiar a început cu mult înainte, o dată cu legendele și cu spaimele pe care bătrânii copilăriei mele le-au ascultat și le-au simțit în copilăria lor. Pe când nu erau decât foi răscolite și mai degrabă însângerate decât citite, paginile cărții au continuat cu masacrele anilor 1894-1895 și cu rezistența dârză a muntenilor din Sasun, a locuitorilor din Zeitun, conduși de Partidul Hânceag, și a fedainilor din Van”. Întretăierea dramei colective cu cea
Scriitura ca depoziție by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3121_a_4446]
-
figurând, acum, ca inedite. El dorește însă, pe lângă completarea subcapitolului de istorie literară și politică, un impact mai profund al acestor pagini vechi în conștiința receptoare a publicului de azi. Nu le-ar vrea așadar pure documente, îngroșând seria terfeloagelor răscolite exclusiv de șoarecii de bibliotecă, ci pagini cu forță de modelare spirituală, care să recalibreze piața ideilor. Să devină cunoscute, dar și dezbătute, controversate, puse la activul, nu la pasivul cunoașterii. Dan C. Mihăilescu vede în Tradiție ceea ce luăm, de
Îndreptar pătimaș by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8839_a_10164]
-
vocilor deponente. Insistența privirii e cu bătaie dublă - restaurează panorame ale trecutului, lămurind circumstanțe care ar trebui să informeze firesc prezentul, dar evocă și din plăcerea strict personală de a descoperi că tezaurul ațipit al minții poate fi provocat, stârnit, răscolit (cartea e și un bildungsroman). S-a vorbit de proustianism și balzacianism, dar la Mircea Tomuș atenția pentru detalii în rememorarea și reconstrucția trecutului are, înainte de toate, o motivație și o țintă morale. E vorba, în cele din urmă, despre
O amplă frescă transilvană by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4779_a_6104]
-
un perete innegrit Și cu susu-n jos în aer erau turnuri Bătând clopote măsurând ceasurile-n vagă amintire Și voci cântând din cisterne goale și fântâni secate. În gaur-asta putrezită dintre munți În palida lumin-a lunii, iarba cântă Peste morminte răscolite, în jurul capelei, E capela goală, casă vântului doar N-are ferestre, și-ușa se leagănă, Oasele-uscate nu pot face rău nicicui. Doar un cocoș cocoțat pe grindă cucurigu, cucurigu În lumina unui fulger. Apoi o pală umedă de vânt Aducând
Tărâmul pustiirii, 1922 by T.S. Eliot () [Corola-journal/Journalistic/7094_a_8419]
-
de criminal, în stagiunea trecută, la Brașov. Lumea lui Kovacevic colcăie de tare, de obsesii ridicole, de miza mică a unei societăți închise, captivă a unei gîndiri dirijate ideologic. Mulți contemporani sînt de părere, astăzi, că trecutul nu mai trebuie răscolit pentru că mirosurile putregaiurilor sînt dezagreabile. Trecutul trebuie asumat numai cunoscîndu-i fața adevărată. Nici contorsionată, nici cosmetizată. De aceea, mi se pare lăudabilă strădania lui Goga de a face asta, contra curentului. Cei tineri, de seama lui, habar n-au și
Comedie claustrofobă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16018_a_17343]
-
morților. Povestea de mai sus mai are o morală. Nici o scrisoare nu e aneantizată pe deplin. Mereu rămîne o ciornă, o sugativă, o oglindă, care, de pe un birou sau dintr-un buzunar își amintește și vorbește. Sau rămîne cenușa care, răscolită, face ca hîrtia arsă să reînvie. Astfel că, în romanul Muschetarilor, pentru a evita să reapară o scrisoare - care, odată cunoscută, ar fi pus în pericol multe vieți -, Athos îl pune pe valetul său cel amuțit să o mestece cu
Scrisorile primejdioase by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/11940_a_13265]
-
să oprească ceremonia absurdă a propriei înmormântări, Vlad constată nu numai că lipsa lui din sicriu nu alarmase pe nimeni, dar și că, de fapt, nu se pune problema unei asemenea ceremonii. Cimitirul e gol, fără vreo urmă de pământ răscolit: „Reveni de la una la alta. Întârzie descumpănit încă două minute, apoi, brusc, ca mânat de-o decizie subită sau de-o spaimă sau de-o amenințare, o rupse la fugă, călcând la nimereală, mușcând cu talpa din morminte, răsucindu-și
Iluzii pierdute by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6353_a_7678]
-
mării sau viața în chilia unei mînăstiri. E uimitor să vezi cum un om a cărei înclinație duhovnicească ar fi trebuit să-l împingă în afara viesparului citadin a putut totuși să trăiască o viață întreagă într-o urbe atît de răscolită precum Bucureștiul. Nu întîmplător singurele clipe de fericire (patru la număr) le-a gustat în preaj-ma naturii sau în naosul unei biserici, așa cum de altfel el însuși mărturisește în cursul unui interviu, atunci cînd, pus în fața întrebării dezarmante "De cîte
Bilanțul amintirilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8024_a_9349]
-
era totuși vorba de ceva... de vreo deosebire de clasă, dar nu socială, un lucru referitor mai de grabă la instrucție, la vizitarea ideilor... Emoția mea, șocul meu când, ducându-mă într-o zi la cimtirul Belu , îi văzusem mormântul răscolit, râmat parcă de porci. Mă gândisem la Bărăgan, la mistreți, la blândețe, la lumea prozei lui rafaelite, plină de noblețe, de o frumusețe umană, pe gânduri, ce ar fi meritat fără îndoială un Nobel, dacă timpurile ar fi fost normale
4 decembrie 1969 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12979_a_14304]
-
lan de ovăz, la coasă cu Vodă, după cum ziceam mai sus, pe la Cotorca... El dădea rar cu coasa, culcând în stânga ovăzul, pentru cai, la iarnă. Veneam încet după el, atent să nu-mi ia glezna, cum mă uitam după gâzele răscolite... Și la un moment dat, Vodă s-a oprit, cu fierul coasei sus, în mâna dreaptă; făcându-mi semn cu stânga undeva înaintea lui și ducând un deget la buze în semn de luare aminte. Era un om bun. Nu
Fofo a III-a by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9749_a_11074]
-
Acolo unde măruntaiele se descompuneau, pântecele se umfla și duhorile, neavând cum să se răspândească altminteri, se aprindeau, arzând ascuțit ca niște șișuri ori fumegând lăptos. Încât mirosurile erau amestecate, ca un timp al tuturor anotimpurilor deodată. În jur, câmpul răscolit purta urma roților grele ori al șenilelor care împinseseră, ca o rindea, pământul împreună cu gunoaiele. - Mie mi-e cam frică, șefu’, șopti Chisăliță. Parcă doarme... De tare cemi chirăie mațele, mi-e frică să nu se trezească... - Atuncea măcar abține
Dincolo de lumea de dincolo - fragment - by Varujan Vosganian () [Corola-journal/Journalistic/3811_a_5136]
-
dealul grădinii, ca să ajungă mai repede în drumul mare. Și se întâmplă ce nu ar fi ieșit să se întâmple din gândul dintâi al cuconului Nicu. Curtea boierească află mai târziu, spre amurg, de cele ce se făcuseră între brazdele răscolite. Fusese un tărăboi întreg, o groaznică hăcuială de-o parte și de alta, între tată și fiu. Ajuns între rapițe, Năsturel a prins să-l gonească pe Gicu de pe brazde, după pământuri, suduindu-l tare și sălbatec de cruci și
Un autor remarcat de E. Lovinescu la "Sburătorul" - Dan Faur () [Corola-journal/Imaginative/10258_a_11583]
-
și îți îmbrățișează Fermecătoarea haină de galben călător? Ard stele și miresme pe roua ce oftează, Tânjind la hoinăreală alăturea de-un nor. Pe ce meleaguri, oare, cutreieri ostenită, Aprinsă în culoarea merelor aurii? Te caut cu privirea, de lacrimi răscolită, În frunza ce coboară, e semn c-ai să revii. Oprește-ți alergarea, rămâi măcar o clipă, Să îți ating hlamida din foc mistuitor, Când mii de candelabre stelare se-nfiripă Pe arabescul nopții, te cheamă al meu dor. De
Arabesc de toamn? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83227_a_84552]
-
după o altă viață, dar n-a fost să fie. Când m-am întors de-acolo, în fundul sufletului meu strălucea Divinitatea. Doi ani de zile am pictat în transă numai icoane. Ecourile, reverberațiile picturii noas tre bisericești, toate nostalgiile mele răscolite îmi călău zeau fără oprire pensula. — Pictai în stilul meșterilor iconari? — Nu, făceam icoane abstracte. De aceea m-am temut ca la vernisaj să nu fiu greșit înțeleasă, iar tablourile mele 117 ROMÂNIA LĂUNTRICĂ să nu pară vizitatorilor un sacrilegiu
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
-l mai aude pe Hliboceanu. Dar ce să vadă pe întuneric și prin zăpada zburătăcită de viforniță? Și apoi vântul sufla ca o fiară! A rămas pe loc, să-l aștepte pe Hliboceanu, ca să se dumirească. Dintre trâmbele de omăt răscolit au apărut ca prin vis întâi boii și apoi sania, dar fără Hliboceanu... „S-o fi oprit și el... ca omul, pentru vreo nevoie... Vine el îndată” - a gândit Iordache și a pornit să-și ajungă sania. Din când în
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
fără să aprindă lanterna. Femeia stătea în genunchi, aple cată mult înainte, și scormonea frenetic cu mâinile. Celebi alunecă pe pământul gras și se sprijini de o cruce. Femeia săpa, se vede, de multă vreme, aplecată cum era deasupra gropii răscolite, și acum se căznea, icnind gros, să ajungă la sicriu. Celebi îngheță la gândul că va trebui, peste o clipă, să aprindă lanterna. Ar fi vrut să se îndepărteze fără zgomot, tiptil, dar ceva mai tare decât el îl împingea
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
înțelese greșeala. Scoțând oglinda din dimensiunea timpului, nu adusese doar chipul melancolic al femeii în fața lui. Fenomenul funcționase și invers. Imaginea Bătrânului se dezvăluise și ea Despinei, ca și cum amândoi ar fi privit în același timp în aceeași oglindă. Șocat și răscolit, cu gesturi febrile, Bătrânul acoperi instinctiv cu cearșaful luciul oglinzii, obturând pentru totdeauna privirea rugătoare, surprinsă și nedumerită a Despinei. Deprinsese cu greutate și șovăire să iubească în taină o himeră, o știmă a apelor. Dar nu știa să primească
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Muzicuța căzu lovindu-l peste ureche cu tăișul ei ca de piatră, și-n clipa aceea, simțind vâjâitul corpului lunecând prin aer, avu impresia că țipătul de groază care se auzi era al lui, scos din el, din măruntaiele lui răscolite. Fu gata-gata să i se facă rău și să se prăbușească și el peste parapet. Meștere, strigă lipit de scândurile vagonului, îmbrățișând muchia metalică să nu cadă. Strigătul lui în vacarmul nopții răsună ca un hohot de plâns. Pregătiți-vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]