368 matches
-
un pic din harul lui de povestitor... Remarca mă face să nu mai pun sticla de vin pe locul unde a fost și de unde ajungeam lejer amîndoi. Ca din neatenție, o las la dreapta mea. Nicușor remarcă și întreabă puțin răstit: O ții doar pentru tine? întinzînd bărbia spre sticlă. Vai de mine, sar eu ca fript, mutînd sticla cu cîțiva centimetri mai hăis. Amicul se întinde greoi, apucă sticla cu vin, își umple paharul și face exact ca mine, adică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mesajul. Domnul profesor spune că dumneavoastră, cu această propunere, l-ați strîns de gît. Recunoaște că este de vină și plătește el ambele reparații. Asta am vrut să aud. Acum accept să ne plătim fiecare reparațiile. Cei doi iar vorbesc răstit unul la altul. Nu vrea, spune traducătorul. Vina este a lui și punct. Cei doi profesori egipteni au devenit colegi cu soția mea la Facultatea de Biologie. Ne vizitam deseori și mergeam la iarbă verde cu familiile noastre. Prin Marocul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
numărul doi. Gârmoci, slab de înger cum era, a început să tremure, îi clănțăneau dinții de frică. Bă, ce frig e aici, a mârâit el față de subaltern, voind să-și ascundă adevăratul motiv al dârdâielii. Imediat a ordonat cu glas răstit și mormăit în același timp: Bă, convoacă-l imediat la mine pe tovarășul Fanache. Să trăiți, am înțeles, a strigat subalternul, era un milițian, a bătut din călcâie și a făcut stânga-mprejur. Alertat, Fanache a apărut și el cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în regulă cu îngerul. L-a auzit, undeva în spatele său, pe profesorul de latină șoptind: -Îngerul piere ca o rochie mâncată de molii. Se topește în aerul nostru ca o bucățică de zahăr pusă în ceai... Tovarășul Cameniță a întrebat răstit: -Nu se poate face nimic să oprim asta? Gârmoci l-a privit neputincios, cu ochi inexpresivi, de bou. Ar fi fost în stare de orice efort, numai să-i fie pe plac șefului, dar habar n-avea cum să acționeze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ar fi urmat cealaltă întrebare, pusă direct, fără menajament: "unde-i ceasul?" nu știam unde-i "ceasul", habar n-aveam de nici un ceas, adevărul acesta era. Nu furasem nici un ceas, nici nu văzusem acest obiect care, ni s-a spus răstit, că este un ceas de aur, foarte scump, un ceas elvețian, "Longines", cu diamante încrustate, cu o diademă, în jurul capacului interior, capacul superior având gravat, ni s-a explicat, două litere, A.S. Fiindcă negam cu disperare, am fost confruntați încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
vom plăti extrastorage (suprataxă). În primul rând, nu ne-a permis să luăm armoniul - din cauza volumului - și jinta - armă albă - cu noi în avion. Locul lor era la cala de bagaje. Diana a insistat și atunci rusul, pe un ton răstit, a dat comanda: - Nazat! (Înapoi!) Speriat, m-am repezit și i-am luat Dianei din mână jinta, i-am înmânat-o celavekului (om-lb.rusă) și m-am încurajat singur că va avea grijă Mama de toate... A și avut, căci
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
aminte că uneori, mai ales la cină, d-l Vintilă, nu venea cu nici un recipient în traistă, și noi ne cam supăram, mai mult în glumă decât în serios, iar Emil Pavelescu, un pictor deosebit de valoros, îi și spunea mai răstit: Lecitina, Bibicule !!! Bineînțeles că d-l Vintilă se cam supăra, dar oricum ne descurcam noi și altfel, apelam la rezervele proprii și ne luam de la bar ce ne poftea inima, de obicei seara câte o bere, două. De regulă taberele
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
de-al nostru că a pus-o să-i facă lucruri pe care nu i le face acasă nevasta), așter nui galantonește pe masă „misia“ mea pe o zi din bugetul sta tului român. Auzii deodată un semnal scurt și răstit, ca al unei dresoare În cușca bestiilor frumoase și feline, la care turma docilă a fete lor automate se ridică, se ghemui În coloană și ieși mânată ca de un bici nevăzut și cu pași repezi și ușori pe culoar
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
se mai iubeau, că nu se mai așteaptau unul pe altul și câte și mai câte... Începu să-i spună cu sfială: - Am luat o decizie! Fără ca ea să termine ce avea de spus, Valentin o întrerupse pe un ton răstit: - Tu nu mai gândești deloc! Nu te simți bine sau ai luat-o razna?! - Mă simt foarte bine! Aș putea spune că mă simt mai bine ca niciodată. - Am observat o schimbare la tine în ultima vreme. - Da, poate din
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
am luat inima-n dinți și l-am întrebat, așa, într-o doară, chipurile "Ce facem dacă...?" S-a uitat urât la mine: "Nici nu mă gândesc", a mârâit el. Două zile, a stat apăsat, tăcut. Apoi, mi-a răspuns răstit: "De-o fi să... O să-l rog pe Mateiaș... Un loc de refugiu, undeva în Transilvania..." Iar pribegi, iar, Dumnezeule! îngână Maria chinuită. De ce să punem răul înainte? râde el forțat. "Năzdrăvanul ista, fași el ci fași și tăt în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o privire critică peste noi, cei patru diplomați, mă zări la biroul din colțul meu, de lângă fereastră: Aici, ești Sbârnă? Să-ți faci bagajele. Mă trimiteți la post, tovarășe ministru? Te trimit la dracu', îmi replică el pe un ton răstit. Ieși din birou, urmat de director, pe care îl luă cu el spre lift. Nu l-am întrebat pe director dacă avea mai multe detalii de la noul ministru în ceea ca mă privea. Oricum, știindu-l pe fostul ambasador din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
la Tirana pe acea vreme, se vede că în concediu, și care se ivise dintre arborii grei de rod: mere, pere umpleau și pământul dedesubt. Neplăcut surprins de prezența mea acolo, m-a întrebat pe un ton foarte nepoliticos, chiar răstit, ca și cum aș fi fost un intrus suspect, ce caut. I-am răspuns intimidat și stânjenit, bâlbâindu-mă, că aveam întâlnire cu părintele. „Nu-i acasă!“, m-a repezit namila de om și era cât pe-aci să renunț la vizită
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
a completat, la rubrica „numele și adresa trimițătorului“, datele omise de către expeditoare: Ec. Lovinescu.) În 1960, la închisoarea Văcărești, ea li s-a recomandat colegelor de detenție: „Mă numesc Lovinescu“, în vreme ce unui „inspector“ care, în prezența celorlalte deținute, o întrebase răstit „Tu cine ești?“ i-a răspuns folosindu-și numele oficial: „Bălăcioiu Ecaterina, inspectoare generală pe țară“ (Doina Jela, op. cit., ediția 1998, p. 51). Pe placa de mormânt a cavoului de la Fălticeni al familiei Lovinescu - unde, din nefericire, nu s-au
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în fața mea, desfăcu o bomboană și aproape cu forța mi-o puse în gură. Era bună și am mâncat-o. Cât timp tata le-a fiert cartofii, într-un tuci, rușii se adunaseră în "casa mare", unde vorbeau tare, chiar răstit. Mi se părea că se certau. După ce au terminat de mâncat, spre surprinderea noastră, și-au luat lucrurile, le-au dus în mașini și au plecat. Rusoaica a fost singura care i-a zis ceva tatei, probabil un soi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
Nici telefoanele mobile, unele performante, pe care mulți și le lasă la încărcat. Toți îți zâmbesc amabil, toți sunt dispuși să te ajute, la fel și personalul hanurilor sau oriunde ai merge și ceri vreo informație. Nu am auzit vorbe răstite, certuri și nu am văzut nici un act de violență. Există un spirit pacifist pe camino, o dorință de autodepășire, de acceptare senină a greutății drumului. Este, cu siguranță, un anumit spirit propriu acestui drum, dar cum am mai spus pentru
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
un puzzle ce poate părea inform sau diform, dar care se leagă exact acolo unde trebuie. Acolo unde doare. Iar filmul acesta țipă ! Despre Rodica Tapalagă nu se poate vorbi decât în extaz. Mamaia olteancă dă filmului nu doar tonul răstit, ascuțit și complice , ci mai ales vocea (inconfundabilă). Dacă Rodica Tapalagă este de nerecunoscut (marea actriță dispărând efectiv în spatele personajului său), Mama RomâNica este imediat recognoscibilă, cu toate ticurile, țâfnele și înduioșările sale. Este România orală și viscerală, canibalizată de
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
sublimităților la peisajul nostru politic și mediatic picajul e, poate, prea mare. Dar meschinăria unghiului de vedere, bălăcăreala la prețuri mici, agitația noroioasă a multor politicieni și gazetari sar în ochi. Îți vine să le spui, mai prietenos sau mai răstit: ridicați-vă, măcar pentru o clipă, din mlaștina intereselor voastre imediate. Luați un pic de înălțime! Luați un pic de distanță față de harța zilnică, față de combativitatea partizană și față de voi înșivă! Desprindeți-vă, într-un minim elan igienic, de măruntaie
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
registre variabile, discreții, modulații, nuanțe. Totul se rostește în același plan, unul al percuției nemiloase. Nu se spune decât ceea ce se poate striga. Râsul a fost înlocuit de sughițul măgăresc, ceremonia comunicării s-a redus la un soi de bășcălie răstită. E ca și cum coardele vocale ale tuturor ar fi devenit niște odgoane monotone, incapabile să reproducă mai mult de două-trei trepte ale sunetului. Această degenerescență e dublată de sentimentul psihotic al unora din compatrioții noștri că sunt singuri în oraș, pe
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
și feminismul militant. Din când în când, mă văd constrâns, totuși, la unele retractări. De pildă, în ultima vreme, sunt excedat de abuzul de testosteron de pe scena noastră politică. Guvernul, președinția și partidele s-au convertit la musculatură. Se vorbește răstit, se fac amenințări, se proferează insulte. Când privește în sus, spre putere, poporul vede o ploaie de înjurături și de pumni. Cu alte cuvinte, conceptul „puterii“ a ajuns să nu mai aibă decât accepțiunea lui cea mai joasă: forța brută
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ne desfigureze. Cu puțin timp înainte să moară, Socrate îi spunea prietenului său Criton: „ăreaua folosire a cuvintelor nu e doar o greșeală de limbă, ci și un mod de a face rău sufletelor“ (Phaidon, 115, e). A vorbi șleampăt, răstit, ofensator, grobian și, pe deasupra, greșit, a nu acorda atenție greutății cuvintelor, a spune orice despre oricine, a vorbi pentru a provoca furie sau durere sunt tot atâtea feluri de a introduce, în mediul în care te manifești, o primejdioasă otravă
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ai înscris la cursul meu? - Sunt în anul întâi. N-au voie să se înscrie decât cei din anul trei și patru. - Aș fi putut trage niște sfori, am zis, cu delicatețe. - Pe ce bază? întrebă el, un picuț cam răstit. Mi-am dat seama că flirtam cu el și m-am uitat iarăși la carte și la pixul din mână, jenat. - Nu sunt prea bun, îndrăzni el, dând să se ridice, realizând schimbarea bruscă, subtilă, din atmosfera încăperii. - Păi nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mă prefăceam că nu-mi dau seama de situația gravă în care mă aflam. În oraș l-am rugat pe șofer să mă lase în fața frizeriei, „ca să nu mă duc la București nebărbierit”. Abia atunci unul din spatele șoferului a pronunțat răstit „o să cobori unde vom spune noi”, am zis sec, „bine domnilor”, ca și cum le-aș fi spus: „asta o știu”. Așa am fost închis în sediul Securității din Târgul Frumos într-o cameră mare, întunecoasă, cu o masă și câteva scaune
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
colț de gură scuipa printre dinți la un metru depărtare. El sta pe un scaun de lemn picior peste picior cu un aer neprietenos și pufăia și scuipa, și scuipa și pufăia. Ce vroești, îmi zise el cu un glas răstit și răgușit, ca dintr-o pivniță. Am venit să mă jăluiesc. Contra cui? Contra mea. No! ce-i asta? Am făcut o greșală, domnule, și vin să mă denunț eu singur, spre a-mi primi pedeapsa ce vei socoti că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
așa era. În același moment, mă sculai în picioare, îmi înarmai pușca și adresându-mă celor doi oameni care se zăreau ca niște fantome prin întuneric și erau mai, mai să puie mâna pe dârlogii calului, le zisei cu glas răstit: Ia ascultați, bădișorilor! Poate ați prăpădit ceva în căruța mea; poftim, mă rog, să căutați!... Ei văzură steclind țevile puștei, auziră sunând cucoașele și imediat au rupt-o de fugă peste câmp, unul spre dreapta, celalalt spre stânga, dispărând în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
arcuri, m-am întors la Pitești, unde prefectul Brânzeu mă înștiința că printr-o telegramă circulară cifrată eram căutat în regiune, cu ordin de a mă prezenta de îndată la Ministerul Instrucției. La 30 oct. ministrul Duca, pe un foarte răstit ton îmi reproșă a fi indispus pe mitropolitul Pimen al Moldovei, care reclama ca obiectele colectate să fie predate Mitropoliei din Iași. Nevoind să ție seamă de ordinul M.C.G., ministrul Duca susținând că numai el, iar nu cei de la Curte
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]