915 matches
-
amintește de Învățătura platonico-aristotelică (Republica și Statul athenian, Etica Nicomachică) și, de asemenea, pe aceea a lui Thomas d’Aquino, În care drepturile individuale nu erau, Încă, relevate ca Într-o doctrină modernă asupra Statului. Giorgio del Vecchio, ca gânditor raționalist, adoptă cu suplețe, doctrina Dreptului pozitiv când susține că, pentru structura Statului legitim sau de justiție (dreptate) este foarte important „dreptul egal al tuturor cetățenilor de a participa la formarea legilor. Acest drept, ca și celelalte drepturi fundamentale, nu sunt
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
defectuoasă, tot idee sublimă rămâne, și principiul cel mare și salutariu același rămâne, aplicat prin mijloace greșite chiar. Și, dacă combateți formele esterioare ale fondului, băgați de seamă a o face din punt de vedere absolut; estetic, rece și judecător raționalist al formei, combateți-o cu rigoarea și seriozitatea convicțiunei, nu cu pamfletul ridicol și fără preț, care detrage întotdeuna mai mult autoriului său decât celor persiflați prin el. Nu râdeți, domnilor delepturariu; pentru că secațiunea sa de pe - alocurea e oglinda domniei
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
elenești]: poezie, filozofie în loc de poesie, filosofie Adeseori s se pronunță și-n România ca z, însă un z amestecat cu s (reșpectiv, prospect) ardel[enești] {EminescuOpIX 452} Chiar pronunția clasică începuse a despărți binișor în două castre, dintre cari un raționalist neci n-ar fi știut cum s-aleagă. Pronunția moldovenească purizată care susținea numai acele sunete dulci cari le regăsești pe toate în același loc și-n dialectul toscan al limbei italiene - și pronunția cea din Țara Românească ridicată azi
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
corespunde și perioada crizei de conștiință, ce s-ar suprapune intervalului dintre anii 1680 și 1715 cu un nou model de umanitate, caracterizat, între altele, prin fuziunea între rațiune și fervoare, când teologia începe să fie înlocuită de o filosofie raționalistă, care dă crezare „doar unor adevăruri de domeniul evidenței“ sau pledoaria pentru o morală socială, autonomă față de teologie, ce denotă, în consecință, o lume în plină transformare 17. Istoricii occidentali, atenți analiști ai perioadelor enunțate, nu au avut în vedere
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ca fiind o religie nepermisivă, a intoleranței, în dezacord profund față de cuvântul Mântuitorului. Tot în legătură cu rolul esențial al creștinismului la formarea civilizației occidentale, Fernand Braudel afirmă: ,,Creștinismul occidental a fost și rămâne componenta majoră a gândirii europene, chiar a gândirii raționaliste care se va constitui împotriva lui și plecând de la el în același timp. De la un capăt la altul al occidentului el rămâne în inima unei civilizații pe care o animă chiar și atunci când se lasă dus sau deformat de ea
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
a fi considerând-o esențilă în apariția capitalismului: Până la urmă factorii care au dat nașterea capitalismului sunt activitatea economică consecvent rațională, contabilitatea rațională, tehnologia rațională și legile stabilite rațional. Însă aceștia nu sunt singurii. Ceilalți factori necesari au fost spiritul raționalist, raționalizarea întregului mod de viață și o etică economică rațională". Apud Peter Saunders, Capitalismul, un bilanț social, Editura Du Style, București, 1998, p. 37. 20 Apărută în limba română la Editura Polirom, Iași, 2011. 21 Este întrebarea pe care și-
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
creștinismului, Editura Polirom, Iași, 2011, p. 711. 226 Anthony Giddens, Sociologie, Editura ALL, București, 2001, p. 11. 227 Iată ce spune Mises:,,Lupta femeii pentru păstrarea personalității ei în căsnicie, face parte din acea luptă pentru integritatea personală caracteristică societății raționaliste, a ordinii economice bazată pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție". Socialismul. O analiză economică și sociologică, www.mises.ro, p. 68. 228 Denis de Rougemont, Partea diavolului, Editura Humanitas, București, 2006, p. 137. 229 Niall Ferguson ne amintește cuvintele
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
spiritual al celor mai diferite popoare din cele mai diferite zone ale globului pământesc. în privința originii meșteșugului părerile diferă, cele mai multe plecând de la explicații materialiste, care se înscriu în orizontul euhemerist de la numele gânditorului grec Euhemeres caracterizat prin explicații așa-zis raționaliste, în esență simpliste însă. Se presupune că lutul s-a folosit ințial pentru ungerea coșurilor de nuiele, printr-o întâmplare unul dintre acestea a fost apropiat de foc, s-a întărit, etc. Povestea am auzit-o în școala primară și
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1327]
-
se ocupau cu paza și alcătuirea unor liste, pe care se înscriau, în ordine, cei așezați la rând (aveau și avantaje - era, de obicei, convenit ca, în schimbul asigurării „ordinii”, paznicii să-și umple sarsanalele). Desigur, totul era o naivă utopie raționalistă. De la un punct încolo, își făceau apariția țiganii. Veneau în haită și se băgau înjurând prin față, unii - înarmați cu cuțite. Țigăncile, baragladine sau pirande, foloseau puradeii de țâță ca arme. (Le-am văzut de multe ori lovind cu ei
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
subminate de către diferiți autori (vezi 1.1), posibilitatea unei epistemologii fundaționaliste în domeniul științelor socioumane a devenit problematică. Autorul menționat vorbește despre un spațiu cultural lăsat liber prin demisia epistemologiei, situație generată de pierderea treptată a orientărilor, standardelor și criteriilor raționaliste ale acestei științe. O contribuție semnificativă în același sens o are lucrarea Construirea socială a realității, a autorilor P.L. Berger și Th. Luckman. Fără a intenționa să fie mai mult decât o sociologie a cunoașterii, lucrarea are meritul de a
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
și profitabile pentru toți participanții la procesul de educație. Se produce o decentrare și de pe „nucleele” clasice ale procesului de învățământ: magistrul și disciplina; - nonuniversalismul (nonesențialismul). Universalismele și esențialismele sunt aspectele ordonatoare ale „marilor metapovestiri” care au legitimat științele moderne raționaliste. Pedagogia nu poate să nu țină seama de diferențele locale, de interpretările alternative și de abordările critice. Valorile nu mai sunt acum măsuri instituite de vreo autoritate sau de vreo tradiție. Ele sunt „un cadru orientativ larg înțeles, creat și
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
Altundeva, fără să știm cu certitudine dacă o spune cu reproș sau, mai degrabă, cu mândrie, Cioran afirmă: „Am în mine ceva de slav și de maghiar, nimic de latin” (I, 139). În treacăt fie zis, deși reproșează latinilor spiritul raționalist și „modernitatea”, Cioran e discipolul lui Epictet și Marc Aureliu. Chiar al lui Seneca, chiar dacă, prin comparație cu ceilalți doi, Seneca „e doar un palavragiu” (I, 177). Nu-i vorbă, el însuși este unul și se disprețuiește pentru asta. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
celor două părți sunt aceleași... este posibil să li se dea și unuia, și celuilalt ceea ce doresc: muncitorului, salarii mari, iar patronului, o mână de lucru ieftină" (1911, în Séguin, Chanlat, 1983, p. 80); • OȘM se înscrie într-o direcție raționalistă. Munca este organizată printr-un demers științific. Știința furnizează rezultate incontestabile și obiective care se impun tuturor și nu pot fi contestate. 3. Curentul relațiilor umane Acest curent s-a dezvoltat între cele două războaie mondiale, în prelungirea cercetărilor desfășurate
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
unei interpretări logice, care se focalizează doar pe structura argumentativă, și nu pe cea profund filosofică a argumentului anselmian. Vom urmări în continuare consecințele acestei interpretări în filosofia modernă prin analiza unei alte variante a argumentului ontologic, oferită de filosoful raționalist René Descartes. 2.2. Argumentul ontologic la Rene Descartes În filosofia modernă, argumentul ontologic capătă o nouă expresie prin Rene Descartes. Această variantă modernă a argumentului ontologic va contribui la lărgirea problematicii în special prin criticile care i s-au
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
al genului a statornicit câteva judecăți de valoare în literatura noastră și a impus la noi câțiva autori străini. Articolele lui de critică se vor citi totdeauna cu interes și plăcere. Un raționalist nu le-ar fi putut scrie. Criticul „raționalist” are câteodată ceva de personaj dintr-o comedie molierescă. Istoria literaturilor cunoaște destule specimene ale acestui tip. Ralea nu era un „spirit geometric”, ci un „esprit de finesse” în cel mai înalt grad. Prin aceasta el face parte dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
dos, obținând alte prejudecăți, de sens contrar). Nu e mai puțin adevărat că ceea ce îi lipsește lui Voltaire e, oricât ar părea de ciudat, consecvența metodică a îndoielii și apodicticitatea judecății, proprii adevăratului raționalism. Voltaire e mai curând „rezonabil” decât „raționalist”, dar nici totdeauna foarte rezonabil: multe din opiniile și sentințele lui sunt de o suficiență uimitoare, în special în acest Essai sur les moeurs, enorm op pe care scriitorul citat de mine mai sus îl numește „compendiu” (ceea ce oricâte libertăți
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
schimbări sociale rapide și profunde, cum sunt urbanizarea sau industrializarea, care conduc la disoluția controlului social și încurajează comportamentele antisociale (Smelser, 1962; Tilly et. al., 1975). Abordările ulterioare au respins asocierea m.s. cu iraționalitatea sau devianța punând în loc o paradigmă raționalistă potrivit căreia m.s. nu reprezintă altceva decât „politică cu alte mijloace”, adeseori singurele mijloace la îndemâna celor marginalizați, pentru a contesta regulile și autoritatea elitei puterii. În asemenea condiții, a înțelege apariția m.s. înseamnă a explica depășirea dilemei acțiunii colective teoretizată
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
cum a fost cazul mișcărilor pentru pace din anii ’80, dar și a recentelor proteste împotriva războiului din Golf) în timp ce publicul marginal, exclus structural din procesele politice, se mobilizează cu precădere în situațiile de deschidere a politicului (Meyer, 2004). Interpretărilor raționaliste li s-au opus critici care subliniază importanța dimensiunii culturale sau care reintroduc iraționalul în înțelegerea m.s. Comunalitatea culturală și/sau interacțiunile frecvente pot induce configurarea unei identități colective, ceea ce înseamnă, pe de o parte, demarcația față de alte grupuri și
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
discursului critic la nivelul celor mai naturale forme ale existenței umane. Concepția Întreținută de demonstrațiile poststructuraliste, după care lumea este un simplu construct lingvistic și social, pierde Încrederea criticilor, sub influența teoriilor științifice actuale, care nu mai ascultă de pozitivismul raționalist de tip umanist, ci alcătuiesc un Întreg sistem de ficțiuni ale haosului, indeterminării și ambiguității. Importanța teoriilor lecturii nu Încetează să crească, fapt explicabil prin marea lor permisivitate teoretică, acestea descoperindu-și compatibilități atât cu subiectul liber (angajat În lectură
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Relaționismului fizic din secolul al XVIII-lea i se adaugă, Începând cu același secol, o modificare În teoriile estetice, În urma căreia legătura dintre literatură și realitate este fundamental rescrisă. Gândirea estetică, mizând pe ficționalizare, aduce o alternativă la discursul dominant, raționalist. O foarte bună interpretare a acestei modificări aduce Lubomír Doleäel În Poetica occidentală (carte de referință În problema ficționalității, prea puțin valorificată la noi), dar mai ales În Heterocosmica. Fiction and Possible Worlds (1998, Johns Hopkins University Press, Baltimore), unde
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
care i se pare a fi inutilă! Medicul hipocratic - un fel de profesionist al scolasticii, în concepția sa - nu întrunește sufragiile lui Montaigne. Spune în schimb o mulțime de lucruri bune despre chirurgi: aceștia sunt adepți ai materialismului, sunt mecaniciști, raționaliști și nu se pot juca cu cuvintele. Tăcuți, ei operează, amputează, taie, extirpă răul: operațiile făcute de ei au într-adevăr niște efecte. Filosoful a fost în mai multe rânduri pe câmpuri de bătălie și a asistat la demonstrarea talentelor
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Franței s-a realizat cel mai deplin în arta sa clasică. În timp ce orice efort va rămâne la orice alt popor, factice, așa cum s-a întâmplat cu Pope de pildă."3 Motivația principală a acestei afirmații are în vedere faimosul caracter raționalist al poporului francez, trăsătură care ar domina dimensiunea emoțională și instinctuală. Am insistat mai mult asupra acestor opinii deoarece, cu unele nuanțări, ele reprezintă baza de la care pornește construcția lucrării de față. Nuanțările se referă la respingerea oricărui tip de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de echilibru Antichitatea nu trebuie privită sub semnul perfecțiunii, nu trebuie idolatrizată, dar nici nu trebuie disprețuită căci reprezintă în continuare o sursă importantă de învățăminte. În acest sens, repercusiunile directe ale Disputei vizează crearea unui nou tip de estetică raționalistă și naționalistă, care a stabilit situarea la locul potrivit al valorilor Antichității și anume drept una din numeroasele etape ale dezvoltării literare. Pe de altă parte însă, bogăția ideologică pe care a produs-o acest conflict, se cuvine aprofundată prin
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
politice în domeniul literaturii și împotriva mediocrității. Va susține scrisul artistic, pe care el însuși l-a cultivat. Mai târziu va medita asupra unor subiecte precum Tipare de cultură. Atic și asiatic, în care clasificările („Aticul este clasic, simplu, organizat, raționalist”, iar „asiaticul, romantic, baroc, haotic, vitalist”) amintesc studiul lui G. Călinescu Clasicism, romantism, baroc. Tot acum definește specificul românesc, pe care îl consideră o expresie a clasicismului, aesthesis carpato-dunărean, încorporat în primul rând în balada populară Miorița. S. a fost
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
și au criticat această poziție 12. Într-o anumită măsură Marcion se aproprie de medio-platonism, În distincția pe care o face Între cei doi dumnezei, după cum a remarcat R.M. Grant 13, Însă rămîne, În ciuda afirmațiilor lui Tertulian, un colosal exeget raționalist al Bibliei, nu un filozof. Interesul său vizează stabilirea tradiției corecte, nu constituirea unei coerențe interne a sistemului propriu. Raționalismul Îl Împinge pe Marcion la o hermeneutică a suspiciunii care Își extrage argumentele Împotriva Dumnezeului creator din nenumăratele contradicții logice
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]