714 matches
-
zi se arată Diavolul. — Am venit să te iau. — Nu sînt gata, zice Wakefield. — De ce nu? N-ai nici un motiv să trăiești. Wakefield se scandalizează. — Ești Într-o dungă? Cum poți spune așa ceva unui bărbat În floarea vîrstei? — Ești un ratat. E timpul să mori. Diavolul e plictisit. Are discuția asta de, să zicem, șase, șapte ori pe zi? Nimeni nu primește moartea cu brațele deschise. SÎnt mai buni pentru ea, au nevoie de ea, dar cînd e la o adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Are discuția asta de, să zicem, șase, șapte ori pe zi? Nimeni nu primește moartea cu brațele deschise. SÎnt mai buni pentru ea, au nevoie de ea, dar cînd e la o adică, nu se dau duși. Cum adică un ratat? SÎnt o persoană foarte respectată. — Fie, oftează Satanik, dacă vrei ne jucăm... De ce vrei să mai rămîi? Te Îngrijorează soarta celor pe care Îi lași În urmă? — Nu mă interesează deloc oamenii, spune Wakefield cu arțag, Îndreptîndu-se de spate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
acasă pentru câteva zile după un meci de fotbal deosebit de important și tocmai s-a întors în căminul familial verde la față, neras și terminat, potrivit ar fi să spuneți: Unde pizda mă-tii ai fost în ultimele trei zile, ratatule, bețiv egoist ce ești? Dar cum nimeni nu scrisese încă o astfel de carte, trebuia să mă bazez pe propriul meu instinct. —Ce mai faci? m-a întrebat James. De parcă ți-ar păsa, m-am gândit. — Foarte bine, am răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
se așteptase el. —Pensie alimentară? a întrebat Hugo. Cuvintele astea i-au tăiat avântul dat de bucuria care începuse să crească în el. — Știi că sunt lefter. Mi-am pierdut slujba. —Am aflat. Amanda l-a privit aproape cu afecțiune. —Ratatule! Normal că eu am să ți-o plătesc ție. Pentru creșterea lui Theo. Amanda s-a uitat la ceas. — Fir-ar al dracului! Atâta e ceasul? Trebuie să fug. Am o lansare de ruj la Grosvenor House. La revedere, dragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Își permitea să se gândească la Wyatt, adică „aproape niciodată“; Își spunea că „depășise total povestea“. A fost o pasiune trecătoare și reușise chiar să se convingă că fusese doar o ușoară hipomanie indusă de schimbarea medicației. Wyatt era un ratat și nici măcar nu era foarte inteligent. Plus că nu știa ce Înseamnă responsabilitatea față de ceilalți. Niciodată nu se gândise să aibă o slujbă adevărată sau un scop În viață În afară de a trăi pe spinarea altora și apoi să-și ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Cincisprezece, poate douăzeci de ani mai târziu, eu aveam să ajung celebru, iar ei, împotmoliți în câte-o familie de bloc socialist sau fugiți prin Europa capitalismului murdar (ale cărei podele sau geamuri de metrou urmau să le spele), niște ratați. Diferența dintre noi creștea cu fiecare secundă, conversație sau litru de bere, și-mi făcea plăcere s-o văd și s-o apăs în cotloanele minții, unde viața mi-era organizată pentru următoarele trei cincinale. Desigur, zâmbeam alături de Cătălin, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe cerul spoit cu bere și-urină, rula-n premieră filmul Anului Nou. Avortonul care mă pocnise-mi arăta viitorul mai clar decât cel mai iscusit dintre astrologii posturilor TV: în rânjetul lui se scăldau toate neîmplinirile unei vieți de ratat. Bulevardul 1 Mai devenise un imens ring de box unde se-nfruntau mii de oameni, bărbați și femei lovind cu bâte și cuțite, zdrobindu-și oasele cu plumbi și potcoave ascunse-n mănuși, crăcănați peste mormanele de nămeți și scaune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
înșirau pe coloană, ca la școala generală: limbaj vulgar, neprincipial; folosește termeni necunoscuți: „depeșar“ (nu apare în DEX); de verificat! povesteste dușmănos, ostil la adresa societății din care face parte; relatează episoade intime, extraconjugale, de concubinaj; încurajează parazitismul social: „vieți de ratat“; stil complicat, pe alocuri obscur; talent limitat (de urmărit). Se vor identifica mijloace de stimulare a autorului, să furnizeze pe mai departe material. A se intensifica munca de urmărire informativă. M-am abținut cu greu să râd. Aprecierea din final
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
adună, se apără între ei, cu spatele la tine. Dacă te plângi, zice lumea că ești invidios sau suferi de mania persecuției. Dacă nu te plângi, ești mulțumit cu ce ai. Nimeni nu te-observă. Vocea ta nu se-aude. Pari un ratat sau, mai rău, un oarecare. De-aia pleacă toți, își iau câmpii. Când nu mai suporți, fugi, te duci dracului, cât mai departe.“ „Sau scapi pe undeva.“, am bănuit. „Găsești o linie de fugă.“ „Vorbești ca prietenul tău din scrisori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un fel, tata ar fi făcut cu totul altfel. În orice. Cum vorbea, ce făcea, ce oameni frecventa... totul. În plus, se enerva mereu, avea pretenții să fie respectată, dar nu respecta pe nimeni... vorbea despre tata ca despre un ratat... un nebun... asta mă copleșea, fiindcă am știut totdeauna că tata e absolut extraordinar... mă Întrebam cum naiba de n-a ajuns să-l cunoască ... - Și Erina? - Ce-i cu Erina? - Crezi că-l iubește? - Ești nebun? Tu nu vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Necazuri de femeie. De data asta mă doare. Chiar rău. Este absurd ca un străin, care n-a suferit nici pe departe cât sufăr eu, să-și permită să mă judece când, de fapt, acel străin nu e decât un ratat. N-am nici un chef ca alții să se apuce să-mi analizeze gândurile. Nu am și gata. În viața mea nu m-am ghidat după vreo doctrină. Sunt convinsă că toți cei pe care lumea îi consideră buni și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
cunosc eu tertipurile. Îmi repeți mereu și mereu că mi-am pierdut slujba, nu scapi o ocazie ca să-mi scoți ochii. Mereu aduci vorba. — Tu aduci vorba. Spui că-ți pare rău, dar de fapt te gândești că sunt un ratat, un nimeni, un tip vrednic de dispreț. — Asta-i ce gândești tu, nu ce gândesc eu. Aș putea să te ucid pentru vorbele astea. — Tu nu te sinchisești decât de prestanța ta, nu-ți pasă cât rău faci altora, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
liber la noi, în România. Toată lumea judecă pe toată lumea și toată lumea reclamă pe toată lumea. Este un haos al delațiunii și al gândului și faptei demolatoare. Chiar dacă a respectat sau nu legea, cel care a reușit trebuie ajutat să devină un ratat, ca și noi. Cu toții îl tragem de mâini, de picioare, îi dăm în cap și dacă am putea i-am lua și viața. Lumea românească funcționează asemenea unui Pat al lui Procust, în care oamenii sunt introduși într-un standard
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
Veneția și își împlinește destinul hărăzit cel de comandor. Războiul, după cum am mai remarcat, este, pentru Ștefan Gheorghidiu, o experiență totală, în urma căreia eroul redevine intelectualul lucid de la început, făcând o carieră strălucită în domeniul filosofiei. Că D. este tipul ratatului ireversibil ne indică intenția naratorului de a-l situa subliminal undeva în sfera zoomorfismului. Comportamentul și privirea sa amintesc de un câine umilit: "E adevărat că, de când intra, chiar de la ușe, căuta să-mi surprindă privirea, ca să vadă ce intenții
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
că într-un loc vorbește despre noi, cu referire la poporul pe care-l disprețuiește și în care se cuprinde. Se recunoaște, deci, perfect în ceilalți, pe care îi contestă sau îi abjură. Iată-l spunând: „Noi românii suntem niște ratați. Asta e originalitatea noastră și pe drept cuvânt îi detestăm pe străini, biete ființe care s-au realizat” 22 februarie 1991 Ă 582). Vorbind despre „sărmanii ardeleni”, despre care spune că nu-i poate, totuși, disprețui și despre regățenii caracterizați
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ba chiar de dezamăgire: „Sunt într-o situație foarte delicată. Nimic nu scapă rațiunii. Neputința mea de a lua o hotărâre explică de ce toată viața am meditat îndelung la sinucidere fără să o și fac. Noi românii suntem toți niște ratați. Asta e originalitatea noastră și pe drept cuvânt îi detestăm pe străini, biete ființe care s-au realizat” (22 februarie 1991 Ă 582). Or, poziția aceasta, a detestării străinilor, este înainte de toate poziția lui Cioran, care nu-i implică deloc
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
formă de violență Ă un mod de a-mi scoate în evidență cruzimea netradusă în fapt” (I, 342). Dar Cioran e deopotrivă furios că nu poate să scrie și că riscă să rămână, în fond, el însuși o virtualitate, asemenea rataților, pe care-i admiră, dar printre care, totuși, n-ar vrea să se găsească. „Tragedia mea, o spune la un moment dat, este de a fi fost un ambițios. Discern când și când urmele aspirațiilor și nesăbuințelor mele de odinioară
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
se spune că, după o anumită vreme, «au obosit să-l caute pe Dumnezeu». / Nu mă satur să citesc despre pustnici, de preferință despre aceia care, cum s-a spus, au «obosit să-l caute pe Dumnezeu». Sunt obsedat de ratații Deșertului” (III, 397-398). Altundeva se vrea pustnic. „Sunt pustnici care au trăit treizeci, patruzeci de ani în acest exces de tăcere și de dialog mut cu ei înșiși”. Continuă Cioran: „Ce n-aș da să am curajul să repet zilnic
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
afirmații de genul următor: „Totuși, mă gândesc întruna la muncă și continui s-o consider unica modalitate de mântuire de care dispun. Dacă nu izbutesc să mă realizez în propriii ochi, mă pierd definitiv. Am văzut în jurul meu prea mulți ratați ca să nu mă tem că nu voi călca pe urmele lor. Dacă nu sunt, deja, unul dintre ei...” (I, 72). De fapt, munca e o soluție în fața spaimei de ratare. Nu înseamnă că Cioran nu-i admira sincer pe ratați
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ratați ca să nu mă tem că nu voi călca pe urmele lor. Dacă nu sunt, deja, unul dintre ei...” (I, 72). De fapt, munca e o soluție în fața spaimei de ratare. Nu înseamnă că Cioran nu-i admira sincer pe ratați; n-ar fi vrut, însă, să fie unul dintre ei. Or, admirația vine și din faptul că, fiindu-le, totuși, atât de apropiat, Cioran face apologia ratării pentru a se salva pe sine în cazul în care, din nefericire, va
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
uneori lașitate și căruia, mai nou, îi spune înțelepciune. Oricum l-ar numi, declinul îi relevă neantul din sine. Așa încât nu-i deloc întâmplător că, vorbind despre sine, Cioran lasă impresia că ar vorbi despre neamul său: „O viață de ratat, de târâtură, cu tristeți inutile și istovitoare, cu nostalgii fără obiect și fără direcție; un nimic ce rătăcește pe drumuri, ce se complace cu durerile și grimasele lui... Ah! Dacă aș fi putut să-mi urmez esența!... Dar dacă era
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și totuși oarecare” (III, 150). O știm prea bine, Cioran se considera, metafizicește, un evreu. Îi place complicația, proximitatea abisului și se urăște pe sine cu ardoare. Altfel, nu o dată regretă el însuși că nu este cioban, un anonim, un ratat pierdut în propria tristețe neexplozivă. Vorbește cu Sanda Stolojan despre o cunoștință comună, un român numit Nenea. În patruzeci de ani petrecuți în Germania „n-a dat nimic”. Continuă Cioran: „Ce contează ș...ț. E un personaj; și asta face
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
se retrage, din teamă, din fața istoriei și a faptei. Doar că, dincolo de orice altceva, această mistificare Ă șiretlic, cum îi spune Cioran, care nu și-a pierdut simțul umoruluiă îl salvează. În alt loc, cam aceeași idee: „De ce sunt un ratat? Fiindcă am aspirat la fericire, la o fericire supraomenească, și fiindcă, neputând s-ajung la ea, m-am înfundat în contrariul ei, într-o tristețe sub-umană, animală, mai rău, într-o tristețe de insectă. Am dorit fericirea gustată în apropierea
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
neterminați, să ne statornicim în ratare și să ne istovim la nesfârșit într-un extaz embrionar” (III, 23). De altfel, ce face altceva afrodiziacul decât să mistifice?! Dar, finalmente, acest altul, mistificat, devine eu însumi. Cioran se declară obsedat de „ratații Deșertului” (III, 398), acei călugări de la începutul erei noastre care, după o vreme, ar fi obosit să-l caute pe Dumnezeu. E obsedat de ei pentru că, în ei, Cioran se recunoaște pe sine însuși. De aceea face din autoflagelare permanentă
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
reușiți din Noaptea de Sânziene”. Într-un plan secundar, eroi ca Bibicescu sau Bursuc nu fac decât să ilustreze, prin concepțiile și prin replicile lor, anumite opinii ale scriitorului asupra artei, asupra spectacolului sau asupra politicii, chiar dacă unul este ,,un ratat care ia cunoștință de ratarea lui” (vol.I, p.409), iar celălalt este grotesc prin excelență. Scriitorul Ciru Partenie este și el un alt model de personaj-suport prin intermediul căruia Eliade reușește să creeze o intrigă admirabilă bazată pe tema dublului
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]