1,185 matches
-
conține critica: „Francezul este francez, precum piatra piatră; el este francez, fără să știe. Și chiar dacă știe, nu-i folosește și nu-i ajută la nimic. Noi știm în fiecare clipă că suntem români și ne explicăm toate gesturile și reacțiunile prin condiția noastră particulară. Când, în tot ce facem, plesnesc pseudomorfozele istoriei noastre, simțim o rară voluptate să ne mărturisim dezastrului specific: «Numai în România era posibil», «ce să te aștepți de la o țară ca asta» etc.” Înțelegem, cu sentimentul
Vast program... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5652_a_6977]
-
de Maria Cantacuzino-Enescuț Te strâng cald în brațe dragă Piutzo A matale Maria Sanatorium Westend Purkersdorf bei Wien - Germania În 24 Iulie 1938 Scumpă Pia, Am așteptat puțin pentru a-ți putea scrie lucruri mai precise. La-ntoarcerea din America reacțiunea a fost cam tare. De aproape 3 săptămâni de când sântem aici s-a produs o mare ameliorare. Singurele mârâelele nu se ameliorează! Dar pân-la un punct sânt explicabile. Cu ajutorul lui Dumnezeu sper că-ntr-un viitor foarte apropiat ne vom
George Enescu în secvențe biografice by Constantin Th. Ciobanu () [Corola-journal/Memoirs/8759_a_10084]
-
politolog, apărut în „Dilemateca”, nr. 1, 6 octombrie 2006. „Una dintre operele lui Caragiale care pot fi recitite mereu, până la învățarea pe de rost, și care rezervă surprize la fiecare relectură este farsa într-un act Conu’ Leonida față cu reacțiunea (1880). Forța extraordinară a acestui text vine din aceea că fiecare replică din dialogul dintre Efimița (vocativ: «Mițule») și Leonida (vocativ: «Leonido» sau, mai generic, «soro», ca în «Ce spui, soro?») e citabilă, încărcându-se de sensuri nebănuite, în contexte
Matei Călinescu despre politică by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/3829_a_5154]
-
înaintea scrisului. Textul ajunge tratat ca pretext și post-text. Sensul lecturii, nu al scrisului, ajunge deturnat într-un fel complex și complicat, con/pre/posttextual, poate chiar extratextual... Nedumeririle anticipate sunt firește provocate. Să fie Conu’ Leonida, care reacționează la reacțiune, marele politolog român? Produce el discursul teoriei politice de anvergură universală?! Eseistul românoamerican și D. P. Aligică ajung la un acord, pe care nu știm cine l-a propus. Prioritatea, și pentru poeticianul (re)lecturii, nu mai contează, ea e
Matei Călinescu despre politică by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/3829_a_5154]
-
dreptății, Petre Pandrea a continuat să fie "medic de leproși morali și politici" și sub noul regim, ceea ce l-a determinat pe Gh. Gheorghiu-Dej să-i transmită o avertizare: "...ne-a apărat pe noi comuniștii și a fost arestat de reacțiune. Acum apără pe reacționari, pe legionari și polițiști. Nu-l înțeleg. Să se astâmpere." Și întrucât nu "s-a astâmpărat", marele naiv a fost arestat în 1948, fără să fie judecat și condamnat, până în 1952, când e pus în libertate
Alte însemnări ale mandarinului valah by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Memoirs/9813_a_11138]
-
La ultimul său curs, după 25 de ani, la Școala Politehnică din Paris, filosoful și scriitorul Alain Finkielkraut a avut surpriza neplăcută ca un student să-i pulverizeze în față spumă de săpun și să-i strige: „Jos reacțiunea!” După ce s-a spălat pe față, profesorul a revenit în amfiteatru și a avut a doua surpriză, plăcută, de data asta: studenții i-au oferit o standing ovation. „Le Journal du Dimanche” nu dezvăluie numele agresorului. Ne-ar fi făcut
„Reacționarul” Finkielkraut () [Corola-journal/Journalistic/3152_a_4477]
-
partid, intră în contradicție cu verdictul dat de propria sa conștiință: se creează astfel un raport tensional între instanța interioară și aceea exterioară: „Rezistența materialelor calculând valoarea eforturilor interioare în funcție de forțele exterioare... Stabilirea unui echilibru între forțele de sus și reacțiunile de jos, între forțele exterioare și cele interioare, ca regulă de bază a unui întreg menit să poarte poveri cu un calcul exact al solicitărilor... Conștiința omenească se preta aici unor comparații tulburătoare“. Chiril evoluează în roman sub semnul unei
Constantin Țoiu, o retrospectivă critică by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/3205_a_4530]
-
va ruga frumușel pe călduroșii amanți ai Constituției să aibă pentru dînsa mai puțină iubire și mai mult respect". La 1 noiembrie 1990, în ședința comună a celor două Camere, s-a evocat un crîmpei din Conul Leonida față cu reacțiunea. Un lucru nu-nțeleg eu", mărturisește coana Efimița. "Daco n-o mai plăti niminea bir, soro, de unde or să aibă cetățenii leafă?" Iar conul Leonida o lămurește: "Treaba statului, domnule, el ce grije are? pentru ce-l avem pe el
Caragiale în parlament by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/14933_a_16258]
-
tîrcoale seninătății aparente a unor existențe ce ocolesc prin superficialitatea trăirilor spaimele nerostite din adîncuri. Cînd și cînd temerile anxioase ies la iveală chiar dacă se consumă în înspumări parodice. O bună exemplificare ne-o oferă farsa "Conu Leonida față cu reacțiunea" (1880). În treacăt fie spus, rămîne de văzut dacă gustul pronunțat pentru formulele farsei, evident în comediografia lui Caragiale, nu este motivat de prezența decisivă a "încurcăturii", a "qui-pro-quo"-urilor în tehnica speciei și - în consecință - a faptului că aceste
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
de prezența decisivă a "încurcăturii", a "qui-pro-quo"-urilor în tehnica speciei și - în consecință - a faptului că aceste "încurcături" care anulează pentru un timp, contactul cu raționalitatea liniară a existenței favorizează intersectarea zonelor spaimei. Revenind la "Conu Leonida față cu reacțiunea", nu ne este greu să recunoaștem în a doua parte a piesei o radiografie a fricii dezlănțuite, o adevărată prezentare parodică a marilor spaime. După ce primul act dezvoltă descrierea tihnei unei perechi care și-a asigurat securitatea existenței prin pensie
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
În ceea ce-l privește, Leonida încearcă din răsputeri să stabilească legătura dintre semnele neliniștitoare din stradă și motivația lor rațională. Pentru aceasta el recurge la sprijinul clișeelor presei liberale, explicînd zgomotele de afară prin izbucnirea "revuluției" sau, dimpotrivă, prin manevrele "reacțiunii" care "stă la pîndă ascuțindu-și ghiarele ". Încercînd să anuleze astfel necunoscutul prin familiarele sloganuri ale presei liberale, pensionarul se erijează, dar nu pentru multă vreme, în magician atotputernic dar arsenalul său exorcizant este, firește, derizoriu. Chiar dacă, în finalul comediei
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
agrar subdezvoltat. Această falie a fost transmisă din generație în generație, nefiind niciodată rezolvată (până la data realizării Caietelor). Tema raportului dintre Nord și Sud a fost analizată de Gramsci în cadrul temei intitulată "quistione meridionale" (chestiunea meridionala)7. Conform teoreticianului sard, reacțiunea a învins, revoluția a fost înăbușita în fașa, iar rezultatul a fost că s-au menținut pe întreaga perioadă a istoriei moderne importante tensiuni între Nord și Sud manifestate printr-o instabilitate politică majoră și o dezordine socială endemica. În
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
Risorgimentoului și instituirea regimului că forma a revoluției pasive. Ipotezele promovate de teoreticianul sard sunt următoarele: 1) apariția fascismului se datoreaza revoltei micii burghezii ce a avut loc odată cu încheierea Primului Război Mondial, pentru cucerirea unei poziții economice independente; 2) colaborarea dintre reacțiunea agrara și capitalismul industrial stă la baza apariției, organizării și ulterior al acțiunii mișcării fasciste, cele două categorii fiind partea ce-a mai reacționara din interiorul burgheziei italiene 21; 3) fascismul este un nou instrument al dominației de clasă, apărut
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
unei mentalități majoritare, cât mai ales rodul unor idealuri romantice, idealiste, ce s-au suprapus cu interesele unor grupuri burgheze. Astfel, pe întrega perioadă risorgimentală, se observă această ambivalenta între nou și vechi, între revoluționar și retrograd, între acțiune și reacțiune. Existența unor diferențe majore de mentalitate la nivelul corpului politic italian a impus menținerea unui status-quo ce a blocat desfășurarea unor activități revoluționare. Acest blocaj reciproc a creat condițiile și cadrul unui model de guvernare de tip transformist în perioada
Polis () [Corola-journal/Science/84979_a_85764]
-
din interiorul societăților liberale, pe fondul conflictelor existente pe plan internațional, au permis apariția și dezvoltarea mișcării fasciste"16. Al doilea tip de abordare se referă la realitățile interne ale Italiei din perioada risorgimentală și postrisorgimentală. Prentru Gramsci, colaborarea dintre reacțiunea agrara și capitalismul industrial stă la baza apariției, organizării și ulterior al acțiunii mișcării fasciste, cele două categorii fiind partea ce-a mai reacționara din interiorul burgheziei italiene 17; fascismul a apărut ca rezultat al reacției foarte slabe a Statului
Polis () [Corola-journal/Science/84979_a_85764]
-
autorul Considerațiilor inactuale. Pe de altă parte, putem vedea în antimoderni o replică a postmodernilor. Originalitatea demersului lui Compagnon n-ar trebui scăpată. Criticul, metamorfozat în istoric al ideilor, demontează în primul rînd clișee ideologice apodictice: dacă modernitatea e și reacțiune - și e - poate ar fi bine să ne gîndim că nici stînga nu e doar progresism năuc, corectitudine politică tîmpă și mult cabotinism; poate nu toți cei "din stînga" sînt, moral și intelectual, niște siniștri... Atunci cînd, în România, cineva
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
dar glorios, estetic și nu politic: acela de oracol pe care-l ascultă toată lumea, fără ca niciodată însă cei vizați să răspundă prin fapte. Ce dovadă mai bună în sprijinul acestei teze decît însăși publicarea acestei cărți de către un istoric literar? Reacțiunea e literatură, reacționarii sînt șarmanți Tocmai aici zace miza acestui volum, altminteri cuminte, de istoric literar mai degrabă decît de istoric al ideilor. Compagnon îl lasă pe Thibaudet s-o formuleze: "trăsătura cea mai remarcabilă a familiei tradiționaliste este importanța
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
Ciprian Șiulea în Retori, simulacre, imposturi, vine să sancționeze exact retorica imprecației și estetica sublimului care o caracterizează. Problema apare însă în momentul în care antimodernii, numiți de Julien Gracq, excepționalul autor al }ărmului Sirtelor, "reacționari de șarm" (explicitează Compagnon: "reacțiunea plus șarmul, adică traversarea reacțiunii, reacțiunea contra reacțiunii, sau ironia reacțiunii și recalificarea pesimismului") își iau discursul - șarmant de inactual - "în actual"; și, mai ales, cînd publicul nu vrea să vadă "șarmul" reacțiunii, ci "acțiunea" reacțiunii: nu să admire o
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
imposturi, vine să sancționeze exact retorica imprecației și estetica sublimului care o caracterizează. Problema apare însă în momentul în care antimodernii, numiți de Julien Gracq, excepționalul autor al }ărmului Sirtelor, "reacționari de șarm" (explicitează Compagnon: "reacțiunea plus șarmul, adică traversarea reacțiunii, reacțiunea contra reacțiunii, sau ironia reacțiunii și recalificarea pesimismului") își iau discursul - șarmant de inactual - "în actual"; și, mai ales, cînd publicul nu vrea să vadă "șarmul" reacțiunii, ci "acțiunea" reacțiunii: nu să admire o compoziție pictată, ci să intre
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
vine să sancționeze exact retorica imprecației și estetica sublimului care o caracterizează. Problema apare însă în momentul în care antimodernii, numiți de Julien Gracq, excepționalul autor al }ărmului Sirtelor, "reacționari de șarm" (explicitează Compagnon: "reacțiunea plus șarmul, adică traversarea reacțiunii, reacțiunea contra reacțiunii, sau ironia reacțiunii și recalificarea pesimismului") își iau discursul - șarmant de inactual - "în actual"; și, mai ales, cînd publicul nu vrea să vadă "șarmul" reacțiunii, ci "acțiunea" reacțiunii: nu să admire o compoziție pictată, ci să intre în
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
sancționeze exact retorica imprecației și estetica sublimului care o caracterizează. Problema apare însă în momentul în care antimodernii, numiți de Julien Gracq, excepționalul autor al }ărmului Sirtelor, "reacționari de șarm" (explicitează Compagnon: "reacțiunea plus șarmul, adică traversarea reacțiunii, reacțiunea contra reacțiunii, sau ironia reacțiunii și recalificarea pesimismului") își iau discursul - șarmant de inactual - "în actual"; și, mai ales, cînd publicul nu vrea să vadă "șarmul" reacțiunii, ci "acțiunea" reacțiunii: nu să admire o compoziție pictată, ci să intre în atmosfera unei
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
imprecației și estetica sublimului care o caracterizează. Problema apare însă în momentul în care antimodernii, numiți de Julien Gracq, excepționalul autor al }ărmului Sirtelor, "reacționari de șarm" (explicitează Compagnon: "reacțiunea plus șarmul, adică traversarea reacțiunii, reacțiunea contra reacțiunii, sau ironia reacțiunii și recalificarea pesimismului") își iau discursul - șarmant de inactual - "în actual"; și, mai ales, cînd publicul nu vrea să vadă "șarmul" reacțiunii, ci "acțiunea" reacțiunii: nu să admire o compoziție pictată, ci să intre în atmosfera unei scene de luptă
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
ărmului Sirtelor, "reacționari de șarm" (explicitează Compagnon: "reacțiunea plus șarmul, adică traversarea reacțiunii, reacțiunea contra reacțiunii, sau ironia reacțiunii și recalificarea pesimismului") își iau discursul - șarmant de inactual - "în actual"; și, mai ales, cînd publicul nu vrea să vadă "șarmul" reacțiunii, ci "acțiunea" reacțiunii: nu să admire o compoziție pictată, ci să intre în atmosfera unei scene de luptă reprezentate și, acolo, să se ia la trîntă cu realitatea. Stîngiștii fac exact jocul acestui public, dacă nu cumva îi determină abordarea
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
de șarm" (explicitează Compagnon: "reacțiunea plus șarmul, adică traversarea reacțiunii, reacțiunea contra reacțiunii, sau ironia reacțiunii și recalificarea pesimismului") își iau discursul - șarmant de inactual - "în actual"; și, mai ales, cînd publicul nu vrea să vadă "șarmul" reacțiunii, ci "acțiunea" reacțiunii: nu să admire o compoziție pictată, ci să intre în atmosfera unei scene de luptă reprezentate și, acolo, să se ia la trîntă cu realitatea. Stîngiștii fac exact jocul acestui public, dacă nu cumva îi determină abordarea. Ei văd în
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
o compoziție pictată, ci să intre în atmosfera unei scene de luptă reprezentate și, acolo, să se ia la trîntă cu realitatea. Stîngiștii fac exact jocul acestui public, dacă nu cumva îi determină abordarea. Ei văd în fructele intelectuale ale reacțiunii de șarm orice altceva decît exerciții de stil. Dimpotrivă, stilul e primul semn de înregimentare ideologică pentru ei, cînd, de fapt, tocmai ea, imprecația și tocmai ea, antimetabola (aceleași cuvinte repetate în chiasm de o parte și de alta a
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]