7,913 matches
-
coduri artistice. Într-o mai mare măsură decât la componenții promoțiilor anterioare, lumea fiecăruia dintre acești poeți e una personală, de uz propriu, cu margini bine trasate; și greu reductibilă la idei critice preconcepute. "Aerul timpului", contextul Tranziției, limbajul determinant, realismul, expresionismul și alte asemenea elemente de analiză sunt cu totul insuficiente pentru a prinde substanța volatilă a poeziei tinere, structura ei de sensibilitate. În fond, orice experiență lirică autentică își inventează reperele, cerând criticii un serios efort de adaptare. Nu
Nirvana by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10391_a_11716]
-
estetic (el reprezentându-l). De câte ori venea vorba de vreun roman nou, acesta declara cu vulgaritatea inșilor obosiți de atât rafinament: că el preferă scrisul... care miroase a popor, a mațe și sudoare.... Da. Dar... Fiindcă tot el, mai zicea despre realismul socialist, portdrapelul populist, că este făcut ca pentru bibliotecile roz ale domnișoarelor, de totdeauna, fie burgheze, ori proletare... Norocul... (și nenorocul)... nostru e că, în dramatica înfruntare de astăzi a inteligențelor umane din toată lumea, nu avem o cultură consumată; că
Despre roman by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10411_a_11736]
-
sugerează neinspiratele ghilimele. Studiul din 1963 al lui Liviu Rusu, urmat, în sprijin, de cel al lui Tudor Vianu, a făcut epocă, reprezentând nu numai "reconsiderarea" lui T. Maiorescu, dar primul semn clar al desprinderii conștiinței literare românești din chingile realismului socialist. Liberaliarea ideologică din deceniul șapte al veacului trecut, atâta câtă a fost, a început cu această revenire inechivocă la maiorescianism, iar faptului trebuia să i se acorde importanța cuvenită în "Documentarul", altfel necesar, publicat de "Viața Românească". La urma
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10445_a_11770]
-
a existat înainte de Don Quijote. N-a fost inventat de Cervantes. Doar că nu avea un nume și nu era dus la limita superioară. În fapt, "donquijotismul" se oprește la jumătatea drumului dintre realitate și iluzii. Nu e capabil de un realism decis și nud, dar nici nu reușește să dea iluziilor o mai mare importanță decât realității. Și mai e ceva. Îmi citați, pe drept cuvânt, afirmația că văd în Don Quijote "un om profund serios". Pe mine nu mă interesează dacă
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
ignorantă ar poziționa Biserica în cealaltă extremă - antisocială, iar ancorarea excesivă în social ar denatura și deteriora însăși misiunea sa. Accentuarea unilaterală a mesajului său ar duce, pe de o parte, la relativizare, iar pe de alta, la lipsa de realism, precum și o carență a discursului său social care oricum se află în stadiul incipient de noviciat și de catehumenat. Nu putem ignora faptul că ea trebuie să-i susțină pe oameni nu doar din punct de vedere moral - duhovnicesc, ci
„Statul român nu este un stat laic” – despre viziunea Domnului Victor Opaschi – Secretar de Stat pentru Culte, cu privire la raporturilor dintre Stat, Biserică şi Culte religioase, în România contempo [Corola-blog/BlogPost/94253_a_95545]
-
și fermenții Literaturii Viitorului agitându-se în zadar în propria mea bășică, compromiși pentru totdeauna! și epopeica luptă din asfințit, și mătura pe care-o simt, se apropie. Dar foarte mândru că pot ilustra și eu cât de cât autentic realismul poetic al ultimei generații. DEOCAMDATĂ Nu m-am uitat de mult la pământ. Dau acolo și de o biată râmă - un poet profund și dedat cu gustul simbolurilor ar putea spune că ține pentru o clipă în palmă tainele Universului
Poezii by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/4188_a_5513]
-
al lui cânt și el. Un vânt în scuar, cu mâini de botanist. Drumeț dintr-un alt veac, pot să fiu trist Că nu las seara să mă prindă-altfel, Cu-o fată, recitându-i vre-un pastel (O culpă-n realismul socialist...). Dar, o superbă, zveltă trecătoare, Grăbită, cred din Mihăescu Gib, Parcă pe clape de pian, pe trepte! Și-adolescenți, bătând la disperare O minge spre - într-un elan de trib - Voivozi și Rege, care știu s-aștepte... 27 aprilie
Poezii by Aurel Rău () [Corola-journal/Imaginative/6711_a_8036]
-
viitorul lui film, ecranizarea lui David Copperfield, nu mă pot abține să nu mă gîndesc că - pentru mine - „Cuțitul în apă” rămîne cel mai bun film al lui Polanski... Pe cînd el nici nu se gîndește să se întoarcă la realismul psihologic al începuturilor, cu încărcătura slavă a tăcerilor și gîndurilor nerostite. Chiar dacă refuza parcă să accepte acest adevăr în filmele exilului (cu mici excepții în tușele memorialistice din „Pianistul”), Polanski este magistral ca polonez, însă inegal și imperfect ca cineast
Întîlniri cu Roman Polanski by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13146_a_14471]
-
o grămadă de bărbați împietriți, pe care își fierb mămăliga” ( Te învăluie un miros de arsură, fără să ardă ceva). Peste tot plutește un sacrilegiu vesel, precum cel analizat de M. Bahtin, în legătură cu Rabelais, probă că meridianele arhaice își răspund. Realismul grotesc sau carnavalescul, spre a relua terminologia cercetătorului rus, e o manifestare populară a rîsului festiv avînd la bază o întrepătrundere între cosmic, social și corporalul omenesc. Pentru a învinge groaza de cosmic prin veselie, apare hiperbolizarea umanului josnic, accentul
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
galben, numit de cei vechi «praful/ strigoiului»”, ori o „femeie cochetă”, „decolorată, mînjită pe față cu făină,/ cu dinții mari, tăiați din/ cartofi”, pe deasupra îmbrîncită de soldați”. În preajma mortului dansează fantasme umane (cocoșatul cu scripcă) și animaliere (vițelul), afectînd un realism plutitor precum la Chagall: „ascultă, părinte: priveam în urma lui, a/ cocoșatului cu/ scripcă. Îmi frămîntam mintea,/ analizam... pe/ cărarea în formă de spirală, a grădinii, cărarea de la intrare: pietrișul îi/ scîrțîia sub pașii ușori... Cui? Cum, cui? Cocoșatului, cu/ o
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
Afirmație neîndoielnic adevărată, pe care gruparea din volumul de față o face în bună măsură evidentă. Dar alăturarea - joc întotdeauna paradoxal - mai face evident și un alt fapt, oarecum contrariu: pentru un scriitor cu stil și talent, drumul lung de la realism la fantastic nu e, în fond, decît o mică schimbare de atitudine. Titlul antologiei e semnificativ și, poate, polemic. O pagină din Grădina de vară, volumul de debut din 1989, și o alta, din Într-o după-amiază de vineri, publicat
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
vorbele celor din jur - simpli figuranți ai unui decor fără scenograf -, intră în metrou și ajunge la serviciu, după ce trece prin tot soiul de accidente fără noimă. Realitatea din proza lui Răzvan Petrescu e fotografică și picturală, atît doar că realismul imaginii e... à la manière de Magritte ori Chagall. Lumea nu poartă nici un înțeles, nu are nici miez și nici rost, ea doar se lasă văzută și descrisă la modul brut, în cantități, forme și cuvinte care au o singură
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
care tinerii să fie obligați să mănînce!” (p. 75). Dincolo de orice vis aberant al debilului mintal, construit pe fantasma abundenței culinare (în variantă Budai-Deleanu) și pe eficiența colectivismului culinar (în variantă stalinistă), imaginea rămîne una impregnată de cel mai dur realism comunist. Pragmatismul ei criminal se regăsește în idealul ceaușist al controlului populației prin centralizare locativă și alimentară. Acesta a fost materializat, pe de o parte, în desființarea micilor magazine de aprovizionare și construirea concretă a așa-numitelor “Circuri ale Foamei
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
și atmosfera încărcată a dictaturii e completă. Bogdan Suceavă e un povestitor de vocație, de cu totul altă stofă decît reperul canonic al genului - Sadoveanu, cu propensiune către spațiul eteric al fanteziei pure. Poate că acesta e drumul prin care realismul românesc se convertește în realism magic. Bogdan Suceavă, Bunicul s-a întors la franceză: istorii, prefață de Liviu Antonesei, Iași, Editura T, 2003. 118 pag., f.p.
Vremea poveștii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13298_a_14623]
-
e completă. Bogdan Suceavă e un povestitor de vocație, de cu totul altă stofă decît reperul canonic al genului - Sadoveanu, cu propensiune către spațiul eteric al fanteziei pure. Poate că acesta e drumul prin care realismul românesc se convertește în realism magic. Bogdan Suceavă, Bunicul s-a întors la franceză: istorii, prefață de Liviu Antonesei, Iași, Editura T, 2003. 118 pag., f.p.
Vremea poveștii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13298_a_14623]
-
afară. Pentru acestea au fost necesare scenele de la Curtea Iașilor, cu mișcarea Domnilor pe tronul Moldovei, dările împovărătoare, scenele de cruzime de la curtea lui Iani, țărani bătuți cu harapnicele de către arnăuți, țigani asupra cărora sunt asmuțiți câini. În atmosfera unui realism fantastic, romanul surprinde pasiuni pe două coordonate. Scene tari și pasiuni discrete, vârtej în bine și rău, incapacitatea de comunicare în pagini în care viața intimă a personajelor scapă în punctele sale esențiale. Cartea este scrisă cu emoție și simpatie
Istorie patetică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13303_a_14628]
-
accrochable, cuviincios adică, de expus, de publicat, și ceva este inaccrochable, adică scandalos, de nefolosit în public, asemeni limbajului întrebuințat cu impertinență de tânărul prozator american ale cărui prime scrieri începeau să cucerească publicul european, mai cu seamă, datorită firescului, realismului lor pe înțelesul tuturor... Cearta de întețește. Hemingway se apără: ... Și dacă astea sunt singurele cuvinte care pot exprima adevărul și de care toată lumea se folosește în viața curentă?... Și dacă sunt neapărat necesare, de ce să nu le utilizezi?... Vajnică
Strada Jean Zay by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13325_a_14650]
-
frumoasă. Producerea tuturor accesoriilor regale și a atîtor obiecte specifice francezilor a determinat introducerea schimburilor de noapte în fabrici. Apropiata eră a sentimentelor pozitive și a siguranței justifica scăderea salariilor. Așa cum era de așteptat, Madame abordă schimbarea propriului statut cu realism și vigoare. Pentru ea, totul semăna cu mutarea dintr-un apartament în altul - la o scară mai mare, de acord, dar cu aceleași probleme. Prin urmare, Madame alcătui liste. Și se plînse că soțul ei nu-și privea îndatoririle cu
John Steinbeck: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/13311_a_14636]
-
însoțesc fiecare prezentare sunt, cel mai adesea, vechi de 20-30 de ani (mărturisesc că am citit prezentările la Ion și Pădurea Spînzuraților pentru a vedea care dintre grilele de lectură propuse de Ion Simuț în excelenta sa monografie Rebreanu, dincolo de realism sînt recomandate elevilor de azi; firește nici una, cea mai recentă referință critică datînd din anul 1980 în cazul lui Ion, respectiv 1985 la Pădurea spînzuraților). O oarecare confuzie se poate naște din faptul că dicționarul nu folosește criterii ferme în
Bizare istorii literare by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13397_a_14722]
-
va fi la înălțime. Regizorul Rob Marshall, debutant în film, dar veteran pe scenă, reușește o sinteză minunată: scenariul și muzica sunt consubstanțiale, se desfășoară pe același ritm. Filmul te poartă într-o lume aparte, care nu are pretenția de realism, ci pe aceea de a caricaturiza moravurile americane din "jazz age": nici o valoare axiologică, protipendada e când în baruri, când în închisoare, totul e showbiz, iar avocații, mai maligni decât criminalele, sunt cei mai puternici artizani ai iluziei. Chiar dacă acțiunea
Lungmetraje anti-Valentine's Day by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12011_a_13336]
-
folosește de celălalt luând doar ce-i convine din personalitatea sa. "Și ce dacă?", "De ce mi-ar păsa?" au fost întrebările care mi-au bântuit psihicul de-a lungul vizionării. Tot ce pot extrage ideatic din acest lungmetraj e un realism leneș, care spune că nimic nu e nou sub soare și reușește să convingă spectatorul că acest truism e adevărat. Dacă mai era nevoie. Construcția scenariului e mult mai laborioasă, din punct de vedere structural, în Eu, Peter Sellers. Acest
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
personaj ale cărui condiționări (rasă, naționalitate, familie, etc.) să poată fi accesibile spectatorului, care să relaționeze cu teme actuale acum și atunci. De aici prima contradicție: multiculturalismul și corectitudinea politică nu se prea împacă cu istoria antică, deci premisa de realism e deja eșuată. Filmul nu vrea o demitizare a personajului, ci o elucidare a psihologiei lui. Problema e că, adâncindu-se în psihologie, lungmetrajul nu explică de ce Alexandru era "cel Mare". Doar ne alegem cu un fel de țânc plângăcios
Alexandru and Aristotel by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12094_a_13419]
-
unire pentru că ei sunt rasiști, pe când Alexandru transcende aceste prejudecăți - dar îi numește "barbari" pe cei cuceriți. Nici măcar nu există consecvență în această atitudine a personajului. Această propensitate pentru multiculturalism, introdusă probabil de dragul identificării spectatorului cu protagonistul, reușește să contracareze realismul psihologic: dacă tot îi căutăm motivații pentru fiecare acțiune, această atitudine nu are de unde proveni. Mai contracarează și realismul istoric pentru că o astfel de atitudine contemporană e un anacronism în Antichitate. Și aici te oprești și te întrebi ce-a
Alexandru and Aristotel by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12094_a_13419]
-
există consecvență în această atitudine a personajului. Această propensitate pentru multiculturalism, introdusă probabil de dragul identificării spectatorului cu protagonistul, reușește să contracareze realismul psihologic: dacă tot îi căutăm motivații pentru fiecare acțiune, această atitudine nu are de unde proveni. Mai contracarează și realismul istoric pentru că o astfel de atitudine contemporană e un anacronism în Antichitate. Și aici te oprești și te întrebi ce-a fost în mintea lui Stone: tot designul producției - care a fost responsabilitatea lui Jan Roelfs, designer care a lucrat
Alexandru and Aristotel by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12094_a_13419]
-
anacronism în Antichitate. Și aici te oprești și te întrebi ce-a fost în mintea lui Stone: tot designul producției - care a fost responsabilitatea lui Jan Roelfs, designer care a lucrat adeseori cu Greenaway - e menit să dea impresia de realism, până la amănunte fulminante de genul: atunci când se filmează ploaia de petale cu care Alexandru e întâmpinat la intrarea în Babilon, s-a avut grijă să nu fie incluse petale de trandafiri galbeni, deoarece aceștia se găseau la acea vreme doar
Alexandru and Aristotel by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12094_a_13419]