377 matches
-
De vreo două ori de la sosirea lui, Hedrock văzuse cum acest factor exercită o influență decisivă asupra ei. Nu la fel se întâmplă și de data asta. Hedrock se convinse din ce în ce mai mult de acest adevăr în timp ce o privea pe femeie recăzînd pe jilțul ei și șezînd acolo, cu fața prelungă și frumoasă strîmbată într-un rînjet satanic. Zîmbetul îi dispăruse. Spuse cu gravitate: ― Îmi pare rău, domnilor, că aveți acest sentiment. Regret orice izbucnire care ar putea sugera că hotărîrea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
trupul lui care rezistase la atîtea și atîtea încordări ajunse la un echilibru metabolic. Și-și dădu seama că senzația dureroasă de amețeală i-o adusese foamea. Făcu două încercări de a se ridica în picioare, dar de fiecare dată recăzu pe scaun, amețit și cu o greață cumplită. A treia oară nu mai încercă să se ridice, ci se lăsă jos pe podea și se tîrî către minuscula bucătărie. ÎI TREBUI UN CEAS ÎNTREG PENTRU A MÎNCA, CĂCI DUPĂ CE SORBI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
trimise prin pereți și la distanțe mari, atunci absorbirea bărcii sale de salvare în cala unei mașini de proporții mai mari era fără doar și poate de domeniul posibilului. Se simți sfîșiat de o înțelegere din ce în ce mai clară a situației lui. Recăzu pe speteaza scaunului, slăbit și epuizat de intensitatea conflictului său emoțional. După o vreme mintea i se potoli. Văzu cu luciditate că în mod evident este prizonier și la timpul potrivit avea să-și afle soarta hotărîtă de alții. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
la panoul de comandă, își ajustă ritmul de la zero la normal și ascultă zarva făcută de consilieri și paznici cînd descoperiră starea în care se aflau. Se stîrni o zăpăceală îngrozitoare. Lanțurile zornăiau. Oameni strigau uimiți și speriați și apoi recădeau pe locurile lor, palizi și înspăimîntați. Hedrock știa că nu e vorba decît în mică măsură de o frică personală. Era mai mult decît limpede că toți cei de față avuseseră brusc o viziune teribilă a sfîrșitului Arsenalelor. Așteptă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
va trebui să-și schimbe viața. Prima și fundamentala schimbare are loc odată cu botezul. De fapt, botezul înlătură tot ceea ce te separă de Dumnezeu. Întrucât primim viața divină, toată viața noastră este cu totul îndreptată spre Dumnezeu. Însă, după botez, recădem în păcat. Ne gândim mai mult la noi înșine decât la Dumnezeu și la aproapele nostru. Facem răul, și neglijăm binele. Îndepărtându-ne de Dumnezeu și de aproapele, păcătuim. De aceea, trebuie permanent să ne convertim, și să ne îndreptăm
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
PATRULE AU ÎNCEPUT SĂ STRĂBATĂ ORAȘUL. ADESEA, PE STRĂZILE PUSTII ȘI ÎNCHISE, SE VEDEAU ÎNAINTÂND, ANUNȚATE MAI ÎNTÂI DE ZGOMOTUL COPITELOR PE CALDARÂM, GĂRZI CĂLARE CARE TRECEAU PRINTRE RÂNDURILE DE FERESTRE ÎNCHISE. CÂND DISPĂREA PATRULA, O TĂCERE GREA ȘI NEÎNCREZĂTOARE RECĂDEA PESTE ORAȘUL AMENINȚAT. DIN LOC ÎN LOC RĂSUNAU ÎMPUȘCĂTURILE ECHIPELOR SPECIALE, ÎNSĂRCINATE PRINTR-UN ORDIN RECENT SĂ UCIDĂ CÂINII ȘI PISICILE CARE AR FI PUTUT SĂ TRANSMITĂ PURICI. ACESTE DETUNĂTURI CONTRIBUIAU SĂ CREEZE ÎN ORAȘ O ATMOSFERĂ DE ALARMĂ. Stând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
era sigur că el era cel pe care ea îl aștepta. Totuși, ceva se schimba pe obrazul ei atunci când apărea el. Întreaga tăcere pe care o viață de trudă o brăzdase pe acest obraz, părea atunci să se însuflețească. Apoi, recădea în tăcere. În seara asta privea pe geam, în strada acum pustie. Iluminatul de noapte fusese redus cu două treimi. Și, din loc în loc, o lampă foarte slabă își arunca puținele reflexe peste umbrele orașului. \ Oare or să țină lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
avea să le revină. Acest ceas al serii, care pentru credincioși era cel al examenului de conștiință, acest ceas este greu pentru prizonier sau pentru exilat, care nu are de examinat decât vidul. Îi ținea un moment suspendați, după care recădeau în sfârșeală, se închideau în ciumă. Cititorul a și înțeles, desigur, că asta însemna a renunța la ceea ce aveau ei mai personal. Dacă în primele perioade ale ciumei, acești oameni erau surprinși de multitudinea de nimicuri care contau mult pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
schimbase brusc și căldurile târzii făcuseră dintr-o dată loc frigului. Ca și în ceilalți ani, un vânt rece sufla acum încontinuu. Nori groși alergau dintr-o parte într-alta a orizontului, acopereau cu umbră casele peste care, după trecerea lor, recădea lumina rece și aurie a cerului de noiembrie, își făcuseră apariția primele impermeabile. Dar se observa un număr surprinzător de stofe cauciucate și lucioase. Ziarele povestiseră într-adevăr că, cu două sute de ani în urmă, în timpul marilor ciume din sudul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
căutînd la Întîmplare pe pagini un răspuns la Întrebările pe care se temea să i le pună. Astăzi, l-ar fi Întrebat: „Ce anxietate ascundeai Îndărătul certitudinilor tale? De ce vedeai primejdii peste tot?“. Trebuia să se ridice, altfel risca să recadă Într-o criză de monolog interior. CÎnd te trezești, ești În stare să te gîndești În cîteva secunde la mai multe lucruri decît pe toată durata zilei care va urma. PÎnă la urmă o va scoate el cumva la capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Către seară mi-am dat seama că eram nemâncat. Voiam liniște, și puțin fast. Lângă Forum des Halles am intrat Într-un restaurant care-mi făgăduia pește. Chiar prea-prea. Masa așezată direct În fața unui acvariu. Un univers destul de ireal ca să recad Într-o stare de suspiciune absolută. Nimic nu e Întâmplător. Peștele acela pare un isihast astmatic care-i pe cale să-și piardă credința și-l acuză pe Dumnezeu că a diminuat sensul universului. Sabaoth, Sabaoth, cum poți fi atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Noapte întreagă. Dănțuiesc stele în iarbă. Se retrag în pădure și-n peșteri potecile, gornicul nu mai vorbește. Buhe sure s-așază ca urne pe brazi. În întunericul fără de martori se liniștesc păsări, sânge, țară și aventuri în cari veșnic recazi. Dăinuie un suflet în adieri, fără azi, fără ieri. Cu zvonuri surde prin arbori se ridică veacuri fierbinți. În somn sângele meu ca un val se trage din mine înapoi în părinți. [1926] * FUM CĂZUT S-aude zbor scurt și
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Noapte întreagă. Dănțuiesc stele în iarbă. Se retrag în pădure și-n peșteri potecile, gornicul nu mai vorbește. Buhe sure s-așează pe urne de brazi. În întunericul fără de martori se liniștesc păsări, sânge, țară și aventuri în care veșnic recazi. Dăinuie un suflet în adieri, fără azi, fără ieri. Cu zvonuri surde prin arbori se ridică veacuri fierbinți. În somn sângele meu ca un val se trage din mine înapoi în părinți. PASĂREA SFÎNTĂ Întruchipată în aur de sculptorul C.
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
și murmurând o explicație. Pașii lui grăbiți, depărtându-se, a fost ultimul lucru pe care l-am auzit înainte să adorm. Shery îi spusese lui Re-mose despre conversația noastră și îi repetase ultimul cuvânt pe care îl spusesem înainte să recad în acea febră întunecată a minții. Așa că fiul meu a luat cuvântul „Iosif” în gură și, pe neașteptate, s-a dus în marea cameră, unde vizirul Egiptului stătea singur, șoptindu-i vorbe de liniștire primului său fiu, care fusese circumcis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mîngîie ușor pînă ce lacrimile Îi secară și adormi lipită de el. 27 Christian, sunat de pe telefonul direct al lui Lucas, Încercase să se scoale, dar, sub efectul amestecului de alcool, adrenalină și impulsuri contradictorii care se agitau Înăuntrul lui, recăzuse greoi pe podea. Zgomotul făcut de deschiderea ușii de la cabină Îl scoase din prostrație. Avu o sclipire de speranță, Înălță capul schițînd un zîmbet, crezînd că o va vedea pe Marie ivindu-se În prag. Stupoarea Îl țintui locului descoperindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
inima strânsă, emisiunea săptămânală Viața animalelor. Gazelele și căprioarele, mamifere gingașe, Își trăiau zilele sub teroare. Leii și panterele trăiau Într-o abrutizare apatică traversată de scurte explozii de cruzime. Ucideau, sfâșiau, devorau animalele mai slabe, bătrâne sau bolnave; apoi recădeau Într-un somn stupid, deranjat doar de atacurile paraziților ce-i consumau din interior. Unii paraziți erau atacați de paraziți și mai mici; aceștia din urmă erau, la rându-le, teren de reproducere pentru viruși. Reptilele alunecau prin arbori, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
și nu crede că va prinde pe piața masculină din Europa. Tâmpitul. La fel de tâmpit ca mine la aceeași vârstă. Dacă azi aș avea treizeci de ani, ei bine, eu m-aș lansa În lungirea pulelor!” Odată mesajul transmis, de obicei recădea Într-o reverie cețoasă, vecină cu somnolența. Conversația lâncezea un pic, la vârsta lui era inevitabil. În acel iulie 1974, tatăl lui Bruno era abia la primul stadiu al decăderii sale. După-amiezile se Încuia În cameră cu un teanc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
am străduit, n-am reușit să găsesc în ei nici o trăsătură particulară... ARTUR (Se face mic, mic.): Îmi pare rău... GARDIANUL (Frământat, violent.): De ce nu știți, domnule, să vindecați rănile? ARTUR (Iritat.): Hai, nu mă mai lua așa tare. GARDIANUL (Recade în reverie.): Păi, eu vă iau tare? Păi, numai pentru adunatul hârtiilor aveam zece oameni. Păi, când veneau vopsitorii și tapițerii și ridicau tribuna și se zvonea în oraș și se rostogoleau rulourile de postav roșu... Ați văzut vreodată postav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
în pace, lăsați-mă aici... Vreau să aștept ploaia... CASIERUL: N-o mai duce mult. I s-au rupt deja câteva bucăți de piele... Să nu-l apucați de tâmple, domnule... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Lăsându-l pe ȘEFUL GĂRII să recadă de-a lungul zidului.): M-am săturat de voi! Sunteți inumani. Sunteți nebuni... (Cele patru personaje izbucnesc într-un râs dement, la unison, un râs imprevizibil pentru călător, lăsându-l pe acesta total paralizat.) ȘEFUL GĂRII (După câteva secunde de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și dulci clapele unui piano sonor și acompaniind sunetele ușoare a unor note dumnezeiești cu glasul ei dulce și moale. Părea că geniul divinului brit Shakespeare espirase asupra pământului un nou înger lunatec, o nouă Ofelia. Închise iar ochii până ce, recăzut în pustiul cel lung, palatul alb se confundă cu nourul de argint și juna fată cu îngerul în genunchi. Apoi, strângând ochii silit și tare, a înecat visul său în întuneric, n-a mai văzut nimic, ci auzea dispărând, ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Părul ei cel blond și împletit în cozi cădea pe spate; o roză de purpură la tâmplă, gura micuță ca o vișină coaptă și fața albă și roșă ca mărul domnesc. După ce râsese - cine știe de ce? - ea lăsă perdeua să recadă. Dară inima lui se contrase cu violență, căci el înțelese sensul, dar și neputința realizărei viselor lui. Acuma știa că iubește. "La ce mi-a mai trebuit și asta? gândi el cu sufletul plin de lacrimi. Nu e destulă mizeria
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
palme râzând. Ruben îi luă umbra și hârtiile de pe masă și ieși din casă, închizînd cu zgomot ușa după sine... "Te-ai dus, evreule... te-ai dus și m-ai vândut chinuitorului de suflete", murmură el c-o resignație dureroasă, recăzând cu capul în perini. Are friguri... e în deliriu, zise serios pleșuvul. E noapte... O răcoreală dulce pătrunde prin ferestrele deschise, și Dionis lungit în patu-i tremură în friguri, cu buzele uscate, cu fruntea plină de sudoare și cu capul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și vom privi toată noaptea la cer... Ah! te iubesc!... țipă el apăsat... te iubesc!... o văd prea bine că te iubesc! El o strânse cu atâta putere încît se-ncleștase amândoi într-o îmbrățoșare lungă și nervoasă. Apoi el recăzu obosit de-o simțire nemaicunoscută pe spata bancei, își închise ochii și-și lăsă capul pe acea spată. Luna-l bătea drept în față, Cezara veni drept înainte-i, se-nclină asupră-i, se ținu cu amândouă mînile de spata
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
țipă el apăsat... te iubesc... o văd prea bine că te iubesc! El se lipi ca un șarpe de ea și o strânse cu putere, astfel încît se-ncleștase amândouă aceste corpuri într-o îmbrațoșare lungă și nervoasă... Apoi el recăzu obosit de o simțire nemaicunoscută pe spata bancii, își închise ochii și-și lăsă capul pe spate... Luna-l bătea drept în față. Cezara... Ea veni drept înainte, se lăsă pe el cu tot greul ei, se ținu cu amândouă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
părea a râde cu șireție de inocența amicului ei, Aurora dezvelea pieptul lui Orion, inima Cezarei începu să tremure, ea-ncepu să plângă, și, plângând, *** sub sărutările ei gura tânărului amic care, înlănțuit de brațele-i, își pierduse mintea. Ea recăzu ca moartă pe patul ei de flori înfoiete, numai din când în când o rază mai învia, asemenea unui fulger repede, casa-ntreagă cu rîzîndele ei chipuri și cu scenele-i de amor de asupra lor, cari, vinovați și ascunși
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]