19,575 matches
-
mea. Ceasul și ziua și luna și anul, Cercuri pe ape, ce nu-și văd limanul, Hore pun și mișcătoarele inele Limpezi în jurul inimii mele. Umbra, ca limbă de ceas, îmi dă raotă, Roată cu spițe de noapte-ncheiată. Scrînciobul naltelor reci constelații Suie și cade-n rotundele-mi spații: Cîte vîrtelniți de timp sînt pe cer Inima, toate, drept axă mi-o cer. Ochii cerești dintr-al nouălea turn Cată cruciși către noul Saturn, Căruia nașterea-n noapte i-o-mbină
Poezii by Vladimir Streinu () [Corola-journal/Imaginative/6354_a_7679]
-
creierul meu, Dumnezeule și mi-ai tras dinăuntru zgârciul materiei mele cenușii în crisparea ta tot mai lăuntrică de pe fundul oceanelor din întunecatul centru astral al creierului meu tu m-ai tras către tine și m-ai implorat prăbușit pe recile particule elementare eu sunt Domnul Dumnezeul tău în genunchi te rog cu toți morții mei te rog nu mai turna peste inima mea vie alcool moartea cea mare va veni zi și noapte din Asia Mică
Moartea cea mare vine din Asia Mică by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Imaginative/6193_a_7518]
-
totul gravează-ți numele în craniul acestui miel rătăcit și arzi în tăcere Avea ochii roșii, ieșiți din orbite. Ochii unui halucinat. Era în pragul divorțului. Serpuirea ilizibilă a șoselei prin întunericul zdrențuit. Si vorbele lui, rătăcind sub o lumină rece, fără stăpân. Fugisem de ceva fără nume și voiam să uit că undeva în sud se rafina suferința - acolo soția profesorului plângea părinții lui Virgil plângeau și nu prea mai era nimic de făcut în legătură cu lumea. La ultima curbă, pe
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/6387_a_7712]
-
că numai că... Cuvîntul Singur își făurește trecutul căci viitorul i se pare zadarnic. Litoral Sătule sunt pînă și mîncărurile de ele însele cineva invizibil ne caută insistent ne fotografiază cînd nu suntem îndeajuns de-atenți orele așteaptă-n sticle reci de bere (briza nu se vede-n poză) în fine marea întinsa mare la început vuitoare apoi vlăguită un soi de pulbere fină ce ți se-așează pe buze cum o pudră la orizont nori albi prețioși ai zice un
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/6688_a_8013]
-
Nicolae Tzone [ceasul bun îmi linge fața cu limbile lui de pisică leneșă...] lui gelu iova ceasul bun îmi linge fața cu limbile lui de pisică leneșă adormită pe jumătate ceasul rău mă străpunge cu limbile lui reci și metalice și mai presus de toate insomniace timpul bun mi se pune dulce ca mierea și ca laptele sub limbă și deopotrivă sub pernă timpul rău mă îmbracă-n pămîntul lui negru și aspru de la creștet pînă în tălpi
Poezie by Nicolae Tzone () [Corola-journal/Imaginative/6641_a_7966]
-
Emil Brumaru Chiar lucrurile au altfel de umbre-acum, Mai reci, mai groase, sprijinind pereții De aburi moi ai burei dimineții Prin care îngerii pornesc la drum, Fără merinde, roși de vreo petală De crin la nimb, de rouă la călcîie, Prinși într-o boare ce de-abia le-adie Fulgii
Chiar lucrurile au altfel de umbre-acum… by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/6905_a_8230]
-
Întreg și nevătămat, cu înfățișarea lui zveltă și nemișcată în cămașa de solzi de aur scânteietori, vădea, ca și data trecută, o frumusețe și o măreție neschimbătoare, trufașe, de neatins, care-i zădărau ochii și mintea și-i strecurau fiori reci pe șira spinării. O neînțelegere amestecată cu o bănuială scormonitoare l-au încercat, punându-l ca pe jeratic, pe Anghel Furcilă. Mai mult ca sigur că lighioana picată din nori, știuse dinainte că el urma să treacă pe acolo și
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
Emil Brumaru Pluteam în basmul nostru fericiți, Dar au venit amurguri reci cu cețuri grele, Pe geamuri dalbe s-au tras lungi perdele, Piticii n-au mai fost de elfi vicleni momiți Să fugă halandala printre ciupercuțe Iscate de sub frunze vechi sau chiar din scorburi, Balaurii învinși de fel de fel de
Pluteam în basmul nostru fericiți (II) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/7175_a_8500]
-
fire de iarbă mă visez locuită de ochii de cobalt ai norului mă visez locuită de gândul tău ca o cupă cu aripioare abstracte până la aburul serii e încă mult de visat O pereche de ziduri Și norii și apele reci dedesubt cum te-ai putea confunda cu femeia pusă la zid mirosurile vor veni cu o pace egală pe o fărâmă de stâncă îți încerci tăișul cuvântului absorbi aerul spre binele lacrimei fără scăpare cercul se strânge de jur împrejur
Poezie by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/7219_a_8544]
-
încep să mă ridic în picioare, cocârjându-mă (v-am spus, sunt înalt) în spațiul scund de sub compartimentul de bagaje. Hindusul își pierde răbdarea: Ce mă, n-auzi bine? Acum nu mai e calm. îi lucesc ochii cu o enervare rece și reziduală, o are în el, la îndemână când are nevoie de ea. Mă uit repede la fata în roz. Acum, are trăsăturile omului din portretul înrămat. Acum, arată ca el, e el. Apăs pe butonul de salvare (nu te
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
zâmbetul i se risipește ca o ceață. închid ochii. Când redeschid ochii, a pierit. Mă uit la țesătura covorului care acoperă culoarul dintre scaune. Zburăm prin furtună, și avionul se zguduie în aer. Pale de vânt, mi le închipui, uriașe, reci, izbesc fuselajul, apoi parcă se preling de-a lungul lui. Ca să fiu mai puțin speriat de zgâlțâială, mă gândesc la fata în roz. La fiica faraonului. Zgâlțâie atât de rău, sunt invadat de o frică irațională, deși știu că: un-avion-înaintând-în-aer-e-în-siguranță-atâta-timp-cât-motorul-dă-tracțiune-aerodinamică-aparatului-și-aerul-trece-mai-repede-peste-aripi-decât-pe-sub-aripi-și-aerul-de-sub-aripi-împinge-avionul-în-sus
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
măcar Supercristal, pe care nu trebuie s-o stoarcă din tub cu zgârcenie, să-i ajungă, și spălată cu săpun ca lumea, nu Rozofin sau Primăvara, și nu sub un duș care se oprește după ce i se pișă trei stropi reci în cap. Cu dinții cam încleștați, îi spun: Să scriu despre mine... Ca să scriu despre mine, cum trăiesc, cum mănânc, cum mă spăl, ce gândesc, ce prieteni am... Fac o pauză, îmi surâde binevoitoare. Ca să scriu despre mine, ar trebui
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
la tine Lună plină. Vin spre tine. Luna e plină și m-aduce în mijlocul camerei tale, pe canapeaua alunecoasă, în bătaia scannerului, care baleiază ușor cămașa mea mov și încheiată pînă la penultimul nasture. Uite-așa îți vorbesc despre lumina rece a lunii care se aruncă in venele mele cu viteza mercurului și-mi înfierbîntă corpul de dinăuntru spre în afară și aprinde pe rînd toate becurile în hruba asta pustie unde îmi fac veacul ca o mîță sortită să piară
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
prinde. Șoferul n-ar îndrăzni să mă întrebe nimic. Și tot așa m-aș întoarce. Lună plină. Îți vorbesc ție din inboxul meu care vorbește din cînd în cînd cu mine, iar uneori tace fără milă. Ca tine. Pe suprafața rece a lunii plutesc, eu nu sînt o înotătoare, mă poți pescui ușor cu mîinile tale. Plutesc și pot părea cel puțin tăcută, poți crede că nu mai sînt vie, dar mai respir încă, hai pune-mi o oglindă în fața gurii
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
mult și nu ai să mă mai poți opri. Luna e plină cu mine, îmi poartă corpul, într-un glob de plastic în care ninge continuu și povestea nu are sfîrșit. Vin spre tine. Vin călătorind prin oraș, în burta rece a lunii pline. Portretul tău sau Cînd mi-ai povestit despre Gertrude Tu ești cel care salvează puii de pisică de la moarte. Tu ești cel care salvează puii nedoriți, pe care oamenii îi aruncă în apă dimineața de tot, cînd
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
te-a privit drept în ochi, n-a fost nevoie să spună nimic, din două vise plecase în aceeași zi, simplă, mică, albită de spaimă, dar atît de norocoasă. Spatele tău cald s-a aplecat pînă la ea, mîinile tale reci au primit-o: era exact cît să-ți încapă între palme. Atît. I-ai șoptit: "Lasă visele urîte deoparte. Uită-le. Peste un an vei fi mare, puternică, peste un an picioarele tale fine vor fi sigure de ele, adevărate
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
jos. Ca un stomac de porc întors, vopsit, făcut balon și spart de revelion de un tâmpit cu ac la cravată. În noaptea de neuitat, cea neuitată, când, ce ciudat, o stea adevărată trece prin noi ca o săgeată. Izvorul rece La Izvorul Rece Totul devenise cald ... erau scaune calde, mese calde, ospătărițe calde, căldura luneca din burlane-n canal. Tăcerile cu Tăcerile se-mperecheau anormal. Sub masă cățelele de rasă ronțăiau oasele calde, fierbinți - linse până în măduva lor farfuriile nopții de
Poezie by Ioana Crăciunescu () [Corola-journal/Imaginative/7449_a_8774]
-
aceleași capete de pat, bălăngănindu-se, smucind, lovind tăblii și vrând să zboare. Străzile toate par doar coridoare de ape tulburi care împing din vâsle paturi evadate, fără colace de salvare. Aterizezi în altă parte, alte piste, gări deșănțate, aeroporturi reci, aseptizate și vezi cum te ajung din urmă dormezele nebune, iubitoare, fotolii desfundate, fantomele de canapele, paturi strategice, paturi chilie, paturi cruci, paturi de fier din închisori și din spitale, sicrie căptușite cu căldură, paturi goale. La graniță la vamă
Poezie by Ioana Crăciunescu () [Corola-journal/Imaginative/7449_a_8774]
-
Emil Brumaru E-o dezvelire-a lucrurilor simple, A tot ce-ar trebui să ni se-ntîmple! Gura-și va umple cu arome cana Spre-a-mi obloji și sufletul și rana Din carnea mea prostită de tristeți. Prins în pologul recii dimineți, Oh, patul va pluti cu noi, doi fleți, De-abia dezmeticiți din perne moi, Cînd visele sînt încă de oloi Si se preling, lăsînd pete în perne, Drept semn al giugiulirilor eterne. Cuțitul va tăia pîinea anume În mari
E-o dezvelire-a lucrurilor simple... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8007_a_9332]
-
smoc alb. Nu-mi era frică de păsări, așa că l-am lăsat să mă privească în voie. Era mare, arăta ca un cocoș din curtea noastră. Mi-am întors privirea spre el pentru că stătea nemișcat și am simțit cum fiori reci mă învăluie. Smocul alb de pe cap străluci o clipă ca și cum ar fi fost nins. Altceva nu mai știu, pentru că, pe nesimțite, sub mine, apa năvalnică a săpat o văgăună neagră. Malul s-a surpat și ochii corbului mă trăgeau tot
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
și, în salturi scurte, s-a îndepărtat clătinându-și capul puternic pe care strălucea un mic smoc alb. Era rănit, iar ghiarele și ciocul îi erau înroșite de sângele meu. Mă durea mâna și parcă și genunchii mă dureau, frisoane reci îmi străbăteau tot corpul. L-am recunoscut. Era corbul pe care îl lovisem cu mașina. Era corbul din copilărie pe care l-am apăsat în pământ. Mă urmărea să-și recapete pana? Acum înțelegeam totul. Am alergat spre casă să
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
de ochi priviți prin pată masă cu vinațuri și amici cu trei vorbe spuse la-ntîmplare n-am să pot să fiu pe-aici omul trist scăpat de supărare nici cumva lăsat cu răni pe trup de vreo mână cu inele reci viața mea se face bucurie numai dacă știi cum s-o petreci Norei ceasu'și face acele subțiri ca spinarea peștilor prin ape dintr-un cer de unde n-o să fiu ca lumini cu umbrele aproape și prin ochii-ntunecați de
Alungînd tristețea, ca paganini. by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/7950_a_9275]
-
om mai tist decît tristețea nu e și decît tristețea altu-l vru numele tău spus prin rugăciune-n altă rugăciune în altar slujit de doi îngeri care se fac sînge pe spinarea albă de cuțit de cuțit albit de sînge rece și de-n clocot sînge așteptat să se facă lacrimă pe rană și din rană om nevindecat neiubit și așteptat să-și facă loc în lume ca un lăutar într-o crîșmă unde votca-și face dintr-un milion de
Alungînd tristețea, ca paganini. by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/7950_a_9275]
-
peșterii/ unde se acoperă cu aripi unii și alții/ pentru rugăciune din buzunarele Orfanului curg apele ostenite de culoare ruginie însîngerate tu/ strîngătorule de vieți ale Tigrului ai umplut țarinile/ ai înmulțit întrebările fîntînile risipesc seceta/ aduc groaza prin ferestrele reci ale Lunii ce-și spală fața/ aici/ în plină amiază pînă zeul își ia armura/ mînă quadriga stelară cu o lungime de cunoaștere tu/ care însămînțezi viitorul Tigrului/ numeri oasele lasă grîul să-și numere fulgii acoperirii ridicăm brațele/ cu
Poezie by Cassian Maria Spiridon () [Corola-journal/Imaginative/8006_a_9331]
-
scumpe sau cine știe ce ziare; doar uneori își mai cumpărau de la copii desene în creion cu șosele și plopi ca viețile ordonate și sigure ale femeilor. Semănau cu câte o stradă lăsată ziua cu luminile aprinse, cum stăteau la ferestrele lor reci, rupând caiete albe, neîncepute. Îi vedeam numai seara, când o boală subțire și înaltă se îneca în mine cu un măr: nefericiți, așteptând fiecare, la cină, aceeași iarnă însorită.
Adrian Bodnaru prezentat de Șerban Foarță by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/7977_a_9302]