252 matches
-
În țară se Întemeiază primele Gospodării Agricole Colective. Nu era oare o datorie patriotică de a organiza o susținută campanie de popularizare a acestei cărți care conține În paginile ei un episod pentru lupta de colectivizare a țărănimii sovietice? Dar recenzenții noștri sunt atât de puternic dominați de spiritul Îngust de castă al criticii burgheze, Încât nu se gândesc să lege activitatea lor literară de marile probleme care frământă massele, să fie citiți de masse. (Ă). Mai persistă Însă vechea mentalitate
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
sau se feresc să mânuiască un aparat critic complet, Îi mărginesc la afirmații goale, care, neexemplificate pe concret, Își pierd sensul. Simplul fapt că se spune despre Desculț sau Negura că jalonează Începutul realismului socialist În literatura noastră, cum face recenzentul de la Viața sindicală, rămîne Încă nesemnificativ și poate, mai grav, de neînțeles, de vreme ce explicațiile doveditoare lipsesc. (Ă). Exemplul acesta ne dezvăluie o tendință și mai dăunătoare a diferiților comentatori. Pare-se că sunt unii dintre aceștia cari bănuiesc că Încărcarea
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
a arătat cu ascuțime unele lipsuri care au scăpat observației «specialiștilor» și a dat astfel criticii un prețios Îndreptar. (Ă). Este interesant că luând atitudine atât față de nuvela Ana Roșculeț o scrisoare din massă a arătat defecte Însemnate asupra cărora recenzenții trecuseră cu ușurință. Cum se face Însă că În marea ei majoritate critica s-a pronunțat eronat? Aceasta, credem, decurge din faptul că mergând pe calea bătătorită a enumerării calităților și deficiențelor (Ă) neridicând problemele generale legate de dezvoltarea literaturii
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
cu ușurință. Cum se face Însă că În marea ei majoritate critica s-a pronunțat eronat? Aceasta, credem, decurge din faptul că mergând pe calea bătătorită a enumerării calităților și deficiențelor (Ă) neridicând problemele generale legate de dezvoltarea literaturii noastre, recenzenții - Între care se numără și semnatarul acestui articol - au fost Împinși să facă serioase concesii naturalismului din nuvelă. Fără un puternic spirit partinic, critica s-a lăsat astfel sedusă de particularitățile și «ciudățeniile» unui personaj care promitea să fie interesant
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
pentru prima dată. Redactorul Contemporanului, Eugen Luca, citește cu ochi răi strădania analitică a lui Radu Petrescu, răstălmăcind totul În voie, Începând cu inventarea unor termeni inexistenți În text (de exemplu cuvântul mobilizatoric) și terminând cu concluzia din titlu: Domnului recenzent nu-i place poezia nouă. Adevărul este că ieșirea violentă a cronicarului literar de la Contemporanul a fost determinată de pomenirea unor nume de mult exilate: Barbu, Arghezi, Blaga, poeți inexistenți În noua memorie și istorie literară. Reproducem, fragmentar, cele două
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
ca strâns atașați la evenimente, poeții să devină, din ce În ce mai desăvârșit, interpreți Înflăcărați ai maselor populare”. Eugen LUCA51: „În ultimul număr al revistei Viața românească s-a publicat sub semnătura lui Radu Petrescu o recenzie a antologiei poetice Luptăm pentru pace. Recenzentul de care ne ocupăm nu se mulțumește numai să reproșeze noii noastre poezii că e «combativă și mobilizatorică cu excese», ci se străduiește să demonstreze că poezia noastră de astăzi Își trage seva din putregaiul poemisticismului lui Blaga, din ermetismul
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
fond, la Petre Vintilă există o lipsă ideologică, care-l va Împiedica să urce treapta de la un studiu inferior al cunoașterii artistice (simpla notație reportericească) la unul superior, nu poate produce În poet decât confuzia care exista și În articolul recenzentului. (Ă). Trebuie observat de la Început modul de a pune problema de către cei citați mai sus: pentru ei calitatea poeziei noastre actuale depinde de un progres În domeniul compunerii bucăților, de o alta manieră de a spune, a comunica ideile. S-
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
În Viața românească nr. 2-1951, Horia Bratu critică pe bună dreptate «Tratarea confuză a unor probleme Însemnate» În cartea Problemele realismului critic În literatură a lui H. Deleanu. Analizând cu seriozitate problemele În discuție și străduindu-se să le lămurească, recenzentul Însuși pare să socotească sub demnitatea sa preocuparea de a găsi și formularea clară a gândurilor sale. (Ă). Pentru că apreciem talentul lui A. Jar avem datoria să-i atragem atenția asupra pericolului unei atari atitudini, ce se resimte pe alocuri
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
prezentări ale oamenilor Încleștați cu furia mării», apoi aceasta se datorește Înainte de toate cunoașterii temeinice a vieții pescarilor și nu talentului considerat „În sine”, artei cuvântului considerate „În sine”. De la conținutul nuvelei, de la confruntarea acesteia cu viața trebuie să pornească recenzentul și nu de la «ni se pare». Cu procedee impresioniste și formaliste nu se face știință. Cât privește «uvertura metafizică», mai bine să nu vorbim; este limpede că asemenea impresie de uvertură metafizică lasă recenzia lui Aurel Martin - nu nuvela În
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
kantian Bruno Bauch (1877-1942), Balca era pe deplin conștient de dificultățile aproape insurmontabile ce stau în calea clarificării sub toate aspectele a gândurilor lui Kant. Sunt dificultăți pe care le documentează interminabilele controverse din literatura de comentar și exegeză. Totodată, recenzentul avea bune motive să creadă că prin munca de o viață a multor cercetători, pe care nu ezită să-i numească „geniali comentatori”, ca B. Erdmann, H. Cohen, W. Windelband, P. Natorp, A. Riehl, E. Adickes, E. Cassirer sau B.
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fost interesat mai degrabă de situația în care misterul e rezolvat prin expunerea și înțelegerea unui singur personaj, aflat mereu la vedere, decât de lenta și adeseori încurcata înlănțuire a împrejurărilor. Dar probabil că acest aspect nu-i interesează pe recenzenții romanelor de debut, deși pe mine m-a interesat foarte mult. Există, totuși, un articol foarte bun în Los Angeles Times de astăzi și nu mă mai simt un cunoscător atât de bun al decăderii morale pe cât mă simțeam ieri
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
de la hard-boiled la ceea ce s-ar putea numi, printr-un discret abuz semantic, soft-boiled constituie contribuția esențială a lui Raymond Chandler la ștergerea barierelor dintre scrisul fără pretenții estetice al marii majorități a povestirilor cu detectivi și literatura main stream. Recenzenții de primă instanță s-au grăbit să noteze, fără excepție, schimbările decisive operate la nivelul textului și al imaginii detectivului. Lungimea neobișnuită a textului a imprimat narațiunii un ritm de o lentoare aproape somnolentă, reducând dinamismul de odinioară al intrigii
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
inefabil ce exista din plin la Chandler. Aceste slăbiciuni ale romanului l-au determinat pe Martin Amis să califice scrierea lui Parker drept „o ciudățenie nostalgică” (a nostalgic curiosity) și să expedieze demersul în rândul încercărilor literare eșuate. Mai mult, recenzentul lui The New York Review of Books (el însuși un romancier de succes și fiul unuia dintre marii scriitori ai veacului trecut, Kingsley Amis) extinde antipatia asupra romanului-sursă: recitindu-l, Amis e izbit de dispariția „hipnozei” și a senzației de realitate
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
în volum, lui Aurel Martin 12 care scrie o cronică despre volumul Zile slăvite, al lui E. Frunză, apărut în toamna precedentă. După o survolare introductivă asupra volumului, „care se remarcă prin străduința poetului de a fi mereu în actualitate”, recenzentul cantonează în perimetrul lipsurilor. Care nu sunt puține: simple rimări, viziune idilică, stil prolix, ba și mai grav: „o așezare a poeziei în afara vieții, în afara obiectivelor de luptă ale partidului nostru” și altele despre care vom afla din lectura articolului
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
neogrecești asupra celei românești (1935). Dar opera sa de căpătâi rămâne monumentala lucrare Academiile Domnești de la București și Iași (1971), publicată și în limba franceză în 1974, lucrare care a primit premiul a două Academii, în țară și în Grecia. Recenzentul lucrării în Grecia, C. Th. Dimaras, considera că această carte va fi indispensabilă pentru cercetătorii învățământului românesc și grec. Se poate afirma astfel că fără aceste cercetări erudite comparatismul literar româno-grec nu ar fi posibil. SCRIERI: Influența poeziei lirice neogrecești
CAMARIANO-CIORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286048_a_287377]
-
întreprinsă printre somitățile Apusului, asupra viitorului Peninsulei Balcanice”, taxează apoi dur principala publicație oficială de promovare a literaturii române în Franța (La révue roumaine, pe care „din fericire, în Franța nu o citește nimeni. Iar în țară o răsfoiesc doar recenzenții”), obiectul criticii fiind propaganda ce „recomandă străinătății virtuțile războinice ale neamului românesc” („Răsfoind revistele“, în Rampa, an II, nr. 525, 29 septembrie 1913, semnat Eugen Vinea). Aversiunea față de critica universitară va rămîne o constantă a publicisticii sale literare. Ca, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
e liniștit. E lucid, sănătos, robust și sincer. Dar nu se ocupă deloc de regulile artei”. Dimpotrivă, poeții francezi „dau o deosebită atențiune alegerei cuvîntului. Prin aceasta ei se apropie (...) mai cu seamă de Baudelaire”. Distincție corectă, care îi dă recenzentului prilejul unei identificări cu noua poetică antilivrescă și antiestetizantă: „La poeții de azi se simte hotărîrea fermă de a scăpa de orice artă de inspirație falsă din cărți, așa cum fac 9/10 din poeții noștri, de a scăpa de orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a Avangardei: „Această grijă de o formă umilă și simplă trebuie să fie considerată ca un zălog al tendințelor, la cea mai recentă generație, de a nu separa Arta de Viață”. Volumul Alcools al lui Guillaume Apollinaire este discutat de recenzentul român prin analogie cu pictura cubistă (al cărei teoretician și susținător pasionat a fost, după cum se știe, chiar poetul francez): „...domnul Apollinaire are talent. La el, groaza de banal se evidențiază mai mult ca la oricine - și a vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
trivial”, care „o fi foarte energic și tare, dar în tot cazul e lipsit de ceea ce e esențial, de poezie”. Zone, cu care se deschide volumul, e privită ca „o încercare de poezie cubistă, probabil”. În „La chanson du Mal-Aimé“, recenzentul vede asociate „un spirit modern și o sensibilitate ascuțită”, iar în „Le pont Mirabeau“ identifică o „simplitate patriarhală”, care însă „nu are nimic comun cu liniștea și calmul lui Francis Jammes sau Thomas Braun”, ci mai degrabă cu Tristan Corbiére
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
31 martie 1920). Prezentînd în 1925 masiva Anthologie de la nouvelle poésie française, Vinea regretă neincluderea unor poeți aflați în răspăr cu timpul și observă că „prefața nu izbutește și nici nu pretinde să precizeze în ce anume constă «spiritul modern»”. Recenzentul lasă să se întrevadă opțiunile sale poetice: „au fost lăsați deoparte, fără milă, poeții de inspirație livrescă și estetism școlar. Admiratorii, pasionați pînă la uitarea propriei lor vremi, ai epocii greco-romane, nostalgicii medievalității, făuritorii, căzuți din lună (...) migălitorii de palide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pasul ca un cuvînt, geam deschis CÎmpul Între coaste plug sau pian. (Almanah) Cum a observat Încă Octavian Șuluțiu la apariția Invitației la bal, „Ilarie Voronca exprimă mișcarea prin static. Sau ascunde mișcarea”. Dinamica n-a dispărut Însă, cum susține recenzentul, „o dată cu ritmul și anumite legături gramaticale”. Căci dacă apelul la verb e oarecum redus pe mari porțiuni ale textului, sugestia mișcării e totuși foarte puternică, datorită deplasării „obiectivului” de pe un element pe altul, de la un orizont la altul. Criticul Însuși
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
jumătate și mai bine de secol. Elementele amendate privesc - dacă le recapitulăm sumar - cu precădere „barochismul” sui generis resuscitat, după necesități proprii, de scriitura avangardei, cu bună știință „expusă contradicției” și tensiunii, deplasînd În mare măsură atenția pe jocul combinatoriu (recenzentul I.I. Cantacuzino remarca deja că, În Incantații, „imaginea, izolată, devine joc”) și pe ingeniozitatea descoperirii (creării) asemănării, Întemeiate, cum s-a spus, pe date accidentale și de suprafață. Ne-am putut da seama Însă că o atare practică corespundea tocmai
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
raportul subiectivității anunțate. Rolul prefațatorului este foarte important și pentru că poate ameliora relațiile dintre autor și cititor, relații uneori conflictuale. În glumă (oare?) se consideră prefața ca fiind partea cea mai importantă a unei cărți, căci o citesc până și recenzenții. O prefață are și o tentă critică. A întreba un scriitor ce părere are despre criticii lui e ca și cum (scuze, doar citez) " ai întreba un copac ce crede despre câini". Natura dă tuturor posibilitatea de a face ceva. Cel care
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
d. dr. Zotu. Nu ne miră de loc că această recenziune dezaprobă manualul, deși el, în treacăt vorbind, este cea mai bună scriere în această materie care-au apărut vrodată în limba românească. Ceea ce voim să arătăm aicea este că recenzentul binevoiește a face două insinuațiuni care nu ating pe atâta știința, pe cât caracterul autorului logicii; înainte de toate recenzentul voiește a arăta cumcă autorul ar fi plagiat pe John Stuart Mill, ceea ce este neadevărat, căci John Stuart Mill este citat la
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
este cea mai bună scriere în această materie care-au apărut vrodată în limba românească. Ceea ce voim să arătăm aicea este că recenzentul binevoiește a face două insinuațiuni care nu ating pe atâta știința, pe cât caracterul autorului logicii; înainte de toate recenzentul voiește a arăta cumcă autorul ar fi plagiat pe John Stuart Mill, ceea ce este neadevărat, căci John Stuart Mill este citat la capătul cărții între autorii întrebuințați la lucrarea manualului de logică. A doua insinuație este că în apendice s-
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]