169 matches
-
au participat la violuri au încălcat un ordin al superiorilor lor, care cerea ca în bordeluri să fie angajate doar femei voluntare. Cercetătorii au găsit documente care arătau că liderii armatei ordonaseră subordonaților să nu trateze cu violența femeile de reconfortare. În 1983, Seiji Yoshida a publicat cartea "Watashino sensō hanzai - Chōsenjin Kyōsei Renkō" ("Crimele mele de război: racolarea cu forța a coreenilor"), în care autorul a mărturisit că a făcut rost cu forța de femei din Insula Jeju din Coreea
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
că a făcut rost cu forța de femei din Insula Jeju din Coreea, urmând ordinele explicite ale superiorilor săi. În 1991, "Asahi Shimbun", unul dintre cele mai importante ziare japoneze, a publicat o serie de articole pe tema femeilor de reconfortare. În această serie de articole, "Asahi Shimbun" a publicat de mai multe ori extrase din cartea mai sus amintită. Există însă japonezi care au dubii în ceea ce privește sinceritatea mărturisirilor lui Yoshida, deoarece el a fost singurul care a admis că a
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
ar fi indicat faptul că militarii au fost direct implicați în conducerea bordelurilor, de exemplu prin desemnarea agenților de recrutare a femeilor. Ziarul Asahi Shimbun a publicat aceste descoperiri pe prima pagină în articolul " „Armata japoneză a răpit femei de reconfortare”" din 11 ianuarie 1992. Guvernul, prin glasul secretarului cabinetului nipon Koichi Kato, a fost obligat să recunoască public o parte a faptelor în discuție. Primul ministru nipon Kiichi Miyazawa a prezentat scuze oficiale în timpul unei călătorii în Coreea de Sud pentru suferințele
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
suferințele femeilor victime ale scalviei sexuale din bordelurile militare japoneze. După o serie de studii coordonate de guvern, secretarul cabinetului, Yohei Kono, a emis o declarație publică pe 4 august 1993. Prin această declarație, guvernul japonez recunoștea că: "„Stațiile de reconfortare au funcționat ca răspuns la cererile militarilor din acea vreme”", că " „Militarii japonezi au fost implicați direct sau indirect în înființarea și conducerea stațiilor de reconfortare și în transferul femeilor”" și că femeile " „au fost recrutate în multe cazuri împotriva
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
publică pe 4 august 1993. Prin această declarație, guvernul japonez recunoștea că: "„Stațiile de reconfortare au funcționat ca răspuns la cererile militarilor din acea vreme”", că " „Militarii japonezi au fost implicați direct sau indirect în înființarea și conducerea stațiilor de reconfortare și în transferul femeilor”" și că femeile " „au fost recrutate în multe cazuri împotriva voinței lor prin înșelare sau constrângere”". Guvernul Japoniei " „își cere în mod sincer scuze și își exprimă regretele față de toate acelea care, indiferent de locul de
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
nu repeta niciodată aceeași greșeală și de a lămuri această problemă prin studiul și predarea istoriei”". În 1995, Japonia a înființat un „Fond al femeilor asiatice” pentru plata compensațiilor materiale către supraviețuitoarelor bordelurilor militare japoneze. De asemenea, fostele femei de reconfortare au primit din partea premierului nipon Junichiro Koizumi o scrisoare în care se spunea: „Ca prim-ministru al Japoniei, prin aceasta îmi reînnoiesc cele mai sincere scuze și regrete față de toate femeile care au trecut prin experiențe incomensurabile și dureroase și
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
care se spunea: „Ca prim-ministru al Japoniei, prin aceasta îmi reînnoiesc cele mai sincere scuze și regrete față de toate femeile care au trecut prin experiențe incomensurabile și dureroase și au suferit răni fizice și psihice nevindecabile ca femei de reconfortare”. Fondul a fost înființat folosindu-se donații private nu și fonduri guvernamentale și a fost criticat ca fiind o cale de evitare a admiterii abuzului guvernamental. Din cauza naturii private a fondului, numeroase femei de reconfortare au respins plățile și au
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
psihice nevindecabile ca femei de reconfortare”. Fondul a fost înființat folosindu-se donații private nu și fonduri guvernamentale și a fost criticat ca fiind o cale de evitare a admiterii abuzului guvernamental. Din cauza naturii private a fondului, numeroase femei de reconfortare au respins plățile și au continuat să caute să primească scuze și compensații oficiale. Pe 2 martie 2007, problema a fost atinsă de primul ministru Shinzo Abe, el negând că armata japoneză ar fi fost complice într-un mod organizat
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
să caute să primească scuze și compensații oficiale. Pe 2 martie 2007, problema a fost atinsă de primul ministru Shinzo Abe, el negând că armata japoneză ar fi fost complice într-un mod organizat la recrutarea forțată a femeilor de reconfortare în al doilea război mondial. El a declarat că: „Adevărul este că nu există nicio dovadă care să demonstreze că a existat constrângere”. Mai înainte de declarația sa, un grup de deputați ai Partidului Liberal Democrat au încercat să revizuiască declarația
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
dovadă care să demonstreze că a existat constrângere”. Mai înainte de declarația sa, un grup de deputați ai Partidului Liberal Democrat au încercat să revizuiască declarația din 1993 a lui Yohei Kono prin care acesta își cerea scuze fostelor femei de reconfortare. Declarația lui Abe a provocat reacții negative în țările din Asia și din emisfera vestică. Editorialul din New York Times afirma: „Acestea nu erau bordeluri comerciale. Forța a fost folosită explicit și implicit în recrutarea acestor femei”. Pe 26 martie 2007
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
Editorialul din New York Times afirma: „Acestea nu erau bordeluri comerciale. Forța a fost folosită explicit și implicit în recrutarea acestor femei”. Pe 26 martie 2007, premierul nipon Shinzo Abe și-a exprimat regretele pentru violarea drepturilor omului cu privire la femeile de reconfortare. În 2007, Mike Honda, membru al Camerei Reprezentanților SUA a propus Rezoluția nr. 121, prin care se cerea ca Japonia să accepte în mod oficial să-și ceară scuze și să accepte responsabilitatea istorică într-un mod clar și neechivoc
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
a propus Rezoluția nr. 121, prin care se cerea ca Japonia să accepte în mod oficial să-și ceară scuze și să accepte responsabilitatea istorică într-un mod clar și neechivoc, să dezmintă orice pretenție conform căreia problema femeilor de reconfortare nu ar fi reală, și să educe generația curentă și cea viitoare cu privire la „această crimă oribilă, urmărind recomandările comunității internaționale cu privire la «femeile de reconfortare»”. Honda a declarat că „scopul acestei rezoluții nu a fost aceea de a rușina sau umili
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
istorică într-un mod clar și neechivoc, să dezmintă orice pretenție conform căreia problema femeilor de reconfortare nu ar fi reală, și să educe generația curentă și cea viitoare cu privire la „această crimă oribilă, urmărind recomandările comunității internaționale cu privire la «femeile de reconfortare»”. Honda a declarat că „scopul acestei rezoluții nu a fost aceea de a rușina sau umili Japonia”. Ambasada Japoniei din SUA a declarat însă că Rezoluția Camerei Reprezentanților era eronată în ceea ce privește faptele și că va aduce prejudicii prieteniei dintre SUA
Femei de reconfortare () [Corola-website/Science/309984_a_311313]
-
i-ar fi permis să urmărească toate meandrele dialecticii, dar el nici nu și-a propus acest lucru. Ținta lui a fost readucerea în memorie a figurii dragi a maestrului, odată cu reactualizarea învățăturilor acestuia, pentru ca ele să fie pilde de reconfortare morală a atenienilor, cu deosebire a tineretului. Pe bună dreptate conchide P. Chambry că Platon a fost „un filosof profund și sublim, în timp ce Xenofon a fost un moralist ingenios și înțelept", ceea ce ar însemna că la acesta din urmă al
Xenofon () [Corola-website/Science/305757_a_307086]
-
evreii simpatizanți comuniști. Au fost formate mai multe organizații care să sprijine rezistența din străinătate, așa cum au fost SOE, în Anglia, și OSS (premergătoarea CIA) , în SUA. "Articol principal: Frontul domestic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Femei de reconfortare" Frontul domestic este numele generic dat activităților civililor în condițiile războiului total. În Marea Britanie, femeile au intrat în câmpul muncii, în posturile pe care bărbații plecați la luptă le lăsaseră vacante. Îmbrăcămintea, hrana, benzina și alte mărfuri au fost raționalizate
Al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/296817_a_298146]
-
35 de milioane de oameni - militari și civili, morți, răniți și dispăruți între 1931-1945. Crimele japoneze de război mai includ violul, jaful, asasinatul, canibalismul și forțarea femeilor din țările ocupate să lucreze ca sclave sexuale, cunoscute și ca "femei pentru reconfortare". Cele mai multe sclave sexuale au fost în Coreea, țară pe care Japonia a ocupat-o între 1910 și 1945. În Al Doilea Război Mondial s-au petrecut primele bombardamente la scară mare împotriva zonelor locuite. Germania a bombardat ținte civile din
Al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/296817_a_298146]
-
-i ajunge să-și întrețină familia. La 1862 își tipărește în volum poeziile. Volumul cuprindea cea mai mare parte a poeziilor originale publicate de autor în presă, precum și o parte din traduceri. Vânzarea cărții i-ar fi adus, pe lângă o reconfortare morală, o oarecare înviorare în bugetul familiei. Dar cărțile se vând greu. Iacob Mureșanu face apeluri insistente către publicul român, în "Gazeta Transilvaniei", de a-l ajuta pe poetul aflat în mizerie și bolnav, cumpărându-i poeziile. Societatea "Astra" îi
Andrei Mureșanu () [Corola-website/Science/297433_a_298762]
-
dermatologie la Berlin. Este numit profesor la Facultatea de Medicină în 1921, post pe care îl va ocupa până în 1939, devenind și șeful Clinicii de Dermatologie de la Spitalul „Sfântul Spiridon”. Eugen Ioan Mironescu a înființat la Tazlău un sanatoriu pentru „"...reconfortarea persoanelor cu surmenare fizică sau morală"” prin care s-au perindat nume de seamă ale literaturii române: Mihail Sadoveanu, Panait Istrati, Garabet Ibrăileanu, George Topîrceanu, Otilia Cazimir. Începând cu 1930 Eugen I. Mironescu s-a angajat în activitatea politică, fiind
Ioan I. Mironescu () [Corola-website/Science/325656_a_326985]
-
îmbucurător aspect rămâne, însă, pentru mine, mărturisirea pe care mi-a făcut-o angajata UAP care „gestionează” Galeria „Orizont”: bucuria și satisfacția vizitatorilor, care îi mulțumeau pentru „momentele bune” pe care le-au avut vizitând expoziția și pentru sentimentul de reconfortare pe care li l-a provocat.Ca profesionist și nume consacrat al genului, credeți în viitorul și popularitatea de mâine a caricaturii, ca exprimare și atitudine socială? Fără îndoială. Dacă n-aș crede, m-aș lăsa de desenat. Or, eu
Caricatura este una dintre constantele demersului meu publicistic () [Corola-website/Journalistic/296431_a_297760]