862 matches
-
din 1993 este redactor-șef adjunct la Agenția Națională Rompres, de unde se pensionează în anul 1999. Între timp a ocupat postul de consilier în Ministerul Culturii. Poezia lui C. este un amestec subtil de spontan și cerebral, de incantație și reflexivitate. Fiu al Bărăganului, poetul se manifestă ca un vitalist. Primul său volum, Adierea tărâmului (1972), e alcătuit dintr-o suită de versuri, fără virgulă, fără punct, uneori fără titlu, doar semnul de întrebare marcând grafic cenzurarea efluviilor lirice. Interogația ontologică
COSTINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286448_a_287777]
-
care o ilustrase Marin Sorescu. Versurile ei își taie un făgaș nou, personal, cu accente corosive și grațioase în același timp („Te uit solemn - / și cade-o ploaie de lemn”), care îmbracă înclinațiile naturiste și bucolice ale tinereții într-o reflexivitate inteligentă, cărturărească. Cu volumul din 1980, Duminica absentă, se experimentează un plonjeu brusc în optzecism, care nu va avea însă consecințe pe termen lung. În loc de prefață este, de pildă, versificarea unui bilet lăsat de mama, care începe cu „Păpușa lu
CRACIUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286465_a_287794]
-
reprezintă coeziunea unei mulțimi ce trăiește simultan și care se orientează pe el funcție de ceea ce putem numi reguli materializate" (Tönnies, 1977: 250). Introducând în ecuație legăturile generate de filiație întâlnim comunitatea de sânge, care este chiar unitatea existenței. În fine, reflexivitatea este în măsură să conducă la un salt substanțial, comunitatea de spirit, ca ansamblu coerent al vieții mentale fiind cel mai elevat tip de comunitate, fiind totodată și tipul de comunitate cel mai specific umanului. Receptarea mututală cât mai complexă
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
modalitate caracteristicile principale ale modernității: industrialism, generalizarea economiei de piață, capitaliste, constituirea unei structuri sociale macrogrupale mai complexe, democrația politică și constituirea și generalizarea mentalității și spiritualității moderne (Roth, 2002: 20). Cu referire la modernitate, trebuie analizat și conceptul de reflexivitate, introdus de Giddens, pentru că prin acesta devin evidente o serie de caracteristici ale modernității. El consideră că în societățile tradiționale, acțiunile individuale sunt prescrise prin tradiții și obiceiuri, astfel că indivizii nu trebuie să gândească prea mult asupra lor. În
Sat bogat, sat sărac: comunitate, identitate, proprietate în ruralul românesc by Adela Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
socială a lui Bourdieu (1964, 1970). Cu toate că uneori pare că în acest domeniu totul a fost deja spus, teoriile explicative actuale sunt departe de a fi consensuale, iar efortul falsificaționist e în plină desfășurare. Sociologia educației nu se putea sustrage reflexivității sociologiei cunoașterii, cu care este înrudită nu numai prin domeniu, dar și prin personalități precum Karl Mannheim, teoretician al relațiilor dintre fenomenele sociologice și procesele de cunoaștere. În analiza evoluției postbelice a sociologiei educației din Marea Britanie, Roger Dale (2001) a
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
posedă vreo formă supremă de înțelepciune. Structura dialogului este foarte simplă și mizează pe o ambiguitate: mai întâi Socrate lămurește faptul că, independent de Homer, reținem în Ahile figura celui incapabil de minciună întrucât mintea lui, impulsivă și lipsită de reflexivitate, este orientată astfel încât dobândește adevărul fără nici o conștiință a posesiei acestuia și îl rostește spontan și involuntar, astfel încât rămâne iresponsabil de eventualul fals pe care l-ar putea rosti prin accident. Astfel, am putea crede că simplitatea lui (a(plou
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
fără nici o conștiință a posesiei acestuia și îl rostește spontan și involuntar, astfel încât rămâne iresponsabil de eventualul fals pe care l-ar putea rosti prin accident. Astfel, am putea crede că simplitatea lui (a(plou=j) ține de absența unei reflexivități care să îl distanțeze de lumea imediatului în act, iar sinceritatea lui (a)lhqh/j) explică un acces spontan la un adevăr al stării de fapt din care este exclusă gîndirea posibilului sau a falsului. De aceea, acțiunile lui Ahile
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în cele din urmă asupra filosofiei sale politice. Nu avem nici un indiciu să presupunem un sens tăinuit conștient de Platon în textele amintite, dar, dacă reținem că, în tinerețea sa, Platon îl compară pe Ahile cu Ulise din perspectiva stăpânirii reflexivității, adevărului și minciunii și, la bătrânețe scrie dialogul Sofistul în care legitimează ontologic negația, avem cel puțin dreptul să presupunem că problema negației, a falsului, a minciunii îl interesează încă din tinerețe în direcția formulării unei teorii coerente a ei
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
până ce drumul propriei sale gândiri dă la iveală numele propriu al problemei cercetate. Avem așadar, două ipostaze ale spiritului. Într-una, falsul nu poate fi enunțat, fiindcă „nivelul” conștiinței nu îl cunoaște, iar din acest motiv spontaneitatea ei îi anulează reflexivitatea, dar îi garantează accesul la adevăr, și astfel gândirea are garanția că enunță ceea ce este, întemeiată în propria definiție. În cealaltă, falsul poate fi enunțat, „nivelul” conștiinței l-a realizat, dar a pierdut spontaneitatea unui contact nemijlocit și intuitiv cu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
capul acoperit, are în vedere dragostea față de cel neîndrăgostit: avantajele unei asemenea iubiri par a corespunde, mutatis mutandis, trăsăturilor tipului odiseic pe care l-am întâlnit mai sus: neîndrăgostitul poate oferi raționalitatea sa, stăpânirea sa de sine și mai ales reflexivitatea sa: îndrăgostitul i se poate abandona și își poate abandona propria reflexivitate și poate trăi în uitarea de sine proprie iubirii, la adăpostul avantajelor morale și sociale pe care neîndrăgostitul i le oferă. Este adevărat că Platon nu se referă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
iubiri par a corespunde, mutatis mutandis, trăsăturilor tipului odiseic pe care l-am întâlnit mai sus: neîndrăgostitul poate oferi raționalitatea sa, stăpânirea sa de sine și mai ales reflexivitatea sa: îndrăgostitul i se poate abandona și își poate abandona propria reflexivitate și poate trăi în uitarea de sine proprie iubirii, la adăpostul avantajelor morale și sociale pe care neîndrăgostitul i le oferă. Este adevărat că Platon nu se referă aici la rostirea minciunii, dar simpla posesie a reflexivității ni-l poate
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
poate abandona propria reflexivitate și poate trăi în uitarea de sine proprie iubirii, la adăpostul avantajelor morale și sociale pe care neîndrăgostitul i le oferă. Este adevărat că Platon nu se referă aici la rostirea minciunii, dar simpla posesie a reflexivității ni-l poate aminti implicit pe Ulise, cel care poate enunța adevărul și falsul deoarece are controlul lor voluntar. Opoziția cu al doilea discurs al lui Socrate este și mai evidentă în acest sens: rușinat de ofensa adusă lui Eros
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
unei probleme de la acest dialog de tinerețe și până la Sofistul, chiar dacă această problemă este ea însăși în schimbare și îmbogățire conceptuală de la un dialog la altul, merită să plecăm de la presupunerea că Republica, prin discutarea utilității minciunii politice, prin polarizarea reflexivității la nivelul filosofilor sau prin ahileicul lumii divine ar putea fi măcar o etapă, poate neîncheiată, din cercetarea pe care credem că întreprins-o Platon asupra valorii rostirii și stăpânirii adevărului, chiar și în forma simbolică a cuplului homeric. O dată ce
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
iubirea față de cel îndrăgostit, accesul nemijlocit la idei și uitarea de sine (am putea-o numi, într-un limbaj care se îndepărtează de textul platonician, dar nu și de prototipul grec al personajului, „entuziasm”) care este dată de lipsa de reflexivitate a personajului, iar în „coloana” lui Ulise am putea așeza reflexivitatea, posibilitatea stăpânirii adevărului și minciunii, iubirea față de cel neîndrăgostit, reținând din analiza pasajelor din Menon și Phaidros și posibilitatea unei sinteze simbolice a lor într-un nou tip uman
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
sine (am putea-o numi, într-un limbaj care se îndepărtează de textul platonician, dar nu și de prototipul grec al personajului, „entuziasm”) care este dată de lipsa de reflexivitate a personajului, iar în „coloana” lui Ulise am putea așeza reflexivitatea, posibilitatea stăpânirii adevărului și minciunii, iubirea față de cel neîndrăgostit, reținând din analiza pasajelor din Menon și Phaidros și posibilitatea unei sinteze simbolice a lor într-un nou tip uman, filosoful, vom începe analiza noastră prin recunoașterea funcționării în unele pasaje
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Friedlander) a propus chiar recunoașterea unei perioade timpurii de redactare a acestui pasaj, deși A.E. Taylor susține unitatea întregii compoziții a textului. Modelul politic platonician ni se pare că se formulează în acest context al distribuției adevărului și al reflexivității conștiinței, unde dreptatea se instituie în relația în care unul își asumă conștiința celuilalt. Or, generalizarea acestei relații studiate de noi mai sus, pe trei trepte, este sugerată în trei episoade ale dialogului al căror sens este convergent: într-adevăr
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și un sens mai general decât simplul lor sens logic, care este, fără îndoială, corect: sensul pasajului ne pare a fi acela că omul gândește întotdeauna pornind de la ceva dat, pe care nu îl poate cuprinde niciodată în propria lui reflexivitate, care este fatalmente incompletă, tot așa cum, de exemplu, nu ne putem percepe propriul cadru al percepției vizuale. Acest principiu al reflexivității incomplete se regăsește în elementele mitului peșterii: prizonierii văd umbrele deoarece condiția lor originară dată este aceea de a
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
acela că omul gândește întotdeauna pornind de la ceva dat, pe care nu îl poate cuprinde niciodată în propria lui reflexivitate, care este fatalmente incompletă, tot așa cum, de exemplu, nu ne putem percepe propriul cadru al percepției vizuale. Acest principiu al reflexivității incomplete se regăsește în elementele mitului peșterii: prizonierii văd umbrele deoarece condiția lor originară dată este aceea de a nu putea avea ca u(poqe/seij niciodată ideile, adică nu își pot cunoaște niciodată complet principiile propriei cunoașteri. Ceea ce interesează
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cunoașteri. Ceea ce interesează aici este diferența de statut față de filosof: el poate întrece nivelul acestor u(poqe/seij prin natura sa, el „va privi soarele”. Această situație care depășește nivelul umanului îl diferențiază pe filosof, el având parte de o reflexivitate completă, fiindcă el se poate întoarce complet asupra propriilor principii și le poate contempla nemijlocit. Să ne oprim o clipă asupra acestei diferențe de statut. Implicația ei politică este evidentă, fiindcă în numele puterii sale, filosoful are dreptul și menirea conducătorului
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
tradiția platonismului târziu, cea a comentariilor la tratatul aristotelic Despre suflet (întrucât aceste comentarii au împrumutat mult din problematica neoplatonismului) și mai ales tradiția neoplatonismului medieval a cunoscut drept una dintre cele mai interesante probleme tipice ale sale întrebarea dacă reflexivitatea este un act complet sau incomplet al sufletului. De la Alexandru din Afrodisia și Siger din Brabant, pentru care faptul de a te cunoaște pe tine însuți are loc întotdeauna doar ca obiect și până la celebra reditio completa a anonimului arab
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pe tine însuți are loc întotdeauna doar ca obiect și până la celebra reditio completa a anonimului arab Liber de causis, problema a fost dezbătută și are soluții contradictorii, slujind drept fundament al teoriilor conștiinței în Evul Mediu latin. Pentru Plotin, reflexivitatea incompletă ține de condiția umană prin excelență, astfel încât uitarea de sine este condiția oricărei inspirații divine. În tradiția augustiniană, Anselm invocă ființa divină cerându-i darul reflexivității complete: „revela me de me ad te”. Toate aceste exemple nu explică cu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
contradictorii, slujind drept fundament al teoriilor conștiinței în Evul Mediu latin. Pentru Plotin, reflexivitatea incompletă ține de condiția umană prin excelență, astfel încât uitarea de sine este condiția oricărei inspirații divine. În tradiția augustiniană, Anselm invocă ființa divină cerându-i darul reflexivității complete: „revela me de me ad te”. Toate aceste exemple nu explică cu nimic problemele Republicii, dar atrag atenția asupra importanței antropologice a principiului reflexivității incomplete în tradiția platoniciană. În această lumină, situarea în peșteră ar putea însemna: componenta odiseică
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
este condiția oricărei inspirații divine. În tradiția augustiniană, Anselm invocă ființa divină cerându-i darul reflexivității complete: „revela me de me ad te”. Toate aceste exemple nu explică cu nimic problemele Republicii, dar atrag atenția asupra importanței antropologice a principiului reflexivității incomplete în tradiția platoniciană. În această lumină, situarea în peșteră ar putea însemna: componenta odiseică este prezentă în politropia și accesul ei la fals (devenită aici reducere la lumea aparenței), dar reflexivitatea ei este fatalmente incompletă, astfel încât în om există
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dar atrag atenția asupra importanței antropologice a principiului reflexivității incomplete în tradiția platoniciană. În această lumină, situarea în peșteră ar putea însemna: componenta odiseică este prezentă în politropia și accesul ei la fals (devenită aici reducere la lumea aparenței), dar reflexivitatea ei este fatalmente incompletă, astfel încât în om există în general o componentă ahileică, nereflexivă, pe care nu o poate eluda niciodată, care îl leagă de lumea inteligibilului, lume pe care nu o poate cunoaște niciodată singur. Prin urmare, cineva trebuie
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
umană lui Platon încât lasă de înțeles că, la sfârșitul călătoriei sale, cei convertiți la principii îi pot dărui acestuia moartea. Al doilea episod care merită amintit aici este analogia Binelui cu soarele. Și el sugerează, credem, același principiu al reflexivității incomplete. Vederea și gândirea sunt analogice: vederea presupune obiectul văzut, organul vederii, lumina intermediară și sursa ei, soarele, pe când gândirea presupune obiectul gândit, inteligența, un intermediar și sursa lui absolută, care este Binele. Termenii analogiei nu sunt foarte clar exprimați
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]